Invitat: Pr. Adrian Pătraşcu.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local
Astăzi este Ziua Națională a Donatorului.
Aceasta este organizată, începând din 2014, de către Asociaţia Transplantaţilor din România şi Agenţia Naţională de Transplant.
Din anul 2005, în România se sărbătoreşte, în luna aprilie, „Ziua Naţională a Transplantului”.
Astfel este marcată performanţa echipei profesorului Irinel Popescu, care a realizat, la 15 aprilie 2000, prima operaţie reuşită de transplant hepatic din România.
Cei care circulă zilnic cu trenul ar putea beneficia de condiţii mai bune, în scurt timp.
Autoritatea de Reformă Feroviară va investi 300 de milioane de euro din fonduri europene pentru achiziţia a 100 de vagoane de ultimă generaţie.
Procedura de achiziţie va fi declanşată în septembrie.
Vagoanele vor fi puse la dispoziţia CFR Călători, dar şi a operatorilor feroviari privaţi.
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a lansat programul Start-Up Diaspora.
Acesta are scopul să-i readucă în ţară pe românii plecaţi în străinătate.
Ministrul Andreea Păstârnac spune că este importantă mai ales întoarcerea celor aflați la a doua sau la a treia generaţie.
De asemenea, proiectul Ministerului Educaţiei va da posibilitatea bursierilor din diaspora, reveniţi în România, să aleagă mai multe programe de studiu încă din primul an, la universităţile din ţară.
581 de absolvenţi ai clasei a VIII-a nu au putut fi repartizaţi.
Aceștia nu au completat suficiente opţiuni, care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal.
Aceştia vor intra fie în etapa de soluţionare a cazurilor speciale, în perioada 19-21 iulie, fie în a doua etapă a repartizării, programată în data de 8 septembrie, alături de elevii care nu au participat în aceasta etapă sau nu au avut situaţia şcolară încheiată.
Numărul celor rămaşi nerepartizaţi este de 5% din total, potrivit datelor furnizate de Ministerul Educaţiei.
În mai multe judeţe din ţară sunt probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea cu doze de vaccin.
În Teleorman, Direcţia de Sănătate Publică nu mai are în stoc vaccin împotriva difteriei şi tetanosului pentru categoria de 14 ani şi nici vaccin tetravalent pentru copiii de 6 ani.
De asemenea, lipseşte vaccinul anti-tetanos pentru gravide, iar maternităţile nu au dozele de imunizare împotriva hepatitei B, care se administrează nou-născuţilor în primele zile de viaţă.
Şi în Olt, peste 1.600 de copii de 14 ani au rămas nevaccinaţi împotriva difteriei şi tetanosului, din lipsa vaccinurilor.
În judeţul Vaslui sunt peste 4.500 de copii restanţieri la vaccinarea împotriva rujeolei, iar altor peste 2.500 nu li s-a administrat încă vaccinul hexavalent.
Prima bancă de lapte matern va funcționa, în curând, la Spitalul Marie Curie din București.
Primii beneficiari ai laptelui colectat de bancă vor fi copiii născuți înainte de termen sau cei care suferă de boli grave.
Circa jumătate dintre nou-născuții internați la Terapie Intensivă în Spitalul „Marie Curie” nu pot primi lapte de la mama lor. Laptele matern i-ar ajuta să crească mai repede, să facă față mai bine unei operații sau infecții, să simtă mai puțin durerea.
Studiile arată că în România doar 12,6% din proaspetele mamici reușesc să-și alăpteze copiii.
În Europa, există multe astfel de bănci, în Franța și Italia, cu peste 30 de banci de lapte matern.
Anunțurile metroului londonez nu vor mai începe cu formula „Doamnelor și domnilor” pentru a nu deranja transsexualii.
Declarația a fost făcută de societatea care gestionează transportul subteran.
Astfel, anunțurile vor începe cu formula „Bună, tuturor”, pentru a se asigura că modul de comunicare va fi neutru și ca toți pasagerii să se simtă bineveniți.
