Știri 6 Iulie 2017

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește sâmbătă pe sfinții mucenici dobrogeni, Epictet și Astion, de la Halmyris.
Sfinții Epictet şi Astion, cei mai vechi mucenici de pe teritoriul României, au pătimit aproape de actualul sat Dunavăţul de Jos, în cetatea Halmyris din Tulcea.
Potrivit actului martiric, păstrat astăzi doar într-o copie din secolul XV, ei au pătimit în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul Diocleţian.
Originar din părţile Răsăritului, Sfântul Epictet era preot și ducea o viaţă curată.
Astion era un tânăr, nepot al senatorului roman Iulian.
Era păgân, dar, întâlnindu-se cu preotul Epictet și ascultându-i cuvintele pline de înţelepciune, se converteşte la creştinism.
Apoi, împreună, se îmbarcă şi pleacă spre Halmyris.
Sosind în cetate, comandantul Latronianus a aflat că există doi străini care i-au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor.
Auzind aceasta a poruncit ca cei doi să fie supuși chinurilor.
Pe 8 iulie 290 i s-a tăiat capul întâi lui Astion, apoi preotului Epictet.
Sfintele moaște au fost descoperite după 1.700 ani, pe 15 august 2001.
După descoperirea sfintelor moaște în cripta situată sub altarul bazilicii de la Halmyris, IPS Teodosie a sprijinit realizarea expertizei antropologice pentru identificarea sfintelor moaște, apoi, printr-o slujbă solemnă  le-a redat cultului, fiind așezate spre cinstire în Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, apoi o parte din sfintele moaște au fost dăruite mănăstirii Halmyris, din apropierea fostei cetăți. 
Cu prilejul sărbătoririi sfinților mucenici dobrogeni, Epictet și Astion, de la Halmyris, Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, mâine, de la ora 18, slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Epictet și Astion” din Constanța, de pe Aleea Veteranilor, nr. 11, în zona km. 5.
Sâmbătă, înaltul ierarh va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion, Episcopul Tulcii, și va fi prezent, de la ora 9, la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris din județul Tulcea.
Totodată, duminică, de la ora 8, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, din județul Constanța, așezământ monahal ce își cinstește ocrotitorii.

60 de inspectori sanitar veterinari vor acționa vara aceasta pe litoral în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2017.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat la începutul acestei săptămâni Comandamentul.
Până pe 3 septembrie, echipe de inspectori vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.
Activitatea Comandamentului va fi derulată de 60 de inspectori, atât din Constanța cât și din alte județe.
Reprezentanții ANSVSA vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.

Accesul autoturismelor pe digul de larg al portului Constanța a fost interzis.
În urma inspecțiilor efectuate pe digul de larg al portului Constanța, conducerea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime“ a dispus interzicerea accesului cu autoturisme pe digul de larg, începând de la Farul alb.
În schimb, pe digul de larg este permis accesul pietonal și cu bicicleta.
Digul este o construcție hidrotehnică ce are ca scop protejarea bazinului portuar și sporirea siguranței navelor, a explicat conducerea CN APMC.

Autoritățile române au transmis o atenționare de călătorie pentru Italia, unde astăzi are loc o grevă națională la nivelul transportului local.

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Italia că azi sindicatele au anunțat o grevă care afectează transportul public local din principalele orașe ale Italiei.
Transportul public local din Roma a fost asigurat în cursul dimineții, și va fi disponibil și după-amiază, între orele 17 și 20, informează Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat.

RATC Constanța vine cu schimbări de program în perioada Festivalului NeverSea.
Liniile care vor fi prelungite sunt cele ale autobuzelor 42, 44, 48, 51 și 101C.
Pentru a economisi timp, pasagerii sunt sfătuiți să cumpere bilete și abonamente de o zi prin SMS.
Polițiștii amintesc șoferilor ca se impun restricții de circulație în zona peninsulară a Constanței, în următoarele zone:  la intersecția Străzii Traian cu Valea Portului, la Poarta 1, în sensul giratoriu Traian cu Termele Romane, strada Traian cu Blvd. Tomis, strada Negru Vodă cu Ecaterina Varga și Mircea cel Bătrân, dar și intersecțiile străzii Mircea cel Bătrân cu străzile Smârdan, Decebal și Eroilor.
Traficul este restricționat și pe strada Bucovina cu Strada Eroilor, dar și pe străzile Yokohoma, Salonic și Belvedere.

