Știri 7 februarie 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va efectua sâmbătă o vizită pastoral-misionară la biserica Schimbarea la Față din localitatea Eforie Sud.
Ierarhul nostru va oficia la acest lăcaș de cult, Sfânta Liturghie, de la ora 9:00.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema, cu prilejul hramului.
Ierarhul Tomisului îi va avea ca oaspeți pe PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud și PS Tihon, episcop de Tiveriopol, Bulgaria.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Ioan Botezătorul care vor sosi de la Mănăstirea Filotheu din Grecia, mâine, la ora 19:00, dar și la moaștele Sfântului și Dreptului Simeon, ale Sf. Haralambie și ale Sf. Dimitrie, noul martir.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați de luni până vineri, între orele 7.30-13.00 și în fiecare ultimă sâmbătă din lună- cu excepția lunilor aprilie si decembrie, în intervalul orar 09.00-13.00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Numărul persoanelor care au donat sânge s-a redus cu peste jumătate în ultima perioadă, astfel că, este nevoie de 60-80 de donatori zilnic!
De asemenea, CRTS roagă persoanele care au mai donat să revină, iar pe cei care nu au mai donat, să devină donatori de sânge cât mai curând.
Duminică, o acțiune asemănătoare se va desfășura la biserica Sfântul Vasile cel Mare din cartierul Inel II, între orele 8:30 – 13:30.

Astăzi este Ziua Siguranţei pe Internet.
Ajunsă la ediţia a XV-a, Ziua Siguranţei pe Internet este sărbătorită în peste 100 de ţări din toată lumea și are ca scop promovarea utilizării într-un mod mai sigur şi responsabil a tehnologiei, mai ales în rândul copiilor şi adolescenţilor.
Organizatorii doresc să scoată în evidenţă utilizarea pozitivă a tehnologiei, rolul pe care îl joacă în viaţa fiecăruia dintre noi şi face apel la tineri, părinți, profesori, asistenți sociali, companii, politicieni și oameni ai legii să se unească pentru un internet mai bun.
Copiii si adolescenţii sunt printre cei mai mari consumatori de internet, chat online și messenger.
Însă, în afara informaţiilor interesante şi a multitudinii de jocuri, internetul este plin şi de informaţii inadecvate şi de pericole, iar copiii pot fi expuşi intenţiilor răuvoitoare ale unor persoane.
Una dintre cele mai mari primejdii la care se expun copiii şi adolescenţii când accesează Internetul în lipsa părinţilor este hărţuirea online.

Ministerul Educaţiei renunţă la manualul unic.
Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial și vine la un an după ce fostul ministru, Liviu Pop, a impus ca manualele să fie elaborate şi tipărite doar la editura statului.
Vor fi cooptaţi experţi, care ar urma să remedieze posibilele erori ştiinţifice din manual.
Ministrul Ecaterina Andronescu a anunţat de la începutul acestui an că în noua metodologie pentru elaborarea manualelor, se va pune accent pe calitate şi apoi pe preţ.

Un lot de file de somon afumat, contaminat cu Listeria, a fost retras de la vânzare din magazinele Auchan.
Persoanele care au achiziţionat file de somon afumat marca Auchan sunt anunţate să nu îl consume şi să aducă produsul la magazin, informează ANSVSA.
Bacteria a fost depistată în urma unui control intern.
Listerioza se poate manifesta cu simptome asemănătoare gripei, precum febră, dureri musculare, greaţă şi dureri gastrice.
De asemenea, poate cauza probleme de sănătate dacă persoana este însărcinată sau dacă are un sistem imunitar slăbit.

Antreprenorii care doresc să obţină finanţare prin Programul Start-Up Nation mai pot depune proiecte până pe 12 februarie.
Potrivit ministrului mediului de afaceri, Ştefan Radu Oprea, sunt, deja, foarte multe înscrieri, dar numai 10 mii de proiecte vor primi finanţare.
Condiția obligatorie a programului este înființarea a cel puțin două locuri de muncă.

Valorile creștine nu pot fi transmise decât prin ora de religie.
Afirmația aparține ministrului Educației, Ecaterina Andronescu.
Aceasta a amintit că, în trecut, școlile erau numai teologice și s-au dezvoltat pe lângă biserici și mânăstiri.
De asemenea, Ecaterina Andronescu este de părere că cele 10 porunci sunt foarte importante pentru orice om.

O Biblie veche de 1200 ani a fost descoperită în Turcia.
Aceasta a fost găsită în provincia Diyarbakîr din sudul-estul Turciei în cadrul unei acțiuni de combatere a contrabandei demarată de poliția locală.
Poliția a găsit Biblia în posesia a trei persoane care încercau să o vândă și a fost predată unei echipe de arheologi pentru a fi analizată.
Biblia are 34 pagini și conține numeroase motive religioase gravate cu aur.

