Știri 13 iunie 2023

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine şi joi la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.45, Sfânta Liturghie.
Joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Greva generală din educaţie s-a suspendat, după aproape o lună de proteste.
Anunţul a fost făcut de către sindicatele din învăţământ, după consultarea liderilor din teritoriu.
În cazul în care Guvernul nu își menține poziția cu privire la noile decizii, greva se va relua.

Programul ”Litoralul pentru toţi” se încheie duminica aceasta, când începe sezonul estival.
Zeci de unităţi de cazare au tarife cu până la 70% mai mici în această perioadă.
Peste 30 de hoteluri din toate staţiunile pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, aproximativ 5.500 de locuri pe noapte, iar pachetele turistice pot fi achitate cu vouchere de vacanţă.

Insomnia crește riscul de accident vascular cerebral.
Aşa arată rezultatele unui nou studiu, în care cercetătorii au urmărit peste 31.000 de persoane fără antecedente de AVC timp de nouă ani.
Astfel, s-a descoperit că persoanele cu cinci până la opt simptome de insomnie aveau un risc cu 51% mai mare de AVC, în comparație cu persoanele care nu aveau insomnie.
Specialiştii recomandă un somn de aproximativ șapte ore pe noapte, alimentația sănătoasă și sportul.

Trenurile Soarelui vor intra de vinerea aceasta în circulaţie.
Timp de trei luni, 32 de trenuri vor asigura legătura cu staţiunile de pe litoral şi din Delta Dunării.
Până pe 11 septembrie, toate regiunile ţării vor fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc.

Ordonanța care stabilește majorarea salariilor cadrelor didactice a fost publicată pe site-ul Ministerului Educației, în transparență decizională.
Astfel, salariul acestora s-a mărit cu 1.300 lei brut și a personalului auxiliar cu 400 lei brut de la 1 iunie anul acesta.
În ceea ce privește celelalte creșteri prevăzute prin legea salarizării, o majorare de 50% ar urma să fie aplicată la 1 ianuarie anul viitor, iar următoarea de 25% în anul 2025.

Țara noastră importă peste 75% din necesarul de zahăr.
Impactul asupra prețului zahărului la raft va fi dat de costurile mai mari cu transportul din țările exportatoare.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a explicat că, în prezent, există interes din partea fermierilor pentru culturile de sfeclă, mai ales în perspectiva înmulțirii procesatorilor de zahăr.
România consumă anual 500 de mii de tone de zahăr, iar aproximativ 100 de mii de tone sunt produse în țară.

Stiri 12 iunie 2023

Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Acesta are o durată variabilă şi începe în fiecare an după prima Duminică de la Rusalii.
Postul este instituit de Biserică în cinstea celor doi mari apostoli ai creştinătăţii, care obişnuiau să postească înainte de o acţiune mai importantă.
Totodată, prin acest post creştinii cinstesc şi darurile Duhului Sfânt, care se împărtăşesc celor credincioşi prin sfinţenie.
Despre acest post se găsesc dovezi documentare în Constituţiile Apostolice, la Sfântul Atanasie cel Mare şi la împăratul Leon cel Mare, care denumea acest post ca POSTUL DE VARĂ sau AL CINCIZECIMII.
Acest post este socotit mai uşor decât celelalte posturi de peste an deoarece Biserica a rânduit dezlegare la peşte în fiecare sâmbătă şi duminică, precum şi în ziua cinstirii Sf. Isihie, pe 15 iunie și pe 22 iunie, când este cinstit Sf. Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine, miercuri și joi la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.45, Sfânta Liturghie.
Joi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Constanţa.

Înscrierile pentru examenele de Bacalaureat şi Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie.
La această dată, toţi elevii trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
Potrivit calendarului în vigoare, probele scrise pentru Evaluarea Națională sunt programate în perioada 19-22 iunie, iar pentru Bacalaureat între 26 și 29 iunie.

Cadrele didactice care au fost în grevă vor fi plătite în funcţie de numărul de zile lucrate.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educaţiei, care a precizat că profesorii nu vor fi sancționați.
Pe de altă parte, Ligia Deca susţine că există posibilitatea ca o parte din orele de şcoală să fie recuperate săptămâna aceasta, dar printr-o planificare realizată la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ.

