Stiri 2 noiembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Mâine dimineață, va săvârși Sfânta Liturghie la același lăcaș de cult.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Sâmbătă, de la ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului se va aplica de anul viitor în România.
Acesta reprezintă o prioritate pentru un sistem de sănătate slăbit de lipsa de acțiune din ultimii zeci de ani, afirmă medicul Diana Păun, consilier prezidențial pe probleme de sănătate.
Ea a mai spus că autorităţile discută şi despre realizarea unui fond de inovație în sănătate, cu diverse surse de finanțare, care să ofere tuturor pacienților din România accesul la tratamente noi care apar pe piață și sunt prea scumpe pentru a fi susținute din bugetul CNAS.

Ministerul Educaţiei dezaprobă trecerea la ‘programul de iarnă’ a școlilor, care presupune reducerea duratei orelor şi pauzelor.
Ministerul a trimis Inspectoratelor şcolare o adresă, prin care solicită ca unităţile învăţământ să fie susţinute să îşi păstreze orarul normal, în contextul pierderilor în învățare din perioada pandemiei.
În condiţiile meteorologice actuale, o astfel de interpretare a cadrului legal este discreţionară şi inadecvată, se arată într-un comunicat al Ministerul Educaţiei.

Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică proiectul de lege privind ordinul de protecție.
Potrivit propunerilor, ordinul ar urma să fie emis și în cazurile de violență din afara familiilor sau a relațiilor de concubinaj.
Proiectul a fost elaborat în colaborare cu Ministerul de Interne și pleacă de la ideea că statul este dator să ofere același grad de protecție pentru cetățenii săi în fața diferitelor forme de agresiune.

Autorităţile din domeniul sanitar-veterinar vor să relaxeze regulile pentru a-i ajuta pe micii producători de alimente să-şi poată vinde marfa prin intermediul marilor reţele de supermaketuri.
Regulile aflate în vigoare îi avantajează mai mult pe marii producători, care pot parcurge mai uşor procedurile legale.
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare afirmă că noile reglementări nu vor pune în niciun fel în pericol siguranţa consumatorilor.
Practic, relaxarea regulilor impuse de autorități va însemna doar reducerea birocrației, nu scăderea standardelor din domeniul siguranței alimentelor.

Rezolvarea cuvintelor încrucișate este cea mai bună activitate pentru creier.
Oamenii de ştiinţă americani au descoperit că această activitate ajută la stimularea memoriei la persoanele în vârstă cu deficienţe cognitive uşoare.
Potrivit cercetătorilor, cuvintele încrucişate depăşesc jocurile logice.
Rezolvarea cuvintelor încrucişate a fost mai eficientă pentru participanţii cu cele mai severe simptome, dar ambele forme de antrenament au fost la fel de productive în stadiile incipiente ale degradării mentale.

Peste jumătate dintre români spun că le va fi foarte greu să achite facturile pentru utilităţi în această iarnă.
Procentul este mai ridicat în cazul tinerilor între 25 şi 34 de ani (64%), conform unui studiu.
De asemenea, jumătate dintre respondenţi declară că sunt îngrijoraţi că nu vor reuşi să îşi încălzească locuinţa, iar 48% se aşteaptă să existe întreruperi de furnizare a căldurii din cauza infrastructurii vechi.
Referitor la soluţiile pe care românii le iau în calcul pentru sezonul rece, 48% declară că vor reduce consumul de energie electrică, iar 29% vor opri încălzirea în camerele neutilizate şi vor folosi apa la o temperatură mai scăzută.

Stiri 1 noiembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Joi, dimineață, va săvârși Sfânta Liturghie la același lăcaș de cult.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Sâmbătă, de la ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Personalul didactic va primi de astăzi sumele restante din sporuri sau majorări salariale.
Este vorba despre drepturi salariale care nu s-au plătit în perioada 1 iulie 2017-31 august 2021.
Ministerul Educaţiei a dat asigurări că sunt bani suficienţi pentru acoperirea datoriilor şi că inspectoratele şcolare vor avea la dispoziţie sumele necesare pentru a face plăţile către beneficiari.
Sumele vor fi plătite în tranşe.

