Știri 19 septembrie 2018

Referendumul pentru familie va fi organizat pe 6 și 7 octombrie.
O ordonanță de urgență în acest sens a fost adoptată ieri în ședința de guvern.
Ședința Cabinetului Dăncilă vine după ce, luni, Curtea Constituțională a dat aviz favorabil Legii privind revizuirea Constituției.
Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi “Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, întrebare la care alegătorii trebuie să răspundă cu da sau nu.

Școlile din județul Constanța vor fi controlate de inspectorii OPC.
În cazul în care se vor descoperi nereguli grave, unitățile de învățământ vor fi închise.
Declaraţiile au fost făcute de comisar şef adjunct al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.
Acesta a mai spus că inspectorii OPC vor fi atenţi la condiţiile în care copiii îşi petrec orele de odihnă, la prepararea mâncării dar şi la suprapopularea şcolilor.

Cabinetele stomatologice școlare din municipiul Constanța vor fi modernizate.
Lucrările de renovare au început, iar cabinetele vor fi dotate cu aparatură medicală nouă, iar uniturile dentare vor fi schimbate.
Se execută lucrări ample de reparații, pornind de la zugrăveli interioare, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice până la montarea covorului antibacterian în fiecare cabinet.
Lucrările de modernizare se vor realiza în două luni.

Piaţa de produse bio din România este în creștere.
Potrivit unei analize de specialitate, creşterea va fi de 30% anul acesta şi va ajunge la 20 de milioane de euro.
Astfel, alimentele organice, cosmeticele, ingredientele, detergenţii şi suplimentele alimentare sunt cele mai vândute.
În țara noastră, vânzările de produse bio se situează între 2 și 3,5% pentru majoritatea categoriilor de produse alimentare, iar Germania are cea mai mare piaţă de alimente ecologice din Europa, cu vânzări anuale de 9,5 miliarde de euro.
În top se mai află Danemarca, Luxemburg și Elveţia.

Țigările electronice ar putea fi interzise în spațiul public.
Un nou proiect de lege în Senat propune interzicerea acestora, după modelul țigărilor clasice.
În opinia specialiştilor, ţigările electronice devin tot mai folosite inclusiv de adolescenţi.
Camera Deputaților este for decizional pe acest proiect.

Taxa de pod de la Fetești ar putea fi eliminată.
Așa prevede un proiect de lege depus la Senat de mai mulți parlamentari.
Aceștia susţin că taxa este discriminatorie şi că ar trebui să fie acoperită de preţul rovignietei.
Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, banii sunt folosiţi în principal pentru întreţinerea podului, dar şi pentru administrarea drumurilor de interes național.
Anul trecut, suma adunată la bugetul de stat din această taxă s-a ridicat la 25 de milioane de euro.
Proiectul de lege va fi dezbătut mai întâi la Senat.

Aproximativ 10 milioane de persoane din lume s-au îmbolnăvit de tuberculoză anul trecut.
Așa arată un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Potrivit acestuia, au fost înregistrate oficial 6,4 milioane de cazuri de TBC.
Cazurile de tuberculoză au fost raportate în toate ţările şi la toate grupele de vârstă, însă opt ţări totalizează două treimi dintre cazuri: India, China, Indonezia, Filipine, Pakistan, Nigeria, Bangladesh şi Africa de Sud.
Ţările cu venituri mari au avut o rată mai mică de incidenţă a bolii, iar în Americile de Nord și Sud şi în Europa a fost raportat un procent de doar 6% din totalul cazurilor.
Circa un sfert din populaţia lumii este infectată cu bacteria care provoacă TBC, însă doar un mic procent dintre cei infectaţi va dezvolta tuberculoză.

Traseele unor autobuze RATC se modifică temporar.
Potrivit Regiei, astăzi , între orele 08:00 şi 17:30, traseele liniilor 5-40, 101C și 101M vor fi deviate din cauza unor lucrări de asfaltare pe strada Pandurului, pe tronsonul cuprins între Șoseaua Mangaliei și strada Liliacului.
Astfel, linia 5-40 va circula pe traseul Șos. Mangaliei – Str. Hatman Arbore – Str. Meșterul Manole – Str. Democraţiei, iar liniile 101C și 101M pe Şos. Mangaliei și B-dul Aurel Vlaicu.

O biserică a eroilor va fi construită pe platoul Bucegi.
Aceasta va purta hramurile Înălțarea Sfintei Cruci, Înălțarea Domnului și Schimbarea la Față.
Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit sâmbătă, locul viitoarei biserici de pe platoul Bucegi.
Sfinţirea a fost precedată de o slujbă de pomenire a eroilor români din Primul război mondial care a fost oficiată la crucea de pe Caraiman.
Evenimentul a avut loc la 90 de ani de la sfinţirea crucii de pe Caraiman, care a fost construită la iniţiativa Reginei Maria şi a Regelui Ferdinand I al României.
Biserica va avea o suprafaţă de 250 m2 şi va deservi şi ca loc de adăpost în caz de furtună pentru pelerinii şi turiştii care se află pe munte.

