Știri 3 ianuarie 2024
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.40, Sfânta Liturghie.
De la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.40, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 5.00, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, urmată de Sfințirea Mare a apei, slujbă identică cu cea oficiată în ziua de Bobotează.
Apa sfințită va fi îmbuteliată în 200.000 PET-uri ce vor fi oferite credincioșilor constănțeni de Bobotează.
Măsurile privind creşterea pensiilor, a salariilor bugetarilor, precum şi a alocaţiilor pentru copii au intrat în vigoare.
Astfel, pensia minimă sau indemnizaţia socială pentru pensionari a crescut de la 1.125 la 1.281 lei.
S-a majorat şi punctul de pensie cu 13,8%, ajungând de la 1.785 la 2.032, însă pensionarii vor mai avea parte de o mărire după recalcularea de la 1 septembrie.
Şi salariile bugetarilor au crescut cu 5%, cu excepţia celor care au primit deja majorări.
S-au mărit, de asemenea, şi alocaţiile pentru copii cu 14%, iar minorii până la 2 ani şi cei cu diferite probleme de sănătate vor primi lunar 719 lei.
Plafonul de venituri până la care pensionarii pot beneficia de compensarea cu 90% a medicamentelor s-a majorat odată cu creșterea punctului de pensie, de la 1 ianuarie.
De această facilitate vor beneficia persoanele cu venituri de până la 1.830 lei pe lună, față de 1.608 lei pe lună, cât era limita anterioară.
Autoritățile au menționat că în primele nouă luni ale anului trecut aproximativ 433.000 de persoane au beneficiat de peste 2 milioane de rețete compensate cu 90% în cadrul acestui program social pentru pensionari.
CFR Călători a început să emită abonamentele săptămânale și lunare exclusiv în format digital.
Acestea sunt sub forma unui card de transport sau sub formă de cod QR.
Abonamentele în format digital se pot cumpăra de la casele de bilete online, din aplicația pentru telefon sau de la automatele de bilete ale companiei de Căi Ferate.
Angajații din educație vor primi o majorare salarială în două tranșe.
Salariile în învățământul universitar vor crește între 15 și 21%, a anunțat ministrul de resort, Ligia Deca.
De asemenea, directorii și directorii adjuncți ai școlilor vor primi salarii mai mari cu peste 36%.
Guvernul a prelungit cu trei luni, până în martie, plafonarea preţului poliţelor RCA la nivelul din februarie 2023.
Plafonarea se va menţine cât va fi nevoie pentru reglementarea pieţei, dar în etape de câte trei luni, a explicat purtătorul de cuvânt al executivului.
Guvernul a mai stabilit să elibereze gratuit, în următorii 5 ani, cărţile de identitate electronice, care vor înlocui, treptat, vechile acte de identitate.
Senatul a respins proiectele referitoare la autonomia Ținutului Secuiesc.
Propunerea legislativă prevedea ‘autonomizarea judeţelor Covasna, Harghita şi a unei părţi din judeţul Mureş şi constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român’.
Senatul este for decizional, în acest caz.