“Vestea cea bună” – BINECUVÂNTAREA ȘI BLESTEMUL CRUCII
Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.
Catedrala Mântuirii Neamului va fi închisă de Paști.
Potrivit unui comunicat al Patriarhiei, în perioada sărbătorilor pascale și pe întreaga durată a acestora, Catedrala Națională nu va fi deschisă pentru slujbe sau vizitare, deoarece, în prezent, în interiorul acesteia se continuă execuția lucrărilor de pictură.
Doar slujba Vecerniei, care va preceda Procesiunea de Florii, va fi săvârșită în după-amiaza Sâmbetei lui Lazăr, pe platoul situat în fața Catedralei Naționale.
Patriarhia Română precizează că slujbele liturgice dedicate Sărbătorii Învierii Domnului vor fi săvârșite la Catedrala Patriarhală.
Nouă containere pentru reciclarea produselor textile vor fi amplasate în orașul Constanța.
În prezent, în oraș există un singur astfel de container, în zona ICIL.
„În aproximativ o lună urmează să fie montate și celelalte containere în mai multe zone ale orașului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Luminița Lare.
Industria textilă este una dintre cele mai poluatoare, în special din cauza articolelor realizate din fibre artificiale, care rezistă în natură la fel de mult precum plasticul.
Lucrările la parcul de pe locul fostelor Galerii Soveja ar putea fi reluate în primăvară.
Primarul Vergil Chițac spune că atribuțiile vor fi împărțite între municipalitate, Confort Urban și unul dintre operatorii care se ocupă de spațiile verzi din Constanța.
În schimb, lucrările la parcul Perdeaua Verde de la ieșirea din Constanța către Lazu și Cumpăna nu vor fi deocamdată finalizate.
Primarul Constanței, Vergil Chițac spune că în zonă vor fi realizate și căi de acces, dar și sonde pentru irigații.
Rata fertilității din Uniunea Europeană a scăzut îngrijorător.
Este vorba de o scădere de 1,34%, cea mai redusă cotă de la începutul măsurătorilor din anul 2001.
România se situează ușor peste această cotă, dar este sub nivelul statelor din vecinătate.
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au născut 3,55 de milioane de copii, o scădere cu 120.000 de nașteri față de anul precedent.
Mai multe asociaţii care activează în domeniul protecţiei mediului cer ministrului Diana Buzoianu să se opună unei iniţiative europene de reducere a nivelului de protecţie a apelor.
Acestea spun că o astfel de măsură, deşi ar putea încuraja industria, ar duce la creşterea gradului de poluare a apelor, inclusiv în România.
De asemenea, asociațiile au mai precizat că Uniunea Europeană vrea să reducă nivelul de protecţie a apelor, pentru a înlesni investiţii, inclusiv în sectorul mineritului, ceea ce, va înrăutăţi starea apelor.
Românii plătesc mai mult pentru alimente, servicii și energie comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Inflația se menține peste 9% pentru a șaptea lună consecutiv.
La capitolul alimente, cea mai mare creștere de preț s-a înregistrat la cafea, care este cu peste 25% mai scumpă decât anul trecut.
S-au scumpit și fructele proaspete cu 16%, pâinea și laptele cu 10%, ouăle cu 14% și carnea, în medie, cu 10%.
Există însă și câteva alimente care s-au ieftinit față de anul trecut, printre care cartofii, fasolea, făina și mălaiul.
Etapa județeană a Olimpiadei de Religie se va desfășura mâine la Liceul teoretic Decebal din Constanța.
Proba de concurs va începe la ora 10.00, iar durata acesteia este de 3 ore.
Accesul candidaților va fi permis în intervalul orar 8.15 – 9.15, pe baza carnetului de elev sau a cărții de identitate.
Rezultatele vor fi afișate la sediul centrului de concurs.
Mănăstirea Văcăreștii Noi din județul Constanța organizează o conferință națională.
Tema o constituie “Patologia adicției și sensul vieții. Vindecarea prin credință și intervenții psihoterapeutice” și se va desfășura mâine, de la ora 14.00, la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Conferința va fi susținută de coordonatorul Centrului Ortodox de Recuperare din Adicții “Sf. Maximilian” din Iași, părintele Iulian Negru, decanul Facultății de Psihologie, din cadrul Universității Ovidius, Conf. Univ. Dr. Raluca Matei, Lect. Univ. Dr. Marinela Carmen Grigore și Lect. Univ. Dr. Ionuț Eduard Bolboașă, din cadrul Facultății de Psihologie, Universitatea Ovidius și psiholog clinician Oana Sorina Florescu.
De asemenea, va fi prezent și Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Scopul evenimentului este de a oferi răspunsuri teologice și psihologice concrete la consecințele devastatoare ale adicției.
