Știri 30 august 2016

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.
Acesta a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632 şi 1653.
S-a născut în jurul anului 1590, lângă Târgu-Neamţ şi a fost tuns în monahism la Mânăstirea Secu.
Aici a tradus Scara Sfântului Ioan Scărarul, si a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
În anul 1632 a fost ales Mitropolit al Moldovei, unde a păstorit până în anul 1653.
Ca mitropolit, a înfiinţat la mânăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi prima tipografie din Moldova, unde a tipărit mai multe cărţi de slujbă şi de apologetică ortodoxă, printre care şi prima carte românească tipărită în Moldova, Cazania de la 1643.
În anul 1641, Sfântul Varlaam a aşezat la mânăstirea sfinţii Trei ierarhi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Mitropolitul Varlaam s-a preocupat şi de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, unde s-a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului.
După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mânăstirea Secu, unde a mai trăit patru ani şi unde a şi fost îngropat.
Sfântul Varlaam a fost canonizat de către Sfântul Sinod în data de 12 februarie a anului 2007.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română cinstește şi pe Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu.
Acesta a trăit în secolul 17, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei.
S-a născut în ţinutul Vrancei şi a intrat în monahism la Mânăstirea Râşca, unde a vieţuit aproape 18 ani, după care s-a mutat la mânăstirea Secu, iar în anul 1641 devine egumen la Mânăstirea din cetatea Neamţului.
În anul 1667, Sfântul Ioan a fost ales episcop al Huşilor, unde a păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele de atacuri militare.
Adânc impresionat de viaţa curată şi alesele nevoinţe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, îl numeşte într-una din cărţile sale „arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.
Din anul 1674 a păstorit Episcopia Romanului până la mutarea sa la Domnul, din anul 1685, fiind înmormântat la mânăstirea Secu.

Astăzi se împlinesc 12 ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului.
Acesta s-a născut la 3 aprilie 1923, în comuna Stremţ din judeţul Alba.
În anul 1974 a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală
iar în anul 1985 a devenit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu titlul de ”Tomitanul”.
În anul 1990 a fost ales Arhiepiscop al Tomisului până în anul 2001 când s-a retras din motive de sănătate.
Înaltpreasfinţitul Lucian Florea a trecut la Domnul în ziua de 30 august a anului 2004 şi a fost înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
În timpul păstoririi sale s-au reînfiinţat, în judeţul nostru, Mănăstirile ”Dervent”, ”Peşterea Sfântului Apostol Andrei” şi ”Sfânta Elena de la Mare” şi s-au pus bazele înfiinţării Facultăţii de Teologie din Constanţa.

Parohia Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului din Constanța iși va sărbători mâine hramul.
Astfel, astăzi de la orele 18.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba privegherii.
Mâine, în ziua cinstirii Așezării în raclă a Brâului Maicii Domnului, de la ora 8:30 va fi săvârșit Paraclisul Maicii Domnului iar de la ora 10, va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, au fost aduse spre închinare moaștele Sfinților Cosma și Damian, Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Biserica este situată pe strada Merișor, numărul 13 din zona Trocadero.

Programul Litoralul pentru toți a început.
Acesta se desfășoară până la 1 octombrie, iar tarifele scad cu pănă la 70%, față de cele din plin sezon estival.
Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de varianta all inclusive, care asigură toate cele trei mese – servite în regim bufet, cu băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă.
Ținând cont de locurile puse la dispoziție de hotelieri, cel puţin 10.000 de turişti vor putea beneficia de vacante pe litoral la tarife reduse.

Două linii de autobuze îşi schimbă temporar traseul.
Potrivit RATC, este vorba despre liniile 44 şi 51.
Pe sensul de mers spre Poarta 2, traseul acestora va fi deviat, pe bulevardul I. G. Duca şi apoi pe bulevardul Ferdinand, până la Fantasio.
Măsura este luată ca urmare a lucrărilor de asfaltare de pe strada Ţepeş Vodă.
Reprezentanţii RATC spun că deocamdată, nu se ştie pentru cât timp, traseul autobuzelor va fi deviat.

