Știri 3 iunie 2015

Biserica Ortodoxă Română va cinsti mâine pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte de la ora 23, sf. liturghie la biserica cu hramul celor 4 sfinți martiri din cartierul constănțean Faleză Nord.

Icoana Maicii Domnului Odighitria va fi adusă vineri la Biserica Sf. Dimitrie din Constanța.
Aceasta va rămâne spre închinare până duminică.
Biserica este situată în cartierul Faleză Nord.

Creștinii din Europa sunt din ce în ce mai marginalizați.
De asemenea, ei sunt victime ale intoleranței în creștere, nu doar la nivel social, ci chiar și la nivel legislativ.
Acesta este punctul de vedere al Observatorului privind Intoleranța și Discriminarea Împotriva Creștinilor, un ONG care monitorizează cazurile în care creștinii sau Creștinismul sunt discriminaţi în Europa.

Alăptarea timp de cel puțin șase luni reduce cu 20% riscul de a dezvolta leucemie în copilărie.
Oamenii de știință din Israel au făcut această descoperire după trecerea în revistă a 18 de studii diferite.
Aceștia sugerează că mai multe mecanisme biologice din laptele matern pot explica rezultatele cercetării, inclusiv faptul că acesta conține multe componente active imunologic și mecanisme de apărare anti-inflamatorii care influențează dezvoltarea sistemului imunitar al copilului.
Leucemia este cea mai comună formă de cancer al copilăriei, dar se cunoaște puțin despre cauza care o provoacă.

Medicamentele se vor ieftini de luna viitoare.
Termenul vehiculat iniţial a fost sfârşitul lunii martie.
Ieftinirea cu peste 10% a medicamentelor eliberate pe reţete depinde de finalizarea a două cataloage naţionale cu preţuri revizuite.
Producătorii avertizează că, din cauza tarifelor mult mai mici din România, companiile vor prefera să vândă în alte state.
Aceasta va provoca blocaje în aprovizionarea spitalelor şi farmaciilor de la noi.

Unele medicamente pot deregla sistemul nervos.
Este vorba despre cele din clasele tranchilizantelor, antiinflamatoarelor sau somniferelor care produc dereglări severe ale sistemului nervos.
Studiul, la care au participat experţi din marile centre universitare europene, a fost efectuat în Finlanda pe un eşantion de 960 de persoane cu vârste cuprinse între 13 şi 88 de ani.
Toţi pacienţii au avut cel puţin o tentativă de suicid.

De astăzi, RATC va testa la Constanța, timp de o săptămână, un autobuz electric.
El va circula pe străzile orașului până pe 9 iunie, când va pleca în Bulgaria.
În acest moment nu a fost stabilit traseul pe care îl va avea autobuzul.
Inițiativa aparține unei companii care importă vehicule nepoluante.
Autobuzul funcționează exclusiv pe bază de curent electric și are avantajul de a fi nepoluant și silențios.
Preţul unui astfel de autobuz variază între 350 de mii și 400 de mii de euro, în funcție de dotări.

Suplimentele de vitamine pot cauza reacții alergice.
O persoană care dezvoltă o erupție cutanată după administrarea unui supliment de vitamine nu este alergică la vitamina în sine, ci la alte ingrediente, a precizat un dermatolog german.
El a menționat că aceasta este valabil în special pentru vitamine liposolubile cum sunt vitaminele A, D și E.
Suplimentele conțin adesea arahide, cocos sau ulei de soia, care ajută organismul să absoarbă și să folosească vitaminele.
Suplimentele disponibile fără rețetă au dozaje mici, iar în caz de supradozaj de vitamina D, simptomele includ diareea, durerile de cap și greața.

Alocaţiile pentru copii dublate se vor plăti efectiv de luna viitoare.
Ministrul Muncii Rovana Plumb a precizat că alocațiile se pot ridica în fiecare lună între 8 și 27 pentru luna anterioară.
Ministrul nu renunţă, însă, la acordarea diferenţiată a acestor drepturi, în funcţie de nevoile copiilor, şi aşteaptă punctul de vedere al Curţii Constituţionale.
Celor 3,7 milioane de copii cu alocaţia dublată la 84 de lei, li se adaugă 500.000 de copii din familii defavorizate care primesc bani suplimentari, astfel că alocaţia lor va fi de 126 de lei.
În caz de repetenție însă, alocația de stat se suspendă pentru elevii care au devenit majori.
Singurul motiv de repetenție acceptat este acela pe considerente medicale.

82% dintre decesele cauzate de cancerul pulmonar din România s-au datorat fumatului.
Așa arată cele mai recente statistici ale Ministerului Sănătății.
Astfel, peste 10.000 de români au murit din cauza cancerului pulmonar în 2012 în România.
În acest context, Ministerul Sănătății urmează să înființeze, printr-o hotărâre de Guvern, un comitet interministerial care să coordoneze pe termen mediu și lung, elaborarea și implementarea politicilor și acțiunilor de control al consumului de tutun în România.

