Știri 17 iulie 2019

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Serafim de Sarov din apropierea localității Ion Corvin, mâine, la miezul nopții.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârși vineri, de la ora 16:00, Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Ilie din cartierul CET, iar de la ora 18.30, va oficia slujba Vecerniei la Mănăstirea Sfântul Ilie – Istria.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la parohia Sfântul Ilie din Techirghiol, de la ora 8.30.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Mucenici Emilian de la Durostorum, Sava de la Buzău, Flavian din Cartagina, ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, dar și la veșmântul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov.
Duminică, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va răspunde invitației Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca din jud. Teleorman, cu prilejul hramului, Sfânta Maria Magdalena.

Astăzi este Ziua Națională a Donatorului.
Aceasta este organizată, începând din anul 2014, de către Asociaţia Transplantaţilor din România şi Agenţia Naţională de Transplant.
Din anul 2005, în România se sărbătoreşte, în luna aprilie, „Ziua Naţională a Transplantului”.
Astfel este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizat, la 15 aprilie 2000, prima operaţie de transplant hepatic din România.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura sâmbătă în localitatea Medgidia.
Cei care doresc să doneze sunt așteptați la Spitalul Municipal din localitate cu un act de identitate valabil, între orele 08.30-13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța, Primaria și Spitalul Municipiului Medgidia.

O stradă din Constanța va deveni cu sens unic.
Potrivit Primăriei Constanța, este vorba despre strada Farului unde, de vineri, se va circula numai dinspre bulevardul Tomis spre bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
Șoferii sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.

Ministerul Sănătăţii vrea să înlăture mita din spitale.
În acest sens, de trei săptămâni, în mai multe unităţi sanitare au fost trimişi falşi pacienţi pentru a-i descoperi pe angajaţii care condiţionează actul medical de mită.
Ministerul de resort spune că demersul este, de fapt, o parte a strategiei anticorupţie pe care instituţia vrea să o pună în aplicare până anul viitor.

Guvernul României va sprijini refacerea Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț.
Anunțul a fost făcut de Guvern care a precizat că va interveni pentru înlăturarea efectelor incendiului care a afectat județul Alba.
Lăcașul de cult este în prezent beneficiar al unui proiect în valoare de 5,8 milioane de lei, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale, prin care se urmărește consolidarea Muzeului și paraclisului din cadrul Ansamblului Mănăstirii Râmeț.

Președintele Klaus Iohannis a decis acordarea celei mai înalte distincții a statului român, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, Simonei Halep.
Anunțul Președinției vine după ce Patriarhia Română a anunțat că Simona Halep va primi cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe.
Simona Halep se află pe locul 4 în clasamentul mondial.

Profesorii susțin astăzi examenul de titularizare.
881 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine concursul naţional de ocupare a posturilor din învăţământ.
Rezultatele vor fi afişate, marți, 23 iulie, la Inspectoratul Școlar Județean Constanța și la centrele de concurs.
Candidații trebuie să obţină minim nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică.

Elevii constănțeni ar putea primi rechizite la începutul anului școlar viitor.
Administraţia locală plănuieşte să ofere elevilor şi preşcolarilor, la începerea anului şcolar 2019-2020, ghiozdane, rechizite şi seturi de cărţi.
Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie votat în proxima ședință a consilierilor locali municipali.

Știri 16 iulie 2019

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Serafim de Sarov din apropierea localității Ion Corvin, joi, la miezul nopții.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârși vineri, de la ora 16, Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Ilie din cartierul CET, iar de la ora 18.30, va oficia slujba Vecerniei la Mănăstirea Sfântul Ilie – Istria.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la parohia Sfântul Ilie din Techirghiol, de la ora 8.30.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Mucenici Emilian de la Durostorum, Sava de la Buzău, Flavian din Cartagina, ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, dar și la veșmântul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov.
Duminică, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va răspunde invitației Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca din jud. Teleorman, cu prilejul hramului, Sfânta Maria Magdalena.

