Ştiri 15 iulie 2011

De astăzi, durata călătoriei cu trenul pe ruta Bucureşti – Constanţa va fi de două ore şi 30 de minute.
Anunţul a fost făcut ieri de compania CFR.
De asemenea, o dată cu finalizarea întregului program de reabilitare, durata călătoriei pe tronsonul Bucureşti – Constanţa este preconizată a fi de circa două ore şi 15 minute pentru trenurile care circulă fără oprire.

Românii trăiesc cu şase ani mai puţin decât restul europenilor.
Aşa arată o statistică recentă, iar una dintre cauze ar putea fi sistemul sanitar românesc care, conform specialiştilor, este cel mai slab finanţat din toată Europa.
Astfel, pentru sănătatea unui român, se cheltuieşte de zece ori mai puţin, comparativ cu media europeană.
De asemenea, în privinţa cheltuielilor pentru medicamente, statisticile arată că fiecărui român îi revin 75 de euro anual, în timp ce media europeană este de aproape 300 de euro.

Localitatea Techirghiol va fi declarată staţiune balneoclimatică.
Miniştrii turismului, sănătăţii şi educaţiei au semnat protocolul de colaborare privind promovarea şi dezvoltarea turismului medical.
În contextul semnării acestui protocol, s-a vorbit şi despre evaluarea resurselor terapeutice pentru zece localităţi şi areale făcute de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
Acestea urmează să fie declarate, prin hotărâre de guvern, staţiuni balneo-climatice.
Este vorba, pe lângă Techirghiol, de Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti – Căciulata şi Ocna Sibiului.

Durata medie de înfiinţare a unei firme va scădea la trei zile.
Guvernul şi-a propus să simplifice procedurile administrative pentru derularea unei afaceri, astfel încât durata medie de înfiinţare a unei firme să scadă de la zece zile în prezent, la maxim trei zile, conform recomandării Uniunii Europene.
El a asigurat că reducerea termenului de înfiinţare a unei firme, solicitată şi de către mediul de afaceri, este pe agenda imediată a Guvernului.

Construcţia primelor grădiniţe şi creşe va începe în luna septembrie.
Anunţul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea.
Ministrul anunţa anul trecut, că Guvernul a aprobat demararea unui program prin care se urmăreşte construcţia a 400 de creşe în anul 2011, urmând ca autorităţile locale să pună la dispoziţie terenurile.

Uniformele şcolare ar putea fi obligatorii.
Premierul Emil Boc a solicitat ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să pregătească o lege prin care să fie introdusă obligativitatea uniformei şcolare pentru clasele 1-8, cu un model care să fie stabilit de fiecare unitate şcolară în parte.
El a precizat că statul va acoperi cheltuielile aferente acestor uniforme pentru familii cu venituri reduse.

Subvenţiile pentru energia verde vor creşte din luna septembrie.
Noua legislaţie care acordă mai multe stimulente producătorilor de energie regenerabilă ar putea fi aplicată de la 1 septembrie, moment în care preţul final al electricităţii va creşte cu circa 4%.
Furnizorii de energie vor fi obligaţi să precizeze în factură cât plăteşte fiecare consumator pentru a susţine energia verde.
Comisia Europeană a aprobat, în urmă cu doua zile, schema de certificate verzi prin care va fi susţinută producţia de energie din surse regenerabile.

Traficul pe Podul Giurgiu-Ruse va fi restricţionat până la sfârşitul lunii august.
Restricţia a fost impusă după ce ţara vecină a demarat proiectul de reabilitare a părţii bulgare a podului.
Cu această ocazie vor fi instalate marcaje rutiere temporare şi semafoare pentru restricţionarea traficului la o singură bandă de circulaţie.

Astăzi este ultima zi în care românii mai pot încheia poliţe obligatorii de asigurare a locuinţelor.
Lipsa acesteia va fi sancţionată de către primărie cu amendă de până la 500 de lei, din luna august 2012.
Societatea care emite poliţele va încheia protocoale de colaborare cu primăriile şi alte autorităţi pentru vânzarea acestora.
Măsura vizează creşterea numărului de locuinţe asigurate împotriva dezastrelor naturale cum ar fi, cutremure, alunecări de teren şi inundaţii.