În timp ce patru liceeni constănțeni au obținut media generală 10 la bacalaureat, la șase licee din județul Constanța s-a înregistrat promovabilitate 0.
În urma centralizării notelor obținute de absolvenții de liceu, gradul de promovare, înainte de contestații, înregistrat la nivelul judeţului Constanţa este de 62,07%.
Patru absolvenți de liceu au obținut media 10, doi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân și doi de la Liceul Teoretic „Ovidius”, ambele din municipiul Constanța.
Contestațiile vor fi rezolvate zilele acestea, iar rezultatele finale vor fi publicate luni, 10 iulie.
Absolvenții de liceu care promovează Bacalaureatul se pot înscrie peste câteva zile la facultate.
În judeţul Constanţa, elevii au la dispoziţie mii de locuri, atât la universităţile de stat, cât şi la cele particulare.
La Universitatea de stat „Ovidius”, pe 10 iulie începe înscrierea candidaţilor, urmată de susţinerea probelor de concurs şi înmatriculare pentru toate domeniile de licenţă şi toate formele de învăţământ.
Ziua de 5 august este data limită de finalizare a înmatriculărilor pentru prima sesiune, în funcţie de calendarul fiecărei facultăţi.

Știri 5 Iulie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sf. Cuv. Atanasie Atonitul și pe Sf. Cuv. Lampadie.
Cuviosul Atanasie Atonitul – Era originar din Trapezunt, de pe țărmul sud-vestic al Mării Negre.
Tatăl său era de neam din Antiohia Siriei, iar mama din Colhida, Grecia.
Deși, părinții Cuviosului Atanasie doreau ca el să ajungă un soldat viteaz, nu au avut parte nici măcar de creșterea lui deoarece au murit de timpuriu.
El a fost crescut de către o călugăriță, care era rudă mai îndepărtată.
Într-o zi a venit în Trapezunt un slujitor împărătesc, care văzându-l pe Atanasie și calitățile sale sufletești, l-a luat la Constantinopol și l-a încredințat unui învățător vestit pentru a-l învăța filosofia.
Mai târziu a părăsit Constantinopolul împreună cu starețul mănăstirii Chiminan din Asia Mică, Cuviosul Mihail Malein,. Acesta l-a tuns în monahism, dându-i numele de Atanasie.
După patru ani s-a retras la muntele Athos. Împăratul Nichifor și fratele său Leon patricianul au ascultat rugămintea Cuviosului Atanasie și au zidit în Athos Mănăstirea Maicii Domnului, chilii și case pentru călugări.
Cuviosul Atanasie a murit în timp ce înălța un zid în mănăstire, împreună cu alți șase frați călugări. Zidul s-a prăbușit peste ei și i-a omorât pe toți. S-au săvârșit multe minuni la mormântul Cuviosului Atanasie, mulți oameni bolnavi vindecându-se.
Cuviosul Lampadie – A intrat în monahism din copilărie și ducându-și viața în sihăstrie, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Tămăduia și povățuia pe toți cei ce veneau la el.

Sfântul Sinod a ales noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
Ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a avut loc ieri, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Damaschin Luchian ca Episcop-vicar pentru Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu 39 de voturi din 45 de voturi valid exprimate.
Noul Episcop-vicar va purta titulatura Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul.
De asemenea, Sfântul Sinod l-a ales prin vot secret pe Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Emilian Lovișteanul ca Episcop-vicar pentru Arhiepiscopia Aradului cu 43 de voturi din 46 de voturi valid exprimate.
Noul Episcop-vicar va purta titulatura Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul.

Autoritățile locale fac un apel la turiști și constănțeni ca la acest sfârșit de săptămână să limiteze pe cât posibil deplasarea cu autoturismul în zona peninsulară a Constanței.
Mai multe străzi din sudul şi estul municipiului Constanţa vor fi blocate pe perioada festivalului Neversea.
Nu se va circula cu maşina în zona peninsulară, pe strada Mircea şi pe o parte din bd. Tomis.
Peste 600 de jandarmi vor fi mobilizaţi exclusiv pentru asigurarea securităţii şi menţinerii ordinii publice în perioada şi în zona festivalului.
Totodată, 70 de paramedici, medici, asistenţi şi scafandri vor fi mobilizaţi pentru acest eveniment, anunță Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea.

