Ştiri 15 februarie 2011

Astăzi are loc Şedinţa Adunării Naţionale Bisericeşti.
Evenimentul va fi precedat de oficierea unei slujbe de Te Deum, în Catedrala Patriarhală.
Adunarea Naţională Bisericească va examina în vederea aprobării raportul general privind activitatea Bisericii Ortodoxe Române în anul 2010.
De asemenea, va lua o serie de hotărâri pentru buna desfăşurare a activităţii Bisericii în acest an.
Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale, format din membrii Sfântului Sinod şi din câte trei reprezentanţi ai fiecărei eparhii.

Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc a fost internat ieri în spital.
Potrivit medicilor, părintele acuza o stare generală de rău, provocată de probleme urologice mai vechi, agravate de vârsta înaintată a pacientului, care are 97 de ani.
De asemenea, medicii au precizat că părintelui i-a fost aplicat un tratament de specialitate, iar în prezent, este în afara oricărui pericol.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă despre sănătatea alimentară.
Aceasta va avea ca teme “Alimentaţia versus Alimentarism” şi „Noile orientări fitoterapeutice în diabet şi detoxifierea ficatului”.
Conferinţa va fi susţinută de profesor dr. Gheorghe Mencinicopschi şi de Academician Dr. Ovidiu Bojor.
Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, de la orele 16, la Casa de Cultură din Constanţa.
Intrarea va fi liberă.

În Rusia, o treime dintre părinţi, consideră că lecţiile de Ortodoxie îi ajută pe copiii lor.
Aceştia au devenit mai toleranţi şi mai buni.
Conform unui sondaj, doar 2% dintre părinţi subliniază anumite dificultăţi în relaţiile dintre copii.
Protodiaconul Andrei Kuraiev a declarat că ideea conform căreia copiii care participă la cursuri despre culturi religioase diferite, vor deveni ostili unul faţă de celălalt, s-a dovedit a fi falsă.
În plus, profesorii din toate şcolile, care participă la acest proiect în comun, spun că ar avea nevoie de mai multe ore pentru acest subiect.

Primul sit arheologic creştin, care datează din perioada pre-islamică, a fost deschis vizitatorilor.
Acesta este vechi de peste 1.400 de ani şi se află în Emiratele Arabe Unite.
Complexul mănăstiresc a fost construit în jurul anului 600 după Hristos şi a fost descoperit în anul 1992, pe o insulă din Golful Arab.
Complexul cuprindea o biserică, o capelă cu un turn, chilii, gospodărie şi alte anexe, pe o suprafaţă de 65 mp.
Potrivit arheologilor, creştinismul s-ar fi răspândit în aceste părţi între anii 50 şi 350 dHr.

Guvernanţii intenţionează majorarea valorii tichetelor de masă.
Astfel, conform unui ordin al Ministerului Muncii valoarea unui tichet de masă va creşte, de la 1 martie, cu 0,28 de lei, adică de la 8,72 la 9 lei.
Majorarea actuală este insuficientă însă în condiţiile în care preţurile produselor alimentare au avansat în ultimul an cu peste 6%.
Ultima majorare a valorii unui bon de masă a avut loc în vara anului 2009, când preţul acestuia a urcat de la 8,48 la 8,72 de lei.

Alimentele sărate predispun la cancer la stomac.
Oamenii de ştiinţă japonezi susţin că bărbaţii ar trebui să evite pe cât posibil alimentele sărate, deoarece acestea măresc riscul cancerului la stomac.
Concluzia a venit după 11 ani de cercetare, timp în care specialiştii au ţinut sub observaţie 40.000 de persoane de vârstă mijlocie, atât bărbaţi, cât şi femei.
Potrivit rezultatelor, riscul de cancer la stomac printre bărbaţii care mănâncă alimente sărate este de două ori mai mare decât în cazul celor care se abţin să mănânce sărat.
În cazul femeilor însă, după cum s-a observat, excesul de sare nu are efecte atât de devastatoare.

Operatorii de cablu nu vor mai fi obligaţi să retransmită posturi comerciale.
Iniţiativa legislativă de modificare a Legii audiovizualului a fost depusă săptămâna trecută la Parlament.
Potrivit noii iniţiative, regulile sunt modificate în sensul că operatorii nu ar mai fi obligaţi sa retransmită posturile comerciale, ci doar serviciile publice, serviciile de televiziune a căror retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale.
Iniţiativa mai prevede că televiziunile şi radiourile care vor încălca legislaţia privind “dreptul la propria imagine”, “protejarea demnităţii” şi “prezumţia de nevinovăţie” riscă să primească amenzi între 60.000 şi 200.000 de lei, de la CNA.