CRTS Constanța și Arhiepiscopia Tomisului organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura luni, 16 martie, în Sala Mare a Centrului Eparhial Tomis.
Acțiunea de donare va avea loc între orele 8.30 și 12.30.
Astăzi este Ziua Mondială a Somnului.
Aceasta este coordonată de Asociaţia Mondială a Medicinei Somnului și are ca scop conştientizarea tulburărilor de somn, cu ajutorul unui specialist în domeniu.
Cele mai multe tulburări de somn pot fi prevenite sau tratate, dar mai puţin de o treime din suferinzi recurg la ajutor profesionist.
Tulburările de somn constituie o problemă globală ce ameninţă sănătatea şi calitatea vieţii pentru jumătate din populaţia lumii.
Potrivit statisticilor, 10% din populaţia mondială este mulţumită cu 6-7 ore de somn pe noapte, iar 15% are nevoie de mai mult de 9 ore.
Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane.
Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat anterior, hotărârea care să permită prezenţa în baza de la Mihail Kogălniceanu a unor capabilităţi ale Statelor Unite, ce se vor desfăşura pe o perioadă determinată.
Subiectul a fost dezbătut în ședința CSAT de miercuri.
Preţurile combustibililor continuă să crească la nivel mondial, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
În România, preţul motorinei a crescut cu aproape 20 de bani, în ultimele două zile și a ajuns la majoritatea benzinăriilor, la aproape 8,90 lei, în cazul variantei standard, şi la peste 9,40 lei pentru cea premium.
Şi preţul benzinei a crescut, astfel că varianta standard este comercializată la un preţ mediu ce depăşeşte 8,40 lei pe litru, în timp ce preţul pentru benzina premium trece de 9,10 lei, la tot mai multe staţii de alimentare cu carburanţi.
Mănăstirea Văcăreștii Noi din județul Constanța organizează o conferință națională.
Tema o constituie “Patologia adicției și sensul vieții. Vindecarea prin credință și intervenții psihoterapeutice” și se va desfășura sâmbătă, de la ora 14.00, la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Conferința va fi susținută de coordonatorul Centrului Ortodox de Recuperare din Adicții “Sf. Maximilian” din Iași, părintele Iulian Negru, decanul Facultății de Psihologie, din cadrul Universității Ovidius, Conf. Univ. Dr. Raluca Matei, Lect. Univ. Dr. Marinela Carmen Grigore și Lect. Univ. Dr. Ionuț Eduard Bolboașă, din cadrul Facultății de Psihologie, Universitatea Ovidius și psiholog clinician Oana Sorina Florescu.
Scopul evenimentului este de a oferi răspunsuri teologice și psihologice concrete la consecințele devastatoare ale adicției.
CRTS Constanța și Arhiepiscopia Tomisului organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura luni, 16 martie, în Sala Mare a Centrului Eparhial Tomis.
Acțiunea de donare va avea loc între orele 8.30 și 12.30.
Camera Deputaţilor a adoptat modificări la legea privind protecţia copilului, astfel încât tinerii care părăsesc sistemul de protecţie socială să primească fără discriminare o indemnizaţie lunară până la 26 de ani.
Pentru a primi banii, ei trebuie să urmeze o formă de învăţământ sau să fie angajaţi.
Măsura elimină excepţia care îi excludea pe cei ieşiţi din sistem înainte de octombrie 2023.
Actul normativ va fi transmis preşedintelui pentru promulgare.
,,Salvați Copiii” Romania cere autorităților măsuri urgente împotriva sărăciei infantile.
Organizaţia atrage atenţia că 32% dintre copiii mai mici de 16 ani sunt afectaţi de privaţiuni materiale, mai mult decât dublul mediei la nivelul Uniunii Europene.
Datele Eurostat arată că o treime dintre minorii care au între 10 şi 15 ani se confruntă cu lipsuri materiale, fenomen întâlnit şi la aproape 28% dintre copiii mai mici de 6 ani.
Gara din Constanța va fi modernizată.
Purtătorul de cuvânt al Regionalei CFR SA Constanța, Cătălin Schipor, a declarat că “zilele trecute a fost obținut certificatul de urbanism, iar în momentul de față se caută o sursă de finanțare pentru executarea proiectului”.
În ceea ce privește ideea de relocare a Gării actuale, nu există nicio propunere în acest moment.
Inteligența artificială revoluționează cercetarea farmaceutică.
Aceasta reduce costurile și timpul de cercetare cu până la 30%.
În prezent, 62% dintre companiile farmaceutice integrează soluții de inteligență artificială în departamentele lor de cercetare și dezvoltare, cu o creștere estimată de 45% în următorii cinci ani.