Știri 27 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Originar din Georgia, a fost luat în tinereţe rob la turci şi adus la Constantinopol.
Aici a fost răscumpărat de Patriarhia Ecumenică şi a învăţat pictura, sculptura şi broderia în lemn, precum şi limbile greacă, turcă şi arabă.
În jurul anilor 1690 a fost adus în Ţara Românească de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, unde a fost tuns în monahism şi hirotonit ieromonah.
A condus o perioadă tipografia din Bucureşti şi a înfiinţat o altă tipografie la mânăstirea Snagov, timp în care a tipărit 63 de cărţi, printre care un important volum de Didahii şi Predici.
Datorită aleselor sale calităţi morale şi intelectuale, a fost ales episcop la Râmnic şi apoi mitropolit al Munteniei.
În această demnitate, s-a îngrijit de zidirea şi înnoirea lăcaşurilor de cult, printre care şi mânăstirea Antim din Bucureşti.
În anul 1716, datorită împotrivirii sale faţă de stăpânirea otomană, a fost caterisit pe nedrept, arestat şi trimis în surghiun la Mânăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.
Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât, iar trupul i-a fost aruncat în râul Tungisa, lângă Adrianopol.
În anul 1996, după 250 de ani de la martiriul sfântului ierarh, Patriarhia de Constantinopol a anulat caterisirea nedreaptă.
Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor în luna iunie a anului 1992.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului” ce va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Mâine, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 7.25, dar și de la ora 23.00.
Joi, de la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului, apoi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va prăznui Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, jud. Suceava.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică dimineață, IPS Teodosie va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni, din apropierea comunei Pantelimon, ce are hramul Acoperământul Maicii Domnului.
În noaptea de duminica spre luni, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează o colectă de rechizite, intitulată „Daruri mici din suflet mare!”.
Aceasta se află la cea de-a treia ediție și se va desfășura până sâmbăta aceasta.
Beneficiari sunt 250 de copii defavorizați din 10 sate constănțene: Topalu, Stupina, Târgușor, Pantelimonul de Sus și Pantelimonul de Jos, Nazarcea, Vulturu, Ciobanu, Gura Dobrogei, Băltenii de Jos și Vadu Oii.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

Persoanele care au în grijă vârstnici dependenți de ajutor vor fi sprijinite de către stat, inclusiv prin acordarea unei indemnizații.
Măsura este cuprinsă în Strategia națională privind îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice.
Documentul, elaborat de Ministerul Muncii, cuprinde o serie de măsuri care încurajează îngrijirea bătrânilor în familie, în loc de internarea lor într-un cămin.
Pe lângă ajutorul financiar, al cărui cuantum va fi stabilit ulterior, sunt avute în vedere și alte măsuri, precum consiliere psihologică și sesiuni de instruire privind sprijinul acordat vârstnicilor.

Mai multe sortimente de crenvurşti Wudy au fost retrase din toate magazinele din România.
Acest lucru s-a întamplat după ce furnizorul a solicitat rechemarea voluntară a produselor alimentare deoarece a aflat că erau infestate cu bacteria Listeria Monocytogenes.
Potrivit ANSVSA acestea sunt: crenvurşti Wudy classic, din pui/ curcan, premium cu brânză/classic, grill şi crenvurşti hot dog Pavo.
Clienții care au cumpărat unul dintre aceste produse sunt rugați să nu îl consume şi să-l returneze la Serviciul clienți din magazinul de la care l-au achiziționat, urmând să li se restituie contravaloarea acestuia.

Guvernul pregătește majorarea sumei acordate pentru transportul elevilor care fac naveta, dar și cadrul legal care va permite autorităților locale să susțină transportul școlar pentru toate tipurile de învățământ primar, gimnazial și liceal.
Astfel, potrivit unei ordonanțe a Ministerului Educației, pentru transportul elevilor se va asigura o sumă forfetară de 60 de lei pe lună pentru distanțe de până la trei kilometri.
Ȋn prezent, suma acordată nu poate depăși 30 de lei pe lună.
De asemenea, elevii cazați la internat sau în gazdă ar putea beneficia și de contravaloarea a patru călătorii dus-întors pe lună și de bani care să le asigure, de sărbători, transportul către casă și înapoi în localitatea în care studiază.

Prima platformă de fizioterapie asistată online din România a început un studiu în premieră care își propune să analizeze relația dintre poziția așezat la birou și productivitatea muncii.
Astfel, peste 10.000 de angajați, atât din mediul privat cât şi cei de la stat vor fi studiați timp de un an.
Inițiatorii acestei ample cercetări vor să pună bazele unei metode unice de combaterea problemelor de sănătate, cauzate de statul timp îndelungat pe scaun după ce multe alte studii internaționale au demonstrat că durerile de spate nedeclarate de salariați sunt cel mai mare inamic al productivității muncii.