Tinerii fermieri pot primi un ajutor nerambursabil de instalare în valoare de 70 de mii de euro pe proiect.
Fondurile ar urma să fie alocate sub formă de sumă forfetară, în două tranșe.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale precizează că 75% din cuantumul sprijinului se acordă la semnarea contractului de finanțare, iar restul în funcție de implementarea corectă a planului de afaceri, fără a depăși cinci ani de la semnarea contractului de finanțare.
Ghidul solicitantului a fost pus în dezbatere publică pe site-ul agenției – www.AFIR.info.

Benzina și motorina s-au scumpit cu peste 20 de bani pe litru, în ultima lună.
Specialiștii se așteaptă ca prețurile la pompă să crească și în perioada următoare, dar exclud faptul ca sortimentele standard să mai ajungă curând la prețul de 7lei/litru.
De asemenea, de la 1 iunie, 8% din fiecare litru de benzină trebuie să fie reprezentată de biocombustibil.
În cazul motorinei, bioetanolul trebuie să reprezinte 6,5% din fiecare litru de combustibil.

Șoseaua Transalpina se redeschide de weekendul viitor.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioşteanu, a spus că, în anumite locuri, stratul de zăpadă a avut 5 metri, dar că ultima ninsoare a fost acum trei săptămâni.
Astfel, lucrările de curățare a șoselei sunt aproape de finalizare, iar circulația rutieră va putea fi reluată în condiții de siguranță.

Majoritatea copiilor mănâncă zilnic dulciuri și stau mult în casă.
Un studiu recent arată că dulciurile sunt incluse în alimentaţia zilnică a 9 din 10 copii, în timp ce doar 5 din 10 consumă zilnic fructe proaspete.
Ca modalitate de recreere, 5 din 10 copii petrec în medie între 1 și 3 ore pe zi pe internet.
Timpul dedicat mediului online creşte cu vârsta, o treime dintre adolescenţi, utilizând internetul mai mult de trei ore zilnic.

Stiri 9 iunie 2023

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la biserica Sfântul Nectarie din cartierul Medeea.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu și slujba de Sfințire Mică a Apei.
Așezământul de cult își va cinsti duminică unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei.
Mâine, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent și va rosti o rugăciune de binecuvântare la împlinirea a 100 de ani a arhitectului Dan Corneliu, care a lucrat la proiectul mănăstirii Dervent.
De la ora 21.45, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, IPS Teodosie, împreună cu PS Ignatie, Episcopul Husilor, va săvârși slujba de sfințire și Sfânta Liturghie la biserica Sfânta Treime din orașul Bârlad, județul Vaslui.
Luni, de la ora 6.45, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

Mai multe autobuze CT BUS vor circula astăzi pe traseu deviat.
Este vorba despre liniile 102, 5-40 și 14 care vor circula deviat în intervalul orar 21:00-06:00, din cauza unor lucrări la nivelul carosabilului.
Astfel, pe sensul spre stațiunea Mamaia, autobuzele 102 și 5-40 nu vor mai deservi stațiile ,,Liceul Energetic”, ,,Unirii” și ,,Pescărie”, iar autobuzele liniei 14 nu vor mai intra pe str. Unirii, tronsonul cuprins între str. Zorelelor și bd. Mamaia, ci vor merge pe bd. Mamaia.

Perioada de înscriere la Bacalaureat și la Evaluarea Națională se prelungește până pe 13 iunie.
De asemenea, probele de competențe la examenul de bacalaureat – care ar fi trebuit să înceapă luni – vor fi susținute în perioada 14-23 iunie.
Pentru probele scrise la Bacalaureat și Evaluarea Națională nu se se impune modificare a calendarului, a subliniat ministrul Educației, Ligia Deca.

Trenurile Soarelui intră în circulaţie din 16 iunie.
Timp de trei luni, 32 de trenuri vor asigura legătura cu staţiunile de pe litoral şi din Delta Dunării.
Astfel, până pe 11 septembrie, toate regiunile ţării vor fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc.

Salariile de bază ale personalului din sănătate, asistenţă socială, apărare şi ordine publică se majorează de la 1 iunie.
Guvernul a aprobat o Ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Măsurile au fost luate în contextul în care printre priorităţile Ministerului Muncii se numără şi modernizarea sistemului de salarizare în sectorul public, care are drept scop eliminarea inechităţilor salariale.

Guvernul a adoptat memorandumul care garantează creşteri salariale pentru angajaţii din educaţie, de anul viitor, prin noua lege a salarizării.
Astfel, salariul profesorului debutant va porni de la venitul mediu brut pe economie.
Documentul a fost publicat şi în Monitorul Oficial.
Sindicatele cer însă, în continuare o decizie cu putere de lege și nu renunță la protest. Acestea au organizat astăzi un nou marş de protest în Bucureşti.

