Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica dinaintea Nașterii Domnului sau a Sfinților Părinți după trup ai Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Ap. Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.
Moaștele Sfântului Vasile cel Mare vor sosi la biserica Bunavestire din Constanța.
Cu acest prilej, duminică, de la ora 18, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Acatistului Sf. Vasile cel Mare, urmată de Paraclisul Maicii Domnului.
La final, Ierarhul nostru va ține și un cuvânt de învățătură.
Petrom a ieftinit, din nou, motorina cu 5 bani pe litru.
Astfel, prețul motorinei comercializate în benzinăriile Petrom a scăzut cu 10 bani în două zile.
Prețurile carburanților comercializați la noi în țară sunt direct legate de cotațiile internaționale ale produselor petroliere și de cursul de schimb.
În ultimele luni, barilul a coborât de la 65 la 40 de dolari, iar cursul de schimb a rămas relativ constant, distribuitorii de carburanți au fost nevoiți să scadă prețurile produselor comercializate.
Medicamentele ieftine dispar.
Anunțul a fost făcut de Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România.
În ultimii trei ani, peste 1.300 de medicamente cu preţuri mici au dispărut de pe piaţa autohtonă, iar alte 1.200 de produse accesibile vor avea aceeaşi soartă, spun producătorii de medicamente.
Este vorba de pastile cu preţuri cuprinse între 2 şi 10 lei, cum ar fi Omeprazol, Ranitidina, Ampicilina, Ketoprofen, Ibuprofen, Diclofenac şi multe altele.
Constănțenii fără venituri vor fi obligați să plătească asigurarea de sănătate, de anul viitor.
Odată cu intrarea în vigoare a noului Cod fiscal, persoanele fizice care nu obţin venituri vor fi obligate să achite contribuţia la sistemul public de sănătate şi să depună o declaraţie fiscală în acest scop la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
La valoarea actuală a salariului minim brut pe economie, de 1050 de lei, persoanele fizice care nu realizează venituri vor fi obligate să plătească 57,75 de lei pe lună.
Nivelul scăzut de pregătire a profesorilor reprezintă una dintre cauzele abandonului școlar.
Așa arată Agenția de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar.
Potrivit unui raport recent realizat de ARACIP, dascăli slab pregătiți sunt mai ales în zonele rurale, în vreme ce profesorii cu doctorat predau în școlile de la oraș.
Potrivit raportului, cu cât abandonul școlar într-o instituție de învățământ este mai mare, cu atât profesorii de acolo sunt mai slab pregătiți.
Cercetarea a fost făcută în anul școlar 2013-2014 în peste 6.700 de unități de învățământ.
Numărul infecțiilor alimentare din Uniunea Europeană este în creștere.
Așa arată cel mai recent raport anual elaborat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară.
Anul trecut au fost confirmate 2.160 de cazuri de listerioză la oameni, cu 16% în plus față de anul anterior.
Situația este preocupantă întrucât aceste infecții pot fi grave, mai ales la persoanele în vârstă și la cele cu imunitatea scăzută, și au un grad de mortalitate mai mare decât alte boli de origine alimentară.
În alimente, agentul care provoacă această infecție se găsește în special în carnea de pui.
Cei care taie ilegal suprafețe de pădure mai mari de un hectar ar putea fi acuzați de atentat la siguranța națională.
Un proiect de lege semnat de 51 de parlamentari și care declară pădurea un bun de interes național a fost adoptat de Senat.
Inițiatorii invocă problemele grave generate de defrișări de la deteriorarea sănătății românilor la alunecări de teren și inundații.
Un raport al Curții de Conturi spune că valoarea lemnului taiat ilegal depășește 5 miliarde de euro.
Actul normativ mai are nevoie de semnătura președintelui pentru a intra în vigoare.
În data de 24-25 noiembrie 2015, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Ovidius” din Constanța a fost reprezentată de Arhid. Conf. Dr. Bogdan Chirilță și Diac. Lect. Dr. Ioan Dura la conferința internațională „THE QUEST FOR PEACEFUL INTERFAITH CO-EXISTENCE”, organizată de UNITE (Universal Nexus for Interfaith Trust & Engagement) în Islamabad, Pakistan.
Acest eveniment academic, la care au participat peste 150 de profesori, cercetători, lideri spirituali și oameni politici, reprezentând 24 de țări (Indonezia, Pakistan, Liban, Brunei, Sri Lanka, Germania, România, SUA, Rusia, India, Norvegia, Turcia, Africa de Sud, Anglia, Australia, Nepal, Egipt, Brazilia, Sudan, Iordania, Coreea de Sud, Oman, Qatar) și șapte religii, și-a propus analizarea și formularea unor soluții eficiente la problemele curente ale societății globale: promovarea co-existenței prin dialog interreligios și interrcultural, definirea libertății religioase și a drepturilor minorităților în orizontul păcii, condamnarea terorismului și a conflictelor religioase și solicitarea unei educații religioase sănătoase care să-i debaraseze pe tineri de atitudinile fundamentaliste. Toate aceste aspecte verifică importanța majoră a acestei conferințe pe plan mondial, cu atât mai mult cu cât gazda evenimentului a fost o capitală din inima religiei musulmane.