Stiri 26 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă Română il cinsteşte astăzi pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Acesta a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1512 – 1521 şi a rămas în istorie ca unul dintre cei mai darnici şi mai mari ctitori de biserici.
Printre ctitoriile sale se numără celebra Biserică a Mânăstirii Curtea de Argeş, care a şi generat în literatură legenda Meşterului Manole.
A făcut numeroase donaţii către mânăstirile din ţară precum Cotmeana, Cozia, Snagov şi Ostrov, dar şi la cele din străinătate de la Sfântul Munte Athos, de la Ierusalim şi de la Muntele Sinai.
Datorită prieteniei sale cu călugărul tipograf Macarie de la Bistriţa, a participat la tipărirea primelor cărţi de cult la noi şi anume Liturghierul din 1508, Octoihul din 1510 şi Tetraevanghelul din 1512.
Totodată a scris şi un testament numit „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, o lucrare ce conţine sfaturi administrative şi duhovniceşti ale domnitorului şi care este considerată primul tratat de teologie românească.
Domnitorul român a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod în anul 2008.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează o colectă de rechizite, intitulată „Daruri mici din suflet mare!”.
Aceasta se află la cea de-a treia ediție și se va desfășura până sâmbăta aceasta.
Beneficiari sunt 250 de copii defavorizați din 10 sate constănțene: Topalu, Stupina, Târgușor, Pantelimonul de Sus și Pantelimonul de Jos, Nazarcea, Vulturu, Ciobanu, Gura Dobrogei, Băltenii de Jos și Vadu Oii.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

Programul liniilor CT BUS pentru transport şcolar se modifică de astăzi.
Linia E1, de pe traseul Gară CFR – Tomis Nord( Șc. Nr. 38), va circula la orele 07:10 şi 11:20.
Linia E2, de pe traseul KM 5 Sere- Tomis Nord (Şcoala nr. 38), va circula la orele 07:10 şi 11:15.
Programul complet poate fi consultat pe site-ul www.ctbus.ro, sau în aplicaţia CT BUS.

CT BUS anunță că de astăzi şi până pe 18 noiembrie se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2023.
Beneficiarii pentru care Primăria acordă facilități la transportul public de călători sunt persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri, pensionari cu pensii până la 2.310 lei (inclusiv) și persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.

România se află pe primele poziții la nivel european în privința studierii limbilor străine în liceu.
Țara noastră se numără printre cele trei state membre, alături de Finlanda și Cehia, care asigură aproape tuturor elevilor 99% studierea a două limbi străine și este singura care oferă această posibilitate și marii majorități, 97%, dintre cei care urmează un liceu vocațional.
Conform Eurostat, la polul opus, în Portugalia și în Grecia, elevii de liceu nu au incluse în programă studierea a două limbi străine.
Engleza este cel mai frecvent predată ca limbă străină în liceele din spațiul european, urmată de spaniolă, franceză, germană și italiană.

Edificiul Roman cu Mozaic din zona Peninsulară, va fi restaurat și pus în valoare.
Consiliul Județean Constanța a adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic si actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenti proiectului „Restaurarea, conservarea, amenajarea si punerea in valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”.
Valoarea totală a investiției este de aproape 12 milioane de euro cu o durată de realizare de 12 luni.

Contextul economic şi social impun o măsură de majorare a salariului minim.
Declaraţia îi aparţine ministrului Muncii, Marius Budăi, care a declarat că în România nu se poate trăi cu salariul minim.
De asemenea, acesta a menţionat că discuţiile vor avea loc în Consiliul Naţional, astfel încât să poată fi luată o decizie care să fie predictibilă, de la 1 ianuarie.
Propunerea PSD pentru salariul minim este de 3.000, cu cei 200 de lei scăzuţi din taxare, adică 2.800 taxaţi şi 200 nu.
În prezent, salariul minim brut este de 2.550 de lei.

Știri 23 septembrie 2022

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață în localitatea Mircea Vodă.
Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 6.45, slujba de resfințire a Bisericii Sf. Împărați Constantin și Elena, urmată de Sf. Liturghie, iar seara, de la ora 22.00 va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 6.45, slujba de târnosire a bisericii Sf. Filofteea din cartierul Km-5, urmată de Sf. Liturghie.
Luni, Biserica Ortodoxă va cinsti Mutarea Sf. Ap. și Evanghelist Ioan.
Cu acest prilej, de la ora 7.00, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Stejarul, din apropierea localității Saraiu din județul Constanța.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor sa doneze și nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni mâine la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 și 13.00.
Reamintim că programul de donări al Centrului de Transfuzii este de luni până vineri între orele 7.30 și 12.30.

Programul liniilor CT BUS pentru transport şcolar se modifică de luni, 26 septembrie.
Linia E1, de pe traseul Gară CFR – Tomis Nord( Șc. Nr. 38), va circula la orele 07:10 şi 11:20.
Linia E2, de pe traseul KM 5 Sere
– Tomis Nord (Şcoala nr. 38), va circula la orele 07:10 şi 11:15.
Programul complet poate fi consultat pe site-ul www.ctbus.ro, sau în aplicaţia CT BUS.

CT BUS anunță că în perioada 26 septembrie – 18 noiembrie se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2023.
Beneficiarii pentru care Primăria acordă facilități la transportul public de călători sunt persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri, pensionari cu pensii până la 2.310 lei (inclusiv) și persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.

Strada Vasile Lupu din Constanța a intrat în reabilitare.
Pentru buna desfășurare a lucrărilor, circulația autovehiculelor este restricționată astăzi și luni, în intervalul orar 07:30 – 16:00.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Ia românească ar putea intra în patrimoniul UNESCO la sfârşitul anului.
România a depus împreună cu Republica Moldova, în martie, anul trecut, dosarul pentru înscrierea în Lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial al umanităţii UNESCO.
Cele două țări mai au în comun “Colindatul în ceată bărbătească”, „Mărţişorul” și „Scoarţa”.

Noi reguli pentru construcţia unor grădiniţe moderne şi sustenabile au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării.
Acestea le vor înlocui pe cele construite în anul 1997.
Actul normativ prevede alinierea cu standardele din ţara noastră şi cu cele europene, dar conţine și prevederi pentru asigurarea sănătăţii copiilor, cum ar fi utilizarea sistemelor de ventilaţie.