Știri 7 mai 2026

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 20.40, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul” din Constanța (cartierul Henri Coandă).
Tot mâine, de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Maria” din Constanța, zona Far.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil.
Acesta se va desfășura marți, 12 mai, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, de la orele 18.00.
Concertul va fi suținut de artiști precum Marius Brutaru, Nicolae Pavel, Iulian Bratu, Gina Pintea, dar și de Ansamblurile folclorice „Cătinașul” din comuna Tortoman și „Pandelașul” din Medgidia.
Evenimentul are ca scop strângerea de fonduri pentru construirea Bisericii din cadrul Mănăstirii „Înălțarea Domnului” din localitatea Mircea-Vodă, jud. Constanța.
Concertul este organizat de Asociația Culturală Viostefnik și Arhiepiscopia Tomisului, în parteneriat cu Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor Burada”.

CRTS Constanța anunță că stocurile de sânge pentru grupele cu Rh negativ sunt în scădere.
Centrul roagă donatorii cu Rh negativ să vină să doneze sânge, zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Sediul Centrului de Transfuzii este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85.

Statul român va asigura gratuit elevilor toate auxiliarele, jocurile și materiale educaționale de care profesorii au nevoie la clasă, nu doar manualele.
Noile prevederi se vor aplica din anul școlar 2027–2028.
Ministerul Educației va stabili în perioada următoare metodologia și tipurile de materiale care vor fi distribuite.

Guvernul Bolojan poate rămâne la Palatul Victoria interimar 45 de zile.
Acesta va avea însă puteri limitate: nu poate emite ordonanţe de urgență şi nu poate iniţia legi noi care să ducă mai departe măsurile de eficientizare a statului şi de absorbţie a fondurilor din PNRR.
Preşedintele Nicuşor Dan este cel care acum are dreptul sa desemneze un nou candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Institutul Național de Sănătate Publică anunță un proiect care ar urma să îmbunătățească supravegherea și raportarea infecțiilor nosocomiale.
Este un proiect de peste 60 de milioane de lei și prevede, printre altele, editarea unor ghiduri cu proceduri și instruirea angajaţilor din Sănătate.
Se vor realiza patru ghiduri cu proceduri şi vor fi instruite peste 5.500 de angajați – personal medico-sanitar şi non-medical.
Media europeană de raportare a infecțiilor din spitale este de 7%.
România raportează cifre mult mai mici, însă autoritățile spun că este vorba despre o subraportare.
Bacteriile multirezistente cauzează adesea infecții grave, inclusiv septicemii.

Elevii români sunt tot mai obosiți.
O nouă analiză a Organizației Salvați Copiii, arată că tinerii iși dedică școlii și temelor 10 ore pe zi, dorm târziu sau nu au timp să se relaxeze.
Datele arată că un copil din trei își dorește să petreacă mai mult timp cu familia, iar 34% să practice un sport.
De asemenea, 75% dintre copii au mai puțin de 5 ore de activități în aer liber pe săptămână.
Specialiștii recomandă ca activitățile extrașcolare ale copiilor să nu fie confundate cu cele de recreere.

Comments are closed.