O aplicație care “antrenează creierul” a fost creată de experți pentru a îmbunătăți memoria persoanelor aflate în declin cognitiv.
Aplicația creată sub forma unui joc de antrenare a creierului cu ajutorul computerului, dezvoltată de un grup de specialiști britanici în neurologie, a evidențiat o ameliorare a memoriei pacienților diagnosticați cu faze incipiente de demență și ar putea să ajute astfel de persoane să evite anumite simptome ale declinului cognitiv, informează Reuters.
Cercetătorii au dezvoltat această aplicație sub forma unui “joc-concurs”, iar efectele sale au fost testate într-un studiu în privința funcțiilor cognitive și a motivației.
Creatorii aplicației au descoperit că pacienții care au jucat acel joc timp de o lună au prezentat o ameliorare cu 40% a scorurilor obținute la testele de memorie.

Facebook va ascunde prietenii care publică prea multe postări.

Rețeaua de socializare va începe să ascundă postările persoanelor care își spameaza prietenii cu clickbaituri sau știri senzaționale, care dezinformează.
Reprezentanții companiei au declarat că, în urma cercetărilor, s-a constatat că persoanele care postează de foarte multe ori pe zi, publică și un conținut de o calitate slabă, motiv pentru care s-a decis ca aceste postări să nu aibă prioritate în apariția pe conturile prietenilor utilizatorului.
Noua politica se va aplica numai pentru link-uri cu articole individuale.
Videoclipurile, pozele, paginile și etichetările nu vor fi afectate.

Inspectorii de la Fisc au aplicat peste 150 de sancțiuni, în numai două zile de controale pe litoral.
Cei de la antifraudă au controlat 155 de contribuabili din municipiul Constanţa și din staţiunile turistice de pe litoralul Mării Negre, la sfârșitul săptămânii trecute.
Ei au împărțit amenzi în valoare de peste 500 de mii de lei, aproape jumătate din ele pentru neemiterea bonurilor fiscale.
În plus, inspectorii ANAF au dispus suspendarea activității unui agent economic care nu folosea aparate de marcat electronice fiscale.

Spitalul-Penitenciar Poarta Albă din județul Constanța face angajări.

Unitatea sanitară din cadrul penitenciarului scoate la concurs pentru încadrare ca funcționar public cu statut special în sistemul administrației penitenciare, șapte posturi vacante.
Se caută un ofițer economist, un casier, un instalator și patru posturi sunt pentru meseria de asistent medical.
Condiţiile de participare precum și alte informaţii suplimentare, se pot obţine de la Compartimentul Resurse Umane și Formare Profesională din cadrul Penitenciarului-Spital Constanța-Poarta Albă.

Autoritățile stabilesc reguli noi pentru copiii adoptaţi care vor să-şi cunoască părinţii naturali.
La sfârşitul săptămânii trecute, Executivul a aprobat metodologia privind soluţionarea cererilor persoanelor adoptate de a avea acces la informaţiile referitoare la propriul trecut.
Potrivit actului normativ, Autoritatea Națională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie sprijină persoana adoptată să-şi cunoască originile şi propriul trecut şi furnizează părinţilor fireşti şi rudelor biologice ale acesteia informaţii vizând persoana adoptată.
Cu toate acestea, părinţii care au adoptat pot refuza întâlnirea copilului cu părinţii naturali.

Planul de înzestrare a Armatei pentru perioada 2017 – 2026 a fost retras ieri de pe ordinea de zi a CSAT, de către inițiator.
Motivul a fost nerespectarea acordului politic privind alocarea a 2% din PIB pentru Apărare.
Planul urmează să fie adaptat dorinței politice referitoare la alocarea a doi la sută din PIB pentru Apărare și va fi prezentat într-o ședință ulterioară a CSAT, a anunțat, la finalul ședinței, președintele Klaus Iohannis.

