Știri 6 aprilie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 23.30, Sf. Liturghie la biserica Sf. Ierarh Calinic de la Cernica din Constanța, zona Energia.
Apoi, Ierarhul nostru va sfinți o icoană a Sfântului Calinic de la Cernica.
Slujba este prilejuită de hramul bisericii, sărbătorit marți, 11 aprilie.
Duminică, Biserica Ortodoxă va sărbători Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie de la ora 8.30, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Elevii şi profesorii din învăţământul preuniversitar vor avea vacanţă din 15 aprilie până pe 1 mai inclusiv, întrucât şi a treia zi de Paşti a fost declarată zi liberă în şcoli şi licee.
Materia din această zi va trebui, însă, recuperată până la sfârşitul anului şcolar, după un program stabilit la nivel local.
Potrivit structurii anului şcolar, vacanţa de primăvară va începe oficial pe 19 aprilie şi va dura până pe 30 aprilie inclusiv, dar semestrul al II-lea va fi reluat pe 2 mai, pentru că la zilele libere se adaugă şi 1 mai.

Un grup de voluntari din localitatea Mangalia organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Spitalul Municipal Mangalia.
Donările se vor face între orele 08.30- 13.30.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Mangalia și localităţile învecinate care doresc sa îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Ministrul Sănătăţii a semnat procedura pentru achiziţia urgentă a vaccinului împotriva rujeolei.
El a precizat că a luat la cunoştinţă de problema lipsei acestuia, dar susţine că stocurile nu au fost epuizate complet.
Datele Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că, până la 31 martie, în România s-au înregistrat peste 4.000 de cazuri de rujeolă, dintre care 18 decese.
La Constanţa au fost trei cazuri de rujeolă.

Trotuarele din Constanța intră în reabilitare.
Primele reparate vor fi trotuarele din cartierul Viile Noi, adică de la periferia de sud a Constanţei.
Directorul societăţii Confort Urban, Andrei Florian, a declarat că din această zonă s-au primit cele mai multe sesizări.
Astfel, la vară, pietonii constănţeni vor avea parte de condiţii mai bune de circulaţie.

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă ce vizează reducerea chiriilor la locuinţele ANL.
În ultimele luni, acestea au crescut de zece ori.
Miniştrii au adoptat şi trei acte normative referitoare la susţinerea financiară a crescătorilor de animale, a producătorilor de lapte şi a fermierilor din sectorul vegetal.
Astfel crescătorii de animale vor primi peste 56 de milioane de lei pentru a le sprijini producţia şi 11 milioane de euro producătorilor de lapte, care sunt afectaţi de o criză severă din cauza prelungirii embargoului impus Rusiei până la sfârşitul anului.

Federaţia Asociaţiilor de Părinţi a lansat o campanie care îşi propune să atragă atenţia asupra greutăţii ghiozdanelor elevilor.
Acestea pot avea și 7 kilograme, deşi un ordin de ministru din 1995 reglementează greutatea maximă a acestora la 2,5 kg.
Părinţii cer, printre altele, ca, în următorul an școlar, manualele să se facă în două volume, corespunzătoare fiecărui semestru şi propun ca „profesorul să folosească, la şcoală, în loc de manuale, fişe, iar manualul să rămână acasă”.
Ministerul Educaţiei susţine că se pregăteşte revizuirea programei şcolare, care include și reducerea volumului manualelor şi greutăţii ghiozdanului.

Diplomele românilor vor fi recunoscute în Canada.
Noul acord CETA, dintre Uniunea Europeană şi Canada, care urmează să intre în vigoare în următoarele săptămâni şi care elimină vizele, va permite specialiştilor români să profeseze în statul nord-american, unde le vor fi recunoscute studiile.
Printre alte beneficii ale acordului CETA, se numără și eliminarea a 98% din barierele tarifare, precum și a 93% din taxele pentru produsele agroalimentare, dar și reducerea de taxe pentru comerţul de mărfuri sau acces la licitaţiile din Canada.

Pasarela din Mamaia intră în reparații.
Autoritățile locale spun că până la debutul sezonului estival aceasta va fi reparată în totalitate.
În perioada următoare vor fi vopsite elementele metalice, vor fi înlocuite plăcile de lemn lipsă din podine și vor fi efectuate suduri acolo unde este nevoie.
În acest moment, pasarela este închisă traficului pietonal.
Aceasta a fost inaugurată în 2012, valoarea investiției fiind de 4 milioane de lei, bani de la Ministerul Dezvoltării.

Guvernul acordă ajutoare de urgenţă de peste 2 milioane de lei pentru 709 familii şi persoane singure.
Familiile și persoanele singure care beneficiază de aceste ajutoare sunt din 35 de județe și din municipiul București și au fost afectate de incendii, inundații, fenomene meteorologice periculoase, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.
Beneficiarii acestor ajutoare de urgență au fost identificați pe baza anchetelor realizate de Agențiile județene pentru plăți și inspecție socială.