Alcoolul produce schimbări dramatice în corp şi creier.
Specialiștii spun că odată ce alcoolul este absorbit în fluxul sanguin, călătoreşte prin corp şi întrerupe funcţiile normale, provocând o serie de reacţii.
În ceea ce privește creierul, alcoolul are capacitatea de a schimba gândirea, modul în care individul se comportă şi reacţionează.
Oamenii de știință au concluzionat că alcoolul provoacă desensibilizarea simţurilor şi încetinirea funcţiilor cognitive superioare.

Biserica Ortodoxă va cinsti joi pe Sfântul Dionisie Exiguul.
Cu acest prilej, Mănăstirea Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou din apropierea localității Târgușor își va sărbători hramul.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8 slujba de sfințire a noului corp de chilii, urmată de Sfânta Liturghie.

Noul tip de serviciu militar, cu durata de trei luni, va intra în vigoare în România de la 1 ianuarie.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, care a adăugat că în intervalul de 3 luni, rezerviștii militari vor beneficia de un stimulent financiar.
Acesta a mai menționat că pentru anul viitor este estimat un număr de 2.700 de rezerviști voluntari care să fie incluși în programul de formare militară.

Știri 29 august 2016

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul.
Sărbătoarea este de origine biblică şi marchează momentul uciderii prin decapitare a Sfântului Ioan.
Conform relatărilor biblice din Noul Testament, Sfântul Ioan a fost întemniţat de către regele Irod Antipa, datorită criticării concubinajului dintre rege şi cumnata sa, Irodiada.
La ziua regelui, Salomeea, fata Irodiadei, a dansat înaintea regelui desfrânat, care îi promite „orice, până la jumătate din împărăţie”.
Fata a fost sfătuită de mamă să ceară pe tipsie capul Sf. Ioan, dorinţă ce s-a împlinit pe loc.
Potrivit Tradiţiei, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-a îngropat la Ierusalim.
În anul 453, capul a fost dus la Emesa, iar în secolul IX, cinstitul cap a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie, Patriarhul Bizanţului.
În timpul cruciadelor, în anul 1204, latinii au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul şi l-au dus în Franţa, unde se afla si astăzi.
Conform unor surse istorice, sărbătoarea era ţinută iniţial în Palestina, în amintirea sfinţirii unei biserici din Samaria, unde se aflau mormintele Sf. Ioan Botezătorul şi ale Sfinţilor Prooroci Elisei şi Avdie.
Alte surse menţionează sfinţirea unei biserici din Alexandria, pe vremea Patriarhului Teofil.
Sărbătoarea este amintită şi de fericitul Augustin, care a alcătuit două predici în cinstea ei.
Pentru că Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul a fost o nedreptate plecată din nechibzuinţa şi desfrânarea regelui Irod, Biserica Ortodoxă a rânduit astăzi zi de post.

Biserica Ortodoxă Română va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei și pe Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, episcopul Romanului.
Cu acest prilej, Mănăstirea Secu își va sărbători ocrotitorii spirituali.
Astfel, IPS Teodosie va răspunde invitației IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și va participa la Sf. Liturghie oficiată la acest lăcaș de cult.
Tot mâine, de la ora 18.30, Ierarhul nostru va oficia slujba de priveghere la biserica cu hramul Așezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului din zona Trocadero.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Cosma și Damian, ale Sf. Ierarh Nicolae și ale Sf. Mare Mc. Gheorghe.

Preţul mediu al benzinei a crescut cu 2,13% în România, în doar o săptămână.
Așa arată datele serviciului Comisiei Europene de monitorizare a pieţei carburanţilor.
Este a doua cea mai mare creştere de preţ din Uniunea Europeană, după Estonia, ţară în care preţurile au crescut în acelaşi timp, cu 2,4%.
La motorină preţul mediu, în România, a crescut cu 2,16% în acest interval, până la 1,087 euro pe litru.

