Știri 25 mai 2026

Ips Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
Miercuri, de la ora 17.00, va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Ioan Rusul din orașul Ovidiu.

Parohia Buna-Vestire din Constanța organizează un eveniment dedicat copiilor.
Acesta se intitulează “Glasuri mici, rugăciuni mari” și va avea loc duminică, 31 mai, de la ora 14.00, în curtea bisericii, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.
Evenimentul cuprinde jocuri de mișcare și activități de creație și face parte din proiectul “Unde ești copilărie?”, aflat la cea de-a VII-a ediție.

CRTS Constanța anunță că stocurile de sânge pentru grupele cu Rh negativ sunt în scădere.
Centrul roagă donatorii cu Rh negativ să vină să doneze sânge, zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Sediul Centrului de Transfuzii este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85.

Mai multe zone din Constanța nu vor avea apă timp de 16 ore.
Pentru executarea unor lucrări, RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 16 ore, de joi – 28 mai, ora 23.00, până vineri – 29 mai, ora 15.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Piața Ovidiu și Zona Peninsulară a municipiului Constanța, inclusiv Faleza Cazinoului și Portul Turistic Tomis.

Autorităţile fac apel la persoanele în dificultate şi apropiaţii lor, după mai multe cazuri de sinucidere.
Mai multe cazuri de persoane care şi-ar fi pus capăt zilelor au avut loc în acest an şi mai ales în ultima lună în judeţul Constanţa.
Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului a înfiinţat o linie telefonică cu scopul prevenirii sinuciderilor.
Acesta este 0800 801 200, număr apelabil gratuit din orice reţea – disponibil vineri, sâmbătă şi duminică între orele 19:00 şi 7:00.

Absolvenții instituțiilor de învățământ beneficiază de o serie de stimulente financiare pentru a intra pe piața muncii.
Astfel, absolvenții care se angajează pentru prima dată pe o perioadă nedeterminată pot beneficia de o primă de stabilitate în primii doi ani de muncă, în valoare de 1.000 de lei lunar pentru primul an și 1.250 de lei pe lună în al doilea an.
De asemenea, absolvenții mai pot beneficia și de o primă de inserție, egală cu 1.980 de lei, dacă se angajează pe o perioadă mai mare de 12 luni, însă aceste două prime nu se pot cumula.

Elevii români au obținut trei medalii de argint, trei de bronz și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică din Coreea de Sud.
Au participat peste 200 de concurenți din 27 de țări.
Ministerul Educației a anunțat că elevii români premiați învață la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, Liceul Teoretic Internațional de Informatică București și Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.
Ministerul precizează că sprijină participarea loturilor naționale la olimpiadele internaționale prin acoperirea taxelor de participare și a costurilor deplasărilor.

Comments are closed.