Românii sunt sfătuiţi să ceară recuperarea taxei auto.
Avocaţii avertizează că autorităţile statului încearcă să găsească motive, pentru a nu mai restitui cele peste 850 milioane de euro achitate de români din 2008 şi până la sfârşitul anului trecut.
În prezent există circa 40 mii de cereri de rambursare a taxei auto, iar cea mai mare parte a instanţelor judecătoreşti au decis să restituie banii pe taxa auto celor care au cerut înapoi taxa.

Ştiri 14 iulie 2011

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru toată ţara.
Astfel, începând de astăzi şi până duminică vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic se va situa peste pragul critic de 80.
Pe arii extinse temperatura maximă a aerului va depăşi 35 de grade, iar în Câmpia de Vest şi în Lunca Dunării se vor atinge izolat valori de 37-39 de grade.

Compozitorul Cornel Fugaru a încetat din viaţă ieri la Spitalul Elias din Bucureşti.
Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, acesta era internat din cauza unei maladii cronice grave.
Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la Bucureşti, şi a fost compozitor de muzică uşoară, cântăreţ şi instrumentist. Totodată, a fost liderul formaţiei rock româneşti Sincron, înfiinţată în 1964.
Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără “Dau viaţa mea pentru o iubire”, “Nu sunt sclavul tău”, şi “Eu nu mai sunt cel de ieri”.
Înmormântarea artistului va avea loc mâine la Cimitirul Bellu.

Mâine este ultima zi în care românii mai pot încheia poliţe obligatorii de asigurare a locuinţelor.
Lipsa acesteia va fi sancţionată de către primărie cu amendă de până la 500 de lei, din luna august 2012.
Societatea care emite poliţele va încheia protocoale de colaborare cu primăriile şi alte autorităţi pentru vânzarea acestora.
Măsura vizează creşterea numărului de locuinţe asigurate împotriva dezastrelor naturale cum ar fi, cutremure, alunecări de teren şi inundaţii.

Guvernul a aprobat un acord asupra învăţământului bilingv între România şi Franţa.
Documentul cuprinde măsuri menite să sprijine dezvoltarea predării limbii franceze în România.
Acordul prevede organizarea de secţii bilingve francofone în 30 de licee din România.
Absolvenţii vor primi o diplomă de bacalaureat care are menţiunea specială «secţie bilingvă francofonă».
Elevii români care obţin această diploma primesc şi un atestat de limbă şi civilizaţie franceză, iar cele două acte de studii sunt menite să le faciliteze înscrierea într-o universitate franceză.

România ar putea deveni furnizor oficial de grâu pentru egipteni.
Autoritatea generală egipteană pentru aprovizionarea cu mărfuri cumpără anual cinci-şase milioane de tone de cereale, la licitaţiile internaţionale, şi intenţionează să-şi diversifice furnizorii.
Vicepreşedintele instituţiei a declarat că ar putea include România şi Ucraina pe lista furnizorilor oficiali şi că decizia depinde de mai mulţi factori, printre care calitatea culturii şi capacitatea de export, în special pe termen lung.
La ora actuală, principalii furnizori de cereale ai Egiptului sunt Franţa şi Statele Unite, dar şi Rusia.

Autoturismele înmatriculate în Bulgaria nu vor mai putea circula mai mult de 90 de zile în România.
Reprezentanţii Direcţiei Poliţiei Rutiere au elaborat un proiect de lege în acest sens.
Acesta a fost iniţiat pe motiv că autoturismele cu numere bulgăreşti sunt greu de identificat în cazul în care sunt implicate în accidente rutiere.
Conform proiectului de lege, dacă de la data semnării actelor au trecut mai mult de trei luni, şoferii se vor alege cu dosare penale.
Proiectul urmează să fie înaintat Parlamentului.

Parlamentarii români nu sunt de acord ca ţara noastră să cultive sau să importe organisme modificate genetic.
Concluzia survine în urma unui sondaj efectuat, în perioada mai-iunie 2011, în rândul parlamentarilor români.
Comisia pentru Agricultură din Parlamentul României analizează în prezent o propunere legislativă ce prevede etichetarea produselor ce conţin produse modificate genetic şi, mai mult, interzicerea în România, pentru o perioadă de cinci ani, a culturilor de porumb şi cartof modificate genetic.