Locuitorii din mediul rural pot face consultaţii şi analize gratuite în cabinetele mobile ale Crucii Roşii.
Caravana de Sănătate a plecat din Bucureşti şi va străbate 14 judeţe din toată ţara, printre care și Constanța.
În funcţie de rezultatul analizelor, dacă va fi nevoie de controale mai amănunţite, pacienţii vor fi redirecţionaţi către medicii specialişti.
Este a doua ediţie a caravanei, iar anul trecut au beneficiat de aceste servicii gratuite peste 10.000 de persoane.

Stiri 8 iunie 2023

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian.
Aceştia au fost ostaşi în armata romană de la Dunăre şi făceau serviciul militar în cetatea Durostorum, localitatea Silistra de astăzi, din Bulgaria.
În anul 298, în urma biruinţei asupra perşilor, împăratul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, după care i-a arestat şi persecutat până la moarte.
Sfinţii Nicandru şi Marcian au mărturisit, împreună cu alţi trei ostaşi şi cu veteranul Iuliu, că sunt creştini, drept pentru care au fost aruncaţi în închisoare şi supuşi la chinuri grele.
Ei însă au rămas statornici în credinţa lui Dumnezeu, iar împăratul a poruncit să li se taie capetele.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook, Youtube și TikTok ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 6.45, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, apoi îi va premia pe cei aproape o sută de elevi, din întreg județul, care au participat la etapa județeană a Olimpiadei de Religie.
Tot mâine, de la ora 17.00, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, va oficia Taina Sfântului Maslu și slujba de Sfințire Mică a Apei la biserica „Sfântul Nectarie” din cartierul Medeea.
Așezământul de cult își va cinsti duminică unul dintre ocrotitori, pe Sfântul Ierarh Luca, arhiepiscopul Crimeei.
Sâmbătă, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent și va rosti o rugăciune de binecuvântare la împlinirea a 100 de ani a arhitectului Dan Corneliu, care a lucrat la proiectul mănăstirii Dervent.
Tot sâmbătă, de la ora 21.45, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi este Ziua Mondială a Oceanelor.
Această zi are rolul de a reaminti importanța pe care o au oceanele în ceea ce privește influența asupra planetei și a speciei umane.
Ca urmare a unei Rezoluții adoptate de Adunarea Generală a ONU în anul 2008, Ziua mondială a oceanelor a fost recunoscută oficial de ONU, urmând a fi sărbătorită în fiecare an pe 8 iunie.

Circulația autovehiculelor va fi restricționată total, astăzi și mâine, pe bulevardul Mamaia.
Astfel, în intervalul orar 21:00-06:00, va fi interzis accesul mașinilor pe sensul de mers dinspre strada Zorelelor spre Pescărie.
Autovehiculele care vin dinspre strada Zorelelor către Pescărie vor circula deviat pe sensul opus de mers, pe o singură bandă sau vor efectua viraj dreapta, pe strada Zorelelor, apoi stânga pe strada Unirii.

Festivalul Mamaia va fi reluat în această vară.
Va fi o ediție aniversară, iar invitați vor fi artiștii care au făcut istorie pe scena celebrului festival.
Evenimentul se va desfășura la sfârșitul lunii august, lângă Teatrul de Vară din Mamaia, în Piațeta Perla.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a declarat că speră ca anul viitor să fie finalizată reabilitarea Teatrului de Vară, iar festivalul să se poată desfășura acolo.

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer cere deblocarea Planului Naţional de Combatere a Cancerului.
Acesta a devenit lege în decembrie 2022, dar nu are încă normele metodologice de aplicare.
În aceste condiții, Federaţia amenință cu acțiuni de protest și acţiuni în instanță.
Ministrul Alexandru Rafila susține că a trebuit să refacă planul, deoarece în document erau prevederi care nu sunt aplicabile şi „nu au nici un fel de legătură cu prevenirea, diagnosticul sau tratamentul cancerului”.

Strada Theodor Burada va fi închisă temporar, până mâine.
Astfel, între orele 08:00 și 18:00, aceasta va fi închisă pe tronsonul cuprins între strada I.L. Caragiale și strada București pentru lucrări de asfaltare.
Participanții la trafic sunt rugaţi să folosească rutele alternative.