Știri 26 iunie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti joi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia miercuri, de la orele 17, slujba Vecerniei la biserica Sf. Ap. Petru și Pavel din Medgidia, în cadrul căreia se va merge în procesiune cu moaștele Sf. Marina, ale Sf. Nectarie, Sf. Gheorghe și ale Sf. Constantin cel Mare, pe următorul traseu: biserica Sf. Ap. Petru și Pavel – centru – spital – Biserica Sf. Cuv. Parascheva -biserica Sf. Apostoli Petru Și Pavel.
Totodată, joi, Catedrala Arhiepiscopală din Constanța își va sărbători hramul.
Cu acest prilej, miercuri, de la orele 17, va fi oficiată slujba Privegherii.
Joi, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 6, Taina Sf. Maslu la Catedrala Arhiepiscopală, apoi de la ora 8 se va merge în procesiune, urmată de la ora 8.30 de Sf. Liturghie.
De la orele 18, Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului va susține un concert folcloric în piațeta Decebal din orașul Medigidia, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie.
De asemenea, vineri, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la penitenciarul Poarta Albă, deoarece Sf. Ap. Petru și Pavel sunt ocrotitorii celor lipsiți de libertate.

Astăzi este Ziua Drapelului Naţional.
Această zi a fost proclamată la 20 mai 1998 pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben si albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.
Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea iar cifra trei este numărul perfect.

Tot astăzi este și Ziua Internațională împotriva Consumului şi Traficului de Droguri.
Iniţiativa a fost lansată în 1987 de Organizaţia Naţiunilor Unite, în speranţa că va reduce amploarea acestui fenomen, ajuns una dintre cele mai periculoase probleme sociale.
Anul acesta, evenimentul are un mesaj care le reaminteşte părinţilor cât de important este să-i asculte pe copii pentru a-i creşte sănătos şi în siguranţă, departe de atracţia stupefiantelor.
În România, Agenţia Naţională Antidrog a început încă de ieri o campanie de sensibilizare, cu multe manifestări în parcuri din marile oraşe.
Potrivit celor mai recente date ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în lume, aproximativ 200 de milioane de oameni consumă droguri cel puţin o dată pe an, iar cei mai vulnerabili sunt tinerii.

RATC va suspenda o linie de transport.
Este vorba despre autobuzele 40C.
Astfel, în perioada 3 iulie – 2 octombrie, linia 40C nu va mai circula, iar abonamentele emise pe această linie rămân valabile pe linia 5 – 40.

ANM anunță secetă pentru lunile iulie și august în majoritatea zonelor țării.
În iulie, temperatura medie lunară a aerului va fi mai ridicată decât norma climatologică, îndeosebi în sudul, sud-estul și vestul țării.
Cantitățile totale de precipitații vor fi deficitare în toată țara.
În august, precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, iar cantitățile cele mai scăzute s-ar putea consemna în regiunile sudice, estice și vestice.
De asemenea, pentru luna septembrie valorile termice vor continua să fie mai ridicate decât norma climatologică.

Șoferii care nu opresc la semnalele poliţiştilor rutieri ar putea fi sancționați mai aspru.
Aceștia riscă să rămână fără permis de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.
Astfel, nerespectarea semnalelor poliţiştilor se sancţionează cu 4-5 puncte de amendă, dar şi ridicarea permisului de conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit acestui proiect depus în Parlament, sancțiunea ar trebui majorată cu o sancțiune cuprinsă între 9 și 20 de puncte de amendă și suspendarea permisului pentru o perioadă de 90 de zile.
Iniţiatorii proiectului susțin că această măsura este necesară şi pentru descurajarea curselor ilegale de maşini.

Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie.
Așa a decis Comitetul de reglementare al ANRE.
Președintele ANRE, Niculae Havrileț, anunța, în luna februarie, că prețul energiei electrice pentru populație ar putea crește cu 1-2% de la 1 iulie, ca urmare a prețurilor foarte mari de pe bursa de energie din luna ianuarie.
Pe parcursul lunii ianuarie, prețurile pe bursă au crescut foarte mult, ajungând la finalul lunii la peste 650 de lei pe MWh, nivel dublu față de cel din primele zile ale anului.

Vaccinurile hexavalent, tetravalent şi ROR sunt disponibile în toată ţara.
Ministerul Sănătăţii dă asigurări că în prezent, în cabinetele medicilor de familie din toată ţara se găsesc vaccinurile hexa şi tetravalent, dar şi cel împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei.
Procedura legală a fost, de asemenea, modificată, astfel încât să fie posibile achiziţiile multianuale, care previn apariţia unor situaţii de criză.

Astăzi au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat, cu proba la Limba și literatura română.
Miercuri, 28 iunie, elevii vor susține proba obligatorie a profilului.
Ultima probă scrisă din această sesiune, cea la alegere, este programată pentru vineri.
De asemenea, astăzi sunt afișate rezultatele la Evaluarea Națională.