Populaţia globului va atinge pragul de 7 miliarde până la sfârşitul anului.
Potrivit unui raport al ONU, odată cu această creştere, din ce în ce mai mulţi oameni din ţările subdezvoltate sunt ameninţaţi de insecuritatea hranei, a resurselor de apă şi de dezastrele naturale, în timp ce locuitorii ţărilor bogate se confruntă cu un proces de îmbătrânire accentuat.
Raportul mai arată că războaiele, conflictele si cursa înarmărilor sunt factorii care contribuie la suferinţa multor oameni.

Ministrul Sănătăţii solicită serviciilor de ambulanţă să lucreze la capacitate maximă.
Ministrul cere personalului din aceste structuri să ia măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate.
Astfel, serviciile de ambulanţă vor trece la alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.
Medicii recomandă în aceste zile consumul zilnic de lichide fără a aştepta să apară senzaţia de sete, precum şi cât mai multe fructe şi legume proaspete.

România respectă normele europene privind ajutoarele de stat pentru producţia de energie verde.
Comisia Europeană consideră că planul României de a sprijini producţia de energie din surse regenerabile este în conformitate cu normele europene privind ajutoarele de stat, în special datorită faptului că acesta creează stimulente pentru creşterea utilizării surselor regenerabile de energie.
Potrivit Comisiei, sistemul de certificate verzi este un mecanism de piaţă care va încuraja investiţiile în sursele regenerabile de energie în România.

Ştiri 13 iulie 2011

Vremea caniculară revine de mâine în toată ţara.
Astfel, cele mai mici temperaturi nu vor scădea sub 27-28 de grade şi doar la munte vor mai fi şanse de ploaie.
Potrivit ANM, disconfortul termic se va accentua în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar temperaturile maxime vor atinge 37 de grade.

Votul prin corespondenţă ar putea fi introdus până la alegerile din 2012.
Ministrul de Externe Teodor Baconschi, a declarat că a fost adoptată din punct de vedere politic Legea votului prin corespondenţă şi introducerea acestui sistem până la alegerile din 2012.
El a precizat că s-a convenit comasarea celor două proiecte de lege a votului prin corespondenţă, cel propus de Guvern şi cel aflat pe masa Parlamentului.

Legea reabilitării faţadelor clădirilor va intra în vigoare pe 10 august.
Autorităţile administraţiei publice locale au termen până la 10 noiembrie pentru inventarierea clădirilor care intră în program.
Deţinătorii clădirilor care, prin nivelul de degradare a faţadei, pun în pericol siguranţa populaţiei, sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitare.
În situaţia în care deţinătorii clădirilor nu iau din proprie iniţiativă aceste măsuri, autorităţile administraţiei publice locale îi va notifica în legătură cu obligaţiile care le revin.

Poşta Română va restructura 1.400 de posturi.
Compania analizează în prezent, înfiinţarea unei societăţi de asigurare şi a unei bănci, după ce a renunţat la contracte de peste 400 de milioane de euro.
Poşta va continua reorganizarea reţelei, prin desfiinţarea a 450 de subunităţi, care va însemna restructurarea a 1.400 de posturi, iar reţeaua va ajunge la 6.100 de oficii.
Directorul general al companiei, Daniel Neagoe a declarat că în urma celei de-a doua etape a restructurării, personalul va fi redistribuit în alte unităţi ale companiei.

Sarea creează dependenţă la fel ca şi drogurile sau ţigările.
Specialiştii explică faptul că acesta este motivul pentru care oamenilor le este atât de greu să renunţe la ea, în ciuda faptului că ea provoacă hipertensiune sau boli de inimă.
Specialiştii australieni şi americani au lucrat pentru un studiu realizat pe şoareci.
O parte din şoareci a fost complet lipsită de sare timp de 3 zile.
Oamenii de ştiinţă au constatat că îndată ce organismul îşi primeşte „doza“ de sare, creierul se calmează, efectul fiind imediat, la fel ca şi în cazul drogurilor.

