Știri 19 noiembrie 2020

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la orele 18.00, la emisiunea “Cuvântul ierarhului – Dialog duhovnicesc cu ascultătorii” de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22:00 va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Grigorie Decapolitul la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine de la ora 7:40 ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Apoi, de la ora 16:30 va săvârși slujba Vecerniei și Taina Sfântului Maslu la Mănăstirea Sfinții Epictet și Astion din Capidava, care are hramul paraclisului Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va praznui Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Astfel, ierarhul nostru va săvârși de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Colilia, cu prilejul hramului, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Antonie de la Iezerul Vâlcii.
Duminică, de la ora 8.15, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la parohia Intrarea în biserică a Maicii Domnului din Constanța, cartierul Compozitorilor.

Astăzi este Ziua internațională de prevenire a abuzului asupra copilului.
Aceasta a fost instituită în anul 2000, de către o fundație internațională a femeilor cu sediul în Elveția, pentru a mobiliza guvernele şi comunităţile să ia măsuri pentru prevenirea abuzului asupra copiilor.
Abuzul sexual, în special, este o problemă universală şi alarmantă, iar atenţia sporită şi abilităţile de protecţie eficiente, alături de măsurile de prevenire sunt necesare la nivel familial, local, naţional şi internaţional.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 9:00 și 13:00.
În paralel se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Cinci la sută din cifrele privind rata de îmbolnăvire cu noul coronavirus sunt eronate.
Așa susține directorul DSP Arad.
În lipsa unui sistem centralizat, multe date ale celor infectați sau ale contacților se pierd pe drumul între instituții.
Mai mult, sunt persoane care află că sunt pozitive, deşi nu şi-au făcut vreun test pentru Covid.
Explicația este un volum mare de muncă, sistemul greoi de adunare a datelor și angajați obosiți.

Racordarea gratuită a consumatorilor la rețeaua de gaze naturale, anunțată recent de ANRE, nu va fi pusă în practică foarte curând, susțin specialiștii.
În plus, nu este vorba chiar de o gratuitate în adevaratul sens al cuvântului, pentru că furnizorii și distribuitorii de gaze își vor acoperi aceste costuri prin majorarea tarifelor.
Fiecare familie din România va plăti 200 de lei în plus pe lună, prin tarifele de distribuţie, pentru ca alţi consumatori să se racordeze gratuit la reţeaua de gaze, a declarat Dumitru Chisăliţă, expert în sectorul gazelor şi preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că statele pot refuza prelungirea concediului parental pentru taţi.
Instanţa a hotărât că ţările europene pot rezerva concediul parental suplimentar numai pentru mame, nu în calitate de părinte, ci legat de efectele sarcinii şi ale maternităţii.
De asemenea, instanţa consideră că astfel de concedii suplimentare trebuie să aibă rolul de a asigura protecţia stării biologice a femeii şi relaţia specială a acesteia cu minorul, în perioada de după naştere.

Comisia Europeană recomanda statelor membre ale Uniunii Europene să folosească teste rapide pentru depistarea cazurilor de COVID-19 atunci când nu pot fi realizate teste Real Time PCR.
Testele antigen sunt mai rapide şi mai ieftine decât testele moleculare Real Time PCR, dar precizia lor este mai redusă.
De asemenea, Comisia Europeană cere ”validarea recunoaşterii reciproce a testelor şi a rezultatelor lor” între statele membre şi efectuarea acestora numai de personal calificat.

Știri 18 noiembrie 2020

Astăzi este Ziua Mondială a Prematurității.
La nivel mondial, în fiecare an se înregistrează 15 milioane de naşteri premature.
Aceasta este cea mai importantă cauză a mortalităţii bebeluşilor iar 75% din aceşti bebeluşi ar putea fi salvaţi cu ajutorul echipamentelor medicale performante.
În România, mor anual, în medie, 1900 de copii mai mici de un an, adică un copil la fiecare 5 ore.
De asemenea, 20% din bebeluşii născuţi la maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa sunt prematuri și doar o treime dintre mame sunt în evidenţa unui doctor, care să le supravegheze sarcina.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 9:00 și 13:00.
În paralel se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Actrița Draga Olteanu Matei a trecut la cele veșnice, noaptea trecută, la vârsta de 87 de ani.
Aceasta a ajuns vinerea trecută, în stare gravă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Sf. Spiridon” din municipiul Iaşi, după ce a suferit o hemoragie digestivă.
Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933.
Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actrița a interpretat zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.
În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ”Steaua României” de către Preşedinţie, iar în 2014, i-a fost înmânat de către principesa Margareta, Ordinul ”Coroana României” în grad de Ofiţer.