Știri 4 Iulie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sf. Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei și pe Sf. Cuv. Marta.
Sfântul Andrei Criteanul este cunoscut ca unul dintre cei mai de seamă și mai prolifici creatori de canoane și imne, deosebite prin frumusețea formei și profunzimea gândirii.
Sfântul Andrei Criteanul este menționat în izvoarele istorice începând cu secolul al IX-lea.
S-a născut în Damasc în jurul anului 600.
De la o vârstă fragedă a fost făcut diacon de către Patriarhul Ierusalimului şi a participat la Sinodul al VI-lea Ecumenic din 680-681, fiind trimis cu mărturisirea de credinţă a Bisericii din Ierusalim la acest sinod.
După o vreme a fost ales Episcop în Creta.
El a alcătuit cărţi pline de înţelepciune, în care s-a arătat cuvântător iscusit şi insuflat de Dumnezeu.
Pe lângă alte scrieri, Sfântul Andrei a alcătuit Canonul cel Mare care se citeşte în Postul Paştilor.
Şi-a păstorit credincioşii cu frică de Dumnezeu, fiind tuturor pildă vie şi jertfelnică de dăruire.
Sfantul Andrei Criteanul a murit în jurul anului 740.
Tot în această zi pomenim pe Sfânta Cuvioasă Marta, mama Sfântului Simeon din Muntele Minunat, care a vieţuit făcând multe fapte bune şi primind străinii.

Membrii Sfântului Sinod s-au reunit astăzi în ședință de lucru.
Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române au participat la Sfânta Liturghie.
Înaintea începerii lucrărilor, la Catedrala Patriarhală din București, a fost oficiată Sfânta Liturghie de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.

După Georgia, monarhia este luată în discuție și în Rusia.
Modelul monarhic de organizare politică are mulți susținători printre credincioși ortodocși, iar Biserica Ortodoxă Rusă ar putea lua parte la discuția restaurării monarhiei în țară, în cazul în care va începe o astfel de dezbatere.
Acest lucru a fost declarat weekendul trecut de președintele Departamentului pentru Afaceri Externe al Patriarhiei Moscovei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk.
Mitropolitul Ilarion a amintit, mai întâi, că Biserica Ortodoxă Rusă este „neutra“ în ceea ce privește puterea politică, atât timp cât aceasta nu contravine moralei creștine.
Cu toate acestea, Mitropolitul vede un interes scăzut în ce priveste monarhia constituțională, aceasta din urmă având doar rol „decorativ“, în propriile sale opinii.

Soborul Sfântului Munte Athos a transmis un nou mesaj legat de tulburările cauzate de Marele Sinod din Creta.
Este vorba despre situația călugărilor atoniți care au întrerupt pomenirea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu din cauza opoziției lor față de deciziile Sfântului și Marelui Sinod din Creta.
În declarație, Soborul atonit, convocat pentru a 206-a oară, pe 30 iunie, în Kareia, format din 40 de reprezentanți ai Comunității Sfinte, constata existența unor “tulburări” “cauzate de opoziția față de deciziile Sfântului și Marelui Sinod din Creta, în  2016.
Ca urmare, participanții la Soborul Sfântului Munte Athos au ales să deschida mesajul lor cu “salutul lui Hristos Cel Înviat: Pacea să fie cu voi!”, specificând în mod clar că “tulburarea nu are nicio justificare, pentru că Domnul înviat este cu noi”.

Țara noastră se situează pe ultimele locuri la absorbția de fonduri europene.
România a atras, până la finalul anului trecut, aproximativ 17 miliarde euro, din cele 18,8 miliarde euro alocate în exercițiul 2007-2013, înregistrând astfel cea mai scăzută rată de absorbție, de 90,4%, cu circa 5 puncte procentuale sub nivelul consemnat de alte state precum Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia și Ungaria, se arată într-un raport publicat de Banca Națională a României.
‘Aproximativ două treimi din aceste sume au fost relativ uniform repartizate pentru finanțarea unor proiecte vizând trei domenii majore: dezvoltarea infrastructurii de transport, protecția mediului, precum și dezvoltarea infrastructurii educaționale, a celei pentru formare profesională continuă și dezvoltarea microîntreprinderilor.

Traficul rutier se schimbă în Constanța zilele acestea.
La Festivalul NeverSea de pe plaja Modern, în perioada 7-9 iulie, peste 150 de artiști internaționali vor urca pe scene.
Sute de polițiști din toate structurile Inspectoratului General al Poliției Române, 150 de jandarmi, dar și polițisti locali vor asigura liniștea și siguranța.
În plus vor exista și 300 de agenți de securitate privați care vor activa în perimetrul evenimentului.
De asemenea, toate camerele de gardă ale tuturor spitalelor din Constanța, dar și din județ vor fi deschise pentru sprijin medical, în caz de nevoie.
Circulația rutieră va fi reorganizată complet, traficul în zona peninsulară fiind total restricționat.
De azi până pe 10 iulie, traficul va fi restricționat în perimetrul delimitat de următoarele zone: intersecția străzii Traian cu Valea Portului , zona Poarta 1, sensul giratoriu din zona străzii Traian cu Termele Romane, intersecțiile dintre strada Traian și bulevardul Tomis, străzile Negru Vodă și Ecaterina Varga, Negru Vodă cu strada Mircea cel Bătrân, precum și intersecțiile străzii Mircea cel Bătrân cu străzile Smârdan, Decebal și Eroilor, dar și intersecțiile străzii Bucovina cu Eroilor, Yokohoma, Salonic și Belvedere.
Locuitorii și angajații firmelor din Peninsulă vor putea intra cu mașina în baza unui permis special eliberat de organizatori la Centrul de Informare de pe Plaja Modern.