Grecia susţine aderarea României la spaţiul Schengen fără nicio condiţionalitate.
Mesajul a fost transmis cu ocazia întâlnirii pe care secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a avut-o, ieri, la Atena, cu ministrul elen al afacerilor externe.
Oficialul elen a reconfirmat menţinerea acestei poziţii care are în vedere aderarea României fără niciun fel de condiţionalităţi sau legături cu alte dosare europene şi a exprimat apreciere pentru contribuţia părţii române la operaţiunile de la frontiera greco-turcă.

Elevii români au un nivel scăzut al competenţelor de citire.
Aşa arată cel mai nou studiu al Comisiei Europene privind competenţele elevilor de pe continent.
De asemenea, în şcolile româneşti lipsesc specialişti care să le ofere copiilor rămaşi în urmă sprijin pentru a recupera decalajele.
Cercetarea arată că peste 40% din adolescenţii de 15 ani şi peste 38% din elevii de clasa a IV-a citesc cu dificultate.
Potrivit aceluiaşi studiu, băieţii sunt de două ori mai predispuşi decât fetele să aibă probleme cu cititul la nivelul întregului continent, însă cele mai mari diferenţe au fost înregistrate în România, Franţa, Portugalia şi Suedia.

Vineri este ultima zi în care românii mai pot încheia poliţe obligatorii de asigurare a locuinţelor.
În caz contrar ei riscă să primească o amendă între 100 şi 500 de lei.
O poliţă obligatorie costă 10 sau 20 de euro în funcţie de materialul din care este construită locuinţa şi acoperă daunele produse de cutremure, inundaţii sau alunecări de teren în limita a 10.000 şi respectiv 20.000 de euro.

Ministerul pentru fondurile europene va fi înfiinţat în toamnă.
Declaraţia aparţine ministrului Turismului, Elena Udrea care a precizat, totodată, că pentru înfiinţarea acestui minister este nevoie de votul Parlamentului.
Ministrul a dat exemplul Poloniei, unde gestionarea fondurilor europene a fost centralizată într-un singur minister, având ca urmare creşterea ratei de absorbţie.

Fumatul în timpul sarcinii creşte riscul defectelor din naştere la copii.
Potrivit unui studiu, acest risc poate creşte în medie cu 25% pentru fumătoare.
În afara gradului mai mare de avorturi spontane şi greutatea mică la naştere, acesta este încă un motiv pentru care specialiştii recomandă renunţarea la tutun.
Defectele din naştere se referă la lipsa membrelor, infecţii gastrointestinale, defecte la ochi sau la nivelul scalpului.

Ştiri 12 iulie 2011

Astăzi se desfăşoară şedinţa de lucru a Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Pe ordinea de zi a şedinţei se află desemnarea reprezentanţilor Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei în Consistoriul Superior Bisericesc.
De asemenea, se dezbat propunerile de înfiinţări şi reînfiinţări de mănăstiri, precum şi alte probleme curente ale vieţii bisericeşti din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei.

Meteorologii au emis ieri o avertizare de vijelii pentru toată ţara.
Potrivit ANM, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină în toată ţara, până mâine, la ora 6,00.
În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua începând din vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile.
Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie, averse izolat torenţiale şi căderi de grindină.

Cei care refuză să declare datele de recensământ riscă o amendă de până la 1.000 lei.
Potrivit preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, Vergil Voineagu, declararea datelor de recensământ este obligatorie, fiind prevăzută şi în cadrul legal.
El a precizat că este important ca populaţia de etnie romă să participe la recensământ şi să-şi asume apartenenţa, pentru că de estimarea cât mai corectă depinde direct cuantumul fondurilor europene ce ar putea fi alocate pentru integrarea sa socială.
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor va avea loc în perioada 20-31 octombrie 2011.

Jumătate dintre români nu au acces la internet.
Vicepreşedintele Comisiei Europene a declarat că acest lucru este inacceptabil.
La ora actuală, doar 26% din populaţia Europei nu beneficiază de conexiune la internet, în timp ce, în România, ponderea este de 54%.
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a dat asigurări că, în maxim patru ani, peste 90% din zonele în care la ora actuală nu există conexiune la internet vor fi acoperite cu astfel de servicii.

