Știri 16 decembrie 2015

Părintele Bojan Alexandrovic din Valea Timocului îi adună pe români, la rugăciune, în garaje.
Acesta spune că autoritățile sârbe nu-i dau voie să construiască biserici și a fost nevoit să recurgă la o modalitate legală, prin construirea unor garaje.
Părintele Boian insistă pentru introducerea limbii române în şcolile din Serbia şi luptă împotriva discriminării.

Parlamentarii și-au votat pensiile speciale.
Principala modificare față de proiectul inițial este că deputații și senatorii vor beneficia de pensie doar dacă au încheiat cel puţin un mandat complet de parlamentar.
Astfel, ei vor primi o pensie specială, calculată în funcţie de numărul de mandate încheiate, însă în limita a cel mult trei.
Potrivit proiectului, un parlamentar cu un mandat ar urma să primească o pensie de aproximativ 1.550 de lei, unul cu două mandate ar primi 3.100 de lei, iar cei cu minim trei mandate ar câştiga aproximativ 4.600 de lei.
Legea va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis, care este obligat, în termen de 10 zile, să o promulge.

Legea antifumat a fost adoptată de Camera Deputaţilor.
Aceasta a trecut cu 164 de voturi “pentru”, 20 voturi “împotrivă” și 26 de abţineri.
Potrivit legii, fumatul va fi interzis în toate spațiile închise, ceea ce înseamnă că nu vor mai exista spații dedicate fumătorilor în restaurante, cluburi și cafenele.
Legea urmează să fie trimisă președintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

Consumul de sare iodată are efecte negative asupra organismului.
Specialiștii Asociației pentru Protecția Consumatorilor au analizat 25 sortimente de sare din marile structuri comerciale.
Românii consumă zilnic de 2-3 ori mai multă sare iodată decât cantitatea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, care este de 5 grame.
Acest consum ridicat de sare explică rata ridicată a hipertensivilor – circa 40% din populația adultă a țării noastre -, precum și numărul mare de decese provocate de bolile cardiovasculare și atacurile cerebrale, potrivit APC.
Tot reprezentanții asociației solicită eliminarea restricţiei legale de comercializare a sării neiodate în magazine.

Proprietarii de mașini vor fi nevoiți să plătească mai mult pentru timbrul de mediu, anul viitor.
Întrucât cursul de schimb care va fi folosit în 2016 este mai mare decât cel din acest an, valoarea timbrului de mediu va crește.
Astfel, în 2016, pentru calcularea timbrului de mediu se va folosi valoarea cursului de schimb leu-euro din 1 octombrie, de 4,4159, o valoare cu 0,15% mai mare comparativ cu cea din 1 octombrie 2014.

390 de biciclete vor putea fi închiriate la vară, atât de constănţeni, cât şi de turişti, pentru a se plimba prin oraş şi prin staţiunea Mamaia.
De câteva săptămâni, au început lucrările la cele 24 de staţii unde vor sta bicicletele şi de unde vor putea fi luate, pe baza unui card de utilizator.
Au fost realizate deja panourile şi rasterele anti-furt pentru biciclete.
Este vorba despre proiectul „Black Sea Bike, finanţat din fonduri europene, al cărei beneficiar este Primăria Constanţa.
Proiectul urmăreşte nevoile identificate în legătură cu lipsa de servicii oferite turiştilor şi subdezvoltarea lor, care necesită investiţii suplimentare.

Ieri a fost inaugurat Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Studiul Morfologic și Genetic în Patologia Malignă la Universitatea Ovidius.
Acesta este singurul centru din ţară de cercetare a cancerului.
Proiectul este finanțat din fonduri europene, fiind extrem de valoros pentru dezvoltarea învățământului universitar.
Numai la nivelul județului nostru sunt aproximativ 14 mii de pacienți cu tumori maligne.
Cele mai frecvente cazuri de îmbolnăvire sunt reprezentate de cancerul pulmonar, urmat de cel digestiv, de sân și de col uterin. Potrivit Direcției de Sănătate Publică din Constanța, anual, în județ sunt depistați circa 2.400 de pacienți cu neoplazii maligne.

Telefoanele mobile, tabletele sau jocurile electronice sunt utilizate tot mai des de copiii de vârstă foarte fragedă.
Experții trag un semnal de alarmă asupra efectelor nocive ca urmare a folosirii tehnologiei în exces.
În opinia acestora, accesul copiilor de 3-5 ani la astfel de aparate ar trebui limitat la maxim o oră pe zi, în timp ce copiii între 6 și 18 ani ar trebui să aibă acces cel mult două ore pe zi.
De asemenea, specialiștii susţin că utilizarea tehnologiei limitează mobilitatea copiilor și duce la întârzierea dezvoltării acestora.
Folosirea excesivă a tehnologiei reprezintă unul dintre factorii care favorizează şi apariţia de boli psihice, iar conţinutul violent din media crește agresivitatea în rândul copiilor.

