Știri 26 iunie 2019

Astăzi este Ziua Drapelului Naţional.
Această zi a fost proclamată la 20 mai 1998 pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben și albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.
Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, iar cifra trei este numărul perfect.

Tot astăzi este și Ziua Internațională împotriva Consumului şi Traficului de Droguri.
Iniţiativa a fost lansată în 1987 de ONU, în speranţa că va reduce amploarea acestui fenomen, ajuns una dintre cele mai periculoase probleme sociale.
Cu acest prilej, Agenția Națională Antidrog organizează, la nivel naţional, o serie de activităţi specifice, de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la problematica drogurilor în România.

Programul unor autobuze RATC este prelungit temporar.
Astfel, astăzi, liniile 42, 44, 51 și 101C, circulă până la orele 24:00.
Măsura este luată în contextul desfășurării celei de a IV-a ediții a “Festivalului Internațional de Teatru Miturile Cetății”.

ANM a emis ieri o informare meteorologică de disconfort termic accentuat, pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 20:00.
Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic este accentuat în special după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie și podiș indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

ONU avertizează că în contextul schimbărilor climatice, bogaţii vor plăti pentru a scăpa de foamete şi săracii vor suferi.
Potrivit unui raport, impactul încălzirii globale va afecta nu numai drepturile de bază la viaţă, apă, hrană şi adăpost pentru sute de milioane de oameni, ci şi democraţia şi domnia legii.
De asemenea, schimbările climatice riscă să anuleze ultimii 50 de ani de progrese în dezvoltare, sănătate mondială şi reducerea sărăciei.
Ţările în curs de dezvoltare vor suporta aproximativ 75 la sută din costurile crizei climatice, se arată în raport, deși cea mai săracă jumătate a populaţiei lumii produce doar 10 la sută din emisiile de carbon.

Orele suplimentare la serviciu sunt asociate cu riscul de accident vascular cerebral.
Conform unui studiu, acesta este dublat la cei care au fost expuși timp de cel puțin zece ani la muncă prelungită.
Conceptul de ore de lucru prelungite a fost definit ca fiind de cel puțin zece ore pe zi timp de cel puțin 50 de zile pe an.
Astfel, timpul de lucru prelungit a fost asociat cu un risc de accident vascular cerebral cu 29% mai mare la populația în cauză decât la cea care munceşte mai puţin.

Legea pensiilor de stat a primit votul comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor.
Aceasta ar urma să intre la votul final în plen.
Legea care schimbă formula de calcul a pensiilor a fost declarată parţial neconstituţională şi de 6 luni se află în procedură parlamentară de reexaminare.
Dacă legea este adoptată de Parlament şi promulgată de preşedinte, pensiile cresc din luna septembrie cu 15%, iar din anul 2021 se va aplica noua formulă de calcul în integralitate.

Guvernul a adoptat Ordonanță de Urgență care reglementează transportul alternativ de persoane.
Șoferii care folosesc aplicațiile mobile vor avea de îndeplinit o serie de condiții pentru a-și desfășura activitatea legal.
Trebuie să aibă cel puțin 21 de ani și să obțină o autorizație de transport de la Autoritatea Rutieră Română.
De asemenea, nu pot conduce mașini mai vechi de 15 ani, iar platformele vor fi obligate să plătească o taxă anuală de autorizare de 50.000 de lei.
În lipsa unui cadru legal, șoferii Uber, Bolt și Clever riscau amenzi între 1.000 și 5.000 de lei la fiecare cursă și să rămână fără plăcuțele de înmatriculare.

Populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a scăzut cu peste 31.000 de elevi şi studenţi, în anul şcolar care s-a încheiat, comparativ cu precedentul.
În schimb, numărul absolvenţilor a crescut, depăşind cu puţin cifra de 500.000, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
În învăţământul profesional s-au înscris cei mai puţini elevi, acesta fiind şi domeniul educaţional cel mai puţin reprezentat în totalul populaţiei şcolare.
Scăderi semnificative ale numărului de elevi s-au înregistrat şi în învăţământul primar şi gimnazial, precum şi în cel liceal.
De asemenea, și în învăţământul superior de stat s-au înscris mai puţini absolvenţi decât anul trecut, cele mai atractive specializări fiind cele de afaceri, administraţie şi drept.

Știri 25 iunie 2019

Astăzi este Ziua Navigatorului.
Sărbătoarea a fost instituită de Organizaţia Maritimă Internaţională, la conferinţa de la Manila, din 2010.
Scopul sărbătoririi acestei zile este de a se recunoaşte contribuţia unică a marinarilor din întreaga lume la comerţul internaţional pe mare, la economia mondială şi la societatea civilă în ansamblu.
Conform statisticilor, în ţara noastră există peste 33.000 de brevete şi certificate de navigatori.

