Știri 19 februarie 2019

Astăzi se împlinesc 143 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși.
În anul 2016 a fost marcată pentru prima dată ziua de naștere a lui Brâncuși ca sărbătoare națională, potrivit unei legi adoptate în luna decembrie a anului 2015.
Ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal.
Cu această ocazie, atât în țară, cât și în străinătate au loc manifestări culturale.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Cei care nu pot dona în zilele lucrătoare, pot veni sâmbătă, la sediul CRTS, între orele 9.00 și 13.00.
De asemenea, o acțiune similară se va desfășura duminică la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Eforie Sud, în intervalul orar 8.30 – 13.30.

Medicamentele false vor dispărea de pe piață.
Din această lună, producătorii sunt obligaţi să ataşeze elemente de siguranţă pe fiecare ambalaj şi coduri unice care trebuie confruntate cu o bază de date europeană.
Producătorii autohtoni au investit deja în dispozitivele de înseriere, dar pretind totuşi că aceste costuri nu se vor reflecta în preţurile de vânzare ale produselor farmaceutice.

Taxa auto va fi returnată până în luna iunie.
Anunţul a fost făcut de ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici.
Taxa auto a fost declarată ilegală, iar Comisia Europeană a somat România să plătească sumele aferente în următoarele două luni.
Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007.

Ministerul Educației a retras propunerea privind înlocuirea orei de Educație Fizică cu disciplina Joc și mișcare.
Nici părinții și nici profesorii nu susțin o astfel de propunere.
Mai mult, zeci de profesori de sport au protestat la ministerul Educației, iar alții au fost în grevă japoneză.
Totuși, orele de sport nu sunt apreciate de toți copiii, astfel că mulți părinți le aduc scutiri medicale.

Alte nouă medicamente pentru tuse au fost retrase de Agenția Europeană a Medicamentului.
Acestea conțin fenspiridă, o substanță ce poate provoca probleme cardiace.
Agenția a comunicat decizia tuturor statelor membre iar farmaciștii au fost somați să retragă imediat produse le de pe raft.
Medicamentele care conțineau substanța activă erau comercializate și prescrise pe scara largă de medicii din România, fiind indicate chiar și la copiii de peste doi ani.

Traseul liniei de autobuze RATC 44 va fi astăzi deviat.
Potrivit RATC, măsura este luată din cauza unei avarii RAJA survenite pe str. Ștefaniță Vodă, tronsonul cuprins între B-dul Aurel Vlaicu și str. Soveja.
Astfel, autobuzele de pe linia 44 vor circula până la ora 14, astfel: str. Baba Novac – B-dul Aurel Vlaicu (până la sensul giratoriu de la intersecția cu str. Ștefaniță Vodă) și retur.

Ministerul Sănătăţii va clarifica noţiunea de „medicament pentru nevoi speciale”.
Acesta va organiza dezbaterea proiectului de ordin.
Aceste medicamente sunt necesare tratării unor pacienţi care nu au alte opţiuni terapeutice şi care sunt obligaţi să ceară acces la un tratament care nu este autorizat în ţara noastră şi pentru care nu există echivalent farmaceutic autorizat.
Decizia potrivit căreia un pacient are nevoi speciale este luată de medicul care îl îngrijeşte pe pacientul respectiv.

Primăria Constanța testează un nou sistem de iluminare a trecerilor de pietoni.
Este vorba despre un sistem de iluminat care conţine, pe consola de pe fiecare sens de circulaţie, două proiectoare cu led, două avertizoare cu lumină intermitentă şi un proiector led în dreptul indicatorului „Trecere de pietoni“.
Testele se derulează în prezent pe strada Dezrobirii, la intersecția cu strada Nicolae Milescu,
Totodată, în această perioadă, se montează separatoare de sens pe zona hașurată, înainte și după trecerile de pietoni, care să împiedice parcarea autoturismelor ce obturează vizibilitatea.

Primăria Constanța continuă lucrările de amenajare a unor noi locuri de parcare în locul garajelor.
Acestea se desfășoară pe strada Unirii, unde au fost demolate garajele.
Lucrările de asfaltare vor începe pe aleea Lăcrămioarei şi vor continua, în funcţie de stadiul de finalizare a amenajării, pe străzile Cutezători, Solidarității și Prieteniei.
De asemenea, se vor înființa noi parcări în locul garajelor deținute de constănțeni și pe străzile Basarabi, Dezrobirii, Cașin și pe aleea Mălinului.
Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare.