Autobuzele RATC vor avea program non stop la sfârșitul acestei săptămâni.
Organizatorii Festivalului NeverSea recomandă folosirea transportului în comun în zilele în care se va desfășura evenimentul.
În intervalul 7 iulie, ora 8 și până pe 10 iulie, la ora 9, programul de transport în comun care deservește festivalul NEVERSEA va fi 24 de ore din 24.
Totodată, începând de mâine și până luni, 10 iulie 2017, Regia Autonomă de Transport în Comun Constanţa va suplimenta transportul cu încă două linii Shuttle Bus, NEVERSEA 1 cu plecare de la Gară spre Portul Tomis și NEVERSEA 2 cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis.
De menționat că tot pe perioada festivalului NeverSea, adică în perioada 7- 9 iulie, oficierea căsătoriilor în Constanța se va face în aer liber, în Parcul Tăbăcărie.

Polițiștii constănțeni au întocmit dosare penale pe bandă rulantă șoferilor la sfârșitul săptămânii trecute.
Mai mulți conducători auto, printre care și turiști veniți în vacanță la mare, au fost prinși în weekend la volan în stare de ebrietate în Constanța, Topraisar, Mangalia și în localitatea 2 Mai.
Potrivit polițiștilor, un șofer a încercat să blocheze circulația în 2 Mai după ce a fost sancționat.
Ofițerii de poliție au întocmit dosare penale.

De azi se modifică tariful rovinietei.
Compania Națională de Infrastructură Rutieră informează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din Romania că astăzi intră în vigoare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România.
Prin ordonanța menționată a fost modificat nivelul tarifului rovinietei cu valabilitate de o zi aferent categoriei G – vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune și maximum 23 locuri pe scaune, din 2 euro, inclusiv TVA, în 4 euro, inclusiv TVA.

Știri 3 Iulie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Mucenic Iachint și pe Sfântul Ierarh Anatolie, Patriarhul Constantinopolului.
Sfântul Mucenic Iachint, originar din Cezareea Capadociei, a fost cubiculariu, adică cel care se îngrijea de camera de culcare a stăpânului, şi slujea şi la masa împăratului Traian.
Pentru că a fost pârât că este creştin, a fost silit să guste din jertfele idoleşti, însă a refuzat categoric şi a mărturisit pe Hristos.
Iachint a fost bătut peste tot trupul şi băgat în temniţă, unde i s-a dat să mănânce numai din cele jertfite idolilor, dar el n-a mâncat, ci a postit 40 de zile.
Slăbind de foame, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe Sfântul Ierarh Anatolie, patriarhul Constantinopolului.

La Eforie sunt fonduri insuficiente pentru salvamari.
După amiaza, după ora 17, pe plaja din Eforie nu mai sunt salvamari care să îi supravegheze pe cei care se aventurează în apa mării.
Din cauza fondurilor insuficiente, programul salvamarilor este doar între orele 9 şi 17, explică autoritățile locale din Eforie.
Autoritățile susțin că au solicitat suplimentare de fonduri de la Guvernul României, dar deocamdată nu au primit niciun răspuns favorabil.
De la începutul acestui sezon estival, cele mai multe cazuri de înec s-au înregistrat la Eforie.

Călătorii unui tren care venea din Capitală spre litoral au fost transferați, ieri, în alte vagoane, din cauza căldurii.
Persoanele care au luat ieri trenul InterRegio 1859 București Nord – Constanța au fost transferați din vagonul numărul 4 al garniturii în alte vagoane, după ce aerul condiționat a înregistrat o defecțiune.
Oamenii au fost mutați în vagoanele 3 și 5, acolo unde mai erau locuri libere.
Potrivit reprezentanților CFR Călători, au fost probleme cu instalația de climatizare de la vagonul amintit.
La Fetești a urcat un echipaj de intervenție cu un electrician care au însoțit trenul până la Constanța.
Problema a fost remediată de către angajații CFR Călători.

