Știri 14 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Cu acest prilej, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Lăcaşul de cult este situat la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în spatele „Galeriilor Soveja”.

Starețul Paisie Aghioritul a fost trecut în rândul sfinților.
Sinodul Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului a aprobat de curând canonizarea Cuviosului Stareț Paisie Aghioritul.
Acesta a fost unul dintre cei mai iubiți părinți care au viețuit pe Sfântul Munte Athos.
Născut în anul 1924, în Farasa Capadociei (Asia Mică), Paisie a fost botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul.
La 29 de ani s-a stabilit pe Sfântul Munte, unde s-a nevoit până la sfârșitul vieții, în 1994.
Este înmormântat la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul din Salonic, pe care a și ctitorit-o.

Biserica ortodoxă românească din Rennes, în Franța a fost atacată în miezul nopţii săptămâna trecută.
Două jardiniere mari au fost în mod deliberat răsturnate și distruse in totalitate.
Conform unor surse din zonă, mai multe simboluri anti-creştine au fost desenate la intrarea în biserică.

Municipiul Constanţa va avea noi sensuri giratorii.
Poliţiştii spun că schimbările sunt menite pentru a asigura fluenţa, dar şi pentru reducerea numărului de accidente rutiere grave.
Primul sens giratoriu va fi amplasat la intersecţia străzilor Sucevei, Adamclisi şi Căpitan Dobrilă Eugeniu (zona Brotăcei), iar trei noi sensuri giratorii vor fi amplasate şi pe strada Traian.
După construcţia acestora va începe amenajarea unui alt sens şi la intersecţia bulevardului Mamaia cu bulevardul Aurel Vlaicu (zona Perla).
Ultimul sens giratoriu construit în acest an va fi cel de la intersecţia străzii Caraiman cu Şoseaua Mangaliei.
Reprezentanţii Confort Urban spun că amenajarea sensurilor giratorii va începe încă din această lună.

Elevii care obţin premii la olimpiadele internaţionale de ştiinţe exacte şi limbi străine îşi pot echivala proba scrisă de la examenul naţional de bacalaureat de anul acesta.
Este vorba, între altele, despre elevii care participă la olimpiade de limba maghiară, turcă, germană, de matematică, fizică, chimie şi informatică.
Lista completă a acestor olimpiade şi concursuri internaţionale poate fi găsită pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei.

Doar 10% dintre deţinătorii de câini şi-au înregistrat şi vaccinat animalele.
Până la 1 ianuarie, ei trebuiau să îşi înscrie animalele în registrul special.
În prezent, sunt înregistraţi 390.000 de câini, din cei aproape patru milioane câţi s-ar afla, în realitate, în curţile şi casele românilor.
Amenda pentru cei care nu şi-au înregistrat câinii în registrul unic poate ajunge la 5.000 de lei.
România este printre ultimele ţări din Uniunea Europeană care introduc identificarea animalelor fără stăpân.

Medicii vor fi obligați să își declare sponzorizările.
La fel se va întâmpla și în cazul asociațiilor de pacienți și fundațiilor, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății.
Este vorba despre banii care vin de la companiile farmaceutice sau de la distribuitorii de medicamente pentru diverse cheltuieli ale cadrelor medicale, cum ar fi deplasările la congrese.
Proiectul prevede că nicio formă de sponsorizare a profesioniștilor din domeniul sănătății nu trebuie să fie legată de numele unui medicament, iar acțiunile de sponsorizare nu trebuie să implice mesaje promoționale directe sau indirecte pentru tratamente.

Guvernul va elabora un proiect de lege cu privire la pensiile militare de stat.
În acest fel va fi uniformizată legislația care reglementează situația militarilor activi, în rezervă și retragere.
Premierul Victor Ponta a declarat că legea va fi trimisă spre dezbatere și aprobare Parlamentului, deoarece nu ar fi corect ca decizia să fie luată prin ordonanță de urgență.
Ministrul Apărării a declarat că va discuta și cu sindicatele și rezerviștii astfel încât actul normativ să ajungă în Legislativ în februarie, când începe noua sesiune.

Faza locală a Olimpiadei de Religie se va desfășura în acest week-end.
Astfel, sâmbătă de la ora 9.00 vor fi testați elevii pasionați de Religie, iar în aceeași zi se vor întrece în cunoștințe și tinerii preocupați de Fizică.
Săptămână viitoare vor avea loc fazele locale ale Olimpiadei de Biologie și Matematică.

Comisia Europeană va deconta României cheltuielile pentru construirea sectorului Constanța – Cernavodă al autostrăzii A2.
Prin această decizie, semnată luni de Comisarul pentru Politică Regională, Corina Crețu, statul român beneficiază de 305,7 milioane euro din Fondul de Coeziune.
Suma acoperă 85% din costurile de construcție a celor 51 kilometri de autostradă dați în folosință în noiembrie 2012.

România se află pe ultimele locuri, cu mai puţin de 1% populaţie consumatoare de marijuana.
Un raport al ONU referitor la consumul de droguri la nivel mondial prezintă lista statelor unde se consumă cel mai mult cannabis.
Pe primele locuri se află Statele Unite, Canada, Nigeria şi Australia, unde peste 10% din populaţie recunoaşte că fumează marijuana.
Potrivit raportului întocmit de ONU, urmează ţările din vestul Europei, unde 5-10% din populaţie consumă acest drog.
Cannabisul este legal ca tratament în Olanda, Belgia, Spania, Canada, Australia şi alte câteva state americane.

Știri 13 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic.
Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul Licinius.
Diaconul Ermil a fost dus la împărat şi acuzat că este creştin, motiv pentru care a fost întemniţat.
Stratonic era însă temnicerul care îl păzea şi s-a convertit şi el la creştinism.
Împăratul a aflat aceasta şi a poruncit ca cei doi să fie duşi la judecată şi apoi chinuiţi.
În cele din urmă, împăratul a hotărât moartea lor prin înec în apropierea cetăţii Singidunum, Belgradul de astăzi.

Programul „Prima Casă“ va beneficia în acest an de un plafon de 2,5 miliarde de lei.
Ministerul Finanţelor Publice anunţă că acest plafon va fi suplimentat cu sumele nealocate sau neutilizate din plafonul pe 2014.
Potrivit programului, beneficiarii trebuie să dispună de un avans de 5% din preţul de achiziţie al locuinţei.

Populaţia României a scăzut cu 6.200 de persoane, în noiembrie 2014.
De asemenea, numărul nou-născuţilor a fost mai mic cu 2.800, potrivit datelor provizorii pentru anul 2014 făcute publice de către Institutul Naţional de Statistică.
În schimb, a crescut populaţia vârstnică, de 65 de ani şi peste, de la 16% în 2012 la 16,5% în 2014.

Primăria Constanţa va continua proiectul prin care în municipiu şi în staţiunea Mamaia au fost plantaţi 13.500 de arbori.
Este vorba despre platani, tei, mesteceni, plopi negri şi salcâmi pendul.
Pentru continuarea proiectului, în acest an se vor achiziţiona 15.000 de puieţi din aceleaşi specii, care vor fi plantaţi în cartiere, în parcuri şi pe aliniamentele stradale.
Spaţiul verde din municipiul Constanţa este de circa doi metri pătraţi pe cap de locuitor, de aproximativ 14 ori mai mic decât normele europene în vigoare şi, de asemenea, mult şi sub cele naţionale.

Organizaţia teroristă Al-Qaida avertizează Franţa că se expune unor noi atentate dacă va continua politicile “ostile islamului”.
Potrivit organizației, în prezent, Franţa plăteşte preţul pentru agresiunile împotriva musulmanilor şi pentru politicile ostile islamului”.
“Atât timp cât militarii francezi ocupă ţări precum Mali şi Republica Centrafricană şi bombardează populaţia musulmană din Siria şi Irak, iar presa continuă să îl ofenseze pe Profetul Mahomed, Franţa se expune la ceea ce este mai rău”, ameninţă organizaţia teroristă.

Papa Francisc a condamnat, din nou, terorismul cu caracter fundamentalist.
Suveranul Pontif a atras atenţia că omul devine, uneori, sclavul unor forme deviante de religie.
El a mai spus că terorismul omoară oameni prin comiterea de masacre odioase şi îl respinge pe Dumnezeu, pe care Îl consideră un simplu pretext religios.
Papa a făcut aceste declarații cu prilejul unei întâlniri pe care a avut-o la Vatican cu membri ai Corpului Diplomatic acreditaţi la Sfântul Scaun.

Benzina a coborât sub pragul de 5 lei pe litru pentru prima dată, în ultimii 4 ani.
Harta preţului benzinei arată că primele ieftiniri sub acest prag au fost in judeţele din Moldova.
Din cauza puterii de cumpărare mai slabe a oamenilor din regiune, dar și a chiriilor mai mici plătite de benzinari, carburanţii au prețuri reduse chiar și în marile oraşe.
Iașiul este pe primul loc în țară la acest capitol, unde litrul de benzină costă 4,88 lei.

Google va lansa un nou sistem ce va permite traducerea în timp real a unui discurs.
Compania urmează să lanseze o versiune actualizată a serviciului său Google Translate, pentru dispozitivele care au sistem de operare Android.
Noul serviciu va include un sistem care va recunoaşte în mod automat discursurile în limbi foarte populare şi va oferi în timp real traducerea acestora.
Google Translate oferă în prezent posibilitatea traducerii unor texte din 90 de limbi străine.

Știri 12 ianuarie 2015

Preoţii ar putea oficia și căsătoria civilă.
Mai mulţi parlamentari propun ca reprezentanţii tuturor cultelor din România să poată oficia şi căsătoria civilă, pe lângă cea religioasă.
Ei susţin că modelul este deja aplicat în alte ţări europene.
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române spun pe de o parte că nu au nimic împotriva acestei iniţiative, iar pe de altă parte afirmă că sunt mulţumiţi de modul în care este reglementată acum căsătoria civilă.

Miniştrii de Interne din 11 state europene vor consolidarea frontierelor Uniunii Europene.
Ei consideră de asemenea “indispensabil” un parteneriat cu operatorii de Internet pentru identificarea şi retragerea rapidă a conţinutului care incită la ură şi teroare.
Miniștrii au facut declarații în cadrul unei reuniuni internaţionale privind terorismul.

Cota redusă de TVA de 9% va fi aplicată și asupra serviciilor accesorii cazării în structurile turistice.
Potrivit unui proiect de act normativ, reducerea de TVA se va aplica prânzului, cinei și serviciilor de agrement turistic oferite cu mijloace proprii ale structurii de primire turistică.
TVA de 9% se va aplica și de către persoanele care refacturează servicii de cazare la prețul la care le-au fost prestate de către structurile de primire turistică.

Primăria Constanța va reamenaja și va construi noi locuri de joacă.
Anunţul a fost făcut de primarul Radu Mazăre, care a spus că din aprilie vor demara lucrări de refacere a tuturor spaţiilor de joacă din oraş, dar şi a terenurilor de sport din apropierea acestora.
Totodată, noi spații de joacă vor fi construite în cartierul Eden, pe strada