Uniunea Europeană anunță reducerea cu 30% a emisiilor de dioxid de carbon pentru noile camioane și autobuze, până în anul 2030.
Deși reprezintă mai puţin de 5% din toate vehiculele rutiere, camioanele comerciale sunt responsabile pentru 22% din emisiile poluante în sectorul transportului european.
Un raport susţine că utilizarea unei flote compuse în întregime din camioane electrice sau pe bază de hidrogen ar putea reduce emisiile de 800 de tone de CO2 pe an în anul 2015 la 102 tone în 2050.

Știri 18 februarie 2019

Creştinii ortodocşi au intrat de ieri în perioada Triodului.
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată, credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.

Ministrul Finanţelor anunţă schimbări la programul ”Prima Casă” până la sfârșitul lunii.
Acestea vor viza aspecte legate de suprafaţa casei sau de veniturile celor care vor să îl acceseze, a precizat ministrul Eugen Teodorovici.
Programul ‘Prima Casă’ are prevăzut un plafon de două miliarde de lei pentru acest an.

Uniunea Europeană introduce noi reguli la comerțul online.
Măsurile vor fi luate pentru a oferi comercianţilor un mediu de tranzacţionare online mult mai transparent, echitabil şi predictibil, precum şi un sistem eficient pentru soluţionarea plângerilor.
Platformele care intră sub incidenţa acestui regulament includ pieţele online, magazine online de aplicaţii software şi/sau platforme de socializare, precum şi motoare de căutare. Regulamentul se va aplica la 1 an de la data publicării.

Hipertensiunea a devenit principala cauză a mortalităţii în întreaga lume.
Aceasta este însă corelată cu îmbătrânirea treptată a populaţiei şi cu frecvenţa ridicată a factorilor de risc (tabagismul, hiperglicemia, obezitatea şi sedentarismul).
Din cauza acestei maladii, mor, anual, 7,5 milioane de oameni.
Se consideră că 80% din cazurile de hipertensiune înregistrate în ţările bogate se datorează unei alimentaţii greşite.
Pentru evitarea hipertensiunii şi redresarea la valori normale se impune un regim alimentar strict controlat, bogat în fructe şi legume, dar și hipocaloric.

Ministerul Educației nu intenţionează organizarea unor clase separate pentru elevi cu nevoi speciale.
Acesta menționează că se urmărește a se aloca suplimentar profesori de sprijin copiilor cu dificultăţi de învăţare.
Precizările vin după vehicularea, în spaţiul public, a unei asemenea măsuri.
În perioada 2001 – 2003, pe durata mandatului ministrului Ecaterina Andronescu, aproximativ 30.000 de elevi cu nevoi speciale au fost integraţi în unităţile de învăţământ de masă, prin transferul de la unităţile de învăţământ special.

Facebook cenzurează mesajele antivaccinare.
Compania va reduce sau îndepărta mesajele antivaccinare din grupuri sau din feed-ul utilizatorilor.
Rețeaua de socializare justifică această cenzură prin catalogarea mesajelor antivaccinare ca fiind o “amenințare la siguranța și securitatea comunității”.

Regele Carol al II-lea va fi reînhumat alături de fiul său, Regele Mihai I.
Osemintele Regelui Carol al II-lea, aduse în februarie 2003 din Portugalia, vor fi așezate alături de cele ale fiului său, Regele Mihai, în noua Necropolă Regală de la Curtea de Argeş.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 9 martie 2019.
Vor fi oficiate slujbe de pomenire atât în vechea Mănăstire Curtea de Argeş, unde sunt înmormântaţi primii regi ai României, Carol I, Elisabeta, Maria şi Ferdinand cât și în noua necropolă Regală finalizată în 2016, când a murit Regina Ana.
În acest an, vor fi aduse la Curtea de Argeş şi rămăşiţele reginei Elena din Elveţia şi cele ale principelui Mircea de la capela Castelului Bran.

Un alt medicament pentru tuse, prescris inclusiv copiilor, a fost retras din farmacii.
Este vorba despre Epistat, ultimul medicament cu substanța activă fenspiridă rămas pe piață după ce de curând a fost retras de pe piață medicamentul Eurespal.
Măsurile au fost luate în contextul în care sceastă substanță poate provoca afecțiuni cardiace.