Canada a instaurat Poliția Vorbirii.
Senatul Canadei a adoptat o lege care îi obligă pe toți cetățenii să li se adreseze persoanelor care pretind că au alt gen decât sexul biologic cu pronumele pe care aceștia din urmă îl consideră potrivit – respectiv cu pronumele „zir” și „ze” considerate neutre din punct de vedere al genului.
Cei care nu se conformează acestor cerințe bazate pe teoria genului, riscă acuzația de „delict de ură” și vor fi amendați, închiși sau trimiși la o sesiune de reeducare.

Știri 23 iunie 2017

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Naşterea Sf. Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi, de la ora 18, slujba Vecerniei la Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, situată pe aleea Capidava, în zona Brotăcei.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Ioan Botezătorul, Ioan Gură de Aur, ale Sf. Mare Mc. Gheorghe, ale Sf. Procopie, dar și ale altor sfinți.
Mâine, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia hramului, la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, din Suceava.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației IPS Ambrozie, Mitropolit de Durostorum – Silistra, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Silistra, Bulgaria, cu prilejul sărbătoririi Sfinților mucenici din Durostorum.
Totodată, duminică, de la ora 18.00, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu la biserica „Sf. Filofteea” din zona Billa, Constanța.
Marți, de la ora 21, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion de lângă loc. 23 August, urmată de Sf. Liturghie.

Marea Britanie nu va obliga niciun cetățean european să plece după Brexit.
Anunțul a fost făcut de premierul Theresa May.
În schimb, Theresa May i-a avertizat pe cei 27 de omologi ai săi că respinge orice competenţă a Curţii Europene de Justiţie în litigiile referitoare la drepturile cetăţenilor Uniunii dupã Brexit, acest tip de diferend fiind rezervat exclusiv tribunalelor britanice.

Beneficiarii programului Start-Up Nation vor primi bani la toamnă.
Potrivit datelor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, beneficiarii programului Start-Up Nation vor primi fonduri începând cu lunile septembrie-octombrie.
În această perioadă au mai fost demarate alte două programe de sprijin pentru întreprinderile mici şi mijlocii.
Programul Start-Up Nation a devenit activ pe data de 15 iunie, iar cei interesaţi îşi pot înscrie online planurile de afaceri până pe 14 iulie.

Firmele și instituțiile publice sunt obligate de anul viitor să angajeze un ofiţer de protecţie a datelor personale.
Acesta va trebui să aibă expertiză tehnică şi juridică şi să se asigure că firma pune în aplicare regulile europene.
Companiile care nu se vor conforma sau vor face greşeli vor primi amenzi mari.
De la 15.000 de lei, cât este în prezent, sancţiunea poate urca până la 4% din cifra de afaceri sau chiar 20 de milioane de euro, în cazuri grave.
În România nu există însă nicio instituţie care să dea atestat sau licenţă responsabilului cu datele personale.
Mai mult, firmele ar putea să nu îşi permită angajarea unui om în plus.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată și disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 4.
În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Maramureș, Transilvania, Crișana, Banat și Moldova, precum și în zonele de deal și de munte din restul teritoriului, iar în această noapte, local, și în Dobrogea și Muntenia.
Vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină.
Cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în Maramureș, Transilvania și la munte, 40…50 l/mp.
La sfârșitul săptămânii, în special în jumătatea de sud a țării, în orele după-amiezelor, disconfortul termic se va menține ridicat și local vremea va fi caniculară.

Articolul de lege privind pedepsirea tentativei de abuz în serviciu este neconstituțional.
Judecătorii CCR au considerat că abuzul în serviciu se constată doar prin încălcarea legii, la care se adaugă și obținerea unui folos necuvenit, astfel că prin modul de legiferare este exclusă tentativa la această infracțiune.
Sesizarea la CCR a fost făcută în legătură cu un dosar al fostului primar al Bacăului, Romeo Stavarache, în care instanța a decis achitarea acestuia “de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu în forma tentativei”.

Liderii Uniunii Europene au aprobat măsuri pentru crearea unor structuri permanente de apărare și securitate la nivel comunitar.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a catalogat decizia drept “un pas istoric”.
În prima sesiune a summitului european, liderii europeni au aprobat intensificarea cooperării în combaterea terorismului și crearea unui Fond european pentru apărare.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a cerut la începutul lunii iunie statelor membre suplimentarea bugetelor alocate apărării, pentru dezvoltarea structurilor comunitare de securitate.