Angajații RATC vor ieși în stradă.
Aceștia vor organiza un protest în faţa Primăriei Constanţa.
La protestul, ce va avea loc vineri, 2 septembrie, vor participa aproximativ 80 de sindicalişti, care vor manifesta paşnic.
Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor de la RATC sunt legate de salariile mici în raport cu cele ale colegilor din ţară, situaţia financiară critică a regiei şi concurenţa neloială din partea firmelor de MAXI-TAXI.

Circulaţia pe podul de la Agigea va fi complet închisă de joi, 1 septembrie, pentru reluarea lucrărilor de consolidare.
Restricţiile vor fi ridicate până la sfârşitul anului.
Directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, a precizat că Autostrada Soarelui va intra în reabilitare în martie 2017, cu traficul restricționat pe câte o bandă, însă lucrările vor fi terminate până la începutul sezonului estival.

Naveta elevilor ar putea fi decontată integral, din toamnă.
Un proiect care prevede acest lucru este în dezbatere publică, până pe 6 septembrie, pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Potrivit proiectului, elevilor care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu li se vor deconta integral costurile aferente navetei.
În august 2013, decontarea navetei a fost plafonată, iar în urma acestei măsuri, peste 35.000 de elevi au abandonat şcoala, din lipsa banilor.

Populaţia României a scăzut într-un an cu aproximativ 100.000 de persoane.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, la 1 ianuarie 2016, populaţia rezidentă era de 19.700.000 de persoane, în scădere cu 95.900 de persoane faţă de 1 ianuarie 2015.
Cauza principală a acestei scăderi o reprezintă sporul natural negativ, adică numărul mai mic de naşteri decât cel al deceselor.
Cifrele INS mai arată că numărul persoanelor de 65 de ani şi peste este cu 300.000 mai mare decât al populaţiei tinere, cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani.

Constănțenii vor avea acces gratuit la biciclete de la 1 noiembrie.
În oraș au fost montate 24 de asemenea rastele care vor cuprinde, în total, 390 de biciclete.
Oamenii vor avea posibilitatea să folosească gratuit o bicicletă maxim 2 ore, în baza unei cartele magnetice și să returneze vehiculul la oricare dintre stațiile din municipiu.
Proiectul ar fi trebuit să fie finalizat până acum, însă, din cauza unor contestații la procedurile de achiziții și a reactualizării documentelor, au existat mai multe întârzieri.

Știri 26 august 2016

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va serba cel de-al doilea hram.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9 Sfânta Liturghie.
După slujbă, Ierahul nostru va săvârși slujba parastasului la 12 ani de la mutarea la Domnul a Arhiepiscopului Lucian Florea al Tomisului.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Nectarie aduse de la Biserica Sf. Nectarie din Constanța, care vor sta până duminică.
Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică de la ora 8.45 Sf. Liturghie la Mănăstirea Sf. Elena de la Mare din Costinești, iar luni, de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 8.30, Sf. Liturghie la Mănăstirea Lipnița, cu prilejul hramului.
Marți, Mănăstirea Secu își va sărbători ocrotitorii spirituali Sfinții Ierarhi Varlaam, mitropolitul Moldovei și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului.
Astfel, IPS Teodosie va răspunde invitației IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și va participa la Sf. Liturghie oficiată la acest lăcaș de cult.
Tot marți, de la ora 18.30, Ierarhul nostru va oficia slujba de priveghere la biserica cu hramul Așezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului din zona Trocadero.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Cosma și Damian, ale Sf. Ierarh Nicolae și ale Sf. Mare Mc. Gheorghe.