Trei școli din landul german Bavaria vor avea toalete pentru „al treilea gen”.
Copiii din această categorie vor putea alege să meargă la toaleta băieților, a fetelor sau la cea destinată celui de-al treilea gen.
Propunerea amenajării unor astfel de toalete a venit din partea municipalității.
Inițiativa celor trei școli vine, de asemenea, la doar o lună după ce parlamentul german a aprobat includerea celui de-al treilea gen în pașapoarte și în alte documente guvernamentale.

Știri 6 februarie 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va efectua sâmbătă o vizită pastoral-misionară la biserica Schimbarea la Față din localitatea Eforie Sud.
Ierarhul nostru va oficia la acest lăcaș de cult, Sfânta Liturghie, de la ora 9:00.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema, cu prilejul hramului.
Ierarhul Tomisului îi va avea ca oaspeți pe PS Veniamin, episcopul Basarabiei de Sud și PS Tihon de Tiveriopol, Bulgaria, episcop vicar patriarhal.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Ioan Botezătorul care vor sosi de la Mănăstirea Filotheu din Grecia, vineri, la ora 19:00, dar și la moaștele Sfântului și Dreptului Simeon, ale Sf. Haralambie și ale Sf. Dimitrie, noul martir.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați de luni până vineri, între orele 7.30-13.00 și în fiecare ultimă sâmbătă din lună- cu excepția lunilor aprilie si decembrie, în intervalul orar 09.00-13.00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Numărul persoanelor care au donat sânge s-a redus cu peste 50% în ultima perioadă, astfel că, este nevoie de 60-80 de donatori zilnic!
De asemenea, CRTS roagă persoanele care au mai donat să revină, iar pe cei care nu au mai donat, să devină donatori de sânge cât mai curând.
Duminică, o acțiune asemănătoare se va desfășura la biserica Sfântul Vasile cel Mare din cartierul Inel II, între orele 8:30 – 13:30.

Astăzi este Ziua fără telefoane mobile.
Iniţiativa i-a aparţinut, în anul 2001, scriitorului francez Phil Marso.
Recomandarea sa a fost salutată la momentul respectiv, însă dependenţa de tehnologie nu era atât de răspândită.
Dispozitivele inteligente au schimbat radical comportamentele şi comunicarea dintre oameni.
Astfel, deseori, pot fi observate grupuri de persoane care, deşi stau la aceeaşi masă pentru a socializa, privesc în ecranele telefoanelor mobile.

Românii îşi pot achiziţiona vignete electronice pentru Bulgaria, din acest an.
Autorităţile de frontieră bulgare au anunțat că preţurile acestora au rămas neschimbate la toate categoriile de autovehicule.
Mai multe detalii despre locurile din care pot fi achiziţionate, se pot obţine accesând site-ul public al Agenţiei pentru Drumurile Naţionale ale Republicii Bulgaria, www.bgtoll.bg, care are un meniu şi în limba română.

Admiterea la liceu rămâne neschimbată pentru acest an școlar.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că pentru acest an școlar admiterea la liceu se va face după aceleaşi criterii ca şi până acum, nefiind oportună reintroducerea examenului.
În schimb, ministrul a precizat că noua lege a educației va aduce modificări majore, iar una dintre ele se referă la evaluarea din clasa a IV-a.

2018 a fost anul cu cea mai intensă activitate sportivă în sălile de sport.
Conform unui studiu al Parlamentului European, fitness, aerobic, cycling și pilates au fost activitățile cele mai practicate.
Un alt studiu arată că anul trecut, cel mai tânăr abonat la o sală de sport avea patru ani, iar cel mai în vârstă, 69 de ani.
Pe de altă parte, 63 la sută dintre români nu practică niciun tip de activitate sportivă.
Românii au adunat aproape două milioane de ore de mișcare anul trecut, echivalentul a 213 ani și au consumat în total un miliard de calorii.

Şoferii fără RCA ar putea fi identificaţi prin camerele care verifică plata rovinietei.
Anunțul a fost făcut de către Vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Cristian Roşu.
Potrivit acestuia, prin intermediul camerelor CNAIR se dorește, citirea numerelor maşinilor şi identificarea lipsei rovinietei, dar și maşinile neasigurate prin RCA.

Peste un sfert dintre copiii români stau 6 ore pe zi online.
Un studiu arată că 7 din 10 elevi folosesc internetul și la școală, dar nu în scop educativ, ci în pauze sau, pe ascuns, la ore.
Ministrul Educației a promis tablete și table inteligente, de anul viitor, dar specialiștii atrag atenția că prea multă tehnologie dă dependență, iar pericolele din mediul online sunt tot mai greu de controlat.
Elevii își colectează informațiile din surse ca Facebook, YouTube și Wikipedia, iar mulți dintre ei admit că preferă să nu mănânce sau să doarmă, doar pentru a sta pe internet.

Copiii din România erau, în 2017, cei mai sănătoși din Europa.
Potrivit Eurostat, procentul celor care nu sunt bolnavi depășea 99% la toate categoriile de vârste.
În 2017, 99,4% dintre copiii cu vârste sub 16 ani erau considerați a avea o sănătate bună sau foarte bună, peste media europeană de 95%.
Astfel, în 2017, procentul copiilor sub cinci ani sănătoși sau foarte sănătoși era de peste 99% în România, Bulgaria, Malta și Italia.

Știri 5 februarie 2019

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va efectua sâmbătă o vizită pastoral-misionară la biserica Schimbarea la Față din localitatea Eforie Sud.
Ierarhul nostru va oficia la acest lăcaș de cult, Sfânta Liturghie, de la ora 9.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema, cu prilejul hramului.

Textul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur a fost tradus, pentru prima oară în istorie, în urdu, limba oficială a Pakistanului şi una dintre cele 22 limbi oficiale în India.
Liturghia a fost tradusă din slavonă şi engleză, iar procesul traducerii a durat aproximativ doi ani şi a fost supervizat de un profesor de teologie, dar şi de un expert în limba Urdu.
Cartea urmează să fie publicată şi apoi pusă la dispoziţia publicului.
De asemenea, în limba urdu au mai fost traduse: un Catehism scris de Sf. Nicolae Velimirovici, precum şi o carte de rugăciuni.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura la biserica Sfântul Vasile cel Mare din cartierul constănțean Inel II, duminică, între orele 8:30 – 13:30.
Cei care doresc să doneze trebuie să aibă asupra loc actul de identitate.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța.

Pasarela din stațiunea Mamaia este închisă pentru reabilitare.
Reprezentanții Primăriei Constanța spun că lucrările vor începe în primăvară, de îndată ce vremea va permite acest lucru.
Purtătorul de cuvânt al instituției, Ionela Bărboi, susține că vor fi curățate și vopsite elementele de metal, va fi înlocuită podina și va fi refăcut iluminatul.
Pasarela a mai fost închisă pentru reabilitare și în 2017.

Medicina de familie este în prag de colaps.
Așa susține conducerea Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.
Aceasta a adăugat că pentru 2019, bugetul alocat medicinei de familie vizează o creştere de 6 la sută faţă de anul trecut, procent care poate să acopere doar creşterea costurilor generată de inflaţie.
Medicii de familie şi-au exprimat speranţa că Guvernul şi Parlamentul vor înţelege că au „obligaţia” de a asigura sănătatea populaţiei şi accesul la servicii de sănătate.

În România va fi înfiinţat un program naţional care să asigure vitamina D copiilor, dar şi persoanelor cu deficit de vitamina D.
Anunțul a fost făcut de către Ministrul Sănătăţii Sorina Pintea. Potrivit acesteia, programul va finanţa atât investigaţia, cât şi medicaţia necesară, în condiţiile în care, în prezent, această analiză se face numai în mediul privat.
Unele date relevă că aproape 65% din locuitorii ţării au un nivel scăzut de vitamina D.
Ministrul a mai spus că insuficienţa vitaminei D poate da la copii rahitism, la adulţi osteoporoză, dar şi anumite forme de cancer de prostată, colon şi boli autoimune.

În România se nasc tot mai puţini copii.
Datele Institutului Național de Statistică arată că anul trecut a fost înregistrat recordul negativ al ultimilor 50 de ani.
Declinul demografic este accentuat de o rată a mortalităţii mult mai ridicată faţă de cea a natalităţii şi de plecarea masivă a tinerilor în străinătate.
Specialiştii avertizează că declinul va fi greu de stopat, în condiţiile în care nu sunt luate măsuri pentru încurajarea natalităţii şi a limitării migraţiei.

Centralele individuale pe gaze ar putea fi interzise din anul 2030, în Uniunea Europeană.
Experții în planificare energetică au făcut această propunere, în încercarea de a găsi soluții pentru reducerea emisiilor de carbon.
Oamenii sunt îngrijorați că nu vor mai putea monta centrale noi dacă vor fi adoptate propunerile experților europeni.
Alternativa ar fi sistemele publice de termoficare pe biogaz obținut din arderea deșeurilor industriale sau soluții individuale, cum sunt pompele de căldură și centralele electrice.

140 de români mor de cancer în fiecare zi.
Lipsa citostaticelor, listele lungi de aşteptare pentru radioterapie şi inexistenţa programelor de depistare precoce a bolii plasează țara noastră peste media europeană în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de cancer.
Datele arată că peste 50.000 de români au murit anul trecut din cauza cancerului.
Cei mai mulţi dintre ei, 30%, aveau cancer pulmonar, 17% cancer colorectal, iar 10% cancer de sân.
Numărul deceselor s-a dublat din 2009 până în 2018.

Românii au o speranţă de viață sănătoasă mai mare decât finlandezii sau austriecii.
În Europa, în anul 2016, aceasta era de 64,2 ani pentru femei și 63,5 ani pentru bărbați, arată datele Eurostat.
În România, speranţa de viata sănătoasă era în 2016 de 59,8 ani în cazul bărbaţilor și de 59 de ani în cazul femeilor, mai mare decât în Finlanda și Austria.
Statul european cu cea mai mare speranţă de viață sănătoasă, era Suedia, iar la polul opus, se află Letonia.