Mai multe medicamente împotriva infecțiilor respiratorii sezoniere lipsesc din farmacii.
Situaţia poate avea efecte importante în sănătatea copiilor, pe termen lung.
Printre medicamentele de uz pediatric care lipsesc de pe piaţă sau se găsesc în cantităţi insuficiente se numără: amoxicilina, claritromicina, și ibuprofen sirop.

Persoanele neasigurate medical vor avea acces la testarea pentru viruşii hepatici B, C şi HIV şi la terapiile specifice.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectul de lege.
Totodată, documentul prevede asigurarea finanţării cheltuielilor cu medicamentele din bugetul Ministerului Sănătăţii şi clarificarea modului de decontare a medicamentelor pentru bolnavii care sunt eligibili la tratament în străinătate.

România se află în top 5 al creșterilor de preț la curent electric pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, în prima jumătate a anului.
Prețul la curent electric s-a majorat cu peste 55% pentru consumatorii casnici din România în prima jumătate a acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În topul creșterilor de peste jumătate sunt Cehia, Letonia, Danemarca și Estonia, potrivit datelor Eurostat.

Legea prin care bujorul este declarat floare naţională a fost promulgată săptămâna trecută.
Actul normativ prevede organizarea, anual, a unui festival al bujorului.
De asemenea, autorităţile vor sprijini protejarea rezervaţiilor naturale de bujor românesc, vor lua măsuri pentru aclimatizarea unor specii existente în alte ţări și vor amenaja în parcuri spaţii rezervate bujorului.

Lansarea programului “Fabrici de reciclare”, se amână cu o lună.
Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat că noul termen de derulare a primei runde este 6 decembrie – 15 martie anul viitor.
Operatorii economici care activează în domeniul colectării, sortării şi recuperării deşeurilor pot primi ajutoare de stat de până la 8,4 milioane de euro pentru un proiect de construire de instalaţii noi de reciclare a deşeurilor colectate separat.
În total, bugetul alocat este de 286 de milioane de euro, iar cererile de finanţare se vor depune exclusiv prin aplicaţia informatică destinată programului, care va fi disponibilă pe site-ul www.afm.ro

Stiri 31 octombrie 2022

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea constănțeană Mircea Vodă.
Miercuri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Joi, dimineață, va săvârși Sfânta Liturghie la același lăcaș de cult.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
De la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatisul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, de la ora 7.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar de la ora 17.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului şi Cuvioasa Parascheva” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Sâmbătă, de la ora 7.00, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Noi hotărâri au fost aprobate vineri de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Printre acestea se numără, canonizarea Ierarhului Martir Neofit Cretanul, Mitropolitul Țării Românești și înscrierea lui în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 16 iunie, alcătuirea a 12 volume cu numele tuturor Sfinților din fiecare zi, cinstiți în Biserica Ortodoxă Română.
De asemenea, se va include în Sinaxar în ziua de 14 noiembrie, cei 6 Sfinți din Familia Palama, canonizați de Patriarhia Ecumenică în anul 2009: Sfinții Cuvioși Palamiți: părinții Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Constanțiu și Caloni (Cali), frații săi, Teodosie și Macarie, și surorile lui, Epiharia și Teodota.
Totodată, a fost aprobat textul Slujbei Aducerii moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași (13 octombrie) și textul Paraclisului Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.

Astăzi este Ziua Internaţională a Mării Negre.
În anul 1996, cele şase ţări riverane – România, Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre împotriva Poluării şi au stabilit ca în fiecare an pe 31 octombrie să fie sărbătorită “Ziua Internaţională a Mării Negre”.
Situația ecologică a Mării Negre s-a înrăutățit în ultimii 40 de ani din cauza reziduurilor transportate de râurile din 17 țări, pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere.