Știri 2 iunie 2015

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Acesta s-a născut în cetatea Trapezunt de pe coasta Mării Negre, în jurul anului 1300, şi era creştin-ortodox, iar de meserie era negustor.
În timpul unei călătorii către Cetatea –Albă a fost trădat de unul din partenerii de drum şi pârât în chip mincinos către mai marele cetăţii că Ioan ar dori să se convertească la păgânism.
Pentru că Sf. Ioan a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, mai marele cetăţii s-a mâniat şi a poruncit ca sa fie omorât prin tăierea capului.
Creştinii din Cetatea Albă au luat trupul Sfântului mucenic Ioan şi l-au îngropat în Biserica cetăţii vreme de 70 de ani.
În anul 1402, Voievodul Alexandru cel Bun, împreună cu mitropolitul Iosif au adus în Moldova moaştele Sf. Ioan cel Nou.
Ele au rămas aici până în 1686 când au fost duse pentru scurt timp în Polonia, pentru a fi ferite de armata lui Ioan Sobieski.
În anul 1783, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost readuse în Moldova, la Suceava, unde se regăsesc şi astăzi, în biserica Arhiepiscopală din Suceava.

Biserica Ortodoxă Română va cinsti joi pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine de la ora 23, sf. liturghie la biserica cu hramul celor 4 sfinți martiri din cartierul constănțean Faleză Nord.

Icoana Maicii Domnului Odighitria va fi adusă vineri la Biserica Sf. Dimitrie din Constanța.
Aceasta va rămâne spre închinare până duminică.
Biserica este situată în cartierul Faleză Nord.

În România sunt cu 18% mai puţini copii, comparativ cu acum 10 ani.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, a fost de aproximativ 4 milioane, la 1 ianuarie 2015, în scădere cu 38.600 comparativ cu anul anterior.
Proporţia băieţilor în segmentul de populaţie de 0-18 ani a fost, în ultimii ani, superioară comparativ cu cea a fetelor de aceeaşi vârstă.
Raportul de masculinitate a fost de 1056 băieţi la 1000 fete.

Poluarea crește semnificativ riscul de accident vascular cerebral.
Numeroase studii au demonstrat legături între poluare și riscul de infarct și deces prin insuficiență cardiacă.
Analiza oamenilor de știință a comparat rezultatele a circa 100 de studii realizate în 30 de țări, pe aproximativ șase milioane de atacuri cerebrale.
Spitalizările și decesele au fost analizate în funcție de expunerea recentă la poluarea gazoasă și la particule în suspensie.
Astfel s-a constatat că există o legătură între poluarea aerului, cu gaze și particule, și spitalizările și decesele în urma AVC, iar cea mai puternică este cea cu dioxidul de azot.

Elevii de clasa a 6-a încep astăzi Evaluarea Națională.
5.800 de elevi de clasa a VI-a din județul Constanța susțin astăzi proba la Limbă și comunicare, la care vor rezolva exerciții de Limba și literatura română și de Limbă modernă.
Mâine, elevilor le vor fi testate competențele din aria curriculară ”Matematică și Științe ale naturii”, adică vor avea exerciții de matematică, fizică și biologie.
Rezultatele elevilor la Evaluarea Națională nu se trec în catalog, iar în urma acestora, profesorii sunt obligați să realizeze un plan de învățare și remediere pentru fiecare elev la care a identificat probleme.

Ungaria riscă excluderea din Uniunea Europeană dacă nu renunță la ideea de a introduce pedepsa cu moartea.
Avertismentul vine din partea președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Premierul Ungariei a declarat recent că fiecare țară trebuie să decidă dacă dorește introducerea pedepsei capitale.
Pedeapsa cu moartea a fost abolită în Ungaria, după căderea comunismului în anii 1990.

Un senator propune ca supermarketurile să doneze organizaţiilor umanitare alimentele pe cale să expire.
Senatorul Marian Vasiliev mai propune ca 16 octombrie să fie Ziua naţională pentru combaterea risipei alimentare.
Această dată coincide cu Ziua mondială a alimentaţiei.
Inițiativa legislativă prevede că se intezice tuturor agenţilor economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu produse alimentare, aruncarea acestora la expirarea termenului de folosinţă.
Iniţiatorul spune că, potrivit rapoartelor Uniunii Europene, România risipeşte anual 5 milioane de tone de alimente.

Legea Educației ar putea fi modificată.
Astfel, elevii care au terminat gimnaziul ar putea da examen de admitere la liceu.
Admiterea se va organiza doar pentru liceele și profilurile unde numărul candidaților este mai mare decât numărul locurilor.
În plus, la evaluarea națională, elevii vor fi testați la mai multe materii decât în prezent, iar învățământul profesional nu va mai dura 3 ani, ci 2.
De asemenea, clasa pregătitoare ar putea să nu mai funcționeze în cadrul școlilor, ci să revină la grădiniță, sub denumirea grupa mare pregătitoare.
Și retragerea de la orele de religie s-ar putea face ca înainte, prin depunerea unei cereri.
Ministrul Sorin Câmpeanu a precizat că documentul este o inițiativă a comisiei de învățământ a Senatului, iar unele prevederi “nu corespund deloc viziunii Ministerului Educației.”
Proiectul noii legi trebuie finalizat până la sfârșitul anului, astfel încât noua lege să intre în vigoare din 2016.