Simona Halep va primi cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române, Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru mireni.
Patriarhia apreciază realizările sportive în domeniul tenisului feminin de performanţă şi, totodată, credinţa sa creştin-ortodoxă, pe care o mărturiseşte public prin semnul Sfintei Cruci.
Simona Halep este câştigătoarea turneului de Mare Şlem de la Wimbledon.
În noiembrie anul trecut, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a conferit campioanei, care ocupa atunci numărul unu în clasamentul mondial, distincţia eparhială a Arhiepiscopiei Tomisului pentru mireni „Crucea Sf. Apostol Andrei“.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura sâmbătă în localitatea Medgidia.
Cei care doresc să doneze sunt așteptați la Spitalul Municipal din localitate cu un act de identitate valabil, între orele 08.30-13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța, Primaria și Spitalul Municipiului Medgidia.

O eclipsă parţială de Lună se va produce, în această seară, și va fi vizibilă şi de pe teritoriul României.
Evenimentul astronomic va începe la ora locală 21:44 de minute, iar faza maximă va fi la ora 00:21 de minute.
Eclipsa va putea fi observată cu ochiul liber, fără să existe niciun pericol pentru vedere, aşa cum se întâmplă în cazul eclipselor de Soare.

Teatrul de Vară din stațiunea Mamaia ar putea fi reabilitat în câteva luni.
Anunțul a fost făcut de către vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz.
El a mai precizat că studiul este deja depus la Consiliul Județean, urmând să fie verificat de către specialiști.
Proiectul ar putea fi finalizat în maxim 5-6 luni de zile, după aprobarea acestuia.

O nouă rundă de testare a sistemului RO-ALERT începe astăzi, şi se va desfăşura timp de două săptămâni la nivel naţional.
Anunțul a fost făcut de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Astfel, mesajele vor intra automat pe telefoanele mobile configurate pentru recepţie, aflate în aria de acoperire din zonele selectate pentru testare.
Telefoanele mai vechi trebuie, în schimb, configurate manual.

Pensiile speciale ar putea fi taxate suplimentar.
Măsura este propusă de Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, care anunță și limitarea numărului de călătorii gratuite cu trenul pentru studenți.
De facilitate ar urma să mai beneficieze doar studenții care au cel mult 26 de ani și rezultate bune la învățătură.
Ministrul susține că nu este vorba despre un plan de austeritate, ci de reforme necesare pentru a avea un buget sustenabil, pe termen lung.

Profesorii care au corectat greşit lucrările de examen nu vor mai avea dreptul să se înscrie în comisiile de specialitate în următorii trei ani.
Măsura a fost luată după ce s-au descoperit diferenţe mari între notele iniţiale şi cele finale.
14 lucrări de la Evaluarea Naţională au avut diferenţe mari de notare doar în Capitală.
De exemplu, o lucrare la matematică a fost notată, iniţial, cu 5.90, iar după contestaţie elevul a obţinut 9.50.
Până acum, această măsură de interdicţie a fost anunţată doar de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Magistrații au decis că în contractele de muncă nu pot fi introduse daune fixe pentru nerespectarea de către angajați a clauzelor contractuale.
Instanța supremă a considerat că fiecare greșeală în dauna angajatorului trebuie analizată separat, iar eventualele despăgubiri evaluate de la caz la caz.
Codul Muncii prevede și o procedură amiabilă pentru stabilirea pagubelor, însă în limita a cinci salarii minime brute.
Decizia Înaltei Curți a fost publicată vineri în Monitorul Oficial și este obligatorie pentru toţi cei aflaţi în această situaţie.

Știri 15 iulie 2019

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Serafim de Sarov din apropierea localității Ion Corvin, joi, la miezul nopții.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârși vineri, de la ora 16, Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Ilie din cartierul CET, iar de la ora 18.30, va oficia slujba Vecerniei la Mănăstirea Sfântul Ilie – Istria.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la parohia Sfântul Ilie din Techirghiol, de la ora 8.30.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Mucenici Emilian de la Durostorum, Sava de la Buzău, Flavian din Cartagina, ale Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, dar și la veșmântul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov.
Duminică, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va răspunde invitației Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca din jud. Teleorman, cu prilejul hramului, Sfânta Maria Magdalena.

Astăzi este Ziua Mărcii Poştale româneşti.
La 15 iulie 1858 apărea, prima marcă poştală emisă în sud-estul Europei, de către Principatul Moldovei.
„Cap de bour”, a cărei primă emisiune cuprindea patru timbre, a apărut cu cinci ani înaintea primului timbru emis de Imperiul Otoman.
Ziua Mărcii Poștale românești se celebrează din anul 1958, când Poşta Română a aniversat un secol de când au fost emise renumitele mărci.

Astăzi au început înscrierile pentru cea de-a doua sesiune a bacalaureatului.
Potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, acestea se vor încheia vineri, iar probele din sesiunea de toamnă se vor desfăşura între 21 august şi 3 septembrie.
Pe 7 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

Următorul recensământ care va avea loc în România în anul 2021 va fi realizat prin metode moderne de culegere a datelor.
Anunţul a fost făcut ieri de preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Tudorel Andrei.
Potrivit acestuia, noile metode moderne de recensământ vor permite reducerea semnificativă a timpului până la publicarea rezultatelor.

Bugetul pentru programul RABLA PLUS va fi suplimentat, de astăzi, cu 15 milioane de lei.
Potrivit Ministerului Mediului, prin acest program, românii pot beneficia de un eco-tichet de până la 45.000 de lei, dacă îşi cumpără un autoturism electric, sau de 20.000 de lei, dacă achiziţionează unul hibrid.
Voucherele sunt cuprinse între 200 şi 400 de lei, în funcţie de eficienţa energetică şi de tipul produsului ce va fi cumpărat.

Programul „Rabla Plus” a fost suplimentat cu 15 milioane de lei.
Românii pot beneficia de un ecotichet de 45.000 lei, dar care să nu reprezinte mai mult de 50% din preţul de comercializare al unui autovehicul nou, pur electric.
În cazul în care solicitantul casează o maşină mai veche de opt ani şi decide să achiziţioneze un autovehicul nou electric, beneficiază atât de prima de casare de 6.500 lei, cât şi de ecotichetul de 45.000 lei.

Parlamentul provinciei canadiene Quebec a aplicat legea secularismului.
Astfel, crucifixul istoric donat de Biserica Catolică premierului provinciei Quebec, a fost înlăturat definitiv din Sala Albastră a Adunării Naționale.
Legea privind secularismul, aprobată luna trecută, interzice funcționarilor publici să poarte simboluri sau îmbrăcăminte religioase în îndeplinirea funcțiilor lor.

Jucătoarea de tenis Simona Halep revine astăzi în țară după ce a câștigat turneul din Anglia.
Simona Halep, a învins-o, sâmbătă, în finala de la Wimbledon, cu scorul de 6-2, 6-2, pe jucătoarea Serena Williams, din SUA.
Simona Halep a înregistrat astfel o creştere de trei locuri în ierarhia mondială, fiind pe locul 4 în lume.

Universitățile din întreaga țară și-au deschis, de astăzi, porțile pentru viitorii studenți.
Încep înscrierile pentru studiile de licență, iar zeci de mii de tineri sunt așteptați să își aleagă o carieră.
Deoarece absolvenții sunt din ce în ce mai puțini, unele instituții de învățământ superior oferă cazare sau pregătire gratuită pentru admitere.
Cele mai multe universităţi organizează şi în septembrie o nouă sesiune de înscrieri, pentru locurile rămase libere, dar şi pentru cei care nu au reuşit să ia notă de trecere la Bacalaureat.

Vremea extremă ar putea deveni un lucru obișnuit.
Potrivit experților, din cauza încălzirii globale, cantitatea de energie acumulată în atmosferă și oceane este în creștere, iar procesele intense de eliberare a acestei energii se produc mai des și mai violent.
Drept urmare, vremea considerată a fi anormală va fi tot mai prezentă.
Este vorba despre uragane, inundații și incendii, secetă, ninsori abundente și temperaturi extrem de scăzute, caniculă urmată de furtuni devastatoare.
ONU estimează că 120 de milioane de oameni vor fi împinşi în sărăcie de schimbările climatice, în următorul deceniu.

Știri 13 iulie 2019

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a-4a după Rusalii sau a Vindecării slugii sutașului.
Cu acest prilej ,Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8:45.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura mâine în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Un tren suplimentar Interregio va circula pe ruta Bucureşti Nord -Constanţa, în acest week-end.
Măsura este luată datorită fluxului mare de călători.
Trenul va pleca din Bucureşti Nord la ora 11:15 şi va sosi în Constanţa la ora 13:37.

