Știri 5 iulie 2019

Biserica Ortodoxă îi va cinsti luni pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.
Astfel, duminică, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion – Episcopul Tulcii, și va fi prezent la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris, județul Tulcea.
Apoi, de la ora 16:30, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Epictet și Astion” din Constanța, în cartierul kilometrul 5.
De la ora 19:00, Ierarhul nostru va sfinți locul viitorului schit cu hramul Sfântul Ioan Gură de Aur din satul Casian, comuna Grădina.
Vor fi aduse spre închinare icoana Maicii Domnului de la Kazan, racla cu moaștele Sfinților Trei Ierarhi, dar și moaștele Sfântului Haralambie, ale Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Kukșa din Odessa și ale Sfinților Cuvioși uciși în Mănăstirea Sfântul Sava.
Pentru sprijinirea lucrărilor, parohia „Sfântul Haralambie” din Constanța organizează mâine, la ora 19.00, în curtea bisericii, un concert caritabil susținut de corul de copii al parohiei Irești din județul Vrancea.
Luni, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, din județul Constanța, de la ora 7:45.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Un simpozion internațional cu tematică istorică se va desfășura mâine la Mănăstirea Dervent.
Aflat la cea de a doua ediție, simpozionul „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească” va debuta la ora 11:30, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Acesta cuprinde trei secțiuni: ”România – martiri și mărturii din infernuri”, ”Basarabia – Crucea de dincolo” și ”Nordul Bucovinei – și fagii se frâng?”.
În cadrul celor trei secțiuni ale simpozionului, printre cei care vor susține alocuțiuni se numără profesorul Anatol Petrencu de la Universitatea de Stat din Chișinău, Remus Macovei, directorul Bibliotecii Județene- Corina Apostoleanu și președintele Asociației Casa Mării Negre lector universitar doctor, Dorin Popescu.
Lista tuturor participanților se găsește pe pagina de Facebook a Radio Dobrogea.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria și Asociația Casa Mării Negre.

RATC a introdus o linie de autobuze ”Shuttle-bus” care circulă non-stop.
Măsura a fost luată datorită desfășurării festivalului de muzică Neversea.
Astfel, până luni, autobuzele vor circula pe traseul Mamaia – Hotel Caraiman, bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur.
Autobuzele care deservesc această linie circulă până luni, la ora 9.00.
Tot în perioada festivalului Neversea au fost prelungite liniile 42, 44, 48, 51 și 101C până în Portul Tomis, iar până luni, la ora 9.00, programul de transport va fi non-stop.

Camera Deputaților a adoptat priectul de lege privind votul în străinătate la alegerile prezidențiale.
Potrivit documentului, acesta a fost extins la 3 zile, iar timpul de votare poate fi prelungit în ultima zi, până la ora 24, atât în străinătate, cât și în țară.
De asemenea, Președintele Autorității Electorale Permanente a anunțat că primul tur al alegerilor prezindențiale va avea loc pe 10 noiembrie, iar cel de-al doilea, pe 24 noiembrie.

O acțiune de donare de sânge va avea loc mâine în localitatea 23 August.
Persoanele sănătoase care doresc să doneze sunt așteptate la Căminul Cultural, din localitate, între orele 08:30-13:30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Primăria 23 August.

Românii sunt printre cei mai indisciplinați pietoni.
Anul trecut, 450 de pietoni au murit, iar aproape 1200 au fost răniţi grav în accidente produse din cauza lor.
Cifrele arată că indisciplina pietonală a fost, anul trecut, principala cauză a accidentelor.
Aproape 1.700 s-au petrecut din cauza celor care au traversat prin locuri interzise.

Corecţiile fizice aplicate copiilor în scop educativ au fost interzise în Franța.
De asemenea, noua lege interzice să sperii un copil, să-l ameninţi sau să laşi un bebeluş să plângă singur.
Potrivit datelor, 85% dintre părinţii francezi recunosc că și-au pălmuit copiii, iar mai bine de jumătate dintre francezi şi-ar fi bătut copii înainte ca aceştia să fi împlinit doi ani.
Legea nu prevede şi sancţiuni pentru părinţii care nu o respectă, dar maltratarea copiilor este pedepsită în Franţa cu până la 20 de ani închisoare.

În Austria, tot mai mulţi elevi frecventează cursurile de educaţie religioasă ortodoxă.
În anul şcolar 2018/2019 s-au înregistrat aproximativ 13.600 elevi în aproape 1000 de unităţi de învăţământ.
Orele de religie ortodoxă au fost predate în Austria încă din anul 1991, iar din 2005 a fost înfiinţat Ministerul şcolilor ortodoxe.
În Germania, orele de educaţie religioasă ortodoxă sunt predate în câteva landuri.
În această ţară numărul ortodocşilor a ajuns la două milioane.