Accesul spre Mănăstirea Prislop va fi restricționat.
Circulația maşinilor pe ultimii trei kilometri ai şoselei spre Mănăstirea Prislop (de la ieşirea din satul Silvaşul de Sus la mănăstire) va fi oprită, de săptămâna viitoare, între orele 9 şi 16, în fiecare zi, cu excepţia sâmbetelor, duminicilor şi sărbătorilor legale.
Potrivit Consiliului Judeţean Hunedoara, restricţiile vor fi impuse până în 16 octombrie.
Şapte kilometri ai drumului judeţean spre Mănăstirea Prislop se află în şantier din toamna anului 2015, în cadrul unui proiect de modernizare.

Știri 22 iunie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti.
Acesta s-a născut la Bucureşti în anul 1765.
A fost ucenic al Sfântului Paisie Velicicovschi, şi călugărit la Mănăstirea Neamţ.
În anul 1823, Sfântul Grigorie a fost ales mitropolit al Ţării Româneşti.
A numit ierarhi în scaunele episcopale de la Argeş, Râmnic şi Buzău şi a întemeiat şcoli teologice în fiecare dintre aceste centre eparhiale.
S-a îngrijit de restaurarea Catedralei mitropolitane din Bucureşti, precum şi de traducerea şi tipărirea în limba română a Vieţilor Sfinţilor.
Activitatea mitropolitului Grigorie a fost întreruptă de administraţia rusă instaurată în Principatele Române şi a fost exilat timp de patru ani la Chişinău, Buzău şi Căldăruşani.
Pentru viaţa şi activitatea sa, în octombrie 2005, Sfântul Grigorie a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Racla cu moaştele Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul se află în biserica Mănăstirii Căldăruşani.

Biserica Ortodoxă va prăznui sâmbătă Naşterea Sf. Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine, de la ora 18, slujba Vecerniei la Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul, situată pe aleea Capidava, în zona Brotăcei.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Ioan Botezătorul, Ioan Gură de Aur, ale Sf. Mare Mc. Gheorghe, ale Sf. Procopie, dar și ale altor sfinți.
Sâmbătă, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia hramului, la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”, din Suceava.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației IPS Ambrozie, Mitropolit de Durostorum – Silistra, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Silistra, Bulgaria, cu prilejul sărbătoririi Sfinților mucenici din Durostorum.
Totodată, duminică, de la ora 18.00, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu la biserica „Sf. Filofteea” din zona Billa, Constanța.
Marți, de la ora 21, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion de lângă loc. 23 August, urmată de Sf. Liturghie.

Echipajele care pot interveni în cazul unor situaţii de urgenţă vor fi mai aproape de turişti, în această vară.
Pe plajă au fost instalate corturi de prim ajutor, iar numărul ambulanţelor SMURD a fost suplimentat.
De asemenea, cel puţin 15 radare vor fi pe drumurile cele mai circulate, iar pe teren vor fi mai mulţi poliţişti decât anul trecut, atât de la Constanţa cât şi detaşaţi din ţară.
La final de săptămână, când traficul este mai aglomerat, principalele drumuri spre staţiuni vor fi supravegheate şi din aer, cu ajutorul unui elicopter.

Guvernul Grindeanu a fost demis.
Moțiunea de cenzură a trecut ieri cu 241 de voturi “pentru” și 10 împotrivă.
Luni, partidele parlamentare sunt chemate la consultări cu preşedintele, pentru un nou guvern.

Pensionarii cu pensii mai mici de 900 de lei ar putea primi medicamente gratuit.
Potrivit unui proiect legislativ, de la 1 iulie pensionarii cu venituri din pensie mai mici sau egale cu 900 de lei pe lună vor beneficia de medicamente din sublista B, compensate cu 90% din prețul de referință, indiferent dacă realizează venituri și din alte surse.
Implicit, de la aceeași dată, pensionarii cu venituri din pensie mai mici sau egale cu 900 de lei nu vor da medicului de familie declarații pe proprie răspundere în care își asumă faptul că nu realizează venituri din alte surse.

CEDO a condamnat legea rusă împotriva promovării homosexualității.
Legea rusească privind „propaganda gay” este discriminatorie și încurajează homofobia, a decis, marți, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.
Judecătorii de la Strasbourg au decis că Rusia a luat decizii discriminatorii față de trei activiști homosexuali care s-au opus legii care interzicea promovarea homosexualității în rândul persoanelor sub 18 ani.
Legea care a fost adoptată în 2013 presupune ca persoanele care promovează comportamentul homosexual în rândul minorilor vor primi amenzi de până la 5.000 de ruble, iar instituțiile precum companiile sau școlile sunt amendate cu sume de zece ori mai mari.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța organizează sâmbătă o acțiune de donare de sânge.
Aceasta va avea loc între orele 9 și 13.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din judeţ și din Bucureşti sunt în creştere, dar numărul donatorilor se menţine în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.
Pacienţii cu boli grave au nevoie de tratament transfuzional, care nu le poate fi asigurat fără ajutorul donatorilor de sânge.