Știri 12 iulie 2019

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Sfânta Icoană Prodromiţa de la Muntele Athos.
Aceasta se află în Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos, iar o reproducere a acesteia se află la paraclisul de pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului.
Primul stareţ al Schitului Prodromu, ieroschimonahul Nifon, a vrut să pună în biserica schitului o icoană a Maicii Domnului care să fie ocrotitoare obştii.
Astfel, în anul 1863, a găsit la Iaşi un pictor bătrân Iordache Nicolau, căruia i-a cerut să o zugrăvească în post şi rugăciune continuă.
Pictorul a lăsat la urmă chipurile Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus, însă, printr-o minune divină, dimineaţa le-a găsit deja zugrăvite.
Mulţi credincioşi din Moldova s-au închinat icoanei, apoi părinţii atoniţi au dus-o în Schitul Prodromu.
De atunci, icoana Prodromiţa este cunoscută ca făcătoare de minuni.

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi și pe Sf. Cuvios Paisie Aghioritul.
S-a născut în Farasa, localitate din Asia Mică, la 200 km de Cezareea Capadociei, în ziua de 25 iulie 1924, în familia unor oameni evlavioși.
În localitatea natală, pe 7 august 1924, a fost botezat de către Sfântul Arsenie Capadocianul, care i-a oferit la botez propriul său nume.
În 1945 s-a înrolat în armată, iar în anul 1950, merge în Muntele Athos, însă, la rugămintea tatălui său, revine acasă.
În a doua sa călătorie la Muntele Athos, va lua hotărârea de a rămâne definitiv aici.
În 1958 pleacă din Muntele Athos la Mănăstirea Nașterii Maicii Domnului, la Stomio – Konița, unde rămâne timp de 4 ani, apoi pleacă în Muntele Sinai.
În anul 1964, revine în Muntele Athos și se stabileşte la Schitul Ivironului, în chilia Sfinților Arhangheli, unde l-a avut ca duhovnic pe Sfântul stareț Tihon, care i-a dat schima mare în 1966.
L-a slujit în ultimele zile ale sale și, ascultându-i dorința, i-a urmat peste puțin timp la Chilia `Sfânta Cruce~, unde a rămas până în 1979, când s-a înscris ca monah, aparținând de Mănăstirea Kutlumuș.
Din anul 1988, starea de sănătate a Cuviosului Paisie s-a agravat și a părăsit pentru ultima oară Muntele Athos pe 10 noiembrie 1993.
S-a mutat la Domnul, pe 12 iulie 1994, iar potrivit dorinţei sale, a fost înmormântat la Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul de la Suroti.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 4-a după Rusalii sau a Vindecării slugii sutașului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8:45.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Mâine se va desfășura Black Sea Air Show pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu.
Turiștii și constănțenii care vor să ajungă la eveniment au la dispoziție autobuzele RATC, care vor efectua curse gratuite.
Cursele speciale pentru eveniment vor circula pe ruta Constanța – Mihail Kogălniceanu, din 15 în 15 minute, cu plecare de la ora 9:00, din zona Sat Vacanță – sens giratoriu Păpădie.
Ultima cursă va pleca la ora 12:30.
La ora 16:00, din fața Terminalului de Sosiri al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, va pleca prima cursă spre Constanța.
Autobuzele vor pleca la interval de 15 minute, până la ora 18:30.

Un aport regulat de băuturi dulci a fost asociat cu o creştere a riscului de cancer.
Consumul de băuturi dulci a crescut în ultimele decenii la nivel mondial şi a fost anterior asociat cu un risc mai mare de obezitate, un factor major de risc pentru cancer.
Acest studiu recent a descoperit că şi persoanele slabe au un risc mai mare în cazul în care consumă cantităţi mai mari de băuturi dulci sau sucuri de fructe.
Experții spun că îndulcitorii nu reprezintă o alternativă şi în mod clar nu sunt recomandaţi pe termen lung.