Spitalele din România vor avea la dispoziţie, în acest an, fonduri pentru proiecte de informatizare.
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme a precizat că va acorda finanţări de maxim 400.000 de euro pe spital, pentru proiecte de informatizare, în total având disponibile fonduri în valoare de 15 milioane de euro.
Astfel, în acest an ar urma să fie finanţate proiecte de informatizare pentru aproximativ 40 de spitale din ţară.

Rapoartele tehnice pentru aderarea Bulgariei la spaţiul Schengen au fost aprobate.
Bulgaria a îndeplinit criteriile de aderare la Schengen, dar trebuie să depună eforturi suplimentare în ceea ce priveşte graniţa cu Turcia.
Grupul de evaluare Schengen a amânat, la sfârşitul lunii ianuarie, adoptarea a două rapoarte tehnice privind Bulgaria dar a adoptat raportul privind România.
Acestea vor fi predate instituţiilor europene, care urmează să ia decizia finală privind aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen.

Ştiri 14 februarie 2011

De ieri, creştinii ortodocşi au intrat în perioada Triodului.
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă conferinţă.
Aceasta va avea ca teme “Alimentaţia versus Alimentarism” şi „Noile orientări fitoterapeutice în diabet şi detoxifierea ficatului”.
Conferinţa va fi susţinută de profesor dr. Gheorghe Mencinicopschi şi de Academician Dr. Ovidiu Bojor.
Evenimentul se va desfăşura sâmbătă, de la orele 16, la Casa de Cultură din Constanţa.
Intrarea va fi liberă.

Ministerul Comunicaţiilor va derula un proiect prin care va acoperi şi ultimele zone din România lipsite de internet.
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme a declarat că internetul va fi extins şi în zone izolate, precum cătunele din Munţii Apuseni şi a afirmat că politica Uniunii Europene spune că fiecare cetăţean are dreptul să aibă acces la internet.
Potrivit oficialului, în România calitatea comunicaţiilor este una din cele mai bune din Europa, dar şi din lume, ţara noastră fiind pe locul al patrulea pe continent la calitatea comunicaţiilor, respectiv la telefonie şi la date.

Medicii de familie ameninţă că nu vor mai elibera reţete gratuite.
Ei sunt nemulţumiţi de toate actele normative anunţate de oficialii ministerului pentru anul în curs printre care, impunerea orelor de gardă în centrele de permanenţă, achiziţionarea, din fonduri proprii, a cititoarelor de carduri de sănătate şi schimbarea bazei de calcul în funcţie de care sunt plătiţi medicii.
Mai mult, cadrele medicale au etichetat impunerile ministerului şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate drept „ilegale” şi au hotărât să se adreseze instanţei de judecată.

În România, copiii au dezvoltat rezistenţă la antibiotice.
Medicii spun că acest aspect reprezintă un potenţial pericol pentru pacienţi.
Astfel, cu cât se vor da mai multe antibiotice copiilor, cu atât aceştia vor fi predispuşi la boli severe şi la o apărare antiinfecţioasă precară, deoarece germenii vor dezvolta rezistenţă.
O primă măsură, pentru evitarea acestor riscuri, o pot lua medicii de familie, care nu ar mai trebui să prescrie antibiotice copiilor de fiecare dată când fac febră.

Magazinele ar putea fi obligate să aibă rafturi doar cu produse tradiţionale româneşti.
Potrivit iniţiatorilor proiectului, măsura are ca scop susţinerea economiei autohtone.
Astfel, în cadrul acestor spaţii din magazine vor putea fi expuse produse specifice judeţului în care un supermarket îşi desfăşoară activitatea.
Conform proiectului de act normativ, nerespectarea prevederilor privind spatiile de expunere va fi sancţionată cu amendă cuprinsă între 5.000 si 10.000 de lei.

Verificarea persoanelor cu venituri mari va fi posibilă din luna august.
Guvernul va asigura până la sfârşitul lunii martie necesarul de personal pentru departamentul din ANAF care va verifica persoanele cu venituri mari.
Structura va deveni operaţională până în luna august, după ce vor fi aprobate şi normele de aplicare.
Executivul a decis anul trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.

Autorităţile vor prezenta miercuri în Guvern un proiect privind interzicerea etnobotanicelor.
Decizia a fost luată ieri, în şedinţa interministerială de lucru la care au participat premierul Emil Boc, ministrul Internelor, Traian Igaş, ministrul Sănătăţii, Cseke Attila şi cel al Agriculturii, Valeriu Tabără.
Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a declarat că este necesară întărirea forţelor şi intensificarea activităţii autorităţilor în judeţe, pentru a găsi soluţii în combaterea vânzării şi consumului de droguri, în condiţiile în care comercianţii de astfel de substanţe găsesc în mod constant unele produse noi, care sunt greu de determinat de către autorităţi.

