Stiri 15 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Mâine, de la ora 7.25, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi este Ziua Internațională a Democrației.
Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.
Potrivit Adunării Generale a ONU, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.
Ziua reprezintă un prilej pentru noi angajamente de respectare a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului.

Elevii aflaţi în dificultate din perspectivă socio-economică vor primi burse sociale de 200 de lei.
Guvernul va aproba o hotărâre în acest sens, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Totodată, el a explicat că săptămâna viitoare ar urma să intre spre aprobare în Guvern un proiect de ordonanţă de urgenţă privind decontarea transportului elevilor.

Podul dintre Năvodari și Corbu va intra în reparație săptămâna viitoare.
Anunțul a fost făcut de oficialitățile județene.
Acesta va fi reparat în două săptămâni, nefiind afectată structura de rezistență.
Astfel, va fi refăcută toată structura covorului asfaltic, instalațiile podului de semnalizare, instalații de balustradă, dar și zona pietonală.

Persoanele cu dizabilități vor putea beneficia anual de şase tichete valorice pentru terapie bazată pe sport.
Așa prevede o propunere legislativă adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.
Măsura ar urma să intre în vigoare de anul viitor, iar contravaloarea tichetelor se va stabili şi actualiza anual prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în anul 2021, numărul total al persoanelor cu dizabilități depășea pragul de 856.000.
Dintre acestea, peste 98% se aflau în îngrijirea familiei.

Poliţia Română avertizează cu privire la un nou tip de înșelăciune a consumatorilor de energie.
Este vorba despre SMS-urile cu privire la deconectarea de la rețeaua de energie electrică pe motiv de neplată.
Companiile de energie și polițiștii îi îndeamnă pe cei care primesc astfel de mesaje să nu răspundă și să nu acceseze link-urile din aceste sms-uri.
Scopul acestor mesaje de tip phishing este obținerea unor date confidențiale cum ar fi datele de acces pentru aplicații de tip bancar sau informații referitoare la carduri de credit.

Știri 14 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 7.15, Sf. Liturghie la Catedrala arhiepsicopală.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va fi prezent în podcastul de dialog cu credincioșii ”Cuvântul ierarhului”.
Acesta va fi transmis pe paginile de Facebook și Youtube ale Arhiepiscopiei Tomisului.
Apoi, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizează o colectă de rechizite, intitulată „Daruri mici din suflet mare!”.
Aceasta se află la cea de-a treia ediție și se va desfășura până pe 1 octombrie.
Beneficiari sunt 250 de copii defavorizați din 10 sate constănțene: Topalu, Stupina, Târgușor, Pantelimonul de Sus și Pantelimonul de Jos, Nazarcea, Vulturu, Ciobanu, Gura Dobrogei, Băltenii de Jos și Vadu Oii.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

Românii vor putea călători vinerea aceasta cu mijloacele de transport în comun în schimbul deşeurilor.
Săptămâna Europeană a Mobilităţii va fi sărbătorită prin campania „România Schimbă PET-ul cu biletul”.
Astfel, vineri, locuitorii din 65 de oraşe din toate judeţele ţării vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deşeuri – PET-uri, doze de aluminiu sau sticle, depuse la magazinele partenere.
Acțiunea face parte din programul naţional Vinerea Verde, derulat de Ministerul Mediului.
Campania a avut succes în ultimii doi ani în rândul locuitorilor din 9 orașe, inclusiv Constanţa, iar cei peste 6.000 de participanți au reușit să colecteze peste 3.300 kg de deşeuri.

Elevii care primesc bursă socială de studiu, de merit sau de performanță pot beneficia și de cei 250 de lei lunar prevăzuți în bursa ”Bani de liceu”.
Condiţia este să provină din familii al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului să fie de maxim 500 de lei.
Sunt eligibili, de asemenea, elevii care beneficiază de o măsură de protecție ori se află sub tutelă, în cazul respectării condiției de venit.
Depunerea cererilor pentru bursa ”Bani de liceu” se poate face în perioada 15 – 25 septembrie.

Lemnul de foc este mult mai scump acum decât anul trecut.
Costurile pentru un metru cub de fag şi stejar au crescut cu peste 200 de lei în numai câteva luni, iar tendinţa ascendentă se menţine şi pentru perioada următoare.
Lemnul este folosit ca sursă alternativă de încălzire, în contextul exploziei preţurilor la gaze naturale şi curent electric.
Potrivit Rador, reprezentanţii Romsilva anunţă zilele acestea o majorare cu până la 7% a preţului lemnului.

Știri 13 septembrie 2022

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Fiu al Ţării Haţegului, Sfântul a trăit la începutul secolului al 16-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Prislop.
Dornic de o viaţă mai aspră, s-a retras într-o peşteră din apropierea mânăstirii, unde a trăit în post şi rugăciune.
Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Tot astăzi ii pomenim şi pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian, Valerian, Seleuc, Straton, Marina, Victor, Marcial şi Servul.
Ei au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Macrobie şi Gordian erau doi tineri din parţile Asiei Mici, unul din Paflagonia, celalalt din Capadocia.
Ei slujeau la curtea împăratului Liciniu, iar pentru că s-a aflat că sunt creştini au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici au asistat la procesul Sfinţilor Zotic, Lucian şi Ilie care în final au fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştină.
Ulterior, Macrobiu şi Gordian au fost condamnaţi la moarte prin ardere în foc.
Un alt sfânt pomenit astăzi, Valerian, a murit în lacrimi pe mormintele fraţilor săi de credinţă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia în această seară, de la 18.30, slujba Vecerniei și slujba de sfințire mică a apei la mănăstirea Crucea din județul Constanța.
Mâine, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, apoi va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire mică a apei.