Știri 18 septembrie 2018

Referendumul pentru familie este constituţional.
Curtea Constituțională s-a sesizat din oficiu, iar actul normativ a fost adoptat, săptămâna trecută, de Senat.
Referendumul ar urma să se desfășoare pe 7 octombrie.

Ortodoxia a devenit a doua religie în Austria.
În contextul valurilor de migranți din ultimii ani, islamul a deținut mult timp primul loc în ceea ce privește afilierea religioasă a imigranților.
Potrivit unor statistici din 2017, în Austria trăiesc 700.000 de musulmani.
Secretariatul Mitropoliei Ortodoxe grecești din Austria spune că, la ora actuală, numărul membrilor Bisericii Ortodoxe din această țară ajunge la 750.000 – 800.000.

Medicii fac un apel ca românii să se înscrie în registrul Donatorilor de celule stem.
Ei spun că ar fi nevoie de 1 milion de persoane, însă, în acest moment, sunt de 20 de ori mai puţine.
În prezent, în registru sunt înscrişi, mai puţin de 55.000 de oameni.
Pentru mulţi bolnavi de cancer, transplantul de celule stem este unica şansă de vindecare.
175 de oameni au fost salvaţi datorită transplantului cu celule stem.

Efectele consumului zilnic de aspirină nu sunt benefice.
În cazul studiului au fost monitorizați peste 19 mii de oameni clinic sănătoşi, trecuţi de 70 de ani, timp de cinci ani.
Rezultatele cercetării au arătat că doza zilnică- de aspirină nu a redus problemele cardiace, însă a majorat riscul decesului provocat de cancer şi al apariţiei hemoragiilor abdominale.
Specialiștii susţin că nu există beneficii generale pentru cei vârstnici dacă aceştia au o stare de sănătate bună.

În România, sute de copii suferă de boli rare.
Tratamentul pentru ei lipseşte sau, atunci când apare, este foarte scump şi nu este decontat de stat.
Din 2015, de pe piața din România au dispărut 2000 de medicamente.
Prețul scăzut pe care statul român îl oferă producătorilor și taxa calwback sunt principalele cauze iar Ministerul Sănătății încearcă să rezolve aceste probleme.

Traseele unor autobuze RATC se modifică temporar.
Potrivit Regiei, mâine, între orele 08:00 şi 17:30, traseele liniilor 5-40, 101C și 101M vor fi deviate din cauza unor lucrări de asfaltare pe strada Pandurului, pe tronsonul cuprins între Șoseaua Mangaliei și strada Liliacului.
Astfel, linia 5-40 va circula pe traseul Șos. Mangaliei – Str. Hatman Arbore – Str. Meșterul Manole – Str. Democraţiei, iar liniile 101C și 101M pe Şos. Mangaliei și B-dul Aurel Vlaicu.

Programul „Casa Verde“ va fi supus anumitor schimbări.
În loc de panouri solare pentru energie termică, statul va da bani pentru sisteme fotovoltaice, instalaţii care produc energie electrică din resurse regenerabile.
Bugetul proiectului aflat în dezbatere publică este de 120 de milioane de euro, iar reprezentanţii Fondului pentru Mediu estimează că din luna noiembrie, programul va fi pus în aplicare.
Românii care vor să îşi monteze panouri fotovoltaice vor primi de la stat 20.000 de lei.

Poarta 1 a Portului Constanța a fost redeschisă traficului auto.
Potrivit proiectului de modernizare și sistematizare a accesului în port pe la Poarta 1, crește numărul benzilor de circulație, iar sensurile de intrare și ieșire sunt mai bine delimitate.
Odată cu implementarea proiectului, tranzitarea zonei de acces port – oraș se face mai rapid și vine în sprijinul lucrătorilor portuari.

Știri 17 septembrie 2018

Referendumul pentru familie ar putea dura două zile.
Așa susține liderul senatorilor PSD, Șerban Nicolae, care a declarat că Guvernul ar trebui să emită o ordonanță de urgență pentru modificarea legii referendumului.
Astfel, acesta ar trebui să se desfășoare timp de două zile, pe 6 și 7 octombrie.

Biserica Sfânta Sofia din Istanbul nu se va transforma în moschee.
Decizia a fost luată de Curtea Constituțională a Turciei.
Prin urmare, fosta biserică ortodoxă Sfânta Sofia din Istanbul va funcționa în continuare ca muzeu.
Biserica a fost construită între anii 532 și 537 de Sfântul Împărat Justinian I și este una dintre atracțiile turistice importante din Turcia.

Zeci de copii au ieșit pe străzi, în Hamburg, Germania, pentru a cere mai multă atenție din partea părinților.
Cei mici se plâng că părinții lor preferă să stea pe telefon și nu să își petreacă timpul cu ei.
Un studiu recent arată că germanii sunt mai interesați de smartphone, decât de interacțiunile cu alți oameni.
Mass-media și specialiștii s-au pronunțat în privința efectelor negative pe care le pot suferi copiii prin dependența pe care o au adulții față de smartphone-uri și a accidentelor care au loc atunci când părinții nu acordă atenția necesară dezvoltării copiilor.