Tot astăzi este şi Ziua Arhivelor Naţionale.
La data de 31 octombrie 1862 s-a semnat regulamentul pentru administrarea arhivelor din România, când se organiza pe baze moderne această instituţie, una dintre cele mai vechi din ţară, după constituirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească.
În depozitele Arhivelor Naționale se păstrează 320 km liniari de documente, aparținând Fondului Arhivistic Național, aflate în administrarea Arhivelor Centrale și a celor 42 de structuri teritoriale.

Preşcolarii şi elevii s-au reîntors de astăzi la școală.
Copiii au început cel de-al doilea modul de şcoală, care durează 8 săptămâni. Următoarea vacanţă va fi de sărbători şi începe pe 23 decembrie 2022 şi durează până pe 8 ianuarie 2023.
Anul şcolar are 36 de săptămâni şi, pentru prima dată, este împărţit în 5 module de învăţare şi 5 vacanţe.

Numărul școlilor care vor beneficia de programul ”Masă caldă” va crește de la 350 la 450.
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Ministrul Educației, Ligia Deca a precizat că în cel mai scurt timp va fi emis ordinul de ministru pentru stabilirea unităţilor de învăţământ preuniversitar beneficiare.

Numărul de paturi de terapie intensivă pentru nou-născuţi va creşte cu 124. Proiectul face parte dintr-un program realizat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
De asemenea, alte 90 de paturi vor fi dotate complet, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Potrivit demnitarului, un alt obiectiv din cadrul programului este realizarea screeningului pentru prevenţia marformaţiilor congenitale cardiace, dar şi a altor afecţiuni.

Stiri 28 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Ţării Româneşti.
A trăit în prima jumătate a secolului al 14-lea şi fost mai întâi episcop al cetăţii Vicina, situată undeva în Dobrogea, posibil lângă localitatea Isaccea de astăzi, sau la cetatea Păcuiul lui Soare de lângă mânăstirea Dervent, după ipoteze istorice mai noi.
Din cauza ocupaţiei tătarilor şi genovezilor, ierarhul a fost nevoit să se retragă la curtea domnească de la Argeş, iar documentele istorice de la Constantinopol spun că în anul 1359 era deja mitropolitul Ungrovlahiei.
Totodată, Sfântul Ierarh Iachint a fost prieten şi ucenic al sfântului Grigorie Palama, motiv pentru care a reorganizat monahismul românesc, cu ajutorul Sfântului Nicodim de la Tismana.
În anul 1372, Sfântul Iachint s-a mutat la Domnul şi a fost înmormântat în complexul mitropolitan de la Curtea de Argeş.
Sfântul Sinod al BOR a decis canonizarea Sfântului Ierarh Iachint în luna iulie a anului 2008.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, mâine, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie, la mănăstirea Dervent, împreună cu ÎPS Naum de Ruse (Bulgaria), ÎPS Iacob de Durostorum (Bulgaria), PS Macarie, vicar de Ruse (Bulgaria), și PS Visarion, episcopul Tulcii.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine seară la mănăstirea Voroneț.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 19.00, slujba Privegherii, urmată de Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, împreună cu Preasfințitul Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, IPS Teodosie va săvârși slujba de resfințire a bisericii din lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” din localitatea Adâncata, județul Suceava.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate mâine, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Programul pilot de vaccinare împotriva gripei se va desfășura în farmacii.
Potrivit Asociaţiei Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România, iniţiativa va contribui la creşterea accesului populaţiei la vaccinare şi la consolidarea rolului farmacistului în comunitate şi în activitatea de prevenţie.
Ordinul Ministrului Sănătăţii privind programul pilot de vaccinare antigripală în farmacii a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în termen de 10 zile.
Lista farmaciilor autorizate va fi disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

O româncă a fost selectată de NASA pentru un studiu asupra fenomenelor aeriene neidentificate.
Este vorba despre Anamaria Berea, profesor asociat la Universitatea George Mason din Virginia.
Studiul a început săptămâna aceasta, iar pe parcursul a nouă luni, echipa formată din 16 specialişti va pune bazele unei analize asupra naturii fenomenelor aeriene neidentificate.
Un raport complet care conţine constatările echipei va fi lansat publicului la jumătatea anului viitor.

Clădirile şi structurile arhitecturale cu valoare culturală, istorică sau artistică vor fi protejate de un nou cadru legislativ.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul privind monumentele de for public.
Este vorba despre amplasarea de plăci comemorative dedicate unor mari personalități sau evenimente.
Aceste plăci vor afișa un cod QR, care, odată scanat, va redirecționa utilizatorul către o pagină de internet administrată de Ministerul Culturii, de unde va afla mai multe informații despre personalitatea sau evenimentul respectiv.
Actul normativ va fi transmis preşedintelui pentru promulgare.

Știri 27 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie s-a nevoit pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune.
Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a trăit o viață ascetică.
După moartea sa, intrarea peșterii s-a surpat și a blocat accesul.
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au redeschis peștera.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti, aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia.
Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala patriarhală, unde se află şi astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul oraşului Bucureşti, iar harul său se face simţit în numeroasele vindecări petrecute la racla sa.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18:00 în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sf Apostoli “Petru și Pavel” din Constanța.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

De astăzi, au început lucrările de restaurare a Edificiului Roman cu Mozaic din Constanța.
Valoarea totală a contractului este de aproximativ 10 milioane de lei.
Finalizarea lucrărilor de execuție la obiectivul de investiție este estimată pentru luna noiembrie a anului 2023.

Creșterea facturilor la curent și gaze naturale declanșează primele proteste și în România.
Reprezentanții SANITAS au ieșit în stradă în mai multe județe din țară, pentru a cere guvernului politici concrete prin care să fie plafonate prețurile la utilități.
O altă nemulțumire a acestora este legată de nivelul salariilor și pensiilor, pentru care legislația prevede creșteri, dar aceste prevederi nu se aplică.

Stiri 26 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir.
S-a născut la Tesalonic în vremea împăratului Diocleţian, ca fiu al prefectului cetăţii.
Părinţii săi au fost creştini în taină, de aceea Sf. Dimitrie a primit încă de mic educaţie creştină.
După mutarea tatălui său la Domnul, tânărul Dimitrie a fost numit prefect al Tesalonicului, datorită calităţilor lui morale şi intelectuale.
Împăratul din vremea aceea, Maximian Galeriu a poruncit ca în toate cetăţile să se jertfească zeilor păgâni ca mulţumire pentru victoriile militare pe care le avusese.
Sfântul Dimitrie a refuzat să participe la ceremoniile păgâne, drept pentru care a fost închis.
În temniţă, Sf. Dimitrie a binecuvântat în numele lui Hristos pe un tânăr creştin cu numele Nestor, care urma să se lupte cu un vestit gladiator păgân, cu numele Lie.
În urma luptei, Nestor îl ucide pe Lie, iar împăratul află de binecuvântarea lui Dimitrie şi porunceşte ca acesta să fie ucis.
Moaştele Sf. Dimitrie se află în biserica cu acelaşi nume din Tesalonic.
În ţara noastră, aproximativ 400.000 de persoane poartă numele Sfântului Dimitrie.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti maine pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București.
Cu prilejul hramului, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va fi prezent la cinstirea ocrotitorului Bucureștilor.
Astfel, de la ora 9.30, în Altarul Mare de Vară de pe Dealul Patriarhiei va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Înaltpreasfinţitul Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi.
De la ora 18.00, ierarhul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot maine, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Patriarhia Română a încheiat un protocol cu Ministerul Sănătății.
Acesta actualizează activitatea de asistență religioasă și stabilește colaborarea în domeniul asistenței medicale integrate cu asistența socială și religioasă din unitățile sanitare aflate în subordonarea ministerului.
Astfel, preoții vor putea săvârși slujbe în capelele spitalelor, vor putea vizita bolnavii, vor face slujbe de înmormântare pentru cei decedați abandonați sau fără familie și vor asigura servicii religioase în cazurile de urgență.
Documentul prevede și implicarea Bisericii în promovarea unui stil de viață sănătos și în campanii de prevenție pentru sănătate.

