Știri 4 martie 2026

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji mâine la Catedrala Arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși de la ora 6.50, Sfânta Liturghie.
Noaptea, de la ora 20.45, va oficia Acatistul Maicii Domnului.

Patriarhia Română adresează un apel la rugăciune și responsabilitate, pentru reinstaurarea păcii și a bunei înțelegeri între popoare.
Apelul vine în contextul escaladării conflictului militar din Orientul Mijlociu, soldat deja cu numeroase victime, precum și al împlinirii a patru ani de la începutul războiului din Ucraina.
Consecințele războiului sunt reflectate în creșterea alarmantă a numărului de victime civile, în amplificarea violenței și a tulburărilor sociale și în extinderea sărăciei și a foametei.

CRTS Constanța roagă locuitorii municipiului și din localitățile limitrofe să doneze sânge.
În acest moment este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de 0 negativ și A pozitiv.
Programul de donare este de luni până vineri intre orele 7.30-13.30.

România este pregătită să menţină prețul la benzină şi motorină.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a atras atenţia că nu există, în acest moment, niciun motiv ca tariful carburanţilor să ajungă 10 lei pe litru, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu.
Bogdan Ivan a precizat că nu vor fi probleme nici în privinţa gazelor naturale, întrucât nivelul stocurilor este peste pragul necesar pentru siguranţa energetică.

Sistemul de garanţie-returnare ar putea include mai multe categorii de ambalaje din sticlă, plastic sau metal.
Așa prevede un proiect adoptat de Senat, ca primă cameră sesizată.
Măsura va fi aplicabilă din anul 2028 și este motivată de faptul că încă sunt multe recipiente de acest tip care ajung la groapa de gunoi, în loc să fie transformate în materie primă reciclabilă.
Potrivit fostului ministru al Mediului, Mircea Fechet, peste 8 miliarde de ambalaje au fost colectate până în prezent, în SGR.

Comisia Europeană alocă 65 de milioane de euro pentru plata primelor de carieră didactică.
Profesorii care predau în învățământul preuniversitar și universitar vor primi anual 1.500 de lei, sub forma unui voucher, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Roxana Mânzatu.
Numărul beneficiarilor a fost redus însă de la 267.000 la 220.000 de cadre didactice și cel puțin 65% din sumă trebuie alocată cursurilor de formare profesională stabilite de Ministerul Educației.

Producătorii români de flori cer ajutorul autorităților pentru a evita falimentul.
În acest domeniu, costurile au crescut semnificativ, iar producătorii din țară spun că nu sunt deloc ajutați de către stat, deși clima și solul de la noi le permit să cultive florile pe care le importăm.
Cultivatorii români asigură 30% din consumul intern de flori, iar restul provin din import.

Știri 3 martie 2026

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji în această seară în stațiunea Neptun-Olimp.
Ierarhul nostru, va oficia de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului”.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

Astăzi este Ziua Mondială a Scriitorilor.
Tot astăzi este sărbătorită și arta scrisului şi toţi cei care scriu creativ, se străduiesc să înţeleagă viaţa şi cred în libertatea cuvântului.
Evenimentul este organizat de Centrele PEN din fiecare ţară, afiliate la Organizaţia Internaţională a Scriitorilor.
Aceasta a fost creată în 1921 de un grup de scriitori englezi şi francezi pentru a celebra literatura şi pentru a promova prietenia şi cooperarea intelectuală între scriitorii de pretutindeni.
PEN Clubul Român a fost creat în anul 1923, l-a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, şi a reunit cele mai importante nume ale literaturii române.
Numărul exact al scriitorilor din întreaga lume este necunoscut, dar este estimat între 100.000 şi 200.000.

CRTS Constanța roagă locuitorii municipiului și din localitățile limitrofe să doneze sânge.
În acest moment este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de 0 negativ și A pozitiv.
Programul de donare este de luni până vineri intre orele 7.30-13.30.

Ansamblul rupestru de la Murfatlar va fi conservat, reabilitat și pus în valoare.
Este vorba despre un program inițiat de Consiliul Județean Constanța.
Proiectul este la început și se caută finanțarea necesară, a declarat președintele CJC, Florin Mitroi.
Ansamblul rupestru de la Murfatlar cuprinde mai multe încăperi și galerii săpate în dealul de cretă din zonă și datează de dinainte de anul 1.000.
Specialiștii sunt de părere că reprezintă vestigiile primei mănăstiri din Dobrogea creștină.

