Știri 3 aprilie 2017

Constănţenii sunt invitaţi la concertul „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, astăzi, de la ora 18 la Casa de Cultură din Constanta.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu, reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus şi se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de pr. Arhid. Ion Iulian Dumitru.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Orchestra Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski.
Biletele se găsesc la agenția casei de cultură și la pangarele tuturor bisericilor din Constanța.
Primii zece ascultători fideli ai Radio Dobrogea primesc o invitație gratuită pentru două persoane ce este oferită de Arhiepiscopia Tomisului la sediul Radio Dobrogea.

Astăzi este Ziua Jandarmeriei Române.
Momentul marchează 167 de ani de existenţă a instituţiei care are ca scop apărarea ordinii şi a liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.
Jandarmeria Română a fost înfiinţată la 3 aprilie 1850 printr-un ordin domnesc al domnitorul Grigore Alexandru Ghica.
Prin această lege, Jandarmeria a dobândit caracter militar şi juridic şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.

Guvernul a decis acordarea salariului minim pe economie pentru ucenici şi stagiari.
Banii sunt cofinanţaţi prin Programul Operaţional Capital Uman. Angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază, la cerere, pe perioada derulării acestuia (între 1 şi 3 ani), de o sumă în cuantum de 1.125 lei/lună, din bugetul asigurărilor pentru şomaj.
Totodată, Guvernul a decis să acorde angajatorilor câte 1.350 de lei/lună, pentru a stimula încheierea contractelor de stagiu cu absolvenţi de învăţământ superior.

România are cele mai scăzute prețuri la carburant.
Astfel, potrivit datelor Eurostat, în ţara noastră preţul mediu pentru benzină şi pentru motorină este de 1,01 euro.
Cea mai scumpă benzină se vinde în Italia, unde un litru costă 1,53 de euro, iar preţul cel mai mare la motorină se găseşte în Suedia, cu 1, 41 euro/litru.
În România, diferenţele de preţ de la pompă se explică prin politicile comerciale luate de fiecare benzinărie în parte.

Legea Salarizării Unitare va intra în vigoare la 1 iulie.
Afirmația aparține ministrului Consultării publice şi dialogului social, Gabriel Petrea.
El a spus că prioritatea o reprezintă sistemul sanitar şi principiul de bază al viitoarei legi este că va fi acelaşi salariu minim pe economie atât în doemeniul privat cât şi la stat.
Legea prevede că pentru un medic rezident salariul va fi de 1.200 de euro pe lună, iar pentru medicul specialist de 3.600 de euro.
Gabriel Petrea a mai spus că de la 1 ianuarie 2018 salariul minim pe economie va fi majorat la 1.550 de lei.

Centrul Naţional de Resurse Umane va acorda asistenţă tuturor medicilor care doresc să se întoarcă în ţară.
Acesta va funcţiona de astăzi, în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Florian Bodog spune că are deja semnale din Germania şi Anglia privind întoarcerea în România a unor doctori, după anunţul privind majorarea salariilor medicilor.
În plus, ministrul are în vedere unele măsuri pentru a completa deficitul de medici din mediul rural şi oraşele mici.

Astăzi au început lucrările pe Podul de la butelii.
Traficul se desfășoară restricționat, iar autoturismele de mare tonaj nu mai au acces pe pasaj, cu excepția transportului în comun.
Circulația pe pasajul de pe strada Cumpenei, pe sensul de deplasare către CET, a fost oprită.
Traficul se desfășoară în ambele direcții, însă pe câte o bandă, pe sensul de mers către bulevardul IC Brătianu.

Mai multe categorii de persoane vor primi facilităţi la transportul public de călători pe raza municipiului Constanţa din partea primăriei.
Astfel, vor beneficia de gratuitate persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri, pensionarii cu pensii de până la 1.250 de lei inclusiv, persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri, elevii și studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii.
De asemenea, primesc gratuitate persoanele cu dizabilităţi şi asistenţii personali ai acestora, nevăzătorii şi însoţitorii lor.

Un grup de voluntari din localitatea Mangalia organizează sâmbătă o acţiune de donare de sânge în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Spitalul Municipal Mangalia.
Donările se vor face între orele 08.30- 13.30.
Sunt aşteptate toate persoanele sănătoase din localitatea Mangalia și localităţile învecinate care doresc sa îi ajute pe pacienţii care au nevoie de tratament transfuzional.

Austria a decis să interzică fumatul pentru orice persoană sub 18 ani, începând de anul viitor.
Reprezentanţii tineretului din cele nouă landuri austriece au aprobat propunerile ministerului pentru tineret privind reducerea fumatului.
Singurele ţări din Europa unde tinerii de minim 16 ani mai pot cumpăra ţigări sunt Belgia, Liechtenstein şi Luxemburg.

