Stiri 19 iunie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață în apropierea orașului Năvodari.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului și Întâmpinarea Domnului”.
După slujbă, Arhiepiscopul Tomisului va rosti un cuvânt de învățătură.

Evaluarea Națională a început astăzi pentru elevii de clasa a VIII-a cu proba scrisă la Limba și literatura română.
Miercuri, se va desfăşura proba scrisă la Matematică, iar joi, proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, 28 iunie.
Din acest an, media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 100% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a și nu se mai ține cont de media claselor gimnaziale.

Autobuzele CT BUS de pe linia 5B vor circula deviat săptămâna aceasta.
Ele vor merge pe ruta: str. Hatman Arbore – str. Comarnic și retur, fără a mai parcurge străzile Meșterul Manole și Fântânele.
Potrivit CT BUS, măsura de deviere a fost luată ca urmare a lucrărilor care au loc pe str. Meșterul Manole, în perimetrul delimitat de străzile Fântânele și Hatman Arbore.

Traseele de noapte intră de astăzi în circulaţie.
Este vorba despre liniile N102, N100M, N2-43 și N5-40, care vor circula cu o frecvență de 30 de minute.
Primele curse vor pleca din cap de linie la ora 23:30.
Traseele, timpii reali de sosire în stație, intervalul de succedare și programul autobuzelor pot fi consultate în aplicația CT BUS.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil.
Acesta se intitulează “Magia copilăriei” și se va desfășura mâine, de la ora 18.00, la Centrul Educațional pentru Tineret Jean Constantin.
Invitați vor fi Iulian Bratu, Liliana Cornilă, tenorul Doru Iftene, soprana Georgiana Costea Glugă, Andreea Feraru, Ioana Țuțuianu, Vali Osman, Andreea Bratu, Elena Vasile Călin și Georgiana Ioniță.
Gazda serii va fi actorul Dan Cojocaru.
Evenimentul este organizat de Colegiul Psihologilor din România Filiala Constanța și Asociația de Psihologie și Siguranţă Rutieră Psihotrafiq.

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat că nu există risc de îmbolnăvire cu holeră în Marea Neagră.
Turiștii își pot petrece în siguranță vacanțele pe litoralul românesc, a declarat ministrul turismului, Radu Oprea.
Monitorizarea calității apei nu a relevat date neconforme, potrivit autorităților.
În plus, pe canalele oficiale ale instituțiilor internaționale, cu care autoritățile române comunică permanent, nu a fost transmisă nicio alertă în acest sens.

CFR a introdus trenuri speciale către Bulgaria şi Turcia.
Vor ajunge la Sofia, Varna şi Istanbul, iar cursele sunt zilnice, cu plecarea din Gara de Nord, Bucureşti.
Biletele costă între 30 de şi 54 de euro, iar ora de plecare este 10:50.
Garniturile vor ajunge seara după ora 20:00 la Sofia şi Varna şi a doua zi dimineaţa la Istanbul.
Programul estival al CFR Călători către aceste destinaţii externe este valabil până pe 9 octombrie.

Stiri 16 iunie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.45, va oficia Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, Biserica Ortodoxă Română se va afla în Duminica a Doua după Rusalii, numită „a Sfinților Români”.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va oficia, de la ora 6.45, o slujbă de pomenire la Monumentul Memorial Poarta Albă, pentru deținuții politic, apoi va merge în procesiune spre mănăstirea „Tuturor sfinților români” de la Poarta Albă – Galeșu, unde va săvârși Sfânta Liturghie.
Duminică noapte, de la ora 23.30, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Marți, de la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului și Întâmpinarea Domnului” din apropierea orașului Năvodari.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Este nevoie urgentă de grupele A pozitiv și 0 negativ.
Programul de donare la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30.

Autobuzele CT BUS de pe linia 5B vor circula deviat săptămâna viitoare.
Acestea vor merge pe ruta: str. Hatman Arbore – str. Comarnic și retur, fără a mai parcurge străzile Meșterul Manole și Fântânele.
Potrivit CT BUS, măsura de deviere a fost luată ca urmare a lucrărilor care au loc pe str. Meșterul Manole, în perimetrul delimitat de străzile Fântânele și Hatman Arbore.

