YOUTUBE
Puteți dona sau trimite pomelnice prin DONORBOX, accesând butonul de mai jos.
DONEAZĂ
Nu putem emite fără ajutorul ascultătorilor.
"Frate ajutat de frate - cetate întărită." (Pilde 18:19)
YOUTUBE
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Turiştii vor scăpa de ambuteiajele din sudul litoralului.
Potrivit reprezentantului Regiei de Drumuri Judeţene, Lucian Lungoci, ei vor avea la dispoziţie o nouă rută, prin localităţile 23 August – Pecineaga – Amzacea – Topraisar – Mereni – Lanurile – Ciocârlia şi apoi pe Autostradă.
Acesta a mai spus că în primăvară vor începe lucrările la segmentul de drum care va permite urmarea acestei rute, astfel încât turiştii să ajungă din sudul litoralului, pe autostradă, în cel mult 40 de minute.
Constănţenii nu vor rămâne fără apă caldă la robinete.
Anunțul a fost făcut de directorul RADET, Liviu Popa.
CET Palas anunţa recent că va opri, din 27 septembrie, apa caldă, din cauza datoriilor pe care le are Regia.
În acest context, mai multe oraşe cu probleme, printre care Constanţa şi Tulcea, au cerut sprijin financiar.
La Constanţa, Primăria a cerut 50 de milioane de lei, pentru RADET, în contul datoriilor către CET Palas.
Liviu Popa a mai spus că în privinţa furnizării căldurii din sistemul centralizat, probele la rece pe instalaţii nu pot fi realizate înainte de mijlocul lunii octombrie.
Prefericitul Părinte Patriarh Daniel îndeamnă poporul să apere, să afirme și să promoveze familia binecuvântată.
Afirmațiile Patriarhului Parinte Daniel vin în contextul în care, pe 6 si 7 octombrie, va avea loc un Referendum prin care cetățenii sunt întrebați dacă în Constituția României trebuie definită căsătoria drept uniunea dintre un bărbat și o femeie.
Preafericirea Sa Părinte Daniel, a mai spus că „un popor este binecuvântat de Dumnezeu atunci când are familii care nasc copii și care educă pe copii în credință, în dragoste de Dumnezeu, de țară și dragoste de semeni”.
De asemena, Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord a transmis un mesaj privind Referendumul care va avea loc pe 6 si 7 octombrie, în care încurajează pe toți cetățenii, atât din Diaspora cât și din țară, să voteze.
Mitropolitul Serafim al Germaniei, a subliniat ideea că definirea în Constituție a familiei naturale este foarte importantă pentru români „dar mai ales pentru copii, care vor fi feriți să alunece pe căi greșite în ceea ce privește căsătoria și familia”.
Românii care se întorc în țară vor primi finanţare pentru a-şi putea deschide o afacere.
Valoarea va fi de până la 40 de mii de euro și se va realiza printr-un program special dedicat Diasporei.
Aceştia vor beneficia şi de consiliere în domeniul afacerii pe care intenţionează să o dezvolte, iar cele mai multe iniţiative sunt în domeniul IT, service-uri auto şi restaurante.
În prezent 60 de români care trăiesc în Marea Britanie, Spania sau Italia vor primi bani ca să deschidă firme în ţară.
ANM a emis o avertizare cod galben de răcire accentuată a vremii, însoţită de intensificări ale vântului pentru mai multe judete, printre care si Constanta.
Avertizarea este valabilă până miercuri la ora 8:00.
Astfel, în Dobrogea, Oltenia, Moldova, local Muntenia și Transilvania, precum și în zona montană, vor fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 55…65 km/h.
Incepând de maine, codul galben de răcire accentuată se va resimți în toată țara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8…10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioadă a anului.
Unul din 5 patroni din România este sub nivelul minim de sărăcie.
Așa relevă un studiu al Institutului de Statistică.
Astfel, 21,3% din totalul întreprinzătorilor au declarat că nu-şi permit să mănânce carne o dată la două zile, 23,5% au probleme în a-și procura hrana de orice fel, iar o treime nu-și pot plăti la timp întreținerea, factura la energie și telefonul.
În şase luni se vor creea premisele pentru autorizarea unor noi medicamente pe piaţa românească.
Anunţul a fost făcut de către Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Ea a precizat că în acest an au fost introduse 37 de molecule noi, iar în ceea ce priveşte tratamentul cancerului, terapii de ultimă generaţie sunt disponibile şi în ţara noastră.
În România, se estimează că în fiecare an se înregistrează 50.000 de decese cauzate de o formă de cancer şi 80.000 de persoane sunt diagnosticate cu o maladie oncologică.
Depresia a devenit o problemă de sănătate publică.
Potrivit unui studiu, persoanele cu depresie au un risc crescut de deces din cauza bolilor de inimă, bolilor respiratorii sau a unor boli ale sistemului nervos.
Consecinţele acesteia sunt înrăutăţirea generală a stării de sănătate şi creşterea riscului de sinucidere.