Știri 31 martie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la ora 17.00, Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala Arhiepiscopală.
Mâine, de la ora 8.30, Ierarhul Tomisului va oficia, Sf. Liturghie la Biserica Sf. Cuv. Maria Egipteanca, din stațiunea Mamaia, cu prilejul hramului.
Tot mâine, la ora 16.00, la biserica „Sfântul Haralambie” din Constanța, Arhiepiscopul Tomisului va întâmpina racla cu moaștele Sfintei Maria Magdalena, adusă de la mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgăneşti Vlaşca, jud. Teleorman.
Sfintele moaște vor rămâne spre cinstire până luni, 3 aprilie, ora 15.
Duminică, de la ora 8.45, IPS Teodosie, împreună cu PS Galaction, Episcop al Alexandriei și Teleormanului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Haralambie” (zona Boema).

Trei jurnaliști români au primit distincția Sfântul Ierarh Antim Ivireanul.
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oferit ieri, Diploma și Medalia Sfântul Ierarh Antim Ivireanul jurnaliștilor: Remus Rădulescu, Cristian Curte și George Grigoriu.
Distincția a fost oferită ca recunoaștere a implicării în promovarea valorilor creștine în spațiul media românesc.
În cuvântul de binecuvântare, Părintele Patriarh a evidențiat importanța demersului celor trei jurnaliști de a promova cultura și tradiția creștină în cadrul emisiunilor pe care le moderează.
Patriarhul a evidențiat că este nevoie ca instituțiile mass-media să dezvolte o activitate educațională, prin cultură.

Taiwan ar putea fi prima țară din Asia care permite căsătoria între homosexuali.
Curtea Constituțională a Taiwanului a început dezbaterile pe marginea a două recursuri împotriva unui articol din Codul Civil, care ar putea duce la aprobarea ‘căsătoriilor’ între homosexuali.
Mişcarea cunoaşte in prezent o opoziție din partea protestanţilor și catolicilor, dar și a budiștilor.
Astfel, săptămâna trecută, a avut loc o demonstrație împotriva ‘căsătoriilor’ între homosexuali, chiar în fața Curții Constituționale din Taipei.

Plajele sunt pregătite în proporţie de 70%.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Apelor Române, care au precizat că lucrările de amenajare vor fi finalizate până la 1 mai.
Lucrările constau printre altele şi în nivelarea mecanizată și refacerea profilului plajei, acolo unde aceasta a suferit deformări, urmare a acțiunii valurilor din sezonul rece, dar și evacuarea acumulărilor de scoică şi alge.

Toți cetățenii români vor putea merge fără viză în Canada de la 1 decembrie.
Anunțul a fost făcut de ambasadorul Canadei în România, Kevin Hamilton.
Acesta susține că tot ceea ce trebuie să facă românii pentru a putea călători în Canada este să completeze un formular care se află pe site-ul Ambasadei, respectiv Electronic Travel Authority.
În ceea ce privește CETA, acordul de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Canada, diplomatul canadian susține că România este perfect plasată pentru a beneficia direct de toate domeniile CETA, fie că este vorba de schimburile de bunuri, reducerea tarifelor vamale, protejarea drepturilor de proprietate intelectuală și mobilitatea forței de muncă.

Guvernul a mai aprobat patru medicamente compensate şi gratuite.
Acestea sunt destinate tratamentului pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi ciroză hepatică.
În prezent, persoanele care deţin calitatea de asigurat pot beneficia de medicamente, cu sau fără contribuţie personală, din Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale, pe bază de prescripţie medicală.
Decontarea celor patru noi denumiri comune internaţionale se face cu încadrarea în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aprobat pentru 2017.

Ghiozdanul nu trebuie să depăşească 10 la sută din greutatea elevului.
Medicii atrag atenția că în cazul în care este mai greu, acesta îi poate deforma copilului coloana vertebrală.
Ministrul Educației, Pavel Nastase, crede că problema ar putea fi rezolvata printr-o revizuire totală a programelor școlare, de la clasa I până la a XII-a.
El a mai spus că noua lege a educației va fi gata anul viitor.

Drepturile salariale ale personalului din sistemul sanitar vor fi menţinute și după 1 martie la nivelul aflat in plata in februarie.
Executivul a aprobat o Ordonanţă de Urgență în acest sens.
Astfel, prin completarea legislativă se stabileşte că se menţin drepturile salariale deja acordate chiar dacă regulamentul de acordare a sporurilor nu a fost elaborat până la 1 martie 2017.

