Știri 13 aprilie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 17.45, Taina Sfântului Maslu, urmată de Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite.
Mâine, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, iar de la orele 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.00, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Voroneț, urmată de slujba de parastas de 40 de zile a stavroforei Irina Pântescu, prima stareță a mănăstirii.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

ANM a emis o informare meteorologica de vreme deosebit de rece pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine dimineață la ora 9.00.
Astfel, temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă în nord-vestul și centrul țării, iar pe arii mai restrânse și în regiunile vestice și în zonele deluroase din restul teritoriului.

Un nou centru de evaluare COVID 19 s-a deschis, la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța.
Contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate a fost semnat ieri, iar de astăzi pot fi primiți pacienții.
Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, dr. Claudia Cambrea, a declarat că acesta nu va funcționa în clădirea unității sanitare, ci într-o structură modulară.
În prezent, în județul Constanța mai sunt funcționale trei centre de evaluare, la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie, la Spitalul Militar de Urgență Constanța și Spitalul Municipal Mangalia.

Programul Rabla 2 va intra în vigoare de la 1 iulie.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Emil Boc.
Programul prevede ca maşinile mai vechi de 15 ani să poată fi predate administraţiilor locale, iar deținătorii să primească pentru maşina veche 3.000 de lei.
Prin acest program se dorește eliminarea mașinilor vechi și poluante de pe domeniul public al orașelor.

Atenţie de unde cumpăraţi medicamente!
Poliţiştii români şi britanici au identificat trei farmacii online care înşelau clienţii: pretindeau că vând medicamente pentru boli grave, precum cancerul.
Magazinele online erau înregistrate în Marea Britanie, operau din Ungaria și erau promovate în România.
Medicamentele nu mai ajungeau la cumpărători și nici banii nu erau returnați, iar reprezentanții siteurilor nu mai răspundeau la reclamațiile cumpărătorilor.
Până în acest moment, cele trei farmacii online au înșelat oamenii cu aproximativ 100.000 de euro, susțin anchetatorii.

5.000 de proceduri de fertilizare in vitro vor fi decontate de stat, în acest an, pentru cuplurile care se confrunta cu infertilitatea.
Anunțul a fost făcut de ministrul Familiei, Gabriela Firea.
Decontările se vor face în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, iar suma decontată pentru o procedură este de 4.000 de euro.
Programul de fertilizare in vitro a fost introdus în planul de măsuri “Sprijin pentru România”, iar în următoarele două-trei luni, vor fi făcute primele decontări, a mai declarat ministrul Gabriela Firea.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept