Stiri 24 octombrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 7.25, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Miercuri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Cu prilejul hramului, de la ora 8.00, ierarhul nostru va oficia slujba de sfințire a clopotelor închinate Mântuitorului Iisus Hristos, Maicii Domnului, Sfintei Mari Mucenițe Varvara și Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica „Sfântul Dumitru” din Constanța, zona Delfinariu. Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului ierarh Nectarie de la Eghina, care vor rămâne în biserică până pe 30 octombrie.
Joi, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București.
Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și va fi prezent la cinstirea ocrotitorului Bucureștilor.
Astfel, de la ora 9.30, în Altarul Mare de Vară de pe Dealul Patriarhiei va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împreună cu Înaltpreasfinţitul Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi.

CRTS Constanta în parteneriat cu Primăria Medgidia și Spitalul Municipal organizează o acțiune de donare de sânge.
Persoanele interesate sunt așteptate sâmbăta aceasta, în intervalul orar 08.30-13.30, în incinta Policlinicii din Medgidia.
Potrivit oficialilor, numărul donatorilor este încă insuficient, mai ales după cei doi ani de pandemie, care au făcut imposibilă organizarea de colecte mobile.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.

Astăzi este Ziua Națiunilor Unite.
În fiecare an, la 24 octombrie, se celebrează Ziua Națiunilor Unite, pentru a marca intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Organizației Națiunilor Unite.
Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, Organizația Națiunilor Unite și-a început oficial activitatea.
Sărbătorită din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării popoarelor din lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite.
România a fost admisă în cadrul ONU, la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state.

Elevii și preșcolarii au intrat în vacanță.
Aceştia vor reveni la cursuri pe 31 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Acest an școlar a început pe 5 septembrie, este organizat pe cinci module de învățare și are tot atâtea vacanțe.
Al doilea modul începe în ultima zi de octombrie și ține până pe 22 decembrie, când elevii și preșcolarii intră în vacanța de iarnă.

Mâine va avea loc o eclipsă de soare care va fi vizibilă parțial și din România.
Fenomenul astronomic va putea fi observat de pe tot teritoriul țării noastre, iar acoperirea soarelui va fi cuprinsă între 33% și 44%.
Eclipsa va începe la ora 12:20 de minute în vestul țării și la 12:28 de minute în sud-estul țării.
Fenomenul poate fi observat fără instrumente astronomice, dar numai cu ochelari speciali pentru eclipsă sau cu un filtru foarte închis la culoare.

Prețul carburanților a crescut.
Astfel, preţul mediu al unui litru de benzină standard s-a majorat cu 1,8% în ultima lună și a ajuns la 6,97 de lei.
În cazul motorinei, preţul mediu al unui litru a crescut cu 3,2%, până la o medie de 8,44 de lei.
În această perioadă, România se află pe locul opt în Uniunea Europeană, în topul ţărilor cu cea mai ieftină benzină, şi pe locul şase între statele Uniunii, în ceea ce priveşte cel mai mic preţ la motorină.

Știri 21 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni.
Aceştia sunt: Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Părinţi Mărturisitori şi Mucenici Ioan şi Moise Măcinic.
Sfântul Cuvios Visarion Sarai, originar din Bosnia, a călătorit prin Transilvania, propovăduind ortodoxia.
A fost întemniţat în închisoarea din Kufstein, unde a murit.
Sfântul Cuvios Sofronie a întemeiat un schit în satul natal, Cioara.
Pentru râvna faţă de ortodoxie, a fost de două ori închis şi apoi eliberat.
S-a mutat la Domnul, în Mănăstirea Argeşului.
Sfântul Mucenic Oprea, ţăran din Săliştea Sibiului, și Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel au murit în temniţa din Kufstein pentru că au dus plângerile românilor la Viena.
Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş a luptat împotriva încercărilor habsburgilor de a impune unirea cu Roma.
Închis în anul 1756, peste 24 de ani a murit tot în temniţa din Kufstein.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și duminică în Germania.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, mâine, de la ora 9.45 și va sfinți crucile paraclisului la parohia “Acoperământul Maicii Domnului” din Vilshofen an der Donau.
Duminică, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sf Apostol Andrei din orașul Würzburg.
Luni, de la ora 5.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.

Tinerii aflați în grija statului sau în plasament pot primi bani până la 26 de ani.
Este vorba despre cei merg la școală sau care muncesc, iar suma pe care o vor primi este de 2500 de lei, a anunțat ministrul Familiei Gabriela Firea.
Persoanele care au în plasament copii vor primi lunar 420 de lei pentru fiecare copil în parte, în plus față de alocația de plasament.
Ministrul Familiei spune că a fost pus în dezbatere publică Ordinul comun între Ministerul Familiei și Ministerul Muncii privind aprobarea procedurii de stabilire și plată a alocației lunare de plasament, a indemnizației de sprijin și a indemnizației pentru tineri.

Guvernul urmează să stabilească modul în care vor fi folosite fondurile europene, alocate de Comisia Europeană.
Banii pot fi redirecţionați pentru luarea unor măsuri de atenuare a efectelor crizei energetice şi economice.
Comisia Europeană a decis că 10% din banii necheltuiţi, aferenţi perioadei de programare 2014-2020, pot fi alocaţi unor noi forme de sprijin.
România intenţionează să direcţioneze 2,4 miliarde de euro care pot lua atât forma compensării unei părţi din preţul plafonat la energie, cât şi forma unor vouchere.

Avariile și lucrările de modernizare a rețelelor de transport al agentului termic afectează, în continuare, furnizarea apei calde în mai multe zone din municipiul Constanța.
Improvizațiile făcute pe tronsoanele aflate în curs de înlocuire, nu au rezultatele scontate, iar specialiștii Termoficare Constanța se gândesc la noi soluții tehnice.
Directorul societății de termoficare, Liviu Popa, spune că se fac eforturi pentru ca, la 1 noiembrie, constănțenii să beneficieze și de apă caldă și de căldură.

Elevii care au obţinut media 10 la evaluarea naţională de clasa a VIII-a vor primi un stimulent financiar de 2.000 de lei.
De asemenea, absolvenţii de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor beneficia de un stimulent de 5.000 de lei, în baza unei hotărâri adoptate de guvern.
Este vorba despre 237 de absolvenţi ai clasei a VIII-a şi, respectiv, 239 absolvenţi de liceu, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Ministerul Educaţiei anunță că în acest an se efectuează plata sumelor restante din sporuri sau majorări salariale pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021.
De la 1 noiembrie, Ministerul Educaţiei va pune la dispoziţia inspectoratelor şcolare toate sumele necesare pentru a se efectua plăţile către beneficiari.
Pentru ca personalul să intre în posesia sumelor cât mai repede, Ministerul Educaţiei a prelungit termenul pentru introducerea datelor şi prelucrarea acestora până la data de 28 octombrie.

Știri 20 octombrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 21.45, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului, urmat de Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Guvernul a aprobat construcția noului stadion “Gheorghe Hagi” din Constanța.
Capacitatea arenei va fi de 18.000 de locuri, iar durata de proiectare și execuție a lucrărilor este estimată la 28 de luni.
De asemenea, va mai fi construit un teren de antrenament, cu 6 piste de atletism , cu o capacitate de 1.000 de locuri.

Guvernul a aprobat achiziţionarea prin PNRR a 20 de trenuri electrice pentru transportul de călători.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, sunt vizate legături directe între marile oraşe ale României.
Achiziţia trenurilor este necesară întrucât flota curentă a depăşit deja ciclul de viaţă.
Din acest motiv există riscul ca, până anul viitor să nu mai existe nicio garnitură de tren disponibilă.

Planul Naţional pentru prevenirea şi combaterea cancerului în România a fost adoptat de Camera Deputaţilor.
Planul stabilește care sunt pașii ce trebuie făcuți pentru a ajunge la medicul oncolog, dar și elaborarea unui registru național al pacienților oncologici.
Camera Deputaţilor este for decizional, în acest caz.

Poliția Rutieră va putea ridica mașinile parcate neregulamentar pe trotuar.
Așa prevede o modificare la Codul Rutier, adoptată de către deputați.
Inițiatorii au evocat numeroase cazuri de oameni în vârstă, persoane cu dizabilități, copii mici alături de mamele lor sau în cărucior, care sunt nevoiți să meargă pe carosabil, pentru că trotuarele sunt ocupate ilegal de mașini.
Camera Deputaților este for decizional, iar actul normativ va fi trimis spre promulgare.

Ministerul Sănătății trebuie să prezinte o situație privind infecţiile nosocomiale din spitale.
Solicitarea vine în urma unor decese petrecute, recent, din această cauză, în spitale din Târgu Mureş şi Cluj-Napoca.
Primul ministru a transmis reprezentantului Ministerului Sănătății solicitarea ca, în baza analizei, să se procedeze la întocmirea unui plan naţional de combatere a nosocomialelor.

Tot mai multe medicamente ieftine lipsesc de pe piaţa din România.
Producătorii spun că industria farmaceutică nu mai este protejată, în privinţa preţului la energia electrică, ceea ce duce la creşterea costurilor de producţie.
Între timp, România continuă să se afle pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte timpul de punere pe piaţă a medicamentelor inovative.

Stiri 19 octombrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață în județul Tulcea.
Cu binecuvântarea PS Visarion, Episcopul Tulcii, Ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.00, Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Mc. Gheorghe” din Isaccea.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot mâine, de la ora 21.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Mai multe zone din oraşul Constanţa şi în patru localităţi din judeţ vor rămâne fară apă potabilă.
Măsura este luată din cauza unor ample lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Astfel, apa va fi oprită din această seară de ora 22.00 – până mâine, la ora 12.00.
In acest interval vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din umătoarele zone: cartierele Medeea, Anda, CET, Viile Noi și Sere, Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani, Zona Industrială și Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal, zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors), localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Acordarea concediului paternal nu este condiţionată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului.
Prevederea este cuprinsă în legea pentru modificarea Codului muncii, care a fost programată de președintele Klaus Iohannis.
Încălcarea legii se sancţionează cu amendă de la 4.000 la 8.000 lei.

Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen.
Rezoluţia îndeamnă Consiliul Uniunii Europene să ia toate măsurile necesare pentru a adopta decizia sa privind aplicarea dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România până la sfârşitul anului 2022.
Acestea au fost îndeplinite încă din anul 2011.
Astfel, se asigură eliminarea controalelor asupra persoanelor la toate frontierele interne pentru ambele state la începutul anului viitor.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor nu este de acord cu etichetarea Nutri-Score.
ANPC a avertizat în ultimii doi ani industria alimentară că sistemul nu este legiferat și nu poate reprezenta un barometru pentru decizia de a achiziţiona un produs ‘sănătos’ ci poate fi chiar înşelător.
Eticheta Nutri-Score prezintă prin cinci culori, de la verde la roşu, şi cinci litere, de la A la E, valoarea nutriţională pentru 100 g sau 100 ml dintr-un produs, pornind de la A verde închis, care înseamnă compoziţie nutritivă favorabilă la E portocaliu închis – compoziţie nutritivă nefavorabilă.

ANRE a finalizat platforma online de schimbare a furnizorului de curent electric și gaze naturale la nivel național.
Instituția precizează că platforma va reduce de la 21 de zile la doar o zi termenul pentru schimbarea furnizorilor.
Proiectul, în valoare de 20 de milioane de lei, este finanțat aproape în totalitate din Fondul Social European.

Aproape jumătate dintre elevii din școlile românești au fost victime ale bullying-ului.
Astfel, un procent covârșitor de peste 80 au declarat că au fost martori la situații de agresiune ori umilință în școlile în care învață.
De asemenea, aproape o treime dintre școlari admit că au fost agresori, în timp ce 85% afirmă că au intervenit activ în sprijinul victimei când au întâlnit situații de bullying.
Datele sunt cuprinse într-un studiu al organizației Salvați Copiii România, care a lansat cu acest prilej și campania de informare “Dreptul la pauză”.

Stiri 18 octombrie 2022

Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine dimineaţă la parohia Topalu din județul Constanța, apoi va binecuvânta lucrările de consolidare a bisericii și va sfinți casa mortuară.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 7.30 Sfânta Liturghie la acest lăcaş de cult.
Joi, de la ora 7.00, cu binecuvântarea PS Visarion, Episcopul Tulcii, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Mc. Gheorghe” din Isaccea, județul Tulcea.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot joi, de la ora 21.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi este marcată Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
Potrivit estimărilor, în prezent, sunt mai mulți oameni în sclavie decât au fost vreodată în istorie.
Traficul de persoane este un fenomen raportat în toată lumea, inclusiv în Europa.
Mii de persoane sunt exploatate în diferite forme, sexual sau prin muncă forțată.
Pentru că fiinţele umane pot fi revândute, sclavia modernă este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme.
Pe continent, cele mai multe victime sunt recrutate din est, din țări predispuse sărăciei.

O tonetă CT Bus va fi închisă şi astăzi.
Este vorba despre toneta situată în stația ,,Piața CET” .
Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să se adreseze operatorilor de la toneta ,,Km 4-5” sau magazinelor care vând bilete.

Mai multe zone din oraşul Constanţa şi în patru localităţi din judeţ vor rămâne fară apă potabilă.
Măsura este luată din cauza unor ample lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Astfel, apa va fi oprită de mâine, ora 22.00 – până joi, la ora 12.00.
In acest interval vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din umătoarele zone: cartierele Medeea, Anda, CET, Viile Noi și Sere, Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani, Zona Industrială și Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal, zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors), localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

Pensiile vor creşte de la 1 ianuarie, într-o singură tranşă, cu cel puţin 10%.
Declaraţia a fost făcută de către Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Acesta a adăugat că pensiile nu vor creşte în două tranşe.

Funcţionarii publici pot lucra în regim de telemuncă.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru modificarea Codului muncii.
Potrivit acestuia, salariații pot primi un concediu pentru îngrijirea unei rude sau unei persoane care locuieşte în aceeaşi gospodărie.
De asemenea, salariatul are dreptul de a solicita trecerea pe un post vacant care îi asigură condiţii de muncă mai favorabile dacă şi-a încheiat perioada de probă şi are o vechime de cel puţin şase luni la acelaşi angajator.
Angajatorul are obligaţia să-i răspundă motivat, în scris, în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.

220.000 de români cu o situație materială precară ar putea primi vouchere de până la 4.000 de lei.
Potrivit ministrului Fondurilor Europene, banii vor putea fi folosiți pentru renovarea casei și înlocuirea aparatelor electrocasnice.
Măsura se va aplica de la anul, dar, până atunci, autoritățile trebuie să obțină aprobarea Comisiei Europeane pentru alocarea acestor fonduri.
Noile vouchere vor fi primite de familiile cu copii mulți, peste cinci, dar și de cei care nu pot munci, ori bătrâni fără sprijin.
Acestea ar putea fi acordate la fel ca cele sociale de până acum, adică sub formă de carduri încărcate cu bani, însă doar după anchete sociale făcute de autoritățile locale.

Stiri 17 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă îl cinstește mâine pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.
Cu acest prilej, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului ,de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca și Sfântul Dimitrie” din localitatea Horia, județul Constanța.
Miercuri, de la ora 7.30, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la parohia Topalu, județul Constanța, apoi va sfinți casa parohială.
Joi, de la ora 7.00, cu binecuvântarea PS Visarion, Episcopul Tulcii, Inalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Mc. Gheorghe” din Isaccea, județul Tulcea.
Apoi, de la ora 18.00, va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Tot joi, de la ora 21.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi este Ziua Internaţională pentru Eradicarea Săraciei.
Aceasta a fost marcată oficial de ONU și îşi propune să atragă atenţia lumii asupra necesităţii eradicării sărăciei, în special în ţările în curs de dezvoltare.
În prezent, 1 miliard de oameni din lume trăiesc în sărăcie extremă, adică cu mai puţin de 1.90 de dolari pe zi, şi mai mult de 800 de milioane îndură foamea şi malnutriţia.
Aproape 400 de milioane de copii din ţările în curs de dezvoltare trăiesc într-o sărăcie cruntă, în familii cu venit sub 2 dolari pe zi.
Aceasta este concluzia unui raport realizat de UNICEF şi Banca Mondială, care mai arată că jumătate dintre aceştia trăiesc în Africa sub-sahariană, iar o treime în Asia de Sud.

Clădirea Palatului Arhiepiscopal din Constanța nu necesită autorizație de securitate la incendiu întrucât este una de patrimoniu.
Declaraţia a fost făcută de către Răzvan Parconie, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, în urma incendiului care a avut loc sâmbătă noapte la mansarda Palatului Arhiepiscopal.
Potrivit acestuia, cităm: „Palatul Arhiepiscopal este o construcție ce datează încă din anul 1932, iar din anul 1998 aceasta are destinația de reședință a Arhiepiscopiei Tomisului.
Ulterior anului 2000, a fost amenajat un spațiu funcțional în podul construcției cu funcțiunea de chilii (spații de reședință pentru călugări).

Mai multe zone din oraşul Constanţa şi în patru localităţi din judeţ vor rămâne fară apă potabilă.
Măsura este luată din cauza unor ample lucrări de investiții pe conducta de distribuție apă potabilă de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Astfel, apa va fi oprită de miercuri, ora 22.00 – până joi, la ora 12.00.
In acest interval vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din umătoarele zone: cartierele Medeea, Anda, CET, Viile Noi și Sere, Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani, Zona Industrială și Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal, zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors), localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea și Eforie Nord.

O tonetă CT Bus va fi închisă astăzi şi mâine.
Este vorba despre toneta situată în stația ,,Piața CET” .
Pentru achiziționarea titlurilor de călătorie, călătorii sunt rugați să se adreseze operatorilor de la toneta ,,Km 4-5” sau magazinelor care vând bilete.

Elevii şi copiii de grădiniţă intră, de astăzi, în ultima săptămână de şcoală din prima parte a anului de învăţământ.
Aceştia vor fi în vacanţă de sâmbătă, 22 octombrie, până duminică, 30 octombrie.
Cel de-al doilea modul al anului şcolar va începe luni, pe 31 octombrie şi se va încheia joi, pe 22 decembrie, urmând ca de a doua zi elevii să fie în vacanţa de iarnă.
Calendarul aprobat de Ministerul Educaţiei prevede că revenirea la ore se va face pe 9 ianuarie 2023, o dată cu începerea modului 3.

6 din 10 adulţi din România au probleme cu greutatea.
Astfel, o treime dintre românii cu vârsta peste 20 de ani suferă de obezitate, iar 35% dintre adulți sunt supraponderali.
În condițiile în care numărul adulților și a copiilor supraponderali și obezi este în creștere, specialiștii ne recomandă să avem o alimentație echilibrată și să nu uităm de sport.
De asemenea, autoritățile consideră că sunt necesare programe de prevenție cu ajutorul cărora să se prevină atât obezitatea, cât și alte afecțiuni grave.
Centrul de Observare a Obezităţii Globale ne considera, în urmă cu 3 ani, o ţară cu aproape jumătate din populaţie supraponderală.