Școala de vară de la Biserica Sf. Mare Mc. Mina a ajuns la final.
Astfel, duminică, de la ora 12, va avea loc premierea copiilor care au participat la activitățile Atelierului de vară, desfășurate la biserica „Sf. M. Mc. Mina” din Constanța.
Cei mici vor fi răsplătiți, din partea parohiei, cu diplome și cadouri, iar ei, la rândul lor, au pregătit un mic program artistic și o expoziție.
Proiectul va fi reluat anul viitor.
Din septembrie, la inițiativa preotului paroh Claudiu Banu va demara un nou proiect social, adresat bătrânilor singuri și nevoiași.
Astfel, lunar, un bătrân cu pensie mică, din parohie, va beneficia de tratament, cazare și masă la Centrul Medical „Sf. Elena” din Costinești.

Arhiepiscopia Tomisului organizează simpozionul intitulat ’’România în Primul Război Mondial’’.
Acesta face parte din cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 11:00, la Mănăstirea Rafaila din jud. Vaslui.
Din partea Arhiepiscopiei Tomisului vor lua cuvântul Protos. Maxim Vlad și directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche, directorul Filialei Constanța a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Costin Scurtu, profesorul Florin Bătrânac de la Șc. Nr. 24 Ion Jalea din Constanța și prim-vicepreşedintele Filialei Judeţene Constanţa a Asociaţiei Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Pavel Oțelea.
Simpozionul este organizat în colaborare cu Episcopia Hușilor, Asociația Culturală „Astra Dobrogeană” și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Filiala Negrești.

Biserica Ortodoxă din Moldova propune canonizarea unor români basarabeni.
Este vorba despre Valeriu Gafencu, părintele Alexandru Baltagă dar și părintele Sofian Boghiu.
Toți aceștia au suferit sub regimul comunist adus cu tancurile din URSS.
Recent, Biserica Ortodoxă a Rusiei a canonizat doi basarabeni, pe Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni și pe Fericita Agafia Maranciuc.

Constănţenii care doresc debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire mai au la dispoziţie numai câteva zile pentru a solicita sistarea furnizării de apă caldă de la RADET.
Conducerea Regiei a anunţat că data limită pentru depunerea cererilor de eliberare a avizului de deconectare sau debranşare este 15 septembrie.
Cei care se debranșează ilegal riscă amenzi de până la 100.000 de lei.

Muzeul de Artă Populară din Constanța ar putea fi reabilitat.
Primăria intenționează să obțină fonduri europene pentru reabilitarea imobilului, dar pentru a putea întocmi un proiect în acest sens are nevoie expertize de specialitate.
Fațada clădirii prezintă numeroase crăpături și fisuri, tencuiala s-a degradat pe porțiuni largi, iar sistemele de preluare a apelor pluviale sunt vizibil deteriorate.

Părinții care își vor înscrie copiii de clasele 0 – IV la programele after school vor primi tichete în valoare de 200 de lei.
Camera Deputaților a aprobat tacit propunerea legislativă care prevedea modificarea Legii Educației.
Potrivit proiectului, părinţii urmează să primească tichetele de 200 de lei pentru plata serviciilor after school de anul viitor. Programul reprezintă un ajutor pentru fiecare elev și cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parțial, costurile școlii sau ale organizațiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecțiilor.

Ministerul Sănătăţii va achiziţiona, în regim de urgenţă, 120.000 de doze de vaccin hexavalent necesar pentru imunizarea bebeluşilor.
Declarația aparține purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurenţiu Colintineanu.
Potrivit acestuia, va fi făcut un nou contract-cadru pe mai mulţi ani, iar furnizorul va asigura, anual, o anumită cantitate.
Vaccinul hexavalent face parte din schema obligatorie de imunizare a copiilor şi se administrează împotriva tetanosului, tusei convulsive, difteriei, poliomielitei, dar şi a hepatitei B.