Fumatul va fi interzis în zonele de joacă pentru copii din spaţiile publice din Franţa.
Ministrul francez al sănătăţii, Marisol Touraine a precizat că această măsură va fi luată prin decret cât mai repede cu putinţă pentru a putea fi aplicată încă din această vară.
În opinia acestuia, interdicţia de a fuma în spaţiile de joacă pentru copii este în interesul copiilor.
Nu doar locurile publice şi zonele de joacă sunt interzise fumătorilor francezi.
Anumite staţiuni de pe litoral au interzis deja fumatul pe plaje şi au constatat că în acest condiţii vin mai mulţi turişti acolo.

Știri 1 iunie 2015

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Sfânta Treime.
Această sărbătoare încununează praznicul de ieri, deoarece Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este trimis prin Fiul.
Învăţătura despre Sfânta Treime constituie o învăţătură fundamentală în Biserica Ortodoxă.
Definirea acesteia s-a făcut prin Sinoadele I şi II ecumenice de la Niceea din anul 325, respectiv Constantinopol din anul 381.

Legalizarea căsătoriilor gay reprezintă ”o înfrângere pentru umanitate”.
Declarația a fost făcută de Secretarul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin.
Afirmația vine după referendumul din Irlanda, prin care s-a decis legalizarea mariajelor gay.
Cardinalul a adăugat că Biserica trebuie să țină cont de această realitate, dar în sensul de a consolida implicarea ei pentru evanghelizare.

Astăzi este Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului.
Această zi a fost iniţiată în anul 1924 când Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului.
În anul 1954 Consiliul ONU a recomandat tuturor ţărilor să adopte o zi internaţională a copiilor, pentru a sublinia nevoia de bună înţelegere între copii.
În 1989 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, iar un an mai târziu, în 1990, România a ratificat şi ea această Convenţie.
Cu toate acestea, Ziua Copilului este sărbătorită în lume la date diferite, în funcţie de istoria naţională a fiecărei ţări.
Astfel, data de 1 iunie este Ziua copilului în România şi alte 24 de ţări, printre care Bulgaria, Polonia, Germania sau Rusia.

Parlamentul Scoţiei a respins legea cu privire la eutanasia persoanelor bolnave în stadii terminale.
82 de parlamentari scoțieni au votat împotriva legii sinuciderii asistate, pe motiv că are scăpări și nu poate fi adoptat în forma propusă.
În Belgia, unde dreptul la moarte este legal încă din 2002, parlamentul belgian a adoptat anul trecut, legea care permite și eutanasierea copiilor de orice vârstă.
Și în Olanda și Luxembrug eutanasia este permisă prin lege, iar Elveţia permite sinuciderea asistată.

RAJA, SPIT și ENEL Constanța vor fi închise astăzi.
Activitatea instituţiilor este suspendată, a doua zi de Rusalii fiind zi de sărbătoare legală.
Totodată RATC Constanţa anunță că, astăzi, autobuzele vor circula în program de zi de sărbătoare, adică 5.45 – 23.00.

De astăzi alocațiile pentru copii se dublează iar TVA-ul pentru alimente scade.
Indemnizaţia de stat pentru elevi va crește de la 42 la 84 de lei.
Totodată, alimentele, inclusiv băuturile fără alcool, animalele si pasările vii domestice, seminţele, dar si serviciile de restaurant si catering, vor fi taxate cu 9% în loc de 24%.
Experţii în economie spun ca măsura va stimula consumul, si va descuraja agenţii economici sa facă evaziune fiscală.

Valoarea alocaţiei pentru copii ar putea fi diferită, în funcţie de veniturile fiecărei familii.
Guvernul vrea să schimbe modul de acordare a banilor, după ce Parlamentul a votat recent dublarea lor.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a spus că va cere săptămâna viitoare Curţii Constituţionale un punct de vedere pe această temă.

Serviciile medicale vor fi acordate persoanelor asigurate, fără a prezenta cardul de sănătate, până cel mai târziu la începutul lunii august.
Declarația aparține preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea.
În ceea ce priveşte controalele echipelor Casei Naţionale, la furnizorii de servicii medicale, Vasile Ciurchea a precizat că ele vor continua, inclusiv la acei furnizori care nu au acordat niciun serviciu validat cu cardul de sănătate.

Mai mult de un sfert dintre locuitorii a 20 de țări din lume, suferă din cauza foametei.
Potrivit unui nou raport ONU, 795 de milioane de oameni suferă de malnutriţie in întreaga lume.
Numărul reprezintă o îmbunătăţire a situaţiei la nivel mondial, față de acum 25 de ani, când un miliard de oameni sufereau de malnutriţie, in condiţiile in care populaţia Pământului era mai redusă.
Cea mai afectata tara este Haiti, unde mai mult de jumătate dintre cetăţeni suferă de malnutriţie.