Știri 5 aprilie 2017

Psihologii din Constanța iau atitudine față de pericolele online la care se expun elevii.
Mesajele care circulă pe internet au intrat în atenţia Inspectoratului Şcolar Constanţa, care a luat decizia să organizeze întâlniri mai dese cu părinţii şi elevii.
De săptămâna trecută, psihologi din cadrul ISJ Constanţa au mers în câteva şcoli pentru a discuta cu părinţii despre pericolele la care se pot expune copiii pe internet sau pe reţelele de socializare.
Campania din şcoli a fost demarată după ce mai mulţi adolescenţi au căzut în capcana unor jocuri pe internet, care îi provoacă să îndeplinească anumite sarcini la limita supravieţuirii.

Modernizarea fregatelor Regele Ferdinand şi Regina Maria se amână din nou, pe termen nedeterminat.
De dotarea fregatelor cu radare şi sisteme de rachete trebuia să se ocupe o companie din Turcia, care a câştigat licitaţia anul trecut.
Ministerul Apărării spune că firma nu a primit aprobări de la guvernele ţărilor care produceau echipamentele de luptă necesare.
Armata anunţă că a găsit o altă soluţie de finanţare a modernizării, care ar urma să coste în jur de 800 de milioane de lei.
România a cumpărat cele două fregate în 2003 şi a plătit 134 de milioane de euro.

Românii din Italia vor putea beneficia de consultanţă în domeniul muncii.
Uniunea Naţională a Experţilor în Legislaţia Muncii şi Ordinul Consultanţilor de Muncă din Italia au semnat un acord de colaborare.
Se va dezvolta astfel profesia de expert în legislaţia muncii în România şi vor fi analizate problemele cu care angajaţii se confruntă zilnic.
De asemenea, cele două organizaţii vor demara mai multe proiecte care vizează securitatea socială, condiţiile de muncă şi pensiile.
În Italia, 7 milioane de angajaţi beneficiază de consultanţa experţilor în legislaţia muncii, iar dintre aceştia 2 milioane sunt români.

Profesorii s-ar putea pensiona înainte de împlinirea vârstei legale.
Comisia de învățământ a Senatului a adoptat un raport favorabil inițiativei legislative de modificare a legii educației.
Potrivit proiectului, personalul didactic poate fi pensionat la cerere fără penalizare dacă înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislația în vigoare are 30 de ani vechime în învățământ și stagiu complet de cotizare.
Ministerul Muncii a anunțat că nu susține pensionarea anticipată a cadrelor didactice deoarece propunerea încalcă principiile care stau la baza legii pensiilor.
Proiectul urmează să fie supus dezbaterii și votului final în plenul Senatului, care este for decizional în acest caz, după ce Camera Deputaților l-a adoptat în noiembrie 2016.

Înscrierile la sesiunea specială a examenului de bacalaureat se vor desfășura în perioada 27-28 mai.
La sesiunea specială participă absolvenţii de liceu care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale, precum şi cei care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate.
Şi elevii din clasa a VIII-a, care se pregătesc pentru olimpiadele şi concursurile internaţionale, vor susţine mai repede probele evaluării naţionale, între 13 şi 16 iunie.
Înscrierea candidaţilor la sesiunea specială va avea loc pe 12 iunie.

Țara noastră are nevoie de un program de alfabetizare digitală.
Populaţia României este analfabetă digital, deşi avem cel mai bun internet din Europa, afirmă ministrul comunicaţiilor, Augustin Jianu.
În acest sens, va fi lansat un proiect elaborat de ministerul Comunicațiilor, în parteneriat cu Ministerul Educației.
Analiştii Comisiei Europene consideră că, în următorii ani, peste 90% din joburile de pe piaţa muncii vor avea ca cerinţă obligatorie cunoştinţe digitale de bază.
Potrivit statisticilor, în România, peste 40% dintre locuitori nu au folosit niciodată internetul, ceea ce înseamnă pentru aceştia mai puţine oportunităţi pe piaţa muncii, mai puţine surse de informare şi mai puţine posibilităţi de comunicare.

Șoferii pot achita rovinieta online, în rate fără dobândă.
Site-ul Roviniete.ro a fost conceput pentru a fi în folosul tuturor conducătorilor auto drept un instrument de informare cu privire la taxa de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România.
Plata se efectuează prin card bancar, iar în cazul pierderii dovezii de plată, șoferii pot avea acces la aceasta oricând, în contul de pe site sau pe email.
Site-ul Roviniete.ro este autorizat de catre Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Reabilitarea Monumentului Eroilor Crucea Caraiman va începe în primăvara anului viitor.
Potrivit MAPN, lucrările se vor finaliza cel mai probabil în 2019, din cauza condițiilor meteo care permit o activitate de șantier de cel mult cinci luni pe an.
În vederea asigurării conformității și calității corespunzătoare a proiectului de restaurare a monumentului, MApN a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național al Patrimoniului.
Crucea Caraiman se află la o altitudine de 2.291 de metri și a fost desemnată în anul 2013 în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan.

Știri 4 aprilie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie a ieșit de sub controlul judiciar în dosarul în care este acuzat de obţinere fără drept de fonduri europene.
Curtea de Apel Constanţa a decis, ieri, să admită solicitarea Ierarhului Tomisului.
Decizia a fost însă atacată de procurorii DNA la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, unde va fi luată o decizie definitivă.