Decizia a fost susținută de primarul Sadiq Khan, primul edil musulman din istoria orașului.
Teoria genului postulează că persoanele se pot simți de alt gen decât o arată biologia sau pot să se simtă fără gen.
Producătorii români vor fi ajutaţi să devină cunoscuţi pe pieţele internaţionale.
Guvernul a pregătit pentru ei un program de finanţare care să le permită participarea individuală la târguri şi expoziţii din străinătate.
Până acum, pentru a obţine finanţare în acest scop, era nevoie să se adune cel puţin 7-8 firme interesate.
Doar 20% din firme îşi permit însă participarea la expoziţii internaţionale.
Solicitările vor putea fi depuse peste 2-3 săptămâni, iar o companie va putea primi până la 50.000 de lei pe an şi va trebui să aibă o contribuţie proprie de 10%.
Comisarii de la protecţia consumatorilor şi medicii avertizează populaţia asupra loţiunilor de plajă contrafăcute.
Acestea sunt vândute de comercianţi ca fiind produse naturale obţinute din plante.
Înainte de a cumpăra produsele cosmetice, consumatorii trebuie să citească cu foarte mare atenţie eticheta.
Pentru a nu-şi pune sănătatea în pericol, cei interesaţi de aceste cosmetice trebuie să le cumpere din locuri autorizate, cu termen de valabilitate şi mod de utilizare în limba română.
Peste 240 de locuri au rămas libere în liceele constănţene după prima repartizare computerizată a absolvenţilor clasei a VIII-a.
Şi în acest an, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa este în topul primelor zece licee din ţară, după media de admitere.
În judeţul Tulcea au rămas libere pentru cea de-a doua etapă de repartizare peste 330 de locuri.
Depunerea dosarelor de înscriere în liceele unde candidaţii au fost repartizaţi va putea fi făcută de astăzi şi până luni, 17 iulie.
Bursele pentru medicii rezidenți se vor plăti în continuare.
Guvernul a emis o Ordonanță de urgență pentru ca aceștia să își primească în continuare drepturile, după ce, prin intrarea în vigoare a legii salarizării unitare, aceste beneficii ar fi fost puse sub semnul întrebării.
Recent, Platforma România 100, lansată de Dacian Cioloş, a cerut clarificări miniştrilor Sănătăţii şi Muncii pentru situaţia incertă a plății burselor pentru medicii rezidenți.
Ministerul Muncii a precizat atunci că bursele rămân în plată până la finalul acestui an, ele fiind stipulate în mai multe acte normative care nu fuseseră abrogate.
Peste 2.000 de medicamente riscă să dispară de pe piaţă din cauza taxei clawback.
Avertizarea vine din partea Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România.
Dintre cele peste 2.000 de medicamente, 62% costă sub 25 de lei.
Producătorii cer trecerea la calculul diferenţiat al taxei clawback în acest an sau la plafonarea acesteia.
Guvernul a decis înființarea Centrului Național pentru Informații Financiare.
Potrivit unui Memorandum adoptat în ședința de ieri a Guvernului, măsura are scopul să contribuie la îmbunătățirea relației cetățenilor cu administrația fiscală, prin creșterea creșterea gradului de informatizare și, implicit, simplificarea procedurilor administrative.
Centrul va fi înființat în aparatul central al Ministerului Finanțelor, până la 1 septembrie, prin comasarea tuturor structurilor din minister și instituțiilor subordonate cu atribuții în tehnologia informației și comunicațiilor.
Parlamentul Maltei a adoptat legea ce permite căsătoria cuplurilor de același sex și adopția copiilor de către acestea.
Malta a devenit astfel cea de-a 25-a țară care va permite căsătoria cuplurilor homosexuale și a 15-a din Europa.
Biserica Catolică s-a opus ferm textului, dar dezbaterile din Parlament s-au axat în principal pe probleme de semantică.