Cererile pentru progranul social RESPECT nu mai pot fi depuse decât online sau prin poștă.
Măsura a fost luată în contextul creșterii numărului de cazuri al persoanelor infectate cu noul coronavirus la nivelul municipiului Constanța.
Depunerea se va face online pe adresa : office@dgas-ct.ro, sau prin poștă la sediul Direcției Generale de Asistență Socială din strada Unirii nr.104.

Astăzi expira termenul legal pentru ridicarea cardurilor sociale destinate achiziționării de mese calde.
Beneficiarii sunt persoanele care au venituri la nivelul indemnizației sociale pentru pensionari (adică 800 lei), în vârstă de 75 de ani împliniți sau peste această vârstă.
Tichetele se distribuie pe baza actului de identitate la clubul din Complexul Piața Veche Tomis III, între orele 08:00 și 16:00.

Strategia de vaccinare împotriva noului coronavirus va fi făcută publică săptămâna viitoare.
Coordonatorul campaniei de vaccinare va fi Valeriu Gheorghiță, medic primar la Spitalul Militar Central.
Declarațiile au fost făcute ieri de președintele Klaus Iohannis.
El a mai spus că vaccinarea se va face etapizat și va începe cu grupele de populație stabilite pe criterii epidemiologice.

Camera Deputaţilor a adoptat ordonanța privind posibilitatea reducerii timpului de muncă.
Proiectul de lege prevede ca angajatorul poate reduce timpul de muncă al salariaţilor, cu cel mult 50% din durata prevăzută în contractul individual de muncă, cu repartizarea corespunzătoare a programului de lucru şi reducerea corespunzătoare a salariului.
Proiectul a trecut și de Senat.

Știri 17 noiembrie 2020

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 9:00 și 13:00.
În paralel se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Astăzi este Ziua internațională a studenților.
Aceasta a fost declarată oficial în anul 1941, de către Consiliul Internațional al Studenților, pentru a comemora evenimentele din 1939, desfășurate la Praga.
Încă din anul 1939, ocupanții naziști din Cehoslovacia au suprimat o demonstrație a studenților, în urma căreia nouă studenți au murit, iar peste 1.200 au fost trimiși în lagăre de concentrare.
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România îndeamnă studenții la implicare activă în organizații și în structurile academice din comunitatea lor.

Accesul vizitatorilor în Țara Piticilor și Gravity Park este interzis de astăzi.
Măsura este luată pe fondul creşterii numărului de cazuri Covid, la nivelul municipiului Constanța și pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.
Restricțiile sunt temporare, pentru protecția copiilor.

O nouă tranșă de vaccin antigripal pentru campania de imunizare gratuită a ajuns la Constanța.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică, este vorba despre aproape 21.700 de doze, care vor fi distribuite medicilor de familie.
Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, gravidele și personalul medical.

Centrele de respiro pentru persoanele adulte care au dizabilităţi și familiile lor vor funcţiona începând de anul viitor.
Anunţul a fost făcut de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), Mădălina Turza.
Potrivit acesteia, părinţii copiilor cu dizabilităţi, deveniţi adulţi, au mare nevoie de astfel de centre pentru odihnă.
Mădălina Turza a mai anunțat că instituția a reuşit să reglementeze decontarea carburanţilor pentru cei cu dizabilităţi.

Infecția cu noul coronavirus nu poate fi prevenită cu antibiotice.
De asemenea, acestea nu trebuie luate fără prescripție din partea medicului.
În contextul înmulțirii cazurilor de COVID-19 în rândul copiilor, autoritățile medicale le recomandă părinților să ia legătura cu medicul de familie în eventualitatea unei suspiciuni de infectare a copiilor.
Formele asimptomatice sau cele ușor simpto­matice pe care le fac copiii trebuie gestionate cu foarte multă prudență, iar antibioticele nu reprezintă o soluție pentru a preveni infecția cu noul coronavirus.