Știri 15 decembrie 2015

Pensiile vor fi achitate în avans.
Plata drepturilor băneşti prin intermediul caselor teritoriale de pensii se realizează până la 24 decembrie.
Dacă beneficiarii nu vor fi găsiţi la domiciliu, plata drepturilor va fi asigurată de oficiile poştale până la data de 30 decembrie, în cazul celor avizaţi la domiciliu.
De asemenea, drepturile băneşti care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la termenele stabilite în convenţiile pe care Casa de Pensii le are încheiate cu băncile.

Lucrările la heliportul care va deservi elicoptere SMURD la Constanţa au fost finalizate ieri.
Heliportul din cartierul Viile Noi se întinde pe o suprafață de 2.500 de metri pătrați, are un hangar, camere de odihnă pentru medici și o sală de conferințe.
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 1 milion de euro, sumă alocată de Fundația pentru SMURD.
Heliportul va deveni operațional în luna ianuarie, după ce se vor obține toate avizele necesare.

Publicitatea pentru medicamente va fi interzisă pe posturile de radio și de televiziune.
Astfel, va fi permisă în alte medii publicitatea la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Prevederile sunt incluse într-un proiect de lege votat de Senat, în calitate de cameră decizională.

Utilizarea Internetului a crescut exponențial, în ultimii ani.
Potrivit unui studiu, în prezent, la nivel național sunt 8,8 milioane de utilizatori din care 6,5 milioane utilizează internetul în fiecare zi.
70% din populația orașelor și 44% din cea a satelor din România utilizează internetul.
În mediul urban, consumul zilnic de internet pentru segmentul de vârstă 14-64 de ani a crescut de peste 7 ori din 2002 până în prezent, de la 8% la 56%.
Același procent, 56%, reprezintă procentul persoanelor ce locuiesc în gospodarii din mediul rural care au acces la Internet.

Țările lumii au semnat un acord pentru salvarea planetei.
Cele 196 de state participante la conferinţa asupra schimbărilor climatice de la Paris au semnat sâmbătă un acord istoric prin care se angajează să depună eforturi pentru a limita creşterea temperaturii medii globale la 1,5 grade Celsius.
În prezent, cele mai poluatoare trei state ale lumii sunt China, SUA şi India, iar Germania, Polonia, Marea Britanie, Franța și Italia poluează cel mai mult aerul în Europa.
Acordul prevede obligaţia ca toate ţările să prezinte rapoarte cu privire la emisii şi la efortul pe care îl depun pentru a le reduce sau limita.
Ţările bogate s-au angajat să furnizeze fonduri de mediu în valoare de 100 de miliarde de dolari până în 2020.

Cadrele didactice ar putea fi obligate să facă masteratul pentru a mai putea profesa.
Federaţia Coaliţia pentru Educaţie consideră calitatea resurselor umane din sistemul de educaţie una dintre cele cinci direcţii de dezvoltare strategică necesare pentru îmbunătăţirea educaţiei.
Ca urmare, este necesar ca punerea în aplicare a masteratului didactic, prevăzut de Legea Educaţiei, să fie susţinută de toate părţile interesate.

Proiectul de modificare a Constituției, pentru definirea căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, a apărut în Monitorul Oficial.
Noul articol prevede că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.”
Autorii consideră că “soți” era un termen vag și deschis interpretărilor și astfel, a fost înlocuit.
Inițiativa are scopul de a proteja și sprijini nașterea și creșterea generațiilor viitoare.
Pentru a fi aprobat în Parlament, proiectul are nevoie de susţinerea a 500.000 de cetăţeni cu drept de vot.

Cazinoul din Constanța va fi renovat.
Arhitectura antebelică a clădirii va fi păstrată, la fel ca şi destinaţia principalelor încăperi.
La parter vor fi amenajate spaţii pentru conferinţe, expoziţii, spectacole, dar şi o cafenea.
La etajul întâi vor fi o sală de bal şi una de spectacole, iar la subsol vor fi amenajate săli de promovare a turismului pe litoralul Mării Negre.
Valoarea proiectului de renovare este 31,5 milioane de lei, iar banii sunt alocaţi de Compania Naţională de Investiţii.