Știri 30 martie 2017

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul.
Acesta s-a născut în a doua jumătate a secolului al VI-lea şi este originar din Palestina.
Timp de 40 de ani a dus o viaţă ascetică, apoi a devenit îndrumător al monahilor din Sinai, rostind cuvinte de învăţătură în duminici şi sărbători.
A fost ales egumen al Sinaiului, perioadă în care a redactat opera sa de căpătâi, intitulată „Scara” sau „Scara Raiului”, una dintre cele mai cunoscute cărţi de spiritualitate creştin ortodoxă. Din acest motiv, sfântului i s-a atribuit şi supra-numele de Scărarul.
Sfântul Ioan Scărarul s-a mutat la Domnul în jurul anului 649.

Astăzi, de la ora 19, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite, urmată de Taina Sf. Maslu, la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de lângă localitatea 23 August.
De asemenea, vineri, de la ora 17.00, Ierarhul nostru va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala Arhiepiscopală.
Sâmbătă, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Maria Egipteanca din stațiunea Mamaia, cu prilejul hramului.
Tot sâmbătă, la ora 16.00, la biserica „Sfântul Haralambie” din Constanța, Arhiepiscopul Tomisului va întâmpina racla cu moaștele Sfintei Maria Magdalena, adusă de la mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgăneşti Vlaşca, jud. Teleorman.
Sfintele moaște vor rămâne spre cinstire până luni, 3 aprilie, ora 15.
Duminică, de la ora 8.45, IPS Teodosie, împreună cu PS Galaction, Episcop al Alexandriei și Teleormanului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Haralambie” (zona Boema).

Constănțenii sunt invitați la o conferință duhovnicească.
Tema o constituite ’’Principii de alimentație creștină’’ și va fi susținută de părintele protosinghel Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sf. Ioan Casian.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 18, la Casa de Cultură din Constanța.
Organizatorii sunt Darul Bunicii, Pur și Simplu și Ana Bistro.
Intrarea va fi liberă.

Constănţenii sunt invitaţi la concertul „În vremea aceea”.
Acesta va fi susţinut de corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului, luni, de la ora 18 la Casa de Cultură din Constanta.
Fresca muzicală pentru soliști, cor și orchestră este compusă de preotul Ion Popescu Runcu, reprezintă o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus şi se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Concertul este dirijat de pr. Arhid. Ion Iulian Dumitru.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu Orchestra Teatrului de Operă și Balet Oleg Danovski.
Biletele se găsesc la agenția casei de cultură și la pangarele tuturor bisericilor din Constanța.

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui Nicolae Steinhardt.
S-a născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască și este fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.
S-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate.
Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii și a fost doctor în drept constituțional.
Părintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele veșnice, în urma unui infarct, pe 30 martie 1989 la Baia Mare.

Avortul nu este un drept.
Administrația Trump a mai obținut o victorie importantă, de data aceasta la ONU, după ce a tăiat fondurile ONG-urilor care practică avorturile sau furnizează informații în acest sens.
Potrivit acordului final al reuniunii Comisiei privind Statutul Femeilor, avortul nu a fost inclus între „drepturile sexuale și reproductive și a fost afirmată importanța rolului femeii care se dedică familiei.
Meritul îi revine noului ambasador ONU Nikki Haley, care a luat poziție clară în favoarea protejării adevăratelor drepturi ale omului, în primul rând a dreptului la viață.

Cuantumul stimulentului de inserţie se majorează de luna viitoare de la 616 la 650 lei.
Conform Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale Constanţa, stimulentul de inserţie se acordă doar acelor părinţi care-şi scurtează concediul pentru creşterea copilului.
Această creştere are loc în condiţiile în care, la data de 1 februarie se mai înregistrase deja o mărire, de la 531 lei, la 616 lei.
Mamele vor intra, însă, în posesia banilor, abia începând cu luna mai.
Plata stimulentului de inserţie încetează când copilul împlineşte doi ani.

Manualele școlare vor fi revizuite.
Potrivit ministrului Educației, Pavel Năstase, aceste sunt foarte încărcate.
El a mai precizat că abordarea sa pleacă de la opt competenţe de bază care să fie dezvoltate gradat pe fiecare clasă şi să se regăsească în conţinutul manualelor respective.
Ministrul a mai spus că sunt ţări foarte dezvoltate care nu folosesc manuale, ci profesorul îşi pregăteşte lecţiile plecând de la un program-cadru aprobat de ministru.

Un comparator al preţurilor gazelor pentru consumatorii casnici va fi disponibil de luni pe site-ul ANRE.
Acesta va permite consumatorilor să vadă care sunt furnizorii disponibili în zona în care locuieşte şi ce oferte au aceştia.
Preţul gazelor de producţie internă va fi liberalizat de la 1 aprilie, iar tariful final al gazelor pentru populaţie va creşte cu 1-2%.
Liberalizarea pieţei gazelor va permite consumatorilor să-şi aleagă furnizorul care oferă cele mai avantajoase preţuri.