Tot în această țară, divorțul nu a fost autorizat decât în 2011, iar avortul este ilegal.
Elevii solicită restructurarea examenului de bacalaureat.
Aceștia vor să fie eliminaţi itemii subiectivi şi să existe bareme clare de notare, cu direcţii bine conturate de abordare a noţiunilor.
Totodată, Consiliul Naţional al Elevilor solicită profesorilor din cadrul comisiilor de corectare să acorde o atenţie deosebită corectării lucrărilor pentru o evaluare cât mai obiectivă şi corectă.
Un program de somn ar putea reduce impactul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) la copii.
Așa arată un studiu realizat în Australia.
Astfel, copiii cu ADHD care aveau rutine de somn consistente erau mai puțin anxioși la ora de culcare și adormeau cu mai multă ușurință.
Specialiștii spun că și persoanele care nu au ADHD și care nu dorm suficient au probleme de concentrare și de atenție.
Oamenii de știință intenționează să desfășoare în viitor un studiul clinic implicând 300 de copii pentru a stabili dacă programele dezvoltate de psihologi și de medicii pediatri pot modifica obiceiurile de dormit ale copiilor și dacă le pot schimba acestora comportamentul.
Bisericile coptă și evanghelică din Egipt și-au suspendat anumite activități din motive de securitate.
Măsura a fost luată după mai multe atacuri jihadiste, care au vizat creștini din această țară.
Din decembrie, trei biserici copte au fost ținta unor atentate care au ucis zeci de persoane.
Jihadiștii au amenințat în repetate rânduri să comită noi atacuri contra creștinilor din Egipt care reprezintă aproximativ 10% din totalul de 90 de milioane de locuitori ai țării.
Noul program de compensare cu 90% a medicamentelor pentru pensionari este operaţional.
Conform modificărilor aprobate printr-o hotărâre, pragul de pensie până la care se poate beneficia de program a fost majorat de la 700 la 900 lei/lună.
De program vor beneficia şi pensionarii care încasează venituri din alte surse, în afara pensiei şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari.
În plus, beneficiarii programului nu vor mai depune la medicul de familie declaraţia pe proprie răspundere referitoare la veniturile obţinute, ci vor prezenta doar talonul de pensie şi actul de identitate.
Plajele sălbatice vor putea fi folosite de turişti în mod legal, însă vor funcţiona după reguli bine definite.
Așa spune guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei ,,Delta Dunării”, Mălin Muşetescu.
Decizia a fost luată în urma întâlnirilor avute cu primarii localităţilor în care se află acestea.
Specificul zonelor Gura Portiţei şi Sulina este diferit, mai spune guvernatorul Deltei, dar ar putea exista salvamari pe aceste plaje anul acesta.
Românii au cumpărat sejururi în valoare de 3,8 milioane euro cu voucherele de vacanţă, în primele patru luni ale anului.
Oficialii ANAT spun că este mai mult de o treime din suma înregistrată tot anul trecut, de 10 milioane de euro.
Ei susţin însă, că suma este departe de potenţialul pieţei, din cauza faptului că voucherele se acordă frecvent numai în sistemul privat.
Statisticile ANAT arată că până la finalul lunii iunie vânzările de vacanţe pe litoral prin agenţiile de turism sunt mai mari cu 12% faţă de anul trecut.
În clasamentul staţiunilor preferate pe litoral, conduce în continuare Mamaia, urmată de Venus, Eforie Nord şi Eforie Sud.
Programul Start Up Nation se prelungeşte.
Termenul limită pentru înscrierea în acest program a fost prelungit până pe 28 iulie, a anunţat ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer.
Termenul iniţial până când se puteau face înscrieri în program era 14 iunie.
Ministrul susţine că potenţialii beneficiari ai Start-up Nation au semnalat, încă de săptămâna trecută, o serie de deficienţe de natură tehnică privind procedurile de înfiinţare a firmelor şi obţinerea documentelor necesare, încercând totodată să găsească cât mai rapid soluţii.