Astăzi este Ziua Pompierilor din România.
Aceștia sunt sărbătoriţi din anul 1953, ca urmare a faptelor de patriotism şi devotament de care au dat dovadă în 1848, atunci când au apărat Revoluţia paşoptistă împotriva intervenţiei otomane, în bătălia din Dealul Spirii.

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului a elaborat un ghid practic pentru pacienți.
Acesta explică pas cu pas ce trebuie să facă pacienții pentru a afla ce și cât a cheltuit statul cu sănătatea lor.
Ghidul a fost elaborat în cadrul proiectului ”Fii informat, nu abuzat!”, după numeroase reclamații venite din partea cetățenilor.
Reprezentanții fundației spun că o legislație mai recentă le dă posibilitatea asiguraților să primească informații detaliate în acest sens, în termen de 45 de zile.
Ghidul practic poate fi consultat online, pe site-ul organizației FACIAS.

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,32% în luna august.
Preţurile alimentelor au crescut cu peste 18 la sută.
Procentele de creștere sunt mult mai mari la cartofi, ulei, făină, mălai şi zahăr și ajung la 30 sau 50%.
Tot luna trecută, gazele s-au scumpit cel mai mult, cu 70 la sută.

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor pentru România, în valoare de 1,5 miliarde de euro.
Aceasta reprezinta o compensaţie parţială pentru întreprinderile mari confruntate cu o creştere a preţurilor la energie electrică.
Compensaţia va fi acordată întreprinderilor eligibile sub forma unei rambursări parţiale a costurilor indirecte ale emisiilor suportate în anul precedent, plata finală urmând să fie efectuată în 2031.

Stiri 12 septembrie 2022

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.25.
Tot mâine, de la ora 18.00, ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei și slujba de sfințire mică a apei la mănăstirea Crucea din județul Constanța, cu prilejul hramului.
Miercuri, de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, apoi va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire mică a apei.

Românii vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul deşeurilor.
Săptămâna Europeană a Mobilităţii va fi sărbătorită prin campania „România Schimbă PET-ul cu biletul”.
Astfel, vineri, locuitorii din 65 de oraşe din toate judeţele ţării vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deşeuri – PET-uri, doze de aluminiu sau sticle, depuse la magazinele partenere.
Acțiunea face parte din programul naţional Vinerea Verde, derulat de Ministerul Mediului.
Campania a avut succes în ultimii doi ani în rândul locuitorilor din 9 orașe, inclusiv Constanţa, iar cei peste 6.000 de participanți au reușit să colecteze peste 3.300 kg de deşeuri.

80% dintre români nu știu să acorde primul ajutor în caz de nevoie.
Țara noastră este pe ultimul loc în Europa din acest punct de vedere, arată ultimele statistici oficiale.
Din această cauză, mulți români mor anual, iar Crucea Roșie Română avertizează că, indiferent de vârstă, este vital să învățăm să acordăm ajutor de urgență, mai ales că fenomenul îmbătrânirii populației se va accentua.

Transportul pentru elevi și bursele sociale sunt finanƫate de la bugetul de stat.
Bugetul pentru bursă este anul acesta de cinci ori mai mare decât în 2020, și anume 1,332 de miliarde de lei.
Toți elevii care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu au asigurat de la bugetul de stat decontul transportului, separat de bursele sociale sau de cele acordate pentru performanță.
De asemenea, potrivit ministrului Educaţiei, toți elevii care au nevoie de sprijin financiar sau medical primesc anul acesta burse sociale în valoare de 200 de lei pe lună timp de un an.

Şoferii implicaţi într-un accident rutier vor putea completa şi electronic formularul de constatare amiabilă.
Astfel, nu va mai fi necesară întocmirea documentelor de către Poliţia Rutieră, potrivit unei hotărâri adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Documentul în format electronic va reproduce acelaşi model grafic şi va avea o valoare juridică similară celei conţinute de textul tipărit.
Cei care vor pune la dispoziţie mijloacele electronice necesare pentru completarea formularului vor fi asigurătorii RCA.
Măsura va intra în vigoare din 15 octombrie.

Prima platformă digitală interactivă din România pentru persoanele cu deficiențe de auz va fi lansată în curând.
Aceasta va fi prima bază de date video de limbaj al semnelor din România, ce va funcționa ca un dicționar video de cuvinte și expresii care să ajute rapid la construirea de fraze conversaționale.
Platforma va grupa cele mai importante 1.000 de cuvinte.
Pentru fiecare cuvânt se va înregistra un scurt video, care va reprezenta traducerea acestuia în limbaj mimico-gestual.
În România în prezent sunt peste 30.000 de hipoacuzici, 5.000 dintre aceștia fiind copii.

Vara din acest an a fost cea mai călduroasă înregistrată în Europa de la începutul măsurătorilor meteorologice.
Sezonul estival a fost marcat de mai multe episoade de caniculă şi de o secetă severă asociată încălzirii climei de pe Terra.
Temperaturile medii au fost “cele mai ridicate, atât pentru luna august, cât şi pentru întreaga vară”, depăşind în perioada celor trei luni estivale cu 0,4 grade Celsius valoarea medie din 2021, care reprezenta precedentul record în materie, au precizat specialiștii.