Guvernele europene nu vor accepta propunerea Comisiei Europene de majorare cu 5% a bugetului anul viitor.
Acestea vor susţine în schimb o creştere de 2%, în conformitate cu inflaţia.
Acest fapt scoate în evidenţă insistenţa guvernelor ca planurile de cheltuieli ale Uniunii să reflecte măsurile naţionale de austeritate.
În luna aprilie, Comisia Europeană a anunţat că propunerea de majorare a bugetului comunitar din anul viitor este necesară pentru respectarea unor angajamente anterioare de cheltuieli, în domenii precum finanţarea dezvoltării regionale şi cercetarea ştiinţifică.

Şoferii care încalcă legislaţia rutieră europeană vor primi amenzile acasă.
O directivă adoptată de Parlamentul European va permite statelor membre să-şi acceseze reciproc bazele cu datele de înregistrare ale autovehiculelor, astfel încât conducătorii auto amendaţi într-un stat membru să poată fi identificaţi.
Şoferii vor fi pedepsiţi pentru infracţiunile de trafic comise în străinătate, inclusiv pentru viteza excesivă, nerespectarea culorii roşii a semaforului, neutilizarea centurilor de siguranţă şi condusul sub influenţa alcoolului.

Unul din cinci adolescenţi şi mulţi adulţi din Europa nu pot citi corect.
Potrivit studiului, deşi cele mai multe state au făcut progrese în elaborarea de politici privind alfabetizarea, adesea lipseşte concentrarea pe grupurile cu gradul cel mai ridicat de risc, precum băieţii, copiii din gospodarii dezavantajate şi cei proveniţi din familii de imigranţi.
Miniştrii educaţiei europeni au stabilit un obiectiv de reducere a procentajului de persoane cu competenţe scăzute de citire de la 20% la mai puţin de 15% până în anul 2020.
Doar Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda şi Polonia au atins deja acest obiectiv.

Agenda Digitală pentru România va fi aprobată în luna septembrie.
Printre măsurile propuse de Ministerul Comunicaţiilor se numără încurajarea parteneriatelor cu universităţile, prin direcţionarea a 2% din impozitul pe profit de către compania cu care instituţia de învăţământ superior colaborează, dar şi creşterea absorbţiei în piaţa de muncă a absolvenţilor IT prin acordarea de facilităţi angajatorilor.
Măsurile asociate agendei trebuie implementate de mai multe instituţii.

Ungaria a introdus taxa pe chipsuri.
Alimentele nesănătoase, precum chipsurile, batoanele de ciocolată şi băuturile acidulate vor fi supuse unui nou impozit în Ungaria, în conformitate cu legislaţia adoptată ieri.
Aceasta are scopul de a contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a naţiunii.
Potrivit guvernului ungar, veniturile fiscale încasate din “taxa pe chipsuri” vor fi folosite pentru a finanţa campaniile de sensibilizare cu privire la sănătatea publică.
În ţara noastră, introducerea taxei pe fast-food a fost amânată, întrucât Ministrul Sănătăţii consideră că proiectul nu este oportun în acest moment, iar România nu este pregătită.

România a înregistrat deflaţie pentru prima dată în ultimii doi ani, pe fondul ieftinirii produselor alimentare.
Aşa reiese din datele Institutului Naţional de Statistică, potrivit cărora preţurile produselor alimentare au scăzut, în medie, cu 1,34% în iunie.
Astfel, cartofii s-au ieftinit cu 11%, alte legume şi conserve din legume cu 12%, citricele cu 2,32%, iar fasolea – cu 0,87%.
Potrivit statisticilor, în lunile de vară există o tendinţă de decelerare a inflaţiei sau de scădere a preţurilor, în condiţiile în care începe perioada de recoltare.