Știri 4 iulie 2019

Biserica Ortodoxă îi va cinsti luni pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.
Astfel, duminică, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va fi prezent la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris, jud. Tulcea.
Apoi, de la ora 16.30, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Epictet și Astion” din Constanța, în cartierul kilometrul 5.
De la ora 19.00, Ierarhul nostru va sfinți locul viitorului schit cu hramul Sfântul Ioan Gură de Aur din satul Casian, comuna Grădina.
Vor fi aduse spre închinare icoana Maicii Domnului de la Kazan, racla cu moaștele Sfinților Trei Ierarhi, dar și moaștele Sfântului Haralambie, ale Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Kukșa din Odessa și ale Sfinților Cuvioși uciși în Mănăstirea Sfântul Sava.
Pentru sprijinirea lucrărilor, parohia „Sf. Haralambie” din Constanța organizează sâmbătă, ora 19.00, în curtea bisericii, un concert caritabil susținut de corul de copii al parohiei Irești (jud. Vrancea).
Luni, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, din județul Constanța, de la ora 7.45.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Un simpozion internațional cu tematică istorică se va desfășura sâmbătă la Mănăstirea Dervent.
Aflat la cea de a doua ediție, simpozionul „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească” va debuta la ora 11.30, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Acesta cuprinde trei secțiuni: ”România – martiri și mărturii din infernuri”, ”Basarabia – Crucea de dincolo” și ”Nordul Bucovinei – și fagii se frâng?”.
În cadrul celor trei secțiuni ale simpozionului, printre cei care vor susține alocuțiuni se numără profesorul Anatol Petrencu de la Universitatea de Stat din Chișinău, Remus Macovei, directorul Bibliotecii Județene, Corina Apostoleanu și președintele Asociației Casa Mării Negre, lector univ. dr. Dorin Popescu.
Lista tuturor participanților se găsește pe pagina de Facebook a Radio Dobrogea.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria și Asociația Casa Mării Negre.

Crucea Roşie Română împlineşte astăzi 143 de ani de activitate umanitară.
Aceasta s-a înfiinţat şi a primit recunoaşterea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii la 4 iulie 1876, la doi ani după aderarea ţării noastre la Prima Convenţie de la Geneva ”pentru ameliorarea situaţiei răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie”.
Principele Ghica a decis să organizeze o societate de ajutor pentru militarii răniţi în război.
Cu timpul, Crucea Roşie s-a axat pe pregătirea şi intervenţia în caz de dezastre, prevenirea îmbolnăvirilor, îngrijirea copiilor şi bolnavilor dar şi promovarea cunoştinţelor de igienă şi pregătirea pentru acordarea primului ajutor.

O acțiune de donare de sânge va avea loc sâmbătă în localitatea 23 August.
Persoanele sănătoase care doresc să doneze sunt așteptate la Căminul Cultural, din localitate între orele 08:30-13:30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Primăria 23 August.

RATC introduce de astăzi o linie de autobuze ”Shuttle-bus” care va circula non-stop.
Măsura este luată datorită desfășurării festivalului de muzică Neversea.
Astfel, până luni, autobuzele vor circula pe traseul Mamaia – Hotel Caraiman, bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur.
Autobuzele care deservesc această linie vor circula de astăzi, de la ora 8.00, până luni, la ora 9.00.
Tot în perioada festivalului Neversea vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în Portul Tomis, iar de astăzi, de la ora 9.00 până luni, la ora 9.00, programul de transport va fi non-stop.

Alegerile prezidențiale din acest an vor avea loc în luna noiembrie.
Anunțul a fost făcut de către Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică.
Potrivit acestuia, primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe data de 10 noiembrie, iar cel de-al doilea pe 24 noiembrie.

Polițiștii vor avea mai multe atribuții.
Potrivit noii legi, poliţistul are obligaţia să ia măsuri pentru acoperirea feţei persoanei pe care o încătuşează.
Actul normativ, prevede printre altele, că poliţistul este îndreptăţit să folosească mijloace de constrângere, prin forţă fizică sau neletale, pentru imobilizare.
Proiectul de lege, a trecut, ieri, de Camera Deputaţilor, ca for decizional.

