Știri 22 mai 2026

CRTS Constanța anunță că stocurile de sânge pentru grupele cu Rh negativ sunt în scădere.
Centrul roagă donatorii cu Rh negativ să vină să doneze sânge, zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Sediul Centrului de Transfuzii este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85.

Cazinoul din Constanța va putea fi vizitat gratuit 2 seri.
Astfel, intrarea va fi gratuită astăzi și mâine, în intervalul orar 18.00 – 24.00, cu prilejul evenimentului intitulat “Noaptea Muzeelor”.
Este nevoie de rezevare, care se poate face pe site-ul bilet.cazinoul.com.

Transportul public CT BUS va fi extins către zona metropolitană a Constanței.
Primele trasee ar putea deveni operaționale din luna noiembrie a acestui an, moment în care CT BUS ar urma să devină unul regional.
Potrivit viceprimarului Adriana Arghirescu, primele localități luate în calcul sunt Cumpăna, Ovidiu, Valu lui Traian și Năvodari.

Traseele autobuzelor CT BUS de pe liniile 3 și 43C ar putea suferi modificări în viitorul apropiat.
Conform viceprimarului Adriana Arghirescu, linia 3 ar urma să intre și mai mult în cartierul Tomis Plus, în timp ce, pe sensul către Constanța, stațiile de pe bulevardul Tomis ar urma să fie preluate de linia 43C.
Totodată, va fi mărit și numărul de autobuze, iar timpii de așteptare pentru linia 3 vor fi diminuați.

60 de trenuri directe vor intra în circulație în programul estival „Trenurile Soarelui”.
CFR Călători informează că acesta se desfășoară în perioada 12/13 iunie – 6/7 septembrie 2026.
Programul este conceput să asigure legături feroviare directe din întreaga țară către mare, pe durata sezonului de vară.
Aceste trenuri includ opriri intermediare și posibilități de îmbarcare în numeroase stații de pe traseu.

Noi reglementări privind acordarea concediilor medicale vor intra în vigoare de la 1 iunie.
Unele categorii de pacienți vor fi exceptate de la neplata primei zile de concediu medical, altele vor pierde o zi plătită o singură dată, în cazul în care certificatul se prelungește.
Cei care vor beneficia de prima zi de concediu plătită sunt pacienții care suferă de afecțiuni cronice, persoanele incluse în programele naționale de sănătate, bolnavii care beneficiază de servicii de spitalizare de zi și toate cazurile care reprezintă urgențe medico-chirurgicale.

Știri 21 mai 2026

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Domnului.
Această sărbătoare ne aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti.
Conform relatărilor din Noul Testament, pe drumul spre Betania din Ierusalim, Iisus Hristos s-a înălţat la cer în prezenţa apostolilor, ca garanţie a propriei noastre înălţări.
Sărbătoarea se regăseşte printre praznicele împărăteşti cele mai vechi, astfel că prima menţiune documentară a fost consemnată în anul 332, de unde aflăm că la Ierusalim, Înălţarea era prăznuită în aceeaşi zi cu Rusaliile, când se marca finalul perioadei pascale.
Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al 4-lea.
Tot în secolul al 4-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”, iar alte cuvântări găsim la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa.
În secolul al 6-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare compun canoanele din slujba Înălţării.
În unele părţi ale ţării, de astăzi şi până la Rusalii, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat”.

Biserica Ortodoxă îi cinsteşte astăzi și pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena.
Aceştia sunt primii împăraţi creştini şi protectori ai creştinismului, care se sărbătoresc în ziua mutării la Domnul a Sfântului Împărat Constantin, pe 21 mai, anul 337.
Ei sunt socotiţi întocmai cu apostolii deoarece s-au făcut remarcaţi prin mari fapte care au susţinut activ creştinismul.
Printre acestea avem Edictul de la Milan cu privire la legalizarea creştinismului, dat de Sfântul Constantin în anul 313.
Tot împăratul Constantin a convocat la Niceea, în anul 325, primul Sinod Ecumenic, unde s-a combătut erezia lui Arie cu privire la Fiul lui Dumnezeu, şi unde s-a elaborat prima parte a Simbolului de credinţă.
La rândul ei, mama împăratului Constantin, împărăteasa Elena este cea care s-a ostenit pentru aflarea lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Totodată, ea a iniţiat construirea unor biserici în locurile cele mai importante ale creştinismului, printre care Biserica Învierii din Ierusalim, Biserica Naşterii Domnului din Betleem şi Biserica Tatăl nostru de pe Muntele Măslinilor.
După cei 31 de ani de glorioasă domnie ai împăratului Constantin, istoria consemnează şi alte merite importante, printre care întemeierea Imperiului Roman creştin de răsărit, devenit ulterior Bizanţul, şi întemeierea capitalei acestuia, cetatea Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
În ţara noastră numeroase locaşuri de cult îşi sărbătoresc hramul.
Printre acestea se numără Catedrala Patriarhală din Bucureşti, biserica sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa şi Mânăstirea Sfânta Elena de la mare, de lângă localitatea Costineşti.
Totodată, peste 2 milioane de romani îşi serbează ziua numelui.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 20.40, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie, tot la Catedrală.

Tot astăzi cinstim şi Ziua Eroilor, zi de sărbătoare naţională.
Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara.
Pomenirea eroilor a fost interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 si 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească.
Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar în anul 2003, să devină zi de sărbătoare naţională.
Patriarhia Română a anunțat slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.
Totodată, clopotele bisericilor ortodoxe sunt trase, astăzi, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

CRTS Constanța anunță că stocurile de sânge pentru grupele cu Rh negativ sunt în scădere.
Centrul roagă donatorii cu Rh negativ să vină să doneze sânge, zilnic, de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Sediul Centrului de Transfuzii este situat pe strada Nicolae Iorga nr. 85.

Crucea Roșie Constanța a instalat primul defibrilator semi-automat extern din zonă la sediul Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța.
Dispozitivul este destinat intervențiilor rapide în caz de stop cardio-respirator.
Reprezentanții organizației subliniază că accesul imediat la un defibrilator crește semnificativ șansele de supraviețuire până la sosirea echipajelor medicale specializate.
Instalarea dispozitivului face parte dintr-un program național al Crucii Roșii Române, care vizează creșterea siguranței și a capacității de intervenție în situații de urgență în 18 localități din țară.