Programul unor autobuze RATC este prelungit temporar.
Astfel, astăzi și mâine, liniile 42, 44, 51 și 101C, circulă până la orele 24:00.
Măsura este luată în contextul desfășurării celei de a IV-a ediții a “Festivalului Internațional de Teatru Miturile Cetății”.

România produce din ce în ce mai multe alimente bio, dar pentru export.
Astfel, țara noastră cultivă produse ecologice pe aproape 350 de mii de hectare.
Pe lângă subvențiile acordate pentru agricultura ecologică, produsele bio au TVA de 5 %.
Cu toate acestea, un studiu arată că jumătate dintre români nu-și permit să le cumpere.
Laptele sau făina românească ajung în Germania, Danemarca, Austria sau Italia, de unde se întorc sub formă de brânzeturi sau biscuiți bio.
Trei sferturi dintre români confundă produsele bio şi cred că marfa de pe tarabele din piețe este ecologică, dar specialiştii atrag atenţia că produsele vândute la tarabă nu sunt controlate.

Mai multe județe din sudul și sud estul țării, printre care și Constanța se află sub avertizare de cod galden și portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată.
Aceasta este valabilă până la ora 23:00.
În intervalul menționat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei, în zona Carpaților de Curbură și Meridionali precum și în Munții Banatului, vor fi perioade în care se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp.
Totodată, ANM a prelungit informarea meteorologică de disconfort termic accentuat, până joi, la ora 20:00.

Tot mai mulți tineri, elevi și studenți, își caută un loc de muncă pentru perioada verii.
Avantajele unui tânăr care a lucrat încă din perioada studenției sunt de necontestat și îl vor ajuta în momentul în care va termina studiile.
Pentru încurajarea acestor practici, statul, prin Agențiile de Ocupare a Forței de Muncă, plătește pentru fiecare tânăr angajat pe minim 2 luni, cu un contract de 6 ore pe zi, un stimulent în valoare de 250 de lei.

Medicii sfătuiesc persoanele cu probleme cardiace să evite plimbările la orele amiezii.
Meteorologii anunță zile caniculare, astfel că joi temperaturile vor depăși 35 de grade.
Și radiațiile vor fi puternice, astfel că medicii ne sfătuiesc să ne protejam de razele soarelui, cu pălării, umbrele, ochelari de soare și îmbrăcăminte subțire.
De asemenea, se recomandă consumul de apă și evitarea băuturilor alcoolice și a cafelei.

Plaja maritimă accesorizată pentru persoane cu nevoi speciale a fost redeschisă sâmbătă, pentru al treilea an consecutiv.
Aceasta este situată la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona Pescăriei, iar iniţiativa aparţine Asociaţiei „Împreună pentru Viitor” din Constanţa.
Amplasamentul dispune de echipamente speciale precum scaune flotabile, cu care persoanele cu deficienţe locomotorii pot intra în apa mării fără riscuri, 30 de şezlonguri, o bibliotecă pe nisip şi un spaţiu unde turiştii se pot fotografia.

22% din alimente au același ambalaj, dar compoziții diferite în Uniunea Europeană.
Așa arată un raport potrivit căruia nu au fost înregistrate decalaje între Est și Vest în privința compoziției produselor de marcă.
Studiul a fost realizat în 19 state ale Uniunii, iar România nu a fost inclusă.
Potrivit Comisiei Europene, diferența de compoziție a produselor testate nu constituie neapărat o diferență în ceea ce privește calitatea produsului.

Preţul gazelor va scădea cu peste 5% de la 1 iulie.
Decizia a fost luată de ANRE.
Ieftinirea va fi aplicată pentru cei peste trei milioane de consumatori casnici în regim reglementat.
ANRE a stabilit noile tarife după ce au scăzut preţurile celor doi mari furnizori de pe piaţa reglementată a gazelor naturale.

Familiile nevoiașe ar putea primi vouchere lunare de 100 de lei.
Un proiect nou prevede modificări în legea care din 2016 acordă tichete sociale în valoare de 50 de lei pentru familiile nevoiașe care își înscriu copiii la grădiniță.
Schimbările sunt necesare pentru că jumătate dintre cei aproape 80 de mii de copii care ar putea beneficia de lege nu se mai încadrează: familiile lor depășesc puțin pragul de venit, stabilit acum la 248 de lei de persoană.
Potrivit Institutului Național de Statistică, un sfert dintre copiii României nu sunt înscriși în nicio formă de învățământ.