În România, exerciţiile fizice, mersul pe jos, utilizarea Internetului sau interacţiunile sociale la distanţă au fost cele mai eficiente strategii de adaptare în perioada pandemiei de COVID-19.
Așa arată rezultatele preliminare ale unui studiu mondial privind sănătatea şi funcţionarea în timpul crizei sanitare. Potrivit specialiștilor, fiecare persoană ar trebui să fie conştientă de importanţa pe care mișcarea fizică o are pentru starea generală de bine.
Conform ultimului Eurobarometru, publicat de Comisia Europeană în 2018, România se află pe locul 2 în ceea ce priveşte sedentarismul.
Studiul arată că mai mult de 63% din români nu practică niciodată nici o formă de activitate fizică.

Știri 16 noiembrie 2020

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei.
Acesta a fost fiul lui Alfeu, era vameş în Capernaum și înainte de a fi chemat la apostolat de Mântuitorul se numea Levi.
După înălţarea la cer a Mântuitorului Hristos, a rămas la Ierusalim, unde a scris Evanghelia ce-i poartă numele.
Sfântul Matei s-a îndreptat apoi spre alte locuri ale Răsăritului, unde s-a străduit să aprindă credința în Hristos printre perși, etiopieni și nubieni.
Istoria Bisericii arată că Sfântul Apostol Matei a primit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat în aceasta dimineață Sf. Liturghie la Mănăstirea Mircea Vodă din jud. Constanța, care îl are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei.

Creştinii ortodocşi au intrat, de ieri, în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Acest post simbolizează ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament deoarece după cum aceştia aşteptau venirea lui Mesia prin post şi rugăciune, aşa se cuvine şi creştinilor să întâmpine prin ajunare pe Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria.
Postul are o durată 40 de zile, până la 25 decembrie, de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Din punct de vedere al alimentaţiei, acest post este unul mai uşor, decât cel al Paştelui, deoarece cuprinde mai multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin.
Dezlegările la peşte sunt în zilele de sâmbătă şi duminică, în perioada 21 noiembrie -18 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie, Sf. Apostol Andrei pe 30 noiembrie, precum şi în zilele de 3 și 7 decembrie când se cinstesc sfinţi mai importanţi în Ortodoxie.

Arhiepiscopia Tomisului demarează astăzi proiectul ,,Din dragoste, de bunici“
Beneficiarii sunt 50 de persoane vârstnice din județul Constanța, care locuiesc singure.
Scopul proiectului este cresterea calitatii vietii persoanelor varstnice.
Astfel, fiecare persoana varstnica va primi cele necesare pentru satisfacerea nevoilor de baza: hrana, ingrijire fizica si psihica, și comunicare.
Cei care vor sa se implice pot fi voluntari sau pot dona telefoane/tablete, alimente neperisabile, medicamente, produse de igiena sau bani în contul Asociatiei Samarineanul Milostiv.
De asemenea, pentru detalii, poate fi contactat coordonatorul proiectului, Gianina Chirugu, de la Departamentul Social al Arhiepiscopiei Tomisului.

Astăzi se împlinesc 117 ani de la naşterea părintelui Dumitru Stăniloae.
S-a născut la 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatică la Sibiu și Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Astăzi este Ziua Internațională a Toleranței.
Aceasta a fost proclamată la 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, când statele membre UNESCO au adoptat ”Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986.
Toleranța înseamnă acceptarea și aprecierea bogăției și diversității culturale, a formelor de expresie, capacitatea de a recunoaște și respecta convingerile altora.
Totodată, este cel mai puternic fundament pentru pace și reconciliere.
Statele membre ONU sunt încurajate să organizeze manifestări axate pe programe și acțiuni educative prin care să-i mobilizeze pe cetățeni să aibă atitudini tolerante.

Toate secțiile ATI din țară vor fi de astăzi verificate.
Așa a hotărât Guvernul în urma ședinței convocate de premier la Palatul Victoria ieri dimineața.
Decizia vine după incendiul izbucnit la Spitalul Județean Neamț, în urma căruia au murit zece oameni.
Ancheta a fost preluată de Parchetul General, fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem pentru ucidere din culpă.