Ştiri 11 iulie 2011

Vineri a fost inaugurat Portul Turistic Mangalia.
Conform proiectului Ministerului Turismului, au fost reabilitate şi modernizate zona de parcare turişti, zona de agrement şi petrecere a timpului liber, zona de acces plajă şi promenade.
Lucrările au fost executate în şase luni.
Potrivit ministrului Elena Udrea, creşterea capacităţii de acostare a portului va permite includerea municipiului Mangalia în circuitul turismului nautic al Mării Negre prin organizarea unei game mai largi de activităţi sportive.

Astăzi este Ziua Mondială a Populaţiei.
În anul 1974, Organizaţia Naţiunilor Unite a proclamat “Anul Internaţional al Populaţiei” şi a invitat, pentru prima dată în istorie, toate statele lumii la Conferinţa Mondială a Populaţiei ale cărei lucrări s-au desfăşurat la Bucureşti.
Anul acesta este important pentru statistica din România deoarece sunt programate două cercetări statistice, precum Recensământul General Agricol şi Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, programat la sfârşitul lunii octombrie.
În urmă cu 152 de ani, la 12 iulie 1859, Alexandru Ioan Cuza a statuat înfiinţarea statisticii oficiale în România.

Taxele de pod se vor micşora.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat că a semnat ordinul prin care taxa de pod de la Giurgeni – Vadul Oii, dar şi cea de la Feteşti – Cernavodă se va reduce de la 11 lei la 5 lei, pentru autoturisme.
Pentru celelalte autovehicule taxa rămâne neschimbată. Oficialul a menţionat că noua taxă va intra în vigoare imediat după publicarea actului normativ în Monitorul Oficial.

Ziua Limbii Române ar putea fi sărbătorită pe 31 august.
Un proiect de lege în acest sens a fost depus la Senat de mai mulţi parlamentari, care cer dezbaterea în procedură de urgenţă.
Iniţiatorii menţionează că importanţa limbii române nu trebuie marginalizată de tendinţele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identităţii naţionale.
De asemenea, este subliniată importanţa educaţiei în limba română pentru comunităţile de români din afara ţării.
Iniţiatorii menţionează şi faptul că, începând din anul 1990, limba română este sărbătorită în fiecare an la 31 august, în Republica Moldova.

Tronsonul de autostradă Murfatlar-Constanţa va fi finalizat până la sfârşitul acestei luni.
Anunţul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu.
Ministrul a mai precizat că, până în luna septembrie, vor fi finalizate şi alte porţiuni, o cale a tronsonului de la Medgidia la Constanţa, urmând ca, anul viitor, pe ruta Bucureşti – Constanţa să se circule pe întreaga autostradă finalizată.

Vremea caniculară se menţine şi zilele acestea.
Astfel, mâine, vor fi 31 de grade Celsius, iar miercuri, 28 de grade.
Vremea se menţine frumoasă, însorită în primele două zile ale săptămânii, însă miercuri este posibil să apară unele averse de ploaie, iar răzleţ va fi furtună cu descărcări electrice. Meteorologii avertizează că indicele radiaţiilor ultraviolete va fi foarte ridicat zilele acestea, foarte aproape de 10, existând riscuri mari de arsuri la nivelul pielii şi al ochilor.

Bolnavii de cancer ar putea rămâne fără tratament de luna viitoare.
Potrivit Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, măsura Ministerului Sănătăţii de a reduce preţul medicamentelor de pe lista C2 şi a Guvernului de a limita numărul pacienţilor trataţi se va răsfrânge direct asupra bolnavilor de cancer.
O altă reducere a preţului cu 15% va duce la dispariţia totală a medicamentelor generice de pe piaţă.
Reprezentanţii Federaţiei spun că pe termen scurt este posibil să se facă economii la buget, însă pe viitor măsura ar putea avea efecte grave.

Preţul la cereale în acest an va fi ridicat.
Anunţul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
El a afirmat că piaţa cerealelor atât naţională, cât şi cea mondială, va fi una ridicată, iar preţurile la cereale nu vor mai scădea la nivelul la care au fost acum 5-6 ani, deoarece destinaţia lor este diferenţiată sau diversificată: alimentaţie, furaj şi energie.
Totodată, la nivel de minister se discută ca producerea de energie regenerabilă să fie susţinută în politica agricolă, dând exemplul unor centrale din Austria şi Ungaria care funcţionează pe bază de siloz.