Știri 24 iunie 2019

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil binevesteşte preotului Zaharia că soția sa, Elisabeta, va da naştere pruncului Ioan, care va deveni Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, precum şi de momentul propriu zis al naşterii Sfântului şi Marelui Prooroc.
Este denumită popular Drăgaica sau Sânzienele și face parte dintr-o serie de sărbători creştine pe care Biserica Ortodoxă le-a închinat personalităţii Sfântului Ioan Botezătorul, ca: Naşterea, Soborul, Tăierea capului, precum şi cele trei aflări ale cinstitului său cap.
Această sărbătoare se ţine fix cu şase luni înaintea Naşterii Domnului, adică pe 24 iunie deoarece conform mărturiilor biblice, Sfânta Fecioară a rămas însărcinată cu Pruncul Iisus la data când Elisabeta, mama Sfântului Ioan, era însărcinată în luna a şasea.
Deşi are o bază biblică, este atestată de-abia în secolele 4-5, deoarece trebuie să ţinem cont şi de perioada persecuţiilor care nu a permis dezvoltarea creştinismului.
Biserica a rânduit în această zi dezlegare la pește, deoarece ne aflăm în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte şi aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Ziua de azi aduce aminte de momentul în care moaştele Sfântului au fost aduse de la Cetatea Albă în Suceava, de către domnul Alexandru cel Bun, la data de 24 iunie 1402, şi aşezate în biserica MIRĂUŢILOR, pe atunci catedrală mitropolitană.
Mai târziu, în anul 1686, regele Jan Sobieski al Poloniei a luat prizonier pe Sfântul Ierarh Dosoftei, precum şi moaştele Sfântului Ioan, care au fost readuse acasă în anul 1783.
La începutul Primului Război Mondial, sfintele moaşte au fost duse la Viena unde au stat până în 1918, când au fost readuse la Suceava.
În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât ca cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava să se facă în toată Patriarhia Română.
Ziua de astăzi este sărbătorită cu mare cinste şi în Arhiepiscopia Sucevei, deoarece este şi hramul catedralei Arhiepiscopale de acolo.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana.
A fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414.
Apoi a venit și a propovăduit creștinismul în provincia romană Sciția Minor și în Dacia Mediteraneană.
De asemenea a întemeiat câteva aşezări monahale, a înălţat numeroase biserici şi a împodobit sfintele slujbe cu cântări.
Una dintre cele mai frumoase cântări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992.

Astăzi este Ziua Universală a Iei.
Ia este o adevărată matrice culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.
La Constanța, Muzeul de Artă Populară marchează Ziua Universală a Iei, printr-o manifestare culturală organizată pe platoul din fața instituției de cultură.
Constănțenii și turiștii pot admira și deosebita colecție de costume populare aflate în expoziția permanentă.
Muzeul de Artă Populară este deschis astăzi, între orele 9.00 și 20.00.

ANM a emis o informare meteorologică de manifestări de instabilitate atmosferică și disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 23.
Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă, îndeosebi în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Programul unor autobuze RATC este prelungit temporar.
Astfel, până miercuri, liniile 42, 44, 51 și 101C, vor circula până la orele 24:00.
Măsura este luată în contextul desfășurării celei de a IV-a ediții a “Festivalului Internațional de Teatru Miturile Cetății”.

De astăzi, programul la serviciul de pașapoarte este prelungit.
Măsura este valabilă pentru toate structurile teritoriale din țară și a fost luată de Ministerul Afacerilor Interne, în condițiile în care în perioada de vară se înregistrează o creştere semnificativă a numărului de solicitări de paşapoarte.
De asemenea, pentru evitarea aglomeraţiei la depunerea cererilor de eliberare a documentului, solicitanţii au posibilitatea de a se programa online, pe site-ul www.epasapoarte.ro.

Știri 22 iunie 2019

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti.
S-a născut la Bucureşti în anul 1765.
A fost ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi şi călugărit la Mănăstirea Neamţ.
În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti.
A numit ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi a întemeiat şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.
S-a îngrijit de restaurarea Catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor Sfinţilor.
Activitatea mitropolitului Grigorie a fost întreruptă de administraţia rusă instaurată în Principatele Române şi a fost exilat timp de patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani.
Pentru viaţa şi activitatea sa, în octombrie 2005, Sfântul Grigorie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul se află în biserica Mănăstirii Căldăruşani.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în Duminica Întâi după Rusalii sau a Tuturor Sfinților.
Astfel, Ierarhul Tomisului va sluji la Mănăstirea Colilia, unde de la ora 7.45, va sfinți o raclă cu 32 de sfinte moaște aduse de la Sfântul Munte Athos, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Racla conține moaște ale Sfântului Mare Mucenic Mina, ale Sfintei Ecaterina, ale Sfinților Ierarhi Spiridon și Nectarie, ale Sfinților Epictet, Astion și Haralambie.
Mănăstirea Colilia are al treilea hram Duminica Tuturor Sfinților.
Luni, Biserica Ortodoxă va cinsti Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, dar și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Astfel, duminică, de la orele 18.00, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei la Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanța, zona Brotăcei.
Luni, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul hramului.