Medicii atenţionează asupra consumului de zahăr, care trebuie să fie moderat, deoarece poate da dependenţă.
Cantitatea de 10-15 grame de zahăr, în 100 de grame de produs, este considerată de medici o măsură periculoasă pentru sănătate, putând declanșa obezitatea.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că zahărul ar trebui să reprezinte doar 10% din aportul energetic, indiferent de vârstă.
Acest procent ar fi echivalentul a 50 de grame de zahăr sau 12 lingurițe pe zi.
Specialiştii susțin că organismul recunoaşte zahărul natural, regăsit în fructe şi legume.

Guvernul german a aprobat o nouă strategie de apărare civilă a țării.
Aceasta include măsuri de prevenire împotriva atacurilor teroriste cu arme chimice sau împotriva celor cibernetice.
Documentul, le recomandă cetățenilor să-și facă provizii de apă potabilă pentru cinci zile, iar de alimente, pentru zece.
Printre măsurile propuse se mai află creșterea fondurilor destinate poliției, alături de interzicerea vălului islamic, care acoperă fața, cu excepția ochilor.

Știri 25 august 2016

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va serba cel de-al doilea hram.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9 Sfânta Liturghie.
După slujbă, Ierahul nostru va săvârși slujba parastasului la 12 ani de la mutarea la Domnul a IPS Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Nectarie aduse în această seară de la Biserica Sf. Nectarie din Constanța, care vor sta până duminică.

Școala de vară de la Biserica Sf. Mare Mc. Mina a ajuns la final.
Astfel, duminică, de la ora 12, va avea loc premierea copiilor care au participat la activitățile Atelierului de vară, desfășurate la biserica „Sf. M. Mc. Mina” din Constanța.
Cei mici vor fi răsplătiți, din partea parohiei, cu diplome și cadouri, iar ei, la rândul lor, au pregătit un mic program artistic și o expoziție.
Proiectul va fi reluat anul viitor.
De luna viitoare, la inițiativa preotului paroh Claudiu Banu va demara un nou proiect social, adresat bătrânilor singuri și nevoiași.
Astfel, lunar, un bătrân cu pensie mică, din parohie, va beneficia de tratament, cazare și masă la Centrul Medical „Sf. Elena” din Costinești.

Arhiepiscopia Tomisului organizează simpozionul intitulat ’’România în Primul Război Mondial’’.
Acesta face parte din cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, la Mănăstirea Rafaila din jud. Vaslui.
Din partea Arhiepiscopiei Tomisului vor lua cuvântul Protos. Maxim Vlad și directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche, directorul Filialei Constanța a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Costin Scurtu, profesorul Florin Bătrânac de la Șc. Nr. 24 Ion Jalea din Constanța și prim-vicepreşedintele Filialei Judeţene Constanţa a Asociaţiei Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Pavel Oțelea.
Simpozionul este organizat în colaborare cu Episcopia Hușilor, Asociația Culturală „Astra Dobrogeană” și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Filiala Negrești.

Guvernul a aprobat, ieri, “Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării”.
Strategia este cadrul legal de care avea nevoie Delta Dunării pentru a demara proiectele de investiţii în teritoriul celor 38 de unităţi administrative din judeţele Tulcea şi Constanţa.
Potrivit negocierilor purtate cu ministerele de resort care gestionează programele naționale finanțate din fonduri europene, în perioada 2014-2020, sunt estimate investiţii de aproximativ 1,3 miliarde euro, cele mai importante dintre acestea fiind în lucrări de infrastructură.

Turiştii români vor putea ajunge pe litoral cu avionul.
Federaţia Asociaţiilor de Promovare a Turismului din România a încheiat un protocol cu Asociaţia Aeroporturilor din România pentru a creşte vizibilitatea destinaţiilor turistice şi a numărului de turişti atraşi în acestea.
Cele două organizaţii vor face schimb de informaţii, vor avea acţiuni comune de promovare, vor participa la târguri de turism şi vor căuta soluţii pentru a mări numărul zborurilor interne.