Administrarea ”inadecvată” a antibioticelor poate fragiliza mecanismul natural de apărare al corpului contra gripei.
Cercetătorii au descoperit că genele antivirale prezente în mucoasa plămânilor sunt menţinute active prin semnalele primite de la flora intestinală sănătoasă şi alcătuiesc astfel prima linie de apărare împotriva gripei.
De asemenea, antibioticele pot şterge rezistenţa timpurie la gripă, fapt ce adaugă noi dovezi conform cărora acestea nu ar trebui administrate sau prescrise cu uşurinţă, deoarece distrug flora bacteriană utilă iar vulnerabilitatea în faţa virusurilor creşte.

Părinții vor avea zile libere plătite în situaţia închiderii şcolilor din cauza vremii sau a altor situaţii extreme.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
Zilele libere plătite se vor acorda la cerera unuia dintre părinţi.
Prevederile se aplică pe baza unei declaraţii pe propria răspundere, semnată de către ambii părinţi, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menţionată.
Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Știri 3 iulie 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică seara în satul Casian din județul Constanța.
Ierarhul nostru va sfinți locul viitorului schit cu hramul Sfântul Ioan Gură de Aur, de la ora 19.00.
Vor fi aduse spre închinare icoana Maicii Domnului de la Kazan, racla cu moaștele Sfinților Trei Ierarhi, dar și moaștele Sfântului Haralambie, ale Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Kukșa din Odessa și ale Sfinților Cuvioși uciși în Mănăstirea Sfântul Sava
Luni, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, din județul Constanța.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Un simpozion internațional cu tematică istorică se va desfășura sâmbătă la Mănăstirea Dervent.
Aflat la cea de a doua ediție, simpozionul „Destine frânte pentru Țară în vatra istorică românească” va debuta la ora 11.30.
Acesta cuprinde trei secțiuni: ”România – martiri și mărturii din infernuri”, ”Basarabia – Crucea de dincolo” și ”Nordul Bucovinei – și fagii se frâng?”.
La ediția din acest an participă academicieni, profesori universitari, istorici, oameni de cultură și experți în domeniu din Republica Moldova, nordul Bucovinei, Transilvania și alte regiuni istorice românești, cărora li se adaugă reprezentanți ai elitei academice și culturale din Dobrogea.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent, Asociația Națională Cultul Eroilor Regina Maria și Asociația Casa Mării Negre.

România se află pe primele locuri la consumul de tutun în rândul copiilor.
Ultimele date arată că 14 la sută dintre adolescenții cu vârste între 13 și 15 ani fumează.
Astfel, consumul de tutun în rândul copiilor a crescut în ultimii trei ani cu 14%.
Totodată, 15 la sută dintre fumătorii adulți din România susțin că au început să fumeze înainte de a împlini 14 ani.
Specialiștii spun că de vină sunt reclamele excesive și diversificarea metodelor de fumat.

Suedezii nu mai au voie să fumeze în faţa barurilor.
Autorităţile suedeze au promulgat o nouă lege referitoare la fumatul în spaţii publice.
Locurile de joacă publice, staţiile de autobuz şi peroanele din gări sunt de asemenea vizate de prevederile extinse ale acestei interdicţii referitoare la fumat.
Noile reglementări se aplică, de asemenea, ţigaretelor electronice.

O acțiune de donare de sânge va avea loc sâmbătă în localitatea 23 August.
Persoanele sănătoase care doresc să doneze sunt așteptate la Căminul Cultural, din localitate între orele 08:30-13:30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Primăria 23 August.

RATC va introduce o linie de autobuze ”Shuttle-bus” care va circula non-stop, de mâine și până luni.
Măsura este luată datorită desfășurării festivalului de muzică Neversea.
Autobuzele vor circula pe traseul Mamaia – Hotel Caraiman, bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur.
Autobuzele care deservesc această linie vor circula de joi, de la ora 8.00, până luni, la ora 9.00.
Tot în perioada festivalului Neversea vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în Portul Tomis, iar de joi, de la ora 9.00 până luni, la ora 9.00, programul de transport va fi non-stop.

ANM a emis o atenționare de cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 03:00.
În intervalul menționat, vor fi perioade cu intensificări puternice ale vântului- de peste 80…100 km/h, vijelii, grindină, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.
Cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp și izolat 50…70 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala la începutul intervalului în centrul țării și la munte, iar după-amiaza și în prima parte a nopții, mai ales în sud-est.

Schimbările climatice au adăugat 4 grade Celsius valului de căldură din luna iunie.
Specialiștii avertizează că schimbările climatice provocate de influenţa omului ar fi stat la originea valului de căldură extremă consemnat luna trecută în Europa când în sudul Franţei a fost înregistrat un record naţional, 45,9 grade Celsius.
Organizaţia Meteorologică Mondială a anunţat că 2019 este pe cale să devină unul dintre cei mai fierbinţi ani, perioada 2015-2019 devenind astfel cel mai fierbinte interval de cinci ani din istoria înregistrărilor meteorologice.