Noul cod rutier vine cu o amendă dură pentru șoferii care vorbesc la telefon în timp ce se află la volan.
Aceștia riscă să rămână fără permisul de conducere o lună, pot fi sancționați cu 9-20 de puncte și vor plăti o amendă cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.
Măsurile au ca scop reducerea numărului de accidente cauzate de șoferii care vorbesc la telefon la volan, fac live-uri pe Facebook sau sunt atenți la smartphone ori tabletă.
De asemenea, punctul de amendă a fost înghețat și va fi același cu cel de anul trecut, adică 145 lei.
Cei care vor fi sancționați de polițiști vor putea plăti mult mai ușor amenda, pe care o pot achita de oriunde din țară într-un cont unic, înființat în 2019.
Totodată, noul cod rutier a majorat la 15 zile termenul de plată a jumătate din amenda aplicată, față de 48 de ore în trecut.

Știri 15 februarie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti duminică pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Sf. Ierarh Nectarie, care își serbează cel de-al doilea ocrotitor, de la ora 8.30.
Biserica este situată în cartierul constănțean- Medeea.

Locuitorii orașului Negru Vodă sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța anunță că acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Clubul Pensionarilor, între orele 8.30 – 13.30.
Cei care doresc să doneze trebuie să aibă asupra lor actul de identitate.

Parlamentul a aprobat majorarea alocaţiilor pentru copii.
Potrivit proiectului aprobat, alocaţiile copiilor până la vârsta de doi ani vor creşte de la 200 la 300 lei.
Pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, alocaţiile se majorează de la 84 lei la 150 lei.

Elevii de clasa a VII-a ar putea susține anul acesta simularea examenelor de Evaluare Naţională.
Așa prevede un proiect de ordin al Ministerului Educaţiei, care a primit avizul Comisiei de Dialog Social.
Proiectul presupune simulări pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureatul din acest an, cu 30% dintre subiecte de tip grilă, cu care elevii nu sunt obişnuiţi.
Clasele a VII-a şi a VIII-a vor susţine simulările Evaluării Naţionale în zilele de 11, 12 şi 13 martie, în timp ce elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor da simulările între 18 şi 21 martie.

Alimentele ultraprocesate duc la deces prematur.
Un studiu francez arată că o hrană bogată în alimente semipreparate ultraprocesate poate creşte riscul de deces prematur, din cauza compușilor prezenți în aceste alimente. Unele conţin cantităţi importante de sare, iar un aport ridicat de sodiu a fost asociat cu un risc mai mare de afecţiuni cardiovasculare şi cancer la stomac.
De asemenea, zahărul în exces crește riscul de deces cardiovascular, la fel ca și aditivii alimentari.

Parlamentul European cere protecție pentru homosexuali, transsexuali și intersexuali.
Plenul Parlamentului European a aprobat la Strasbourg, două rezoluții care solicită mai multe politici de combatere a discriminării și de protecție a acestora.
Totodată, se solicită Comisiei Europene să continue campaniile de comunicare și de „sensibilizare” a opiniei publice față de persoanele LGBT.

Ministrul Educației vrea să renunțe la orele de sport din clasele primare.
Potrivit proiectului de ordin, în programa elevilor de la clasa pregătitoare, de la clasa I și a II-a, ora de sport va fi înlocuită cu o nouă materie pe care o va preda învățătoarea.
Astfel, vor dispărea jumătate dintre normele de sport pe care profesorii de Educație fizică le au în prezent în învățământul primar.
Aceste măsuri ar fi luate pentru a face economie la buget.
Mai mult, profesorii de sport care vor rămâne fără orele de sport vor primi bani mai puțini.

Un politician din Belgia propune contracepția obligatorie.
Propunerea acestuia poate fi inclusă în teoria științifică a eugeniei, care Îl respinge pe Dumnezeu, pretinzând că stabilește cine trebuie să se nască și cine nu.
El a spus că anumiți părinți ar trebui obligați să utilizeze contracepția pentru a „proteja” copiii să nu fie aduși pe lume în condiții deosebit de dificile.
Medicii belgieni au arătat însă că nu ar fi de acord cu o astfel de interdicție aplicată femeilor.

Patronii de restaurante și hoteluri cer Ministerului de Finanțe ca bacșisul să fie trecut pe bonul fiscal.
Statul ar încasa bani pentru toate sumele plătite în localuri, iar ospătarii pot fi şi ei impozitaţi cu 10 la sută pentru bacşişul primit într-un an.
Reprezentanții Ministerului de Finanțe au confirmat că analizează propunerile patronilor de hoteluri și restaurante pentru a reglementa fiscal bacșisul.
În prezent, cei mai mulți chelneri sunt plătiți cu salariul minim pe economie, iar cu ajutorul bacșișurilor, câștigurile li s-ar putea dubla.