Autostrada Soarelui şi drumurile naţionale din judeţul Constanţa intră în reparaţii.
Lucrările vor fi executate sub trafic, pe suprafeţe relativ restrânse, pe perioade scurte de timp, de la câteva zile la maxim două săptămâni.
Lucrările se desfăşoară de luni până joi în intervalul orar 09.00 – 17.00 şi vineri între 09.00 – 12.00.
Sâmbătă şi duminică se efectuează lucrări, în funcţie de intensitatea traficului rutier de pe tronsonul de drum vizat.

Elevii de clasa a IV-a vor avea șapte manuale noi.
Este vorba despre Limba modernă franceză, Limba modernă germană, Limba şi literatura română pentru secţiile cu predare în limba maghiară, Educaţie civică, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice și Religie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, alte două manuale, pentru disciplinele matematică şi limba modernă engleză, vor ajunge în şcoli în perioada septembrie-octombrie.
Aceasta a mai afirmat că pentru manualele de limba şi literatura română, ştiinţele naturii, istorie şi geografie contestaţiile la licitaţii se află pe rolul instanţelor.

Un deţinut va beneficia de 20 de zile reduse din pedeapsă, indiferent de numărul de invenţii sau lucrări ştiinţifice elaborate.
Așa prevede o hotărâre adoptată de Guvern.
Potrivit noilor reglementări, confirmarea caracterului ştiinţific se face de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, în baza unei cereri scrise adresate de către deţinut conducerii penitenciarului.
Publicarea lucrării ştiinţifice se realizează prin grija şi pe cheltuiala deţinutului, la edituri recunoscute la nivel academic şi fără implicarea administraţiei penitenciarului.

Prima staţiune ortodoxă “Silva” și-a făcut apariţia la Soci, în Rusia.
Aceasta are ca țintă dezvoltarea pelerinajului și promovarea istoriei regiunii.
Stațiunea ortodoxă dispune de două centre de recreere, de trasee turistice și teleferice.
Vizitatorii staţiunii pot merge în Biserica Ortodoxă grecească Sfântul Gheorghe și pot vedea ruinele unor biserici medievale creștine.

Copiilor din școala elementară din California li se vor preda lecții LGBT.
Manualele LGBT vor fi lansate începând cu anul viitor, urmând să fie utilizate în clasă, în școlile de stat.
Copiii vor vorbi despre familiile neconvenționale, diversitatea de gen și căsătoriile între homosexuali.
Inițiatorul ideii a fost un reprezentant al homosexualilor, politicianul californian Milk Harvey, iar părinții elevilor americani au sprijinit aproape în unanimitate proiectul.

Știri 24 august 2016

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va serba cel de-al doilea hram.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9 Sfânta Liturghie.
După slujbă, Ierahul nostru va săvârși slujba parastasului la 12 ani de la mutarea la Domnul a IPS Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Nectarie aduse joi seara de la Biserica Sf. Nectarie din Constanța, care vor sta până duminică.

Deodorantele de tip roll-on sunt periculoase pentru sănătate.
77 % dintre deodorantele tip roll-on analizate conţin substanţe perturbatoare ale sistemului endocrin şi substanţe alergene.
29% dintre acestea conțin BHT o substanță cu potențial cancerigen, iar 23% dintre produsele analizate conțin clorhidrat de aluminiu o substanță cu potențial toxic asupra creierului.
Studiul a fost realizat de Asociaţia Pro Consumatori, în care au fost analizate 31 de tipuri de deodorante.

Ministerul Finanțelor a reintrodus scutirile de impozit pentru soțiile veteranilor de război.
Totodată, veteranii de război, văduvele de război, persoanele persecutate din motive politice, precum şi cele deportate în străinătate ori care au fost prizonieri vor continua să beneficieze, și în acest an, de facilităţile fiscale acordate până la 31 decembrie 2015.
În cazul clădirilor sau terenurilor deţinute în comun de soţi cu o terţă persoană, facilitatea fiscală se va acorda doar pentru partea deţinută de categoriile sus menţionate şi de soţii/soţiile acestora.
Scutirile de impozit se vor aplica în termen de 30 de zile.