Un tren suplimentar Interregio va circula pe ruta Bucureşti Nord -Constanţa, în acest week-end.
Măsura este luată datorită fluxului mare de călători.
Trenul va pleca din Bucureşti Nord la ora 11:15 şi va sosi în Constanţa la ora 13:37.

Traseul unor linii de autobuze RATC se va modifica temporar.
Astfel, astăzi, în intervalul orar 21:00 – 23:00, autobuzul 44 va circula pe traseul: Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str I.G.Duca – Str. Țepes Vodă și retur și Str. Ștefăniță Vodă – B-dul Aurel Vlaicu – Str.Baba Novac – Casa de Cultură și retur, iar linia 51 va circula Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str. I.G.Duca – Str. Țepeș Vodă și retur, Halta Traian – Str. Eliberării – Casa de Cultură și retur.
Potrivit RATC, măsura a fost luată din cauza lucrărilor de asfaltare efectuate la intersecția dintre B-dul Lăpușneanu și str. I. L. Caragiale (Casa de Cultură).

Știri 11 iulie 2019

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Astăzi este Ziua Mondială a Populaţiei.
Această zi a fost instituită ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populaţiei globale la 11 iulie 1987.
Conform Diviziei de Populaţie ONU, la 1 ianuarie 2014, populaţia lumii a fost de 7,2 miliarde locuitori, iar pentru anul 2060 se prognozează că populaţia va fi de aproape 10 miliarde locuitori.

Franța nu va mai compensa tratamentele homeopate, deoarece nu există dovezi că acestea sunt eficiente.
Potrivit Ministerului Sănătății de la Paris, în prezent, 30 la sută din costul acestor produse este suportat de stat, prin sistemul de asigurări sociale.
De la 1 ianuarie 2020, cota va scădea la 15 la sută, și va ajunge la zero din anul 2021.

Un tren suplimentar Interregio va circula pe ruta Bucureşti Nord -Constanţa, în acest week-end.
Măsura este luată datorită fluxului mare de călători.
Trenul va pleca din Bucureşti Nord la ora 11:15 şi va sosi în Constanţa la ora 13:37.

Traseul unor linii de autobuze RATC se va modifica temporar.
Astfel, astăzi și mâine, în intervalul orar 21:00 – 23:00, autobuzul 44 va circula pe traseul: Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str I.G.Duca – Str. Țepes Vodă și retur și Str. Ștefăniță Vodă – B-dul Aurel Vlaicu – Str.Baba Novac – Casa de Cultură și retur, iar linia 51 va circula Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str. I.G.Duca – Str. Țepeș Vodă și retur, Halta Traian – Str. Eliberării – Casa de Cultură și retur.
Potrivit RATC, măsura a fost luată din cauza lucrărilor de asfaltare efectuate la intersecția dintre B-dul Lăpușneanu și str. I. L. Caragiale (Casa de Cultură).
În cazul în care condițiile meteo nu vor permite desfășurarea acțiunii de asfaltare, modificările de traseu se vor efectua la o dată ulterioară.

600 de copii defavorizați vor frecventa grădinițele estivale deschise în cadrul unor școli gimnaziale din țară.
Proiectul aparține Organizației Salvați Copiii.
Printre școlile care şi-au deschis porţile pentru programul grădiniţelor estivale se află Şcoala Gimnazială nr. 31 din Constanța şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Mangalia.
Dintre cei 1.000 de copii care au frecventat anul trecut grădiniţele estivale, 90% au avut rezultate bune şi foarte bune.

Atenție la consumul de paracetamol!
Autoritățile franceze avertizează că depășirea dozelor prescrise de medici poate afecta grav ficatul.
Potrivit statisticilor, supradozajul de medicamente care conțin paracetamol constituie prima cauză de creșterea a cazurilor de hepatită în Franța.
Medicii spun că trebuie respectate indicațiile lor – de maxim trei pastile pe zi, nu mai des de patru ore, și chiar mai puține doze, dacă pacientul ia și alte medicamente bazate pe proprietățile paracetamolului.

Adolescenții sunt mai puțin înclinați să consume canabis dacă acesta este legalizat.
Așa arată un studiu efectuat în statele americane în care consumul este permis.
Motivul ar putea fi faptul că pentru minori este mai greu să cumpere canabis de la magazinele autorizate, unde trebuie să dovedească cu acte că pot cumpăra, decât de la traficanții de droguri.
Cercetarea confirmă un alt studiu, care arăta că în anul 2012, a scăzut consumul de marijuana în rândul adolescenților după legalizarea drogului.