Calitatea apei mării este excelentă pentru îmbăiere pe întreg litoralul românesc.
Așa arată rezultatele obţinute de Direcţia de Sănătate Publică Constanţa în urma analizelor efectuate pe probe de apă.
Primăria Constanţa a informat că analizarea probelor de apă de mare se realizează în permanenţă, fiind “aproape inexistent” riscul ca apa costieră să fie contaminată pe viitor.
Anunțul vine pe fondul informaţiilor din mass media privind pericolul contactării holerei, după ce un baraj a cedat în Ucraina.

Circulaţia pe șoseaua Transalpina s-a redeschis în această dimineaţă.
Potrivit CNAIR, circulaţia rutieră este deschisă în intervalul orar 8:00 – 18:00 doar pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală de 3,5 tone.
Viteza maximă de deplasare pe acest sector de drum este de 30 km/h.

Trenurile Soarelui au intrat de astăzi în circulaţie.
Timp de trei luni, 32 de trenuri vor asigura legătura cu staţiunile de pe litoral şi din Delta Dunării.
Astfel, până pe 11 septembrie, toate regiunile ţării vor fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc.

Noul guvern condus de Marcel Ciolacu a adoptat prima ordonanță de urgență.
Aceasta desființează Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului iar atribuțiile se comasează cu Ministerul Economiei.
Totodată, se instituie Agenția Națională pentru Sport, ca urmare a desființării Ministerului Sportului.
Marcel Ciolacu, a anunțat că cea mai mare urgență a cabinetului său o reprezintă schema de reducere a adaosurilor comerciale la alimentele de bază.

Stiri 15 iunie 2023

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Isihie din Durostorum.
Acesta era ostaş creştin şi făcea parte din legiunea armatei romane de la Dunăre, staţionată în cetatea Durostor din provincia Moesia Inferior, în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu.
Acest Sfânt a pătimit împreună cu alţi 5 sfinţi mucenici: Pasicrat, Valentin, Nicandru, Marcian şi Iuliu veteranul.
În ziua pătimirii veteranului Iuliu, Sfântul Isihie, care se afla în închisoare cu el, i-a adresat o rugăminte ca să-şi aducă aminte de el când va sosi în faţa Domnului, căci curând va urma şi el aceeaşi soartă.
Iar Sfântul Iuliu l-a îmbărbătat şi i-a amintit de făgăduinţele făcute de către Domnul pentru cei ce vor răbda până la sfârşit.
Sfântul Isihie s-a încununat cu moartea martirică în anul 298, la 15 iunie, prin tăierea capului.
Biserica a rânduit în această zi dezlegare la pește.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Astăzi este Ziua internațională a energiei eoliene.
Aceasta are scopul de a oferi posibilitatea descoperirii acestui tip de energie, a puterii și posibilităților pe care le deține.
Astfel, se poate reduce poluarea cauzată de producerea energiei din arderea combustibililor fosili.
Energia eoliană reprezintă la nivel mondial unul dintre sectoarele industriale cu cea mai rapidă creștere, cu peste 100 de miliarde de dolari investiți în anul 2015.

Tot astăzi este și Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici.
Această zi a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în decembrie 2011 și reprezintă acea zi din an când întreaga lume se manifestă în mod deschis împotriva oricărei forme de abuz sau de suferință provocată persoanelor vârstnice.
Între 4 și 6% dintre persoanele în vârstă au fost victime ale unei forme de rele tratamente care pot duce la răni fizice, dar și la consecințe psihologice pe termen lung.
La nivel global, numărul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani este în creștere, de la 542 milioane în 1995 până la aproximativ 1,2 miliarde, estimate pentru anul 2025.

Astăzi se împlinesc 134 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
La 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit in sanatoriul doctorului Suţu, la vârsta de 39 de ani.
Motivul oficial al morţii a fost, conform documentelor sanatoriului „psihoză maniaco-depresivă, demenţă paralitică, sifilis şi embolie” cauzată de o intensă activitate publicistică.
Există însă şi voci care susţin că poetul de talie universală ar fi fost de fapt asasinat la comandă, deoarece incomoda politic prin operele sale.
A fost ales post-mortem la data de 28 octombrie 1948 membru al Academiei Romane.

Primăria Constanța continuă programul de investiții în locurile de joacă din municipiu.
4 locuri de joacă dintr-un lot de 5 ce au existat cândva în oraș sunt în curs de reabilitare.
Mai exact, este vorba despre spațiile de pe Aleea Egretei, Aleea Bravilor, Strada Cișmelei și Strada Dionisie cel Mic.
Toate locurile de joacă sunt refăcute integral.
De asemenea, au început lucrările de infrastructură pentru locurile de joacă de la Poarta 6 și din zona de agrement de pe strada Brizei.