Pentru a beneficia de acest program prima condiţie este înfiinţarea unei societăţi comerciale după data de 1 ianuarie 2017.
A doua condiţie este crearea a cel puţin un loc de muncă pe care antreprenorul să îl menţină pentru o perioadă de doi ani.
Persoanele care au condamnări penale ar putea face parte din guvern.
Ministerul Dezvoltării, condus de Sevil Shhaideh, a lansat în dezbatere Codul Administrativ ce urmează să reglementeze tot ce ţine de administraţia publică centrală şi locală.
Potrivit documentului, vor putea fi membri ai guvernului cei care îndeplinesc simultan mai multe condiţii: sunt cetăţeni români cu domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale și nu au avut condamnări penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
Noua Lege RCA a intrat de ieri, în vigoare.
Potrivit prevederilor, asiguratorii vor fi obligaţi să-şi despăgubească mai repede clienţii şi să-i anunţe din timp dacă le expiră poliţele.
În plus, şoferii vor putea alege perioada pentru care-şi vor asigura maşina: o lună, şase luni sau un an.
Utilizarea de piese contrafăcute în efectuarea reparaţiilor auto devine infracţiune şi se sancţionează cu închisoarea.
Conducătorii auto pot să suspende contractul de asigurare, dar legea îi obligă să predea plăcuţele de înmatriculare.
Armata română scoate la concurs aproximativ 2.200 de posturi pentru gradaţi şi soldaţi rezervişti voluntari.
După semnarea contractului, rezerviştii voluntari îşi vor desfăşura activităţile militare în unităţile în care au fost repartizaţi, respectiv 15 zile anual, în condiţiile şi la standardele prevăzute pentru personalul militar în activitate.
Prin recrutarea rezerviştilor, Ministerul Apărării vrea să asigure resursa umană de care unităţile militare pot dispune în situaţii de criză sau de război.
Crenvurştii pentru copii conțin piele de pui, sare şi aditivi.
Un studiu realizat recent de Asociaţia Pro Consumatori a evidențiat faptul că mai mult de trei sferturi din sortimentele de crenvurşti de pe piaţă conţin nitrit de sodiu, prea puţină carne şi prea multă sare.
De asemenea, în crenvurştii pentru copii se mai găsesc, conform etichetei, slănină, amidon, maltodextrină, dextroză, difosfat, polisorbat și carmin.
Recomandarea generală a medicilor pediatri este să evităm să îi hrănim pe copii cu crenvurşti.
Statisticile arată că 1 din 25 de copii din România are colesterolul ridicat, faţă de media europeană, unde numai 1 din 200 de copii are valoarea colesterolului ridicată.
Totodată, în România, unul din doi copii are probleme cu greutatea, fiind supraponderal sau obez.
Guvernul a pregătit pentru angajatori introducerea obligaţiei de a plăti contribuţii CAS şi CASS la nivelul salariului minim, pentru salariaţii cu timp parţial de muncă.
Vor fi exceptaţi angajaţii care au în paralel un contract de muncă cu normă întreagă, studenţii şi pensionarii.
La acest moment, din calculul guvernanţilor rezultă că sunt, în total, 500.000 de contracte de muncă part-time.
Obligaţia de plată la acest nivel a contribuţiei la pensie şi sănătate pentru contracte part-time este prevăzută, în noul program de guvernare, să fie introdusă din luna august a acestui an.
Iniţial, termenul avansat, prin programul de convergenţă trimis în primăvară la Comisia Europeană, era luna iunie.
Taxele locale pot fi achitate și în rate.
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța oferă posibilitatea ca taxele și impozitele să fie plătite în trei rate egale, fără dobândă, până la data de 31 decembrie 2017, prin unele carduri bancare.
Plata se poate face la orice ghișeu al instituției, prin prezentarea cărții de identitate sau a înștiințării de plată.
Comisionul tranzacției este de 0%.