Datoriile restanţierilor la bănci ar putea fi reţinute direct la angajator.
Potrivit unui proiect de lege, vor fi eliminaţi, astfel, paşii în care executarea silită este dispusă de instanţa de judecată, dar vor fi introduse totuşi titluri executorii notariale.
Conform noului proiect, reţinerile se vor face direct din salariu şi nu prin poprirea contului.
Aceasta va fi posibilă doar dacă datornicul obţine şi alte venituri, în afară de cele de natură salarială.

Salariul minim s-ar putea majora la 1.450 de lei.
Sindicatele, patronatele și reprezentanți ai Ministerului Muncii discută, în această perioadă, despre majorarea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2017.
Potrivit deciziei asumate pe 11 august de către membrii grupului de lucru constituit, la nivelul Ministerului Muncii, urmează să fie realizat un studiu independent cu privire la salariul minim.
În prezent, salariul minim pe economie este de 1.250 de lei.

O gospodărie a cheltuit în medie pe lună, anul trecut, 60,48 lei pentru produse medicale, aparate și medicamente.
Așa arată datele Institutului Național de Statistică.
Cea mai mare sumă a fost cheltuită pentru medicamente, 58 lei, iar restul pentru aparatură terapeutică și echipamente medicale. Pensionarii au cheltuit cel mai mult pentru medicamente, 91,19 lei, iar cheltuielile totale ale gospodăriilor au fost, în 2015, în medie, de 2 mii lei, lunar, per gospodărie.
Niveluri scăzute și sub medie s-au înregistrat și în gospodăriile de lucrători pe cont propriu în activități neagricole, agricultori și pensionari.

Un program pentru părinţii care au copii cu autism a fost lansat recent în România.
Acesta presupune formarea profesională, pe o perioadă de un an, a unui grup de absolvenţi de psihologie care, la rândul lor, în fiecare regiune din întreaga ţară, vor forma alte grupuri de lucru.
Programul este orientat către părinţi și vine ca o soluţie la nevoia acestora de a fi consiliaţi.
Totodată, prin acest program se doreşte dezvoltarea serviciilor de suport în terapia autismului, în baza unor structuri din care să facă parte reprezentanţi ai ONG-urilor, ai administraţiilor locale şi părinţi.

Numărul turiştilor care aleg ţara noastră pentru petrecerea vacanţelor a crescut.
Datele Institutului Naţional de Statistică arată că numărul turiştilor care aleg ţara noastră pentru petrecerea vacanţelor a crescut în prima jumătate a anului cu peste 11%, faţă de perioada similară a anului trecut.
Tot mai mulţi europeni aleg litoralul românesc sau merg în Delta Dunării, Transilvania, Bucovina și pe Valea Prahovei.

Elevii de clasa a patra nu vor avea toate manualele la începutul noului an şcolar.
Aceasta din cauza unor încălcări grave ale procedurii de licitaţie, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Mirabela Amarandei.
Este vorba despre manualele de limba şi literatura română, ştiinţe ale naturii, istorie şi geografie.
Mirabela Amarandei a precizat că neregulile au fost constatate de către Corpul de control al premierului, iar directorul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, care a organizat licitaţia, a fost schimbat din funcţie.
Ea a mai spus că, pe măsură ce contestaţiile se vor soluţiona, ministerul va putea asigura manuale şcolare pentru cele patru discipline.

Ministerul Finanțelor propune ca angajatorii care nu virează statului impozitele reținute la sursă să fie urmăriți penal.
În acest caz situația este mult mai complicată, dacă angajatorul nu plătește aceste taxe și contribuții, cel afectat este angajatul, care nu mai beneficiază de asigurare de sănătate și vechime la pensie.
Propunerea legislativă vine ca urmare a încasărilor slabe la buget din acest an, care sugerează creșterea evaziunii fiscale.