Cinci români mor în fiecare zi din cauza infecțiilor intraspitalicești.
Sunt estimări făcute publice de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
El a anunțat că a finalizat raportul cerut de premier după ce mai mulți pacienți au murit la Târgu Mureș și Cluj-Napoca din cauza bacteriilor din spitale.
Oficialii din Sănătate propun ca managerii unităților medicale care raportează corect infecțiile nosocomiale să fie stimulați cu punctaj în plus la evaluare, iar ceilalți, să fie penalizați.
În România, 1% dintre cazurile externate sunt raportate ca infecţii intraspitaliceşti, mult sub media europeană de 7%.
Anual, în UE, 37.000 de oameni mor din cauza acestor infecţii.

Stiri 25 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Cu prilejul hramului, de la ora 8.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire a clopotelor închinate Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfintei Mari Mucenițe Varvara și Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica „Sfântul Dumitru” din Constanța, zona Delfinariu.
Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului ierarh Nectarie de la Eghina, care vor rămâne în biserică până pe 30 octombrie.
Joi, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București.
Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va fi prezent la cinstirea ocrotitorului Bucureștilor.
Astfel, de la ora 9.30, în Altarul Mare de Vară de pe Dealul Patriarhiei va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Înaltpreasfinţitul Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi.
De la ora 18.00, ierarhul Tomisului va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii Cuvântul ierarhului, ce va fi transmis pe paginile de Facebook si YouTube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Astăzi este Ziua Armatei Române.
Aceasta semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine.
Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate.
Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, între 23 august şi 25 octombrie 1944.
Ziua Armatei Române este marcată în toate unităţile militare din România dar şi în teatrele de operaţii unde execută misiuni trupele româneşti.

În municipiul Constanța au început, ieri, înscrierile pentru ediția de anul viitor a programului social Respect.
Acesta prevede acordarea unor sume de bani pentru cetățenii care fac parte din categoriile sociale vulnerabile, pentru achiziționarea de bunuri alimentare.
Cererile și documentele necesare se pot depune online, la adresa de email respect@dgas-ct.ro sau prin poștă, la punctul de lucru din str. Duiliu Zamfirescu nr. 4.

CET Palas va relua procedurile pentru livrarea a agentului termic primar, în momentul în care va avea confirmarea plății decise, vineri, de Consiliul Local Constanța.
Magistrala 2 va fi prima repusă în circuit, iar magistrala 1, după terminarea unor lucrări, care vor amâna acest moment cu 24 de ore.
Reamintim că CET a întrerupt vineri furnizarea apei calde, deoarece nu a avut banii necesari pentru plata în avans a gazelor naturale, așa cum prevede, mai nou, legislația.

Programul Rabla pentru Autoturisme se va derula de anul viitor cu mai multe modificări.
Casarea și despăgubirea proprietarilor se va face prin intermediul primăriilor, iar oamenii vor primi banii în mână și nu sub forma unor taloane care se foloseau pentru achiziția unei mașini noi.
Pentru casarea mașinilor mai vechi de 15 ani, oamenii trebuie să se înscrie online unitar, la nivel național, la Ministerul Mediului.
Ulterior listele vor fi trimise primăriilor, care se vor ocupa de prelucrarea dosarelor și plata sumei de 3.000 de lei.