CFR va închide circa o mie de kilometri de cale ferată până în luna august.
Aceasta este măsura de restructurare impusă de Fondul Monetar Internaţional, potrivit scrisorii de intenţie convenite împreună cu Guvernul român.
De asemenea, scrisoarea de intenţie prevede scoaterea spre închiriere a circa 20% din lungimea de cale ferată rămasă operaţională.
Prin planul de restructurare, se urmăreşte o reducere cu 25% a pierderilor şi stoparea acumulării de noi arierate în acest an.

China a devenit a doua mare putere economică din lume.
De anul trecut se considera că aceasta a depăşit Japonia, însă datele anuale din partea niponilor care să confirme acest lucru nu au fost disponibile până astăzi.
Schimbul istoric subliniază o schimbare completă a destinelor celor două ţări: China creşte rapid şi conduce economia globală, în timp ce Japonia nu şi-a revenit niciodată complet de pe urma stagnării care a urmat crizei imobiliare.
Cu toate acestea, Japonia a anunţat că economia ţării va fi ridicată de un val de reveniri pe pieţe cheie precum cele din Statele Unite şi alte ţări, ţintind să beneficieze totodată de pe urma ţării vecine şi principala piaţă de export, şi anume China.

Ştiri 11 februarie 2011

Duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi de la ora 9, Sfânta Liturghie la biserica “Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din Constanţa.
Aceasta este situată în cartierul Inel 2, pe strada Ion Neculce.
După Sfânta Liturghie, va fi oficiată slujba de sfinţire a locului unde va fi construit Aşezământul Social – Filantropic „Vasiliada”.
Acesta va găzdui, pe perioada cursurilor şcolare, tinerii din mediul rural care aparţin unor familii creştin-ortodoxe cu venituri mici sau orfani.

Consilierii locali constănţeni au adoptat hotărârea privind interzicerea substanţelor etnobotanice.
Primarul Radu Mazăre a declarat în cadrul şedinţei consiliului că modelul de hotărâre a fost preluat de la Prefectura Constanţa.
Hotărârea prevede că este interzisă comercializarea şi utilizarea substanţelor şi preparatelor halucinogene, de orice fel şi indiferent de regimul juridic reglementat de legislaţia în vigoare.
Potrivit hotărârii, cei care încalcă această prevedere riscă amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.

Faleza Cazinoului Constanţa va fi reconstruită.
Aleşii locali au votat, ieri, proiectul privind restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spaţiilor verzi din zona Vraja Mării – Cazino – Port Tomis.
Potrivit proiectului, lucrările au o valoare estimativă de patru milioane de euro şi vor fi realizate prin zona Metropolitană.
Astfel, se urmăreşte reparaţia şi refacerea zidurilor de sprijin, realizarea unei alei pietonale în parc, reamenajarea zonei de promenadă în stilul arhitectonic al anilor 1903 – 1905, dar şi reabilitarea reţelei edilitare.

Meteorologii anunţă ninsori abundente săptămâna viitoare, la Constanţa.
Astăzi şi mâine vor mai fi temperaturi ridicate, însă începând de duminică se va răci semnificativ.
Potrivit ANM, de luni revine gerul, iar meteorologii spun că vom avea parte şi de zăpadă.

Guvernul va reduce numărul de paturi din spitale cu un total de 5.700.
De asemenea, Executivul va revizui lista medicamentelor compensate sau eliberate gratuit, pentru a diminua numărul acestora şi a le înlocui pe cele rămase cu medicamente mai ieftine.
Pentru anul viitor, Guvernul anunţă intenţia de a controla costurile farmaceutice ale celor mai scumpe medicamente printr-un nou sistem electronic de prescripţii şi pe baza unor proceduri mai stricte.

Guvernul va permite CFR Călători să majoreze tarifele pentru eficientizarea companiei.
Strategia pentru CFR Călători include o scădere a pierderilor cu 15% în acest an, neacumularea de noi arierate şi eficientizarea activităţii prin restructurarea companiei.
Cea mai recentă majorare a fost operată de CFR Călători în septembrie anul trecut, când a urcat costul biletelor de tren cu 8%, după doi ani de stagnare.
De asemenea, CFR va închide până la sfârşitul lunii august 1.000 de kilometri de cale ferată şi va închide alţi 6.000 de kilometri de linii, reprezentând 30% din reţeaua feroviară, dacă nu va reuşi să externalizeze întreţinerea în urma unor licitaţii.