Criteriile pentru acordarea locuinţelor sociale au fost modificate.
Potrivit Consiliul Local Municipal Constanţa, au fost majorate punctajele acordate persoanelor care locuiesc în case cu grad ridicat de risc seismic.
De asemenea, persoanele cu handicap vor avea dreptul la o cameră în plus faţă de cele cuvenite persoanelor fără dizabilităţi.
Totodată, pentru a preveni abuzurile, reprezentanţii municipalităţii au introdus un criteriu restrictiv conform căruia persoanele care au avut o casă şi au vândut-o după 1 februarie, dată la care s-a lansat proiectul, nu au acces la locuinţele modulare.

Parlamentul European va avea un Cod de conduită.
Acesta defineşte regulile şi principiile la care europarlamentarii trebuie să se supună pentru a evita situaţiile de conflicte de interese.
Codul prevede că deputaţii vor trebui să depună declaraţii detaliate legate de activităţile plătite pe care le derulează în afara Parlamentului şi a oricăror funcţii care i-ar putea aduce în conflict de interese.
Codul interzice, explicit, primirea de bani sau recompense în schimbul exprimării unor poziţii în Parlament.
Decizia vine ca urmare a unor conflicte în care au fost implicaţi trei europarlamentari, printre care şi românul Adrian Severin.

Ştiri 8 iulie 2011

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul.
Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului şi ducea o viaţă curată, fiind răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Astion era un nepot al senatorului roman Iulian şi s-a convertit la creştinism devenind călugăr datorită propovăduirii preotului Epictet.
Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în apropierea satului Dunavăţul de Jos de astăzi, în cetatea Halmyris, în data de 8 iulie, anul 290 ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul roman Diocleţian.
Astfel ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.

Dumincă biserica ortodoxă se va afla în duminica a cincea după Rusalii sau a vindecării slugii sutaşului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 8, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion” de la Capidava.
După slujbă, ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură despre puterea vindecătoare a credinţei.

Meteorologii anunţa vreme caniculară în acest week-end în toată ţara.
Astfel, temperaturile vor depăşi 30 de grade Celsius, mai puţin pe litoral unde briza va modera temperatura şi vor fi 28 de grade.
În vest şi sud, vor fi 35-36 de grade la umbră, iar nopţile vor fi tropicale, astfel că temperaturile nu vor scădea sub 20 de grade.
Totodată, indicele de confort termic va depăşi pragul de 80 de unităţi şi se aşteaptă să crească şi cel al radiaţiei ultraviolete, ceea ce înseamnă că în această perioadă pericolul de radiaţii este crescut.

Taxa pe poluare prevăzută de legislaţia română este contrară dreptului Uniunii Europene.
Aşa a decis Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg.
Legislaţia română a instituit, începând de la 1 iulie 2008, o taxă de poluare care să fie plătită cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, taxă ce a fost modificată în luna decembrie 2009.
Potrivit Curţii, reglementarea nu face distincţie între vehiculele fabricate în acest stat membru şi cele produse în străinătate şi nici între vehiculele noi şi cele de ocazie.
Ministrul Mediului a spus că proiectul de lege vizează o reducere între 20 şi 30 la sută a taxei auto, iar proiectul va fi aprobat de Guvern în această vară şi apoi trimis Parlamentului, care să îl discute în procedură de urgenţă.
De asemenea, şoferii care au plătit taxa de poluare, calculată la o sumă mai mare decât cea care va fi stabilită îşi vor primi o parte din bani înapoi.

Ministerul Agriculturii vrea ca taxarea inversă să fie aplicată şi la legume şi fructe.
Potrivit ministerului, acest lucru va avea ca efect reducerea fraudei fiscale în acest sector şi îmbunătăţirea modului de funcţionare a pieţei legumelor şi fructelor prin eliminarea practicilor neconcurenţiale.
În acest sens, Ministerul Agriculturii va colabora cu cel al Finanţelor pentru a formula o nouă propunere a României, care să fie înaintată Comisiei Europene.