Absolvenții de liceu află miercuri cum s-au descurcat la probele scrise din cadrul Bacalaureatului.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale, pe 5 iulie vor fi afișate primele rezultate.
Între 6 și 9 iulie vor fi rezolvate contestațiile, iar rezultatele finale vor fi publicate la începutul săptămânii viitoare, pe 10 iulie.
Înscrierea candidaților pentru cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se va face între 11 și 14 iulie.

Proba practică a examenului auto va fi înregistrată și filmată începând de astăzi.
Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, începând din 3 iulie, modul de desfăşurare a probei practice se va înregistra atât video cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare care se vor instala pe autovehiculele folosite la susţinerea acestei probe.
Măsura nu este valabilă la proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A.
De azi, sistemul de înregistrare audio-video va fi operaţional la nivelul serviciile publice comunitare ale municipiului Bucureşti şi județului Ilfov, iar în zilele următoare acest mod de desfăşurare a probei practice se va aplica, etapizat, la nivelul tuturor serviciilor judeţene, potrivit unui comunicat al Direcției Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor.

Absolvenții de clasa a opta și părinții acestora, asistați de diriginți, vor completa, de astăzi până pe 6 iulie, opțiunile în fișele de înscriere, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.
Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților de gimnaziu va avea loc pe 12 iulie.
Depunerea dosarelor de înscriere la unitățile de învățământ la care candidații au fost repartizați se va face între 13 și 17 iulie.
Media generală obținută la Evaluarea Națională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învățământul liceal de stat.
Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională, cu o pondere de 80%, și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu, cu o pondere de 20%.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța face un apel la constănțeni să doneze sânge, indiferent de grupa sanguină.
Odată cu începerea sezonului estival au crescut și solicitările de componente sanguine, dar numărul de donatori se menține scăzut.
Pentru a putea asigura pacienților tratamentul transfuzional, este necesar un număr mai mare de donatori de sânge, prin urmare, Centrul Regional roagă insistent persoanele care au mai donat să revină, iar pe cei care nu au mai donat, să devina donatori de sânge cat mai curand.
Donatorii sunt așteptați, zilnic, de luni până vineri, la sediul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Constanța, de pe strada Nicolae Iorga, între orele 7.30 și 13, cu un act de identitate valabil.

Legea salarizării a intrat în vigoare de sâmbătă, 1 iulie.
Asta înseamnă că, până în 2022, salariile bugetarilor vor crește etapizat, cu până la 56%.
Primele creșteri efective s-ar putea face simțite la începutul anului viitor, când toate categoriile de bugetari vor primi o majorare de 25% față de nivelul salariilor din decembrie 2017.
Măsuri diferite se vor aplica în cazul salariilor medicilor și profesorilor.

După ce le-au fost mărite salariile, românii angajați la stat vor primi și vouchere de vacanță.
Potrivit unui act normativ intrat în vigoare, instituţiile publice vor acorda angajaţilor vouchere de vacanţă, în perioada 1 iulie 2017 – 30 noiembrie 2018, în valoare de 1.450 de lei/salariat, în limita sumelor prevăzute în buget alocate cu această destinaţie.
De la 1 decembrie 2018, instituţiile publice vor acorda angajaţilor vouchere de vacanţă a căror valoare este echivalentul unui salariu de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, se arată într-o Ordonanță de Urgență a Guvernului.
Voucherele nu pot fi folosite decât la hotelurile şi pensiunile din ţară, numai de către titularul acestora, fiind considerată contravenţie, sancţionată cu amendă, acceptarea acestor tichete de vacanţă de la alte persoane decât titularul.

În fiecare an, în data de 3 iulie, este marcată ziua internaţională fără pungi de plastic.
Ambalajele folosite pe scară largă în ultimele decenii au devenit o permanentă sursă de poluare a mediului înconjurător.
Ajunse în ape, acestea sunt înghițite de pești, broaște țestoase și alte animale marine, punându-le viețile în pericol.
În 2015, Parlamentul European le-a cerut statelor membre ale Uniunii Europene să reducă prin lege utilizarea pungilor de plastic.