Majorările salariale vor fi limitate şi anul viitor.
Guvernul s-a angajat în faţa FMI că va continua şi în 2012 politica de restrângere a cheltuielilor, inclusiv cu salarii şi prime, pentru un deficit de 3%.
Totodată, sistemul alocaţiilor de încălzire va fi schimbat până la sfârşitul lunii iulie, urmând să fie acordate doar persoanelor cu venituri reduse.
Prin revizuirea modului de acordare a alocaţiilor de încălzire, Executivul estimează că economiile la buget vor creşte semnificativ.

Studiile de masterat aflate în derulare la forma de învăţământ la distanţă vor intra în lichidare.
De asemenea, universităţile vor putea organiza admiterea numai pentru cele acreditate, în urma evaluării, până cel târziu pe 1 septembrie 2011.
Totodată, cadrele didactice din învăţământul superior care vor fi pensionate înaintea finalizării anului universitar 2010-2011 îşi pot continua activitatea fără aprobarea senatului universitar, până la sfârşitul anului.
Prevederile sunt cuprinse în Ordinul Ministerului Educaţiei, publicat, miercuri, în Monitorul Oficial.

Programul Rabla ar putea începe în jur de 20 martie.
Ministrul Mediului a declarat că săptămâna viitoare va fi tipărit în Monitorul Oficial bugetul Fondului de Mediu şi va fi publicat şi ghidul programului.
El a adăugat că şi anul acesta va fi alocată o sumă echivalentă, iar programul va presupune la fel ca anul trecut, cupoane de 3.800 de lei şi posibilitatea folosirii a maxim trei cupoane.

Microbii devin din ce în ce mai rezistenţi la antibiotice.
Acesta este avertismentul pe care îl dă Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Potrivit organizaţiei, companiile nu mai investesc suficiente fonduri în crearea unor noi medicamente, deoarece fondurile destinate cercetărilor au scăzut în ultimii ani.
În plus, antibioticele fiind medicamente care sunt luate pentru scurte perioade de timp pentru a vindeca boala, companiile nu au interesul de a investi în cercetare.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că virusurile devin din ce în ce mai rezistente la tratamentele în uz, însă nu apar noi medicamente care să lupte cu infecţiile.
La nivel mondial, mii de pacienţi contractează infecţii de care sunt responsabile bacterii rezistente la antibiotice precum stafilococul auriu.

Ştiri 10 februarie 2011

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Haralambie.
Acesta a fost preot şi a trăit la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea, când conducător al oraşului Magnezia din Asia Mică era Lucian.
În anul 202, în timpul împăratului Septimiu Sever, când s-a pornit persecuţia împotriva creştinilor, Sfântul a fost prins, adus înaintea lui Lucian şi obligat să jertfească zeilor.
Sfântul Haralambie nu a acceptat şi a fost supus la chinuri pe care le-a răbdat cu multă credinţă.
Călăii Porfiriu şi Vaptos şi trei femei care au văzut cum a răbdat chinurile Sfântul Haralambie s-au lepădat de credinţa păgână şi s-au convertit la creştinism, însă dregătorul a poruncit ca toţi să fie ucişi.
Apoi, însuşi dregătorul l-a bătut, dar îndată i-au căzut mâinile. Sfântul Haralambie s-a rugat lui Dumnezeu şi l-a vindecat pe dregător printr-o minune, iar la câteva zile acesta s-a botezat.
Sfântul Mucenic Haralambie a trecut la Domnul la vârsta de 113 ani.

Părintele Iustin Pârvu împlineşte astăzi 92 de ani.
Socotit unul dintre marii duhovnici din România, părintele s-a născut în anul 1919 în satul Poiana Largului din judeţul Neamţ.
În anul 1936 intră ca frate la mânăstirea Durău, iar în 1942 este numit preot misionar pe frontul de est.
În anul 1948 este arestat şi condamnat la 17 ani de închisoare grea, pe motive politice şi religioase.
Alături de el, vor mai face închisoare şi alţi duhovnici renumiţi din ţară, printre care Părintele Arsenie Papacioc şi Părintele Adrian Făgeţeanu.
În anul 1964 este eliberat şi reintră în viaţa monahală, iar în anul 1991 întemeiază mânăstirea Petru-Vodă din jud. Neamţ, unde în prezent este stareţ.
Pentru meritele deosebite în slujirea Bisericii, în anul 2008, părintelui Iustin i-a fost acordat rangul de Arhimandrit.