Stiri 14 octombrie 2022

Biserica Ortodoxă o cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.
A trăit în prima jumătate a secolului al 11-lea şi s-a născut în cetatea Epivat, în apropiere de Constantinopol, pe ţărmul Mării Marmara, într-o zi de vineri.
Încă din tinereţe a intrat în viaţa monahală, la o mănăstire de lângă Constantinopol.
Apoi, timp de mulţi ani a trăit o viaţă ascetică în mânăstirile din Constantinopol, Ierusalim şi de pe Valea Iordanului, după care, la vârsta de 25 de ani s-a întors în locurile natale, unde a trăit timp de doi ani.
La vârsta de 27 de ani s-a mutat la Domnul, iar moaştele sale au fost păstrate în cetatea Epivat timp de 200 de ani.
În jurul anului 1235, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost mutate la Târnovo, în Bulgaria, apoi la Belgrad, iar în anul 1521 au ajuns la Constantinopol.
Un moment de referinţă în istoria Sfintei îl reprezintă anul 1641 când voievodul moldovean Vasile Lupu a adus moaştele Cuvioasei Parascheva la Iaşi, şi le-a aşezat în biserica ctitorită de el, biserica Sfinţii Trei Ierarhi.
În prezent, sfintele moaşte sunt depuse la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Generalizarea cultului Sfintei Parascheva în biserica noastră a fost hotărâtă de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la data de 28 februarie 1955.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine în judeţul Suceava.
Cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Ierarhul nostru va oficia de la ora 7.30, Sfânta Liturghie și o slujba de parastas, la schitul „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Pârtești, județul Suceava.
Noaptea, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Duminică, de la ora 6.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire mare a bisericii monument istoric „Adormirea Maicii Domnului I” din municipiul Constanța (zona Tomis mall).
Așezământul de cult va fi resfințit deoarece a fost reabilitat întregul edificiu.
Luni, 17 octombrie, de la ora 7.25, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Administrația Fondului pentru Mediu a amânat din nou lansarea programului privind casarea autovehiculelor uzate „Rabla local”.
Anunțul vine după ce au existat mai multe negocieri cu primăriile, care au reclamat în principal că nu au bani pentru cofinanțare.
Noua dată este 11 noiembrie, urmând ca înscrierile să se deruleze până pe 30 decembrie sau până la epuizarea bugetului.
Vor putea fi folosite însă și conturile create pentru programele „Rabla clasic” și „Rabla plus”.

Elevii din familii cu venituri mici ar putea primi vouchere pentru control oftalmologic şi achiziţionarea ochelarilor de vedere.
O iniţiativă legislativă în acest sens a întrunit miercuri, votul unanim al Senatului.
Potrivit senatorilor, timpul petrecut în fața ecranelor și cursurile online au dus la o oboseală accentuată a ochilor şi la creșterea cazurilor de afecţiuni oftalmologice.
Ar putea primi vouchere pentru consultații elevii din familii monoparentale sau cu cel puţin doi copii în întreţinere, ale căror venituri lunare de persoană sunt de cel mult 1.500 de lei.

Programul Rabla pentru becuri ar putea fi lansat săptămâna viitoare.
Acest lucru se va întampla dacă formalitățile și bugetul vor fi gata, a anunțat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Ministrul a mai adăugat că bugetul este de 400 de milioane de lei, iar plăţile vor continua anul viitor, pentru că în două luni nu poate fi consumată toată suma.
Programul prevede că persoanele care vor să schimbe becurile clasice cu unele LED o vor putea face în aceleaşi condiţii de înscriere ca şi pentru programul Rabla pentru electrocasnice.

Aproape 800.000 de fermieri vor primi, începând de luni, subvențiile în avans acordate în sectorul vegetal și în zootehnie.
Anunțul a fost făcut de către ministrul agriculturii, Petre Daea, care a precizat că este vorba, în total, de 1,3 miliarde de euro.
El a mai menționat că ploile căzute în ultima perioadă creează condiții pentru însămânțarea culturilor de toamnă.