Elevii de la sate ar trebui să meargă la ore, față în față.
Afirmația aparține președintelui Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Marius Nistor.
El spune că sunt zone rurale în care numărul infectărilor COVID este sub 3 la mia de locuitori, substanțial mai mică decât în orașe.
În plus, mulți elevi nu au acces la internet, deci sunt în momentul de față în imposibilitatea de a participa la cursurile online.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului.
Actul normativ are ca obiect instituirea unor măsuri şi mecanisme legale pentru prevenirea şi depistarea precoce a diabetului precum şi pentru conştientizarea, încurajarea şi sprijinirea populaţiei să adopte şi să practice un stil de viaţă sănătos şi responsabil.
Potrivit Federației Internaționale a Diabetului, 1 din 11 adulți are diabet, iar la nivelul județului Constanța sunt aproximativ 40.000 de bolnavi de diabet.

Știri 13 noiembrie 2020

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului.
Acesta s-a născut în anul 344 în cetatea Antiohia, într-o familie nobilă.
A fost atras de viaţa călugărească, astfel că în anul 374, a petrecut patru ani într-o mănăstire din Antiohia şi doi ani ca pustnic într-o peşteră, iar în anul 381 a fost hirotonit diacon şi apoi sfinţit preot.
În timpul celor doisprezece ani de slujire în rânduiala preoţească, Sfântul Ioan a devenit vestit prin predicile sale rostite în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi.
În anul 398 a fost ridicat la rangul de Arhiepiscop al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.
Sfântul Ioan Gură de Aur a depus mari eforturi pentru evanghelizarea locuitorilor de la sate şi pentru îndreptarea celor căzuţi în erezii.
S-a mutat la Domnul în anul 407, în oraşul Comane din Armenia.
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur care se celebrează în Biserica de Răsărit în marea majoritate a duminicilor și sărbătorilor de peste an este un exemplu viu al harului de care a fost însufleţit acest mare părinte al Bisericii.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei 12 Apostoli.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica mănăstirii „Sf. Ap. Filip”, din localitatea Adamclisi, de la ora 8.00.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Duminică, ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Nectarie din Constanța, zona Medeea, de la ora 8.00.

Astăzi este Ziua Mondială a Bibliei.
Această zi își propune să sensibilizeze conștiința publică în privința rolului pe care Sfânta Scriptură îl are în viața liturgică și formarea duhovnicească.
Sfântul Sinod a instituit această zi în anul 2006 și coincide cu ziua de pomenire a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Crucea Roșie Română a achiziționat 42 000 de teste rapide COVID-19 pe bază de antigen.
Acestea vor fi distribuite, în perioada imediat următoare, unităților de primiri urgențe din spitalele din țară, în acord cu Departamentul pentru Situații de Urgență.
Valoarea testelor este de 230 000 de dolari, bani ce provin din fondurile colectate de Crucea Roșie Română în cadrul campaniei umanitare „România Salvează România”.

Primăria Constanța solicită sprijinul asociațiilor de proprietari din oraș în vederea elaborării strategiei de suplimentare și amenajare a locurilor de parcare.
Administratorii sunt rugați să comunice municipalității numărul locurilor de parcare necesar membrilor asociației.
Informațiile pot fi trimise pe mail la adresa: parcari@primaria-constanta.ro sau prin poștă, la adresa: Strada Ștefan Mihaileanu, nr.10, în atenția Biroului Siguranța Circulației Urbane și Parcări.

Mai multe asociaţii ale elevilor, părinţi şi profesori contestă decizia Ministerului Educaţiei, de a anula anul acesta desfăşurarea olimpiadelor şcolare.
Un memoriu ar urma să ajungă şi la preşedintele Klaus Iohannis, căruia elevi şi părinţi îi cer să intervină pentru revizuirea ordinului emis de minister.
Semnatarii amintesc faptul că pregătirea pentru aceste concursuri durează ani la rând şi că, reununţând la competiţie, va fi afectat întreg sistemul de educaţie.