Radio România a lansat ieri campania „Stai sigur pe net”, pentru siguranța digitală a minorilor.
Acesta este un demers jurnalistic și educațional, dedicat siguranței copiilor și adolescenților în spațiul virtual, ce urmărește informarea corectă a tinerilor cu privire la riscurile la care se expun pe rețelele sociale.
Campania „Stai sigur pe net” nu critică tehnologia, ci oferă instrumentele pentru a fi utilizată fără a periclita echilibrul emoțional și siguranța tinerilor și ajută ca părinții și profesorii să înțeleagă ce se întâmplă cu adevărat în universul digital al copiilor.

La toate punctele de trecere a frontierei cu România se aplică sistemul de intrare-ieșire al Uniunii Europene.
Aceasta presupune înregistrarea datelor biometrice și de călătorie ale cetățenilor din țări non-comunitare care intră în spațiul Schengen pentru maxim 90 de zile.
Sistemul Entry – Exit devine operațional și la punctele de frontieră maritime și fluviale din Dobrogea, respectiv la frontiera maritimă (Marea Neagră) – Constanța, Constanța-Sud-Agigea, Mangalia, Sulina și frontiera româno-ucraineană – Isaccea, Tulcea.

În legume și fructe au fost găsite reziduuri de pesticide peste limită.
Rezultatele unor analize efectuate anul trecut arată faptul că, 45 de probe de legume, fructe și cereale românești au fost depistate cu reziduuri de pesticide peste limita maximă admisă.
Astfel, în cazul legumelor deși la roșii s-au identificat cele mai multe nereguli raportat la numărul analizelor efectuate din fiecare sortiment, salata verde este cea care are cele mai multe probleme.
Potrivit Autorității Naționale Fitosanitare, în cazul fructelor s-au înregistrat depășiri la căpșune, piersici, pere și mere.

Știri 2 martie 2026

Patriarhia Română îndeamnă la respectarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți.
În „Anul omagial al pastorației familiei creștine”, toate eparhiile sunt îndemnate să sprijine femeile însărcinate aflate în dificultate, să încurajeze tații copiilor nenăscuți să își asume responsabilitatea firească față de mamă și copil și să ofere, prin intermediul parohiilor, mănăstirilor și centrelor social-filantropice ajutor material și îndrumare sufletească.
Din anul 1958 până în prezent, în România au fost înregistrate peste 23 de milioane de avorturi.

CRTS Constanța roagă locuitorii municipiului și din localitățile limitrofe să doneze sânge.
În acest moment este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de 0 negativ și A pozitiv.
Programul de donare este de luni până vineri intre orele 7.30-13.30.

Crucea Roșie Română condamnă tentativele de fraudă cu donații către organizație.
Aceasta semnalează prezența unor tentative de fraudă în mediul online care încurajează cetățenii din România să facă donații către organizație, în schimbul unor câștiguri substanțiale și rapide pe platforme de tranzacționat active financiare.
Organizația face apel la toți cei care vor să susțină cauzele Crucii Roșii Române să nu se lase păcăliți de campaniile malițioase și să se informeze corect înainte de a da curs unor astfel de îndemnuri.

Primarii mai multor oraşe vor să interzică jocurile de noroc.
Ei şi-au anunţat intenţia imediat după ce Guvernul, prin reforma administraţiei, le-a oferit autorităţilor locale dreptul de a autoriza sau nu funcţionarea acestor activităţi.
Edilul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a redactat deja proiectul de hotărâre prin care jocurile de noroc vor fi interzise în municipiu.
Declarații similare au venit și din partea primarilor din Slatina, Bacău, Roman, Târgoviște sau Râșnov.

Peste 20 de autobuze electrice vor fi introduse pe traseu, în perioada mai–iunie, în municipiul Constanța.
Primarul Vergil Chițac și viceprimarul Adriana Arghirescu au testat autonomia unui astfel de mijloc de transport în comun.
Autobuzele electrice sunt achiziționate prin PNRR și vor deservi linia 2-43.

Impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse în funcție de vechimea acestora.
Astfel, potrivit executivului, impozitele locale pentru clădiri vor fi reduse cu 15% pentru cele cu o vechime cuprinsă între 50 şi 100 de ani şi cu 25% pentru clădirile cu o vechime de peste 100 de ani.
Actul normativ prevede şi reduceri de până la 50% la impozitele plătite pentru imobilele deţinute de către persoanele cu dizabilităţi.
Aceste valori se aplică de la 1 ianuarie, iar primăriile vor putea recalcula noile impozite în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Au fost lansate Programul Național și Registrul de Screening Neonatal.
Acestea au scopul de a asigura nou-născuților îngrijirea adecvată încă din primele zile de viață.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat că implementarea acestui instrument aliniază România la standardele europene în ceea ce privește monitorizarea indicatorilor de sănătate neonatală și dezvoltarea programelor de prevenție.
Potrivit statisticilor, rata mortalității infantile și neonatale rămâne o provocare majoră, în special în rândul copiilor născuți prematur și în comunitățile defavorizate, unde inegalitățile sociale se reflectă direct în indicatorii de sănătate.

Știri 27 februarie 2026

Biserica Ortodoxă Română îi va cinsti mâine pe Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman din Dobrogea.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la ora 15.30, Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Gherman” din Constanța.
Apoi, de la ora 18.00, va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Mangalia.
Mâine, de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Gherman” din apropierea localității Băneasa, județul Constanța.
Tot mâine, de la ora 18.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de călugărie la mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”, situată în apropierea comunei Târgușor, județul Constanța.
Apoi, de la ora 20.45, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.30, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie în biserica mare a mănăstirii „Sfântul Ioan Casian”, situată în apropierea comunei Târgușor, județul Constanța.
După slujbă, va fi lansat volumul „Profetul de la Munte – Arhimandritul Iustin Pârvu”, semnat de Protosinghel Iustin Petre, starețul mănăstirii Sf. Ioan Casian.
De la ora 17.00, ierarhul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Nașterea Maicii Domnului din Mangalia.

CRTS Constanța roagă locuitorii municipiului și din localitățile limitrofe să doneze sânge.
În acest moment este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de 0 negativ și A pozitiv.
Programul de donare este de luni până vineri intre orele 7.30-13.30.

Programul de reabilitare a infrastructurii pietonale continuă pe mai multe străzi din municipiul Constanța.
Echipele Confort Urban intervin cu utilaje pentru decopertarea zonei pietonale pe strada Dezrobirii, porțiunea cuprinsă între strada Eliberării și bulevardul I.C. Brătianu. Lucrări de reabilitare a trotuarelor au loc și pe Aleea Mărgăritarelor, strada Cpt. Dobrilă Eugeniu și pe Aleea Hortensiei din cartierul Tomis Nord, pe strada Nicolae Teodoreanu din cartierul Palas, precum și pe străzile Dobrogei și Radu Calomfirescu din cartierul Tomis II.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zonele respective sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța dispune de un sistem de monitorizare unde poate fi urmărit în timp real statusul pacientului.
Astfel, atât bolnavii, cât și aparținătorii pot afla în orice moment la ce fel de urgență sunt încadrați, pe baza codurilor de culoare din triaj, starea pacientului și timpii maximi de așteptare până la preluare și numele medicului care se ocupă de pacientul respectiv.
Informațiile afișate în timp real despre statusul pacientului reduc tensiunile în rândul aparținătorilor și fac mai eficientă munca medicilor, a declarat șefa Unității de Primiri Urgențe, dr. Mihaela Radu.

Ministrul Dezvoltării a inaugurat ieri o nouă creșă în județul Constanța, la Murfatlar.
Ministrul Cseke Atilla a fost prezent la eveniment.
Este a doua creșă din județul Constanța construită prin Programul guvernamental „Sfânta Ana”, după ce, în ianuarie, ministrul a inaugurat prima unitate de acest fel din județ și a 49-a din țară la Hârșova.

Primăria Cumpăna a inaugurat luni nodul rutier de descărcare de pe Autostrada A4.
Aceasta a fost legată direct de comuna Cumpăna din Constanța.
Amplasat în zona străzii Prelungirea Tractorului, accesul conectează DN39E și creează o mobilitate îmbunătățită pentru sudul județului Constanța.
Proiectul are impact direct asupra traficului și contribuie la decongestionare, siguranță rutieră crescută și acces rapid către principalele artere de transport.

Afişarea mesajelor prin care oamenii sunt informaţi cum pot semnala cazurile de trafic de persoane, va deveni obligatorie.
Așa prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.
Anunţuri sub formă de afiş vor fi amplasate în unităţi turistice, centre de acordare a vizelor, la operatorii de transport sau agenţiile de plasare a forţei de muncă.
Nerespectarea noilor prevederi va fi sancţionată cu amendă care poate ajunge la 1.000 de lei.