Arhid. conf. dr. Bogdan Chiriluță a prezentat comunicarea științifică Challenge of Desacralization in Interreligious and Intercultural Dialogue. Some Critical Remarks, expunând faptul că „în societatea occidentală contemporană, situată în dinamica postmodernității, este din ce în ce mai evidentă o atitudine care elimină religia din spațiul public, și anume secularizarea sau desacralizarea. Omul secularizat manifestă o atitudine de indiferență religioasă: pe scara valorilor sale, religia nu reprezintă nici un interes, ceea ce devine foarte dificil de a recepta faptul religios în sine și de a înțelege pe cel care aparține unei alte culturi religioase. Pe de altă parte, dialogul, ca un mod de mărturisire a lui Iisus Hristos, ca o comunicare în iubire, este necesar în societatea actuală plurireligioasă. De aceea, un dialog eficient între religii trebuie să verifice maturitatea de a înțelege propria identitate religioasă, de a depăși tensiunile și de a ne accepta diversitatea în perspectiva unei bune conviețuiri sociale, în fond în perspectiva păcii.”
Diac lect. dr. Ioan Dura a concluzionat faptul că „acest eveniment academic, care a stat sub nota excelenței organizatorice și a substanței teologice a abordărilor, mi-a oferit ocazia să reflectez la diversitatea culturilor religioase. Am descoperit umanitatea autentică a fiecărei identități religioase în toată complexitatea ei. Dar mai mult decât atât, prin comunicarea mea științifică – Identitate și alteritate în dialogul interreligios. O perspectivă creștină – am expus un punct de vedere ortodox în ceea ce privește dialogul interreligios, exercițiul păcii și al libertății. Practic, contactul cu alteritatea poate conduce la conturarea a cel puţin patru atitudini: 1. indiferenţa, 2. fundamentalismul, înţeles ca fanatism sau intoleranţă faţă de diversitatea culturală, 3. deschiderea către „celălalt” fără restructurarea propriei identităţi şi, în fine, 4. aculturaţia. Cred că pentru fiecare dintre noi a fost un moment al regăsirii, al reflectării asupra propriei identități, care, într-o societate globalizată, este într-o relație dinamică cu altele. Ceea ce trebuie sa facem este să învățăm să ne înțelegem și să ne acceptăm, evitând atitudinile radicale și conflictele religioase, care duc la moartea atâtor oameni: aceasta e problematica fundamentală.”
Prezentăm în continuare declarația conferinței:
„Conferința Internațională Interreligioasă The Quest for Peaceful Interfaith Co-Existence invită oamenii din întreaga lume, în special tinerii, să caute și să asimileze învățăturile religioase și să le aplice practic în viața lor, în conformitate cu propriile identități religios-culturale. Considerăm că este necesar să se sublinieze faptul că practicarea dreptății, a păcii, a toleranței și susținerea sacralității vieții umane sunt cele mai presante provocări cu care se confruntă lumea de astăzi. Promovarea învățăturilor religioase este singura modalitate de a face din lumea noastră un bastion al păcii.
Ne dorim ca tinerii noștri să caute o educație sănătoasă, să asimileze trăsăturile curate și morale și, ca o misiune supremă, să facă aceste lucruri în serviciul umanității. De asemenea, îi invităm să utilizeze potențialul lor nemărginit în slujba țării lor, în scopul de a face lumea lor un loc mai bun pentru toți.
Condamnăm în cel mai puternic sens terorismul: conflictele sângeroase, atacurile sinucigașe și toate celelalte forme de expresie antiumane care se manifestă astăzi. Considerăm că acestea sunt acte foarte periculoase și grave care atentează la bunăstarea lumii. De asemenea, acrimonia religioasă, care distruge viețile inocente, care fragmentează pacea și securitatea lor, negându-le drepturile de bază, este o pată pe caracterul sacru al vieții. Nicio religie nu învață și nu permite un astfel de comportament și, în acest sens, facem un apel serios pentru ca tinerii să evite violența și, de asemenea, să descurajeze aceste tendințe negative în rândul colegilor lor care instigă în mod greșit la crimă în numele religiei.
De pe acest plan, condamnăm cu vehemență toate grupurile radicale care militează și promovează activitățile teroriste. Condamnăm cu fermitate aceste grupuri în țările care promovează rasismul și facem apel la națiunile lumii, în special cele puternic dezvoltate și cele componente ale Organizației Națiunilor Unite, de a rezolva problemele curente și emergente prin perspicacitate și dreptate. Acest lucru ar asigura o lume pașnică pentru toți. Folosirea coerciției și a violenței pentru a-i dezbrăca pe oameni de drepturile lor fundamentale duce, în mod sigur, la un sentiment de privare și inadecvare. Tinerii trebuie să se debaraseze de aceste grupuri teroriste care provoacă haos în societățile lumii.