Știri 2 iulie 2019

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.
El a rămas în memoria poporului nostru cu apelativul cel Mare datorită calităţilor sale umane, de om politic, de strateg şi de diplomat.
Totodată, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării şi a creştinismului, dar şi iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au produs admiraţie din partea unor iluştri contemporani.
Papa Sixtus al 4-lea l-a numit “Athleta Christi”, adică atletul lui Hristos, iar medicul veneţian Matteo Muriano îl aprecia ca un om foarte înţelept, îndurător, drept, darnic şi iubit mult de supuşii săi.
Pentru cele 44 de ctitorii de biserici şi mânăstiri dar şi pentru calităţile şi faptele sale, Biserica Ortodoxă Română a hotărât în anul 1992 trecerea sa în rândul sfinţilor, cu data de sărbătorire la 2 iulie, ziua mutării sale către Domnul.
Mormântul sfântului domnitor se află în biserica ctitoriei sale de la Mânăstirea Putna.

Biserica Ortodoxă îi va cinsti luni pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfâta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, din județul Constanța, de la ora 8:30.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

Rețelele social media consumă timp, care este „darul lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor”.
Afirmația aparține Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. Patriarhul a subliniat că „Biserica Ortodoxă Română nu este absentă” de pe rețelele social media, dar utilizarea acestora în lucrarea misionară presupune „responsabilitate eclezială și înțelepciune pastorală”.
Multitudinea de idei și opinii individuale exprimate liber în spațiul virtual trebuie supusă mereu unei analize critice și selective, potrivit valorilor permanente ale credinței și moralei creștine.

RATC va introduce o linie de autobuze ”Shuttle-bus” care va circula non-stop, în perioada 4 – 8 iulie.
Măsura este luată datorită desfășurării festivalului de muzică Neversea.
Autobuzele vor circula pe traseul Mamaia – Hotel Caraiman, bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur.
Autobuzele care deservesc această linie vor circula de joi, de la ora 8.00, până luni, la ora 9.00.
Tot în perioada festivalului Neversea vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în Portul Tomis, iar de joi, de la ora 9.00 până luni, la ora 9.00, programul de transport va fi non-stop.

Senatul a adoptat reguli noi pentru votul în diaspora.
Proiectul introduce trei măsuri esențiale pentru facilitarea votului în afara granițelor: 3 zile de vot anticipat, prelungirea programului până la miezul nopţii în ultima zi, dacă în secţia de votare mai sunt alegători și introducerea votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale.
Proiectul va primi votul decisiv în Camera Deputaților.

ANM a emis o informare meteorologică de caniculă și instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până joi la ora 10.
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 34 și 37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Manifestări de instabilitate atmosferică accentuată se vor semnala mâine după-amiază și noaptea, la început în nord-est și în centru, precum și în zonele montane și submontane, apoi cu precădere în sud și sud-est.

Guvernul intenţionează să le acorde elevilor vouchere de 10 lei pentru fiecare zi de şcoală cu prezenţă integrală.
Măsura este prezentată ca fiind una dintre priorităţile guvernării pentru semestrul al doilea din acest an.
Voucherele ar urma să fie acordate din toamnă elevilor din ciclul primar, iar din anul şcolar viitor şi celor din învăţământul gimnazial.
Opozanții consideră că este doar o măsură populistă, care nu rezolvă problema abandonului şcolar, deoarece şcolarizarea este oricum plătită integral de stat.

Ordonanța care reglementează transportul alternativ de persoane a fost publicată în Monitorul Oficial și se va aplica de joi.
Platformele online și șoferii parteneri au la dispoziție 4 luni pentru a se conforma.
De partea opusă, taximetriștii sunt în continuare nemulțumiți de concurența pe care le-o fac transportatorii neconvenționali și amenință cu noi proteste.

Selfie-urile sunt mai letale decât atacurile rechinilor, deoarece provoacă de cinci ori mai multe victime pe an.
În perioada octombrie 2011 – noiembrie 2017, cel puţin 259 de persoane au decedat în lume, în timp ce îşi făceau poze, în schimb numărul victimelor atacurilor rechinilor a fost de 50.
India, unde populaţia este de 1,3 miliarde de oameni, posedă peste 800 de milioane de dispozitive mobile și deţine recordul pentru cele mai multe decese, aproape jumătate din numărul global – 159, după Rusia, SUA şi Pakistan.
Autoritățile indiene au luat măsuri împotriva maniei selfie-urilor periculoase, astfel că a introdus numai în Mumbai 16 zone interzise pentru acest tip de fotografii.