RATC va introduce de mâine linia 51B.
Mare parte din traseu se desfășoară exact pe traseul liniei 51, adică până la halta Traian.
Autobuzele vor circula zilnic între orele 5.20 – 9.30 și 13.15 – 18.00, sâmbăta și duminica între orele 5.45 – 9.30 și 13.15 – 18.00, și vor fi două autobuze care vor circula din 30 în 30 de minute.
Abonamentele pe linia 51 vor fi valabile și pe linia 51B.

Liberalizarea pieţei gazelor naturale, care a avut loc la 1 aprilie, va duce la scumpirea semnificativă a încălzirii locuinţelor.
Vor fi afectaţi atât posesorii de centrale termice de apartament, cât şi clienţii reţelelor de încălzire centralizată, care folosesc gaze naturale, ca materie primă.
Pentru clienţii casnici, preţul a fost majorat, deocamdată, cu doar 2%, dar specialiştii se aşteaptă la creşteri de aproximativ 30% pentru toţi consumatorii de gaze naturale – inclusiv pentru CET-uri, odată cu apropierea sezonului rece viitor.

Persoanele care fac cumpărături pe internet trebuie să se asigure că vânzătorul este o firmă şi nu o persoană fizică.
În cazul în care apar probleme, singura cale de atac este instanţa.
Potrivit comisarului Cristina Rusu, tranzacţiile realizate între persoanele fizice nu se pot reclama la Protecţia Consumatorului.
Returnarea în 14 zile calendaristice se referă doar la comerţul online.
Cel mai grav este atunci când datele vânzătorului de pe internet se rezumă doar la un număr de telefon.

Plămânii au și funcţia de a produce sânge.
Este descoperirea revoluționară pe care au făcut-o cercetătorii de la Universitatea California.
Aceasta poate schimba, totodată, modul de tratare a unor afecțiuni ale sângelui.
În urma experimentelor realizate pe şoareci, specialiştii au descoperit că plămânii nu doar facilitează respiraţia, dar au atribuţii importante şi în mecanismul de producere a sângelui, alături de măduva osoasă.
Noile analize arată că în plămâni se produc 10 milioane de trombocite pe oră.

Elevii din învățământul profesional și tehnic pot beneficia de masă și cazare gratuită.
Așa au stabilit, ieri, senatorii în ședința de plen prin adoptarea propunerii legislative.
Președintele Comisiei de învățâmânt din Senat, Ecaterina Andronescu a explicat că prin această inițiativă legislativă se creează un cadru juridic necesar pentru autoritățile locale în așa fel să poată să finanțeze școlile locale cu precădere acolo unde au mare nevoie de formarea de profesioniști.
Senatorul Liliana Sbîrnea a adăugat că majoritatea celor care se îndreaptă către învățământul profesional provin din familii cu o situație precară și că prin acest act normativ s-a urmărit reducerea abandonului școlar.
Senatul este cameră decizională în acest caz.

Carnea de porc se va scumpi, de luna aceasta, în medie, cu 15-30%.
În primul trimestru al anului, preţul mediu de achiziţie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 12% peste valoarea înregistrată în 2015.
Printre cauzele care au condus la majorarea preţului cărnii de porc la nivel european se află creşterea exportului în ţările asiatice, anul trecut, respectiv scăderea efectivelor de porcine.

Spanacul şi căpşunile conțin cele mai multe pesticide, iar porumbul și avocado, cele mai puține.
Un grup de lucru pentru probleme de mediu din cadrul Departamentului Agriculturii din SUA a analizat 48 de fructe și legume cultivate prin practici obișnuite.
Cel mai înalt nivel de substanțe chimice a fost găsit în căpșuni, spanac, nectarine, mere, piersici, ţelină, struguri, pere, cireșe, roșii, ardei grași și cartofi.
Alimentele cu cele mai puține pesticide au fost porumbul, avocado, ananasul, varza, ceapa, mazărea congelată, papaya, sparanghelul, mango, pepenii, vinetele, kiwi, pepenele galben, conopida și grapefruit-ul.
Consumatorii nu ar trebui să fie îngrijoraţi cu privire la rezultate, deoarece, potrivit producătorilor, important este ca producția agricolă să nu fie poluată, fructele și legumele să fie bine spălate, depozitate într-un loc răcoros, separat de carnea crudă și fructele de mare.

Autoritățile române vor verifica informațiile cuprinse pe eticheta alimentelor.
Apoi vor recolta probe de la raft din diferite produse alimentare obișnuite de către firme europene, în vederea corelării compoziției cu datele menționate pe etichetă.
Asociațiile de protecție a consumatorilor și guvernele au reclamat că unii producători de alimente folosesc ingrediente mai ieftine în produsele destinate Europei Centrale și de Est decât cele incluse în produsele sub aceleași branduri comercializate în Germania și Austria.
În ultimele săptămâni, Ungaria, Bulgaria, Cehia sau Slovacia au acuzat faptul că unele produse alimentare nu au același standard cu produse identice din Occident.