4 din 10 români susțin că au donat sânge, cel puțin o dată în viață.
Conform unui studiu, cei mai mulți dintre donatori, 65%, au dorit să facă o faptă bună.
Aproape 20% dintre cei care au donat sânge au făcut acest lucru atunci când un apropiat a avut nevoie, iar 15% au donat pentru că au auzit că este benefic pentru sănătate.
România se plasează pe ultimele locuri la numărul de donatori de sânge în Europa: doar 1,7% dintre români donează sânge, de aproape 10 ori mai puțin decât danezii, de 9 ori mai puțin decât britanicii și de 7 ori mai puțin decât olandezii.

Știri 10 iulie 2019

Corul parohiei Irești din jud. Vrancea va susține astăzi un concert la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța.
Acesta se va desfășura de la orele 19:00 și va cuprinde un recital de cântece religioase și patriotice.
Dirijorul corului este părintele Ionel Miron.
Evenimentul are loc cu prilejul ”Anului omagial al satului românesc” în Patriarhia Română.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Un tren suplimentar Interregio va circula pe ruta Bucureşti Nord -Constanţa, în acest week-end.
Măsura este luată datorită fluxului mare de călători.
Trenul va pleca din Bucureşti Nord la ora 11:15 şi va sosi în Constanţa la ora 13:37.

Zilele acestea a fost lansată aplicația Sea Status care arată zonele de îmbăiere unde există pericol de înec.
Aceasta oferă informații despre starea mării și pot fi vizualizate harțile plajelor supravegheate de salvamari.
Aproximativ 90 de salvamari acționează pe plajele din Mamaia și Constanța.

Unul din doi părinți români consideră că lovirea este spre binele copilului.
Potrivit unui raport, doar unul din 10 nu l-ar lovi niciodată, 10% ar lovi copiii, dar nu ar vrea să se afle.
De asemenea, 6% îi bat fără motiv, iar cei mai mulţi nici nu au mustrări de conştiinţă.
Copiii abuzaţi fizic şi emoţional pot ajunge la boli cardiovasculare, de plămâni şi de ficat, obezitate, diabet şi chiar cancer.
Aceștia au tulburări de comportament, nu mai învaţă şi chiar pot renunţa la şcoală.
Legea interzice orice violenţă asupra copiilor.

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o platformă online de preînregistrare a românilor din străinătate care vor vota la alegerile prezidențiale.
Site-ul se numește votstrainatate.ro, iar românii pot opta pentru votul la secție sau prin corespondență, pentru alegerile prezidențiale din 10 și 24 noiembrie.
Cetăţenii români care votează în străinătate la secţiile de votare trebuie să facă o cerere pe platforma online, menţionând ţara şi localitatea unde doresc să voteze.

Guvernul de la Londra intenţionează să elimine fumatul din Marea Britanie până în anul 2030.
Ţigările de contrabandă vor fi de asemenea vizate de măsurile guvernului, iar pliante care îndeamnă fumătorii să renunţe la acest viciu vor fi plasate în pachete de ţigări comercializate în mod legal.
Fumatul rămâne principala cauză a cancerului care poate fi prevenită în Marea Britanie, deși s-a înjumătăţit numărul de fumători în rândul britanicilor în ultimii 35 de ani.

De anul viitor, și tinerele fete pot da admitere la școala de pompieri.
Ministerul de Interne precizează că tinerele trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și băieții.
Pentru admiterea din 2020, sunt scoase la concurs 300 locuri, care sunt la comun.
Tinerii interesați se pot înscrie la concursul de admitere până pe 15 noiembrie la sediile Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență din localitățile unde își au domiciliul.

Poliția Locală Constanța continuă acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate din oraș.
În perioada 1- 4 iulie, polițistii au ridicat optsprezece autovehicule care au fost declarate abandonate de către autorități.
Acestea au fost depozitate într-un loc special amenajat de către administratorul drumului public.
Activități similare se vor derula în mod constant.