Astăzi, profesori, cercetători, lideri religioși și conducători eminenți, care reprezintă șapte religii, se angajează să-și strângă mâinile pentru a răspândi mesajul dreptății, al păcii, al toleranței și pentru a susține sacralitatea vieții umane în țările lumii. De asemenea, cu toții ne asumăm responsabilitatea de a promova educația și valorile etice, de a ajuta la asigurarea libertății religioase și a drepturilor minorităților în societățile noastre și, în conformitate cu religia fiecăruia, să încurajăm tinerii să depună eforturi pentru un rol semnificativ în bunăstarea, progresul și prosperitatea umanității.
Suntem în căutarea unei lumi în care toți oamenii se bucură de respect, pace și armonie.
Solicităm călăuzirea lui Dumnezeu și ajutorul Său în acest demers. Amin.”
YOUTUBE
Local
Parlamentarii și-au votat pensiile speciale.
Principala modificare față de proiectul inițial este că deputații și senatorii vor beneficia de pensie doar dacă au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.
Astfel, ei vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei.
Potrivit proiectului, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o pensie de aproximativ 1.550 de lei, unul cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minim trei mandate ar câştiga aproximativ 4.600 de lei.
Legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, care este obligat, în termen de 10 zile, să o promulge.
Legea antifumat a fost adoptată de Camera Deputaţilor.
Aceasta a trecut cu 164 de voturi “pentru”, 20 voturi “împotrivă” și 26 de abţineri.
Potrivit legii, fumatul va fi interzis în toate spațiile închise, ceea ce înseamnă că nu vor mai exista spații dedicate fumătorilor în restaurante, cluburi și cafenele.
Legea urmează să fie trimisă președintelui Klaus Iohannis spre promulgare.
Consumul de sare iodată are efecte negative asupra organismului.
Specialiștii Asociației pentru Protecția Consumatorilor au analizat 25 sortimente de sare din marile structuri comerciale.
Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare iodată decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, care este de 5 grame.
Acest consum ridicat de sare explică rata ridicată a hipertensivilor – circa 40% din populația adultă a țării noastre -, precum și numărul mare de decese provocate de bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale, potrivit APC.
Tot reprezentanții asociației solicită eliminarea restricţiei legale de comercializare a sării neiodate în magazine.
Proprietarii de mașini vor fi nevoiți să plătească mai mult pentru timbrul de mediu, anul viitor.
Întrucât cursul de schimb care va fi folosit în 2016 este mai mare decât cel din acest an, valoarea timbrului de mediu va crește.
Astfel, în 2016, pentru calcularea timbrului de mediu se va folosi valoarea cursului de schimb leu-euro din 1 octombrie, de 4,4159, o valoare cu 0,15% mai mare comparativ cu cea din 1 octombrie 2014.
390 de biciclete vor putea fi închiriate la vară, atât de constănţeni, cât şi de turişti, pentru a se plimba prin oraş şi prin staţiunea Mamaia.
De câteva săptămâni, au început lucrările la cele 24 de staţii unde vor sta bicicletele şi de unde vor putea fi luate, pe baza unui card de utilizator.
Au fost realizate deja panourile şi rasterele anti-furt pentru biciclete.
Este vorba despre proiectul „Black Sea Bike, finanţat din fonduri europene, al cărei beneficiar este Primăria Constanţa.
Proiectul urmăreşte nevoile identificate în legătură cu lipsa de servicii oferite turiştilor şi subdezvoltarea lor, care necesită investiţii suplimentare.
Ieri a fost inaugurat Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Studiul Morfologic și Genetic în Patologia Malignă la Universitatea Ovidius.
Acesta este singurul centru din ţară de cercetare a cancerului.
Proiectul este finanțat din fonduri europene, fiind extrem de valoros pentru dezvoltarea învățământului universitar.
Numai la nivelul județului nostru sunt aproximativ 14 mii de pacienți cu tumori maligne.
Cele mai frecvente cazuri de îmbolnăvire sunt reprezentate de cancerul pulmonar, urmat de cel digestiv, de sân și de col uterin. Potrivit Direcției de Sănătate Publică din Constanța, anual, în județ sunt depistați circa 2.400 de pacienți cu neoplazii maligne.
Telefoanele mobile, tabletele sau jocurile electronice sunt utilizate tot mai des de copiii de vârstă foarte fragedă.
Experții trag un semnal de alarmă asupra efectelor nocive ca urmare a folosirii tehnologiei în exces.
În opinia acestora, accesul copiilor de 3-5 ani la astfel de aparate ar trebui limitat la maxim o oră pe zi, în timp ce copiii între 6 și 18 ani ar trebui să aibă acces cel mult două ore pe zi.
De asemenea, specialiștii susţin că utilizarea tehnologiei limitează mobilitatea copiilor și duce la întârzierea dezvoltării acestora.
Folosirea excesivă a tehnologiei reprezintă unul dintre factorii care favorizează şi apariţia de boli psihice, iar conţinutul violent din media crește agresivitatea în rândul copiilor.
YOUTUBE
Local