30% dintre tinerii din România cu vârste cuprinse între 15-18 ani sunt fumători.
Așa arată ultimele date care demonstrează că numărul tinerilor care fumează a crescut în ultimul timp.
Adolescenţii încep să fumeze din diverse motive: dorinţa de a experimenta, pentru a-i imita pe adulţi, asociind fumatul cu o mare libertate şi cu o dovadă de putere, din revoltă faţă de părinţi sau societate.

Știri 14 decembrie 2015

Copiii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Delfinul din Constanța vor fi colindați de copiii din Centrul de Plasament Ovidiu.
Evenimentul se va deșfășura mâine de la ora 9, la Biserica Sf. Haralambie din Constanța, din zona Boema.
La final, cei mici, vor primi daruri din partea preoților.
Tot mâine, de la ora 12, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de preoții bisericii Sf. Haralambie, va săvârși slujba de sfințire a unei troițe ridicate în memoria eroilor neamului, aflată în curtea Liceului Decebal din Constanța.

Preoţii din Republica Moldova cer excluderea avorturilor din lista serviciilor acoperite de poliţa medicală.
Totodată, aceștia reiterează faptul că avortul reprezintă un păcat capital din perspectiva religioasă şi că fiecare fiinţă umană are dreptul la viaţă.
Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova susţine că acoperirea costurilor pentru efectuarea avorturilor generează fenomenul „impozitul pentru avort”, adică obligă cetăţenii să plătească pentru avorturi chiar dacă ei consideră această acţiune criminală.
Totodată, Sinodul a cerut Ministerului Sănătăţii să acorde medicilor dreptul de a refuza efectuarea avorturilor din motive religioase sau de conştiinţă şi să asigure consiliere psihologică pentru femeile care doresc să avorteze sau cele care sunt supuse tratamentelor fertilizării in vitro.

Tot mai mulţi lideri politici, religioși și ai societății civile se ridică împotriva intoleranței religioase.
Afirmația aparține ambasadorului pentru Libertatea Religioasă Internațională, David Saperstein.
Potrivit statisticilor, creștinii sunt victime în 80% din actele de discriminare religioasă din întreaga lume.
Ambasadorul a mai spus că Papa Francisc a inspirat “comunitatea internațională să se ridice și să reacționeze la acest val tot mai mare de intoleranță religioasă”.

Autorităţile vor intensifica în următoarele zile controalele în pieţe, târguri şi în centrele comerciale.
După verificările din ultima săptămână, au fost confiscate peste dousasprezece mii de kilograme de carne, precum şi bunuri în valoare de 200 de mii de lei – potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Interne, Monica Dajbog.
Aceasta a mai spus că sunt verificaţi şi vânzătorii de brazi sau material lemnos.

ANAF va anula creanţele fiscale cu valoare simbolică.
Măsura are ca scop creşterea eficienţei procesului de recuperare a datoriilor către Stat.
Potrivit noului Cod de procedură fiscală, se anulează creanţele fiscale ale unor contribuabili restanţi la buget, aflate în sold la 31 decembrie, când valoarea acestora este mai mică de 40 lei.
Pentru aceste creanţe bugetare s-a stabilit anularea şi scăderea din evidenţă în primele 7 zile ale anului următor.

Bugetul Ministerului Educației a fost adoptat, ieri, de către Comisiile reunite de buget.
Acesta va fi, anul viitor, de aproape 10,6 miliarde de lei, în creștere cu 4,2% față de anul în curs.
La Comisiile de buget au fost depuse 18 amendamente, unul singur fiind admis.
Este vorba despre un amendament al senatorului Ecaterina Andronescu, care prevede că Academia Oamenilor de Știință din România nu va mai fi bugetată prin Ministerul Educației, ci va deveni ordonator de credite, cu buget propriu.

Legea anti-fumat a fost adoptată de Comisia pentru sănătate din Camera Deputaților.
Aceasta interzice complet fumatul în toate spațiile închise, în locurile de joaca pentru copii, unități sanitare, precum și cele de învăţământ.
Deputații au eliminat amendamentul care prevedea interzicerea afişării produselor din tutun în locurile obligatorii de trecere, pentru ca legea adoptată să nu fie considerată neconcurenţială.
Proiectul va fi votat în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional.

Toate apartamentele din blocuri de locuinţe, racordate la sistemul centralizat de termoficare, trebuie ca, până la sfârșitul anului viitor, să fie dotate cu repartitoare de costuri la calorifere.
Astfel, este obligatorie montarea contoarelor pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire sau răcire şi apă caldă, la nivelul fiecărui apartament.
Principalul scop al acestor măsuri este de a reduce consumul de energie cu cel puţin 19%, până în anul 2020.