Recuperarea orelor de curs pierdute din cauza grevei generale nu se va face pentru zilele de protest din mai, ci doar pentru luna iunie.
În funcție de numărul de elevi, dar și de numărul cadrelor didactice care au fost în grevă, fiecare unitate de învățământ decide cum se fac aceste recuperări, a precizat ministrul Ligia Deca.
Demnitarul a mai spus că până mâine, vor fi recuperate orele pentru elevii din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal, cu excepţia claselor terminale.
Cei din învăţământul tehnologic pot recupera orele până în 23 iunie.

Stiri 14 iunie 2023

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineaţă la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși de la ora 6.45, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului.
Tot mâine, de la ora 18.00, Ierarhul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.

Arhiepiscopia Tomisului organizează zilele acestea două manifestări religios-culturale la împlinirea a 134 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
În această seară, de la ora 19.30, în parcul mănăstirii Dervent, la monumentul lui Mihai Eminescu, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de pomenire a poetului, urmată de un recital de poezie și de cântece din lirica eminesciană.
Mâine, de la ora 10.30, în prezența IPS Teodosie, la bustul lui Mihai Eminescu, de pe faleza Cazinoului Constanța, va avea loc un eveniment închinat Poetului, la 134 de ani de la moartea sa.
Programul conține un recital de poezie și un concert susținut de către Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.
Vor fi interpretate melodii din lirica eminesciană, printre care: „Mai am un singur dor”, „Dorința”, „Ochiul tău iubit”, „După ce atâta vreme” și „Sara pe deal”.
Evenimentele sunt organizate cu sprijinul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” și al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Cuvios Dionisie Exiguul”, din Constanța.

Astăzi este Ziua mondială a donatorului de sânge.
Decizia marcării anuale a acestui eveniment s-a luat la cea de-a 58-a reuniune a Organizației Mondiale a Sănătății, la care statele membre și-au declarat în unanimitate angajamentul și sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.
Manifestarea are rolul de a aduce un omagiu donatorilor voluntari, dar și de a crește gradul de conștientizare a nevoii de donații constante de sânge pentru a asigura calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.
Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Este nevoie urgentă de grupele A pozitiv și 0 negativ.
Programul de donare la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30.

Strada Fulgerului din cartierul Coiciu a intrat în reabilitare.
Traficul rutier este restricționat parțial până la ora 16.00.
Lucrările vor continua pe parcursul întregii săptămâni, cu aceleași restricții de circulație, în intervalul orar 08:00-16:00, până vineri, inclusiv.
Circulația autovehiculelor se va desfășura alternativ pe o singură bandă de circulație.
După finalizarea lucrărilor de asfaltare și aplicarea marcajelor rutiere, alte străzi din cartierul Coiciu vor intra în reabilitare.

Permisele auto categoria B vor fi valabile și pentru anumite motociclete.
Proiectul de lege prevede ca deţinătorul permisului să aibă vârsta de 24 de ani împliniţi, iar documentul să fie obţinut cu cel puţin trei ani în urmă.
De asemenea, permisul auto categoria B este valabil doar pentru motocicletele cu transmisie automată cu o capacitate cilindrică maximă de 125 cm3.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Liderul PSD Marcel Ciolacu a fost desemnat premier de către președintele Klaus Iohannis.
Anunțul a fost făcut după ce preşedintele a avut consultări cu partidele parlamentare la Palatul Cotroceni.
Decretul privind desemnarea lui Marcel Ciolacu în calitatea de candidat la funcţia de prim-ministru a fost publicat, ieri seară, în Monitorul Oficial.

Înlocuitorii zahărului nu sunt recomandați în diete.
Potrivit celor mai noi recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății, utilizarea îndulcitorilor nu aduce nici un beneficiu pe termen lung pentru cei care doresc să slăbească, nici în cazul adulților, nici al copiilor.
Consumul acestora ar putea avea o serie de efecte negative, cum ar fi creșterea riscului de diabet de tip 2, boli cardiovasculare și chiar deces.
Specialiştii spun că există și alte moduri de a diminua cantitatea de zahăr procesat din alimentație, prin consumul de fructe, care conțin zahăr natural, sau alimente și băuturi neîndulcite.