20% dintre pacienţii cu COVID-19 dezvoltă tulburări psihice în primele 90 de zile după infectare.
Anxietatea, depresia şi insomnia sunt afecţiunile cel mai frecvent întâlnite în rândul pacienţilor care s-au vindecat de COVID-19 şi care au dezvoltat tulburări de sănătate mintală.
Autorii studiului au descoperit, totodată, că persoanele care aveau o afecţiune mintală preexistentă prezintă un risc cu 65% mai mare să fie diagnosticate şi cu COVID-19 în raport cu persoanele fără astfel de tulburări.

Știri 12 noiembrie 2020

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe sfinţii martiri şi mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Sfântul Atanasie Todoran a fost militar în armata habsburgică, în timpul lui Leopold I, în secolele 17, 18.
A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată.
A revenit în ţinuturile de obârşie din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul habsburgic urmărea atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.
În acest context se desfăşoară mişcarea de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran.
Pentru că a îndemnat două batalioane grănicereşti să nu renunţe la ortodoxie, Sfântul Atanasie Todoran a fost condamnat la moarte prin frângerea cu roata.
Alături de el au fost executaţi, la 12 noiembrie 1763, şi ceilalţi sfinţi pomeniţi astăzi, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la orele 18.00, la emisiunea “Cuvântul ierarhului – Dialog duhovnicesc cu ascultătorii” de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sf Mare Mc. Mina la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 8.00, prima Sf. Liturghie de hram la Mănăstirea Sf. Ioan Gură de Aur din satul Casian, din jud. Constanța.
Credincioșii se vor putea închina la Icoana Maicii Domnului Kazanskaya.
Sâmbătă, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfântul Apostol Filip din localitatea Adamclisi, cu prilejul hramului, iar duminică, de la aceeași ora, va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sf. Nectarie din Constanța, zona Medeea.

Astăzi este Ziua mondială de luptă contra pneumoniei.
La nivel global, de la începutul anului, aproape 6 milioane de copii au murit înainte să împlinească vârsta de 5 ani.
Pneumonia a fost responsabilă de 16% din decese.
Potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în România, mor anual, 900 de copii din cauza pneumoniei.

Vârstnicii de peste 75 de ani, cu pensie socială, vor primi vouchere de masă caldă.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că voucherele vor fi distribuite de la Prefectură către primării.
Bătrânii cu venituri mici ar urma să primească, lunar, vouchere de masă caldă în valoare de 180 de lei.
În primă fază vor beneficia de 720 de lei, întrucât tichetele sunt alocate retroactiv, pe patru luni.
Programul este finanțat din Fonduri Europene și vizează aproximativ 300.000 de beneficiari.

Consumul regulat de ardei iute reduce riscul de deces prematur şi prelungeşte speranţa de viaţă.
Un studiu amplu a constatat că persoanele care consumă în mod regulat ardei iute sunt cu 26% mai puţin predispuse la deces cauzat de boli cardiovasculare, cu 23% – de cancer şi 25% – de moarte din alte cauze, comparativ cu cei care mănâncă ardei iute rar sau deloc.
Rezultatele cercetărilor pot fi atribuite faptului că ardeiul iute are efecte antiinflamatoare, antioxidante şi anticancerigene şi, de asemenea, reglează nivelul glicemiei.

Elevii din Republica Moldova, care studiază în România, vor circula duminică gratuit cu trenul în oraşele cu secţii de votare.
În Republica Moldova vor avea loc alegerile prezidenţiale în data de 15 noiembrie şi foarte mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova îşi efectuează studiile liceale, respectiv universitare, în localităţile de pe teritoriul României.
În acest context, în țara noastră, vor fi deschise 13 secţii de votare pentru cetăţenii moldoveni cu drept de vot, respectiv în mai multe oraşe, printre care Constanța, Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Braşov, Cluj Napoca, Suceava, Sibiu şi Oradea.

De luni începe distribuţia a peste 100.000 de tablete pentru elevi.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a menţionat că au fost efectuate activităţi de inspecţie şcolară privind desfăşurarea cursurilor online.
Ea le-a solicitat inspectorilor şcolari generali să mai facă un inventar al necesarului de tablete.