Drepturile pacienţilor nu sunt respectate în Uniunea Europeană.
Organizaţiile pacienţilor din 19 ţări europene, printre care şi România, au realizat un studiu privind modul cum sunt respectate drepturile bolnavilor în unităţile sanitare din Europa.
La nivel european, indiferent de stat, niciun drept al pacienţilor nu este respectat aşa cum ar trebui.
Sistemul sanitar din România numără printre cele mai multe lipsuri, la acest capitol: pacienţii aşteaptă câteva luni pentru a fi îngrijiţi, în spitale nu există specialişti în limbajul semnelor sau interpreţi de limbi străine, locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi sunt permanent ocupate, iar pacienţii nu beneficiază de protecţie legală atunci când reclamă un eveniment neplăcut.

Legislaţia privind protecţia mediului va fi modificată.
Comisia Europeană intenţionează să revizuiască, în perioada următoare, legislaţia în domeniul mediului, în încercarea de a convinge statele membre să-şi îndeplinească obiectivele privind calitatea aerului.
Aproximativ 49% dintre europeni locuiesc în zone unde obiectivele privind calitatea aerului nu au fost încă îndeplinite.
Reprezentanţii Uniunii consideră că este nevoie de un nou cadru legal care să ducă mai departe progresele realizate în acest domeniu în ultimii 20 de ani.
Potrivit statisticilor, în ultimii ani, 500.000 de decese premature au fost asociate poluării ridicate a aerului cu particule în suspensie.

În Egipt a avut loc o manifestaţie pentru introducerea căsătoriei civile.
Manifestanţii, între care musulmani şi membri ai minorităţii copte, au cerut ca viitorul parlament să voteze o lege privind căsătoria civilă, în prezent limitată la cazul cuplurilor binaţionale.
În opinia protestatarilor, căsătoria civilă ar permite rezolvarea cazurilor cuplurilor care doresc să se despartă, religia interzicând divorţul, singura soluţie fiind convertirea la islam, care recunoaşte acest drept.
Mai multe cazuri de convertire, reale sau presupuse, au generat puternice tensiuni între cele două comunităţi, deoarece copţii invocau ‘convertirea forţată’, iar musulmanii denunţau presupuse cazuri de ‘femei sechestrate’, pentru a nu-şi schimba religia.

Fructele de mare sunt benefice pentru sănătate.
Specialiştii spun că acestea se numără printre cele mai importante surse de Omega 3, zinc, seleniu, iod şi de vitamina B12 şi ar trebui consumate de două ori pe săptămână.
Fructele de mare previn bolile cardiovasculare, întăresc imunitatea şi îmbunătăţesc vederea.
Acestea nu sunt însă recomandate persoanelor alergice deoarece, în cazul în care nu sunt bine preparate sau sunt vechi, generează histamina, care provoacă reacţii alergice.
De asemenea, nutriţioniştii spun că în ţara noastră fructele de mare se pot cumpăra mai ales refrigerate, cum sunt creveţii, caracatiţa, scoicile şi midiile sau la conservă, şi ne sfătuiesc să le alegem cu grijă.

Compania Petrom a descoperit un zăcământ de gaze în Oltenia.
Descoperirea s-a făcut cu ajutorul unei sonde de explorare, care a forat în sud-vestul României, în regiunea Olteniei, la o adâncime de 3.600 de metri.
Potrivit specialiştilor, rezultatele înregistrate până la această dată indică faptul că acesta ar putea fi un zăcământ important, care urmează a fi determinat prin evaluare.

Cuptorul cu microunde poate cauza cancer.
Oamenii de ştiinţă suedezi afirmă că temperatura ridicată din cuptorul cu microunde produce acrilamida, o substanţă cancerigenă.
De asemenea, specialiştii spun că microundele afectează gustul hranei, astfel că ele acţionează asupra produselor în mod invers faţă de metodele tradiţionale de gătit.
Acestea încălzesc mâncarea din interior spre exterior şi nu în mod normal, cum se întâmplă în cazul cuptoarelor obişnuite.
Problema o constituie faptul că temperatura atinsă este mult mai ridicată decât de obicei şi de aici rezultă un risc mai mare pentru apariţia cancerului.