Guvernul a alocat 10 milioane lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, solicitase, în luna decembrie 2010, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, înscrierea în bugetul de stat pe 2011 a 20 de milioane de lei pentru proiectul Catedralei Mântuirii Neamului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean, suma solicitată acoperă doar în parte necesarul pentru finalizarea lucrărilor, care urmează să fie executate în acest an, iar restul banilor vor fi acoperiţi din fonduri proprii ale Patriarhiei.

Furnizorii de gaze naturale vor să crească preţul atât pentru consumatorii casnici cât şi pentru cei industriali.
Autoritatea de reglementare în domeniul energiei nu ia încă o decizie, dar va face un studiu care să arate care ar fi impactul acestei scumpiri pentru populaţie.
Furnizorii de gaze cer majorarea tarifelor pentru că importurile de gaze au crescut semnificativ faţă de 2009, iar preţul de cumpărare s-a majorat.
Creşterea preţului ar trebui să se aplice în special consumatorilor industriali, dar, liberalizarea pieţei energiei, cerută de FMI va duce la scumpiri şi pentru populaţie.

Ministerul Sănătăţii va introduce în acest an un sistem de plată diferenţiată a medicilor.
Medicii vor fi plătiţi în funcţie de un set de criterii de performanţă şi la un nivel mai ridicat, depăşindu-se astfel actualul sistem de plată bazat pe grade şi vechimea în profesie.
Pe lângă stabilirea acestor criterii, o altă variantă luată în calcul este posibilitatea medicilor de a încheia contracte de prestări servicii medicale cu mai multe unităţi publice.
Consilierul prezidenţial pentru probleme de sănătate, Virgil Păunescu, a explicat că acest sistem în care medicii să aibă contracte cu mai multe spitale va avantaja doctorii tineri, care au nevoie de mai multă mobilitate, pentru a putea profesa.

Senatul a respins proiectul de lege privind înlocuirea termenului “rom” cu cel de “ţigan”.
Senatorii au apreciat că proiectul de lege nu rezolvă principala problemă, cea a incluziunii acestei etnii.
Legea iniţiată de deputatul Silviu Prigoană prevede înlocuirea în actele oficiale ale instituţiilor statului a termenului de “rom” cu cel de “ţigan”, în scopul evitării confuziei care s-ar putea crea cu denumirea de român.

Guvernul a aprobat construirea a 285 de parcuri la nivel naţional.
Ministrul mediului a declarat că în acest sens a fost alocată suma de 214 milioane lei din Fondul de Mediu.
Conform directivelor europene şi conform legislaţiei în domeniu din România, până în 2013 ţara noastră trebuie să atingă ţinta de 26 mp de spaţiu verde pentru fiecare locuitor.

Persoanele care locuiesc lângă benzinării pot avea sănătatea în pericol.
Potrivit unui studiu, aerul din apropierea benzinăriilor este poluat şi poate dăuna sănătăţii celor care locuiesc în preajma unor astfel de instalaţii.
Oamenii de ştiinţă spanioli au constat că, în apropierea benzinăriei, concentraţiile anumitor substanţe toxice, ca benzenul, substanţă care favorizează apariţia cancerului, şi n-hexanul sunt mai mari decât mediile înregistrate în oraşe, unde traficul auto este principala sursă de emisii poluante.
Cercetătorii spanioli susţin că distanţa sigură faţă de o benzinărie este de cel puţin 50 de metri.

România va primi de la Banca Mondială bani pentru spitale.
Aceasta va acorda ţării noastre o tranşă din Programul de Împrumut pentru Dezvoltare în valoare de 400 de milioane de euro, pentru a susţine măsurile de eficientizare a cheltuielilor bugetare, a salariilor din domeniul public, sănătate, educaţie şi asistenţă socială.
De asemenea, suma de 750 de milioane de euro va fi acordată pentru aprofundarea reformelor în sectorul asistenţei sociale şi sănătăţii publice, completând măsurile susţinute de FMI şi Comisia Europeană.

Olanda s-a alăturat statelor care sunt împotriva aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
Ministrul olandez al Afacerilor Europene a declarat că potrivit rapoartelor redactate de Comisie, sunt prea multe puncte deficiente pentru ca România şi Bulgaria să poată adera la spaţiul Schengen.
Franţa şi Germania au decis în luna decembrie să blocheze aderarea în acest an a celor două state la spaţiul Schengen din cauza carenţelor Sofiei şi Bucureştiului cu privire la lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate.
Finlanda şi Norvegia şi-au exprimat şi ele rezervele asupra aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.