Angajații de la fermele afectate de pesta porcină care și-au pierdut locul de muncă vor fi compensați.
Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede că fiecare angajat din aceste ferme va primi în plus față de indemnizația de șomaj o compensaţie financiară neimpozabilă în valoare de 500 de lei.
Premierul Viorica Dăncilă a precizat că acest sprijin se acordă lunar în completarea indemnizaţiei de şomaj pentru maxim şase luni.

România va avea birouri de turism în străinătate.
Guvernul a aprobat o hotărâre privind înfiinţarea a 20 de reprezentanţe externe de promovare turistică a României şi a încă cinci reprezentanţe teritoriale interne.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, noua măsură intensifică eforturile de promovare a României ca destinaţie turistică majoră pe plan internaţional.
Astfel, proiectul prevede un număr de 40 de ataşaţi în turism care vor lucra în străinătate.

Programul Rabla începe astăzi.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu a declarat că vor fi 30.000 de noi prime de casare disponibile.
Guvernul a aprobat rectificarea bugetului Fondului pentru Mediu cu 198 de milioane de lei.
Se va acorda în continuare aceeaşi primă de casare de 6.500 de lei, la care se adaugă încă 1.700 de lei, pentru cei care cumpără o maşină hibrid.

Programul “Rabla pentru electrocasnice” va fi implementat în premieră în România.
Săptămâna aceasta autoritățile trebuie să publice ghidul de implementare și valoarea bonusurilor.
Bugetul proiectului este de 20 de milioane de lei.
Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat că la sfârşitul lunii octombrie începe implementarea programului de acordare a bonusurilor pentru persoanele care doresc să schimbe electrocasnicele vechi cu unele noi, care au consum redus de electricitate.
În această categorie intră frigidere, maşini de spălat şi aparate de aer condiţionat.

Diferenţele de calitate între produsele vândute în estul Europei şi cele vândute în vest ar putea dispărea.
Parlamentul European a votat raportul care incriminează această practică.
În urmă cu 2 ani, mai multe ţări din est denunţau o calitate inferioară a produselor din aceste pieţe faţă de cele similare din vest.
Studiile ulterioare au confirmat faptul că produse cum ar fi mezelurile, cafeaua instant, băuturile răcoritoare, dar şi detergenţii au ingrediente diferite.
Pe viitor, dacă un producător vrea să schimbe reţeta unui produs, va trebui să precizeze acest lucru pe ambalaj, pentru a nu se crea confuzii.

35.000 de români mor anual din cauza accidentului vascular cerebral.
În România sunt doar 13 centre în care bolnavii sunt trataţi ca în străinătate.
Țara noastră se află printre ţările cu cele mai puţine tratamente endovasculare, sub Bulgaria sau Moldova.

Vremea în cea mai mare parte a Europei va fi neobişnuit de caldă pentru această perioadă.
Săptămâna aceasta, temperaturile vor fi, în unele zone, cu 8 până la 12 grade peste cele medii.
În sudul Franței sunt aşteptate 34 de grade, la mijlocul săptămânii, în timp ce în nordul Germaniei maximele se vor apropia de 30 de grade.
În Danemarca și Suedia, se vor înregistra peste 20 de grade Celsius.
Climatologii au mai observat şi că mările ce înconjoară Europa sunt mai calde decât în mod normal pentru mijlocul lui septembrie.

Știri 15 septembrie 2018

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Biserica Ortodoxă se va afla,mâine, în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba de sfințire mare a bisericii cu hramul Înălțarea Domnului din localitatea Lazu, de la ora 7:45, urmată de Sf. Liturghie.
La această parohie au fost aduse, spre închinare, moaștele Sfântului Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța care vor rămâne până luni dimineață.

Astăzi este Ziua Internațională a Democrației.
Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.
Potrivit Adunării Generale a ONU, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.
Ziua reprezintă un prilej pentru noi angajamente de respectare a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului.

O acțiune de donare de sânge va avea loc mâine la parohia Schitu din localitatea Costinești.
Cei care vor să doneze sunt așteptați între orele 8.30 și 13.30, cu un act de identitate.
Persoanele cu vârsta peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverință din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge.

RATC anunță că autobuzele etajate- CiTy TOUR, vor circula până mâine.
Potrivit Regiei, acestea vor funționa în intervalul orar 09:00 – 18:00.
Astfel, linia 100 Mamaia va circula pe traseul prelungit, până la sfârșitul lunii, iar de la 1 octombrie, se va reveni pe traseul: Gară – Bdul Ferdinand – Bdul Întai Decembrie 1918 – Bdul Alexandru Lăpușneanu – Sat Vacanță și retur.
De asemenea, linia 5-40 va circula până la sfârșitul lunii septembrie, iar de la 1 octombrie, se va reveni pe traseul: KM 5 – Vârful cu Dor – Democrației – Hatman Arbore – Șos. Mangaliei – Bdul 1 Mai – Bdul Ferdinand – Str. Mircea cel Bătrân – Bdul Mamaia – Bdul Aurel Vlaicu – Campusul universitar și retur.