“Agenda culturală” – Educația artistică în Facultatea de Arte, Constanța

Emisiunea “Agenda culturală” – Educația artistică în Facultatea de Arte, Constanța – 21 iun. 2019.
Invitat: Prof.Univ.Dr. Daniela Vitcu, Decan Facultatea de Arte, Univ. “Ovidius”, Constanța.
Realizator: Prof. Ruxandra Mirea.

YOUTUBE

Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).

Știri 21 iunie 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 8.15, slujba de sfințire mică a bisericii cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului, Sf. Ap. Andrei, Sf. Mc. Sofia și Sf. Proroc Ilie” din Mamaia, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica Întâi după Rusalii sau a Tuturor Sfinților.
Astfel, Ierarhul Tomisului va sluji la Mănăstirea Colilia, unde de la ora 7.45, va sfinți o raclă cu 32 de sfinte moaște aduse de la Sfântul Munte Athos, apoi va oficia Sfânta Liturghie.
Racla conține moaște ale Sfântului Mare Mucenic Mina, ale Sfintei Ecaterina, ale Sfinților Ierarhi Spiridon și Nectarie, ale Sfinților Epictet, Astion și Haralambie.
Mănăstirea Colilia are al treilea hram Duminica Tuturor Sfinților.
Luni, Biserica Ortodoxă va cinsti Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, dar și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Astfel, duminică, de la orele 18.00, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei la Biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanța, zona Brotăcei.
Luni, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul hramului.

Slujbele din această după-amiază de la Catedrala Arhiepiscopală se mută la biserica Sfântul Nicolae Vechi din apropiere.
Astfel, slujba vecerniei și a Sfântului Maslu nu se vor oficia la Catedrală ci în apropiere, la biserica Sfântul Nicolae vechi, cu începere de la ora 17:00.
Mutarea se datorează realizării unui film cultural-artistic în incinta Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

Astăzi este Ziua mondială a Soarelui.
Este o sărbătoare anuală instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară și are drept scop principal popularizarea posibilităților de utilizare a energiei solare.
Pe lângă aspectul economic, Ziua mondială a Soarelui are semnificații astronomice, căci data de 21 iunie coincide cu cea mai lungă zi din an, ziua solstițiului de vară.
Ziua Mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.

Astăzi este solstiţiul de vară.
Această zi este cea mai lungă din an şi este momentul care marchează începutul verii astronomice.
Astfel, durata zilei este de 15h 32m, iar durata nopţii de numai 8h 28m.
Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de ecuator.
După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă.

ANM a prelungit informarea meteorologică de instabilitate atmosferică și disconfort termic, pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până duminică la ora 23:00.
Astfel, vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Vremea va fi călduroasă cu precădere în sudul și estul țării, unde în orele amiezii disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Programul unor autobuze RATC va fi prelungit temporar.
Astfel, până miercuri, liniile 42, 44, 51 și 101C, vor circula până la orele 24:00.
Măsura este luată în contextul desfășurării celei de a IV-a ediții a “Festivalului Internațional de Teatru Miturile Cetății”.

Guvernul a aprobat strategia 5G pentru România.
Potrivit Ministerului Comunicațiilor, vor fi create 250.000 de noi locuri de muncă și vor fi create beneficii de peste 4,7 miliarde de euro.
Ministrul Alexandru Petrescu a declarat că noua generație de tehnologie mobilă, 5G, va crea un mediu de conectivitate mult superior generației 4G și va contribui în mod semnificativ la incluziune și creșterea productivității în economie.
Adoptarea acestei strategii plasează România alături de 12 state dezvoltate care au lansat strategii 5G, printre care Austria, Danemarca, Franța, Germania și Italia.

Copiii din zona Casei de Cultură din Constanța vor avea, în curând, două locuri de joacă.
Este vorba despre cel din parc și cel de pe aleea Daliei.
Primăria continuă lucrările de turnare a covorului de cauciuc în aceste spații de joacă.

Traficul rutier este restricționat astăzi în zona peninsulară.
Măsura este luată în contextul desfășurării unor filmări la serialul „Impulse”.
În acest sens, circulația autovehiculelor este restricționată, până la ora 23:00, pe strada Arhiepiscopiei, între strada 9 Mai și bulevardul Regina Elisabeta.
Traficul rutier va fi redirecționat către străzile 9 Mai – Revoluției din 22 Decembrie 1989 – Marcus Aurelius – Doctor Aristide Karatzali – Mircea cel Bătrân.