Știri 14 februarie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti duminică pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la parohia „Sf. Ierarh Nectarie, care își serbează cel de-al doilea ocrotitor, de la ora 8.30.
Biserica este situată în cartierul constănțean- Medeea.

Locuitorii orașului Negru Vodă sunt așteptați să doneze sânge.
CRTS Constanța anunță că acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Clubul Pensionarilor, între orele 8.30 – 13.30.
Cei care doresc să doneze trebuie să aibă asupra lor actul de identitate.

Unul din nouă creştini este persecutat, la nivel mondial.
Conform unui raport, creștinismul rămâne și astăzi cea mai persecutată religie de pe mapamond.
Violențele îndreptate la nivel mondial împotriva creștinilor continuă să crească pentru al șaselea an consecutiv.
Anul trecut, 245 de milioane de creștini au fost victime ale persecuției pe criterii religioase.
În topul primelor 10 țări persecutoare de creștini se află Coreea de Nord, Afganistan, Somalia, Libia, Pakistan, Sudan, Eritreea, Yemen, Iran și India.

Armata şi Biserica se află în topul instituţiilor interne în care au încredere românii.
Așa arată un sondaj INSCOP realizat în perioada 21 ianuarie – 5 februarie 2019.
Astfel, 64% dintre români au declarat că au încredere mare şi foarte mare în armată, iar 54,5% în Biserică.
Pe ultimele locuri ale clasamentului se situează Parlamentul şi partidele politice.

Uniunea Europeană ar putea înfiinţa o nouă categorie de pensii personale.
Reprezentanţii permanenţi ai ţărilor membre au aprobat, ieri, acordul în acest sens dintre preşedinţie şi Parlament.
Este vorba despre o nouă posibilitate de a economisi pe termen lung, utilizând pieţele de capital şi atenuând presiunea asupra finanţării publice.
Aceste produse au avantajul că vor cumula toate sumele economisite în Europa, indiferent de ţară, în cadrul unui singur plan de pensii personale, afirmă ministrul român de finanţe, Eugen Teodorovici.
Conform aprecierilor Comisiei, numai 27 la sută dintre europenii între 25 şi 59 de ani s-au înscris într-un produs de pensii.

ANAF ar putea acorda bonificaţii contribuabililor corecţi pentru a creşte încasările.
Afirmația aparține vicepreşedintelui instituţiei, Virgil Pârvulescu.
El a declarat că se va atinge gradul de colectare a impozitelor şi taxelor de 30 la sută.
La rândul său, directorul general în cadrul Ministerului Finanţelor, Doru Durdaş a declarat că în ceea ce privește problema caselor de marcat cu jurnal electronic, acestea vor fi conectate în a doua jumătate a anului la sistemul digital.

Oamenii de ştiinţă germani au descoperit modul în care somnul odihnitor stimulează sistemul imunitar.
Potrivit acestora, în timp ce somnul contribuie la stimularea mecanismului de apărare al organismului, stresul cronic îl vulnerabilizează în faţa afecţiunilor.
Studiul experților ar putea contribui la dezvoltarea unor noi terapii pentru îmbunătăţirea activităţii celulelor T, fundamentale în răspunsul imunitar.
Descoperirea ar putea fi utilă în special în imunoterapia contra cancerului, ce implică stimularea celulelor T să atace şi să distrugă celulele canceroase, au precizat specialiștii.

Taximetriștii care nu dețin autorizație vor fi sancționați.
Revendicările taximetriştilor vor fi rezolvate printr-o ordonanţă de urgenţă, care se va adopta săptămâna viitoare.
Miniştrii finanţelor şi transporturilor au făcut această promisiune la discuţiile avute cu reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.
Sute de taximetrişti au protestat, în mai multe oraşe din ţară, nemulţumiţi de concurenţa serviciilor alternative de transport urban.

Europa ia măsuri pentru combaterea dezinformării pe internet.
La nivel european s-a aprobat un plan de acţiune împotriva manipulării şi dezinformării, care include crearea unui sistem de alertă timpurie şi un Cod de bune practici la care au aderat deja anumite platforme online.
Sistemul va fi instituit până luna viitoare şi ar urma să fie înfiinţat la nivelul instituţiilor europene şi al statelor membre.
În România, potrivit Institutului Naţional de Statistică, 70% din utilizatori folosesc internetul pentru a trimite e-mailuri, 50% pentru a căuta informaţii, iar 42% pentru a achiziţiona diverse produse.