De asemenea, depresia ar putea avea un impact indirect deoarece încurajează comportamentele nesănătoase ca fumatul şi consumul de alcool.
O biserică nouă se va sfinți la Năvodari.
Slujba de târnosire va fi oficiată mâine, de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, de la ora 8.00, urmată de Sf. Liturghie.
Apoi, toți credincioșii prezenți vor putea trece prin altar.
Lucrările de construcție au început în anul 2006 și au fost coordonate de părintele paroh Marian Duță.
Biserica poartă hramul Soborul Sfântului Ioan Botezătorul și este situată în cartierul Peninsula, strada P10.
Astăzi este Ziua mersului fără mașini.
Aceasta este celebrată la inițiativa Comisiei Europene din anul 1999.
Astfel, Ziua europeană fără mașini s-a transformat în Ziua mondială fără mașini, datorită extinderii la nivel mondial.
Scopul imediat este descurajarea, pe cât posibil, a circulației cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori a transportului în comun.
Ziua a fost celebrată pentru prima oară și în Constanța la Palatul Copiilor.
Astăzi are loc echinocţiul şi începutul toamnei astronomice.
Acesta reprezintă momentul în care ziua este egală cu noaptea. Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică.
De astăzi, ziua începe sa scadă, până la solstițiul de iarnă, la 21 decembrie.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Astăzi este Ziua Internațională a Păcii.
În anul 1981, printr-o rezoluție emisă de Adunarea Generală a Națiunilor Unite s-a stabilit celebrarea Zilei Internaționale a Păcii în fiecare a treia zi de marți din luna septembrie, astfel încât aceasta să coincidă cu deschiderea sesiunilor anuale ale Adunării Generale ONU.
În 2001, printr-o nouă rezoluție adoptată de statele membre ale Adunării Generale a Națiunilor Unite a fost fixată data de 21 septembrie pentru sărbătorirea anuală a Zilei Internaționale a Păcii.
Cinci ani mai târziu, această zi a căpătat o nouă însemnătate și anume, o zi în care încetează conflictele armate, focurile şi violenţa, timp de 24 de ore.
Tot astăzi este și Ziua mondială pentru combaterea maladiei Alzheimer.
Lansată de către Federația Internațională pentru Alzheimer, în anul 1994, cu sprijinul Organizației Mondiale a Sănătății, este motivată de necesitatea de a face cunoscută această boală pentru a opri stigmatizarea persoanelor afectate de ea.
Două din trei persoane consideră că la nivelul țării lor există o înțelegere minimă sau nu există înțelegere față de persoanele afectate de demență, în condițiile în care numărul celor bolnavi este în creștere.
Un raport estimează numărul celor afectați de demență ca fiind de 46,8 milioane, la nivel global, în 2015, dar s-ar putea ajunge la 131,5 milioane de oameni suferinzi în 2050.
Stația de autobuze RATC de la Poarta 2 se mută temporar.
Din cauza lucrărilor de înlocuire a bordurilor şi asfaltare în zona Poarta 2, staţia RATC în care opresc liniile de autobuze 42 si 48 va fi mutată cu aproximativ 30 de metri mai jos, spre Poarta 1, după alveolă.
Astfel, autobuzele vor circula până la Poarta 1 pe întreaga perioadă a desfăşurării lucrărilor.
Ieri a început testarea sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă „RO-ALERT”, la nivelul judeţului Constanța.
Testarea sistemului continuă astăzi, între orele 17.00 – 19.00, când se vor transmite mesaje către o parte din populaţia municipiului Constanţa.
Pentru a primi mesaje de avertizare trebuie ca telefoanele să fie configurate, conform datelor afişate pe site-ul ro-alert.ro.
Primirea acestor mesaje nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.
Legea adopțiilor a fost simplificată.
Noua lege prevede că autorităţile nu mai trebuie să întrebe rudele de până la gradul patru dacă vor copilul.
De asemenea, a fost majorată durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la 2 ani la 5 ani.
Cine adoptă copii mai mari de 7 ani sau care au grad de handicap accentuat ori grav, infectat cu HIV sau bolnav de SIDA, ori care face parte dintr-un grup de cel puţin trei fraţi adoptabili împreună, va primi 900 de lei pe lună.
În plus, cei care adoptă beneficiază pentru fiecare copil de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii de recuperare sau reabilitare medicale.
Tot mai mulți copii devin dependenți de substanțe interzise.
Consumul de stupefiante crește mai ales în preajma unor festivaluri.
Anul acesta, la Cluj două evenimente importante au însemnat aproximativ 300 de dosare pentru consum sau trafic.
Psihologii spun că tinerii sunt influențați de anturaj, iar pentru alții reprezintă o soluție pentru a scăpa de probleme.
Specialiștii spun că ar trebui mărită pedeapsa cu închisoarea pentru cei care vând substanțe interzise.
În prezent, pentru comercializarea de etnobotanice sentința este de la 6 luni la trei ani, iar pentru droguri de mare risc, de până la 15 ani.
Persoanele cu handicap grav, încadrate în muncă, vor primi un spor de 15 % la salariu.
Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă.
Potrivit acesteia, Guvernul a alocat 200 de milioane de lei pentru sistemul de protecție a copilului și centrele de asistență socială a persoanelor cu handicap.
Studii recente au demonstrat că există o legătură strânsă între substanţele toxice din farduri, infertilitate şi cancer.
Utilizate frecvent, substanţele chimice din produsele de frumuseţe şi îngrijire, cum ar fi fondul de ten, rimelul, fardul sau rujul, schimbă nivelul hormonilor reproductivi.
Medicii recomandă citirea cu atenție a etichetelor produselor, deoarece din lipsă de informare, multe femei s-au confruntat cu probleme provocate de aceste tipuri de produse.
Specialiștii le recomandă în mod special celor care au tenul sensibil să folosească produse dermatocosmetice.
Traficul rutier va fi restricționat în zona peninsulară din Constanța.
Astfel, mâine, de la ora 8.00, şi până luni dimineaţă, circulația rutieră va fi restricţionată pe mai multe străzi din zona peninsulară a municipiului, iar strada Marcus Aurelius va avea dublu sens de mers.
Măsura este luată pentru desfășurarea evenimentului intitulat „Food Truck Festival”, unde peste 30 de „restaurante mobile” vor prezenta preparate culinare inspirate din 10 bucătării internaţionale.
Tot mai multe comune din ţară au rămas fără medici de familie.
De asemenea, sunt localităţi unde oamenii trebuie să meargă zeci de kilometri ca să ajungă la doctor.
În comunele fără medic, serviciile sunt asigurate de personalul medical din localităţile învecinate.
Autorităţile din domeniu caută medici de familie dispuşi să muncească în mediul rural, însă aceștia spun că vor să lucreze în orașe mai mari.
Șunca presată nu ar trebui să facă parte din alimentația copiilor.
Avertismentul vine din partea Asociației Pro Consumatori, care a analizat 50 de tipuri.
Experții au constatat că 9 din 10 tipuri de șuncă presată conțin apă adăugată, ca al doilea ingredient.
De asemenea, s-au găsit aditivi alimentari, caragenan, monoglutamat de sodiu, dar și proteină din vită, din lapte sau de origine bovină, cu toate că este din piept de pui.
Potrivit specialiștilor, consumul de 50 de grame de șuncă presată pe zi, crește incidența cancerului colorectal cu 18%.
Învățământul obligatoriu poate fi prelungit până la 11 clase.
Așa prevede un proiect de lege care ar putea fi aprobat de Parlament.
Potrivit inițiativei legislative, ultimii doi ani obligatorii de școală vor putea face parte din învățământul secundar superior, filiera teoretică, tehnologică sau profesională.
Astfel, învățământul liceal nu va mai fi obligatoriu, iar elevii vor avea posibilitatea de a alege să învețe o meserie, urmând cursurile învățământului tehnic și profesional clasic sau dual.
Profesorii și elevii nu vor face cursuri pe 5 octombrie, de Ziua Învățătorului.
Deoarece este o zi de vineri, multe unități școlare își vor închide porțile, iar altele vor avea activități specifice evenimentului.
Prima vacanță pentru preșcolari și elevii claselor primare va fi la sfârșitul lunii octombrie.
Africa de Sud a legalizat consumul de marijuana pentru uz personal.
Hotărârea vine după ce o instanţă locală a decis că utilizarea canabisului în spaţiul privat ar trebui permis deoarece legile care interzic acest lucru sunt în contradicţie cu prevederile constituţionale.
Nu se precizează însă care este cantitatea de canabis pe care o persoană o poate deţine pentru uz personal.
Drogul Ecstasy ar putea deveni legal în Statele Unite din anul 2021.
Cercetătorii americani folosesc substanța pshihoactivă în tratarea veteranilor traumatizați psihic.
Un studiu american arată că o substanță din ecstasy, ar putea să fie singura salvare a persoanelor care suferă de stres posttraumatic.
Boala apare în urma unei experiențe marcante, și este întâlnită des în rândul veteranilor.
Marea Britanie nu ar trebui să acorde tratament preferențial cetățenilor din Uniunea Europeană, în materie de imigrație, după Brexit.
Aceasta este una dintre concluziile raportului întocmit de Comitetul consultativ pentru Migrație.
Guvernul de la Londra afirmă că nu a luat încă o decizie, dar va analiza recomandările forului consultativ.
Londra și Bruxelles-ul nu au reușit încă să ajungă la un acord deși mai sunt doar 6 luni până la Brexit.
În lipsa unei înțelegeri, drepturile cetățenilor europeni din Marea Britanie vor fi neclare după 29 martie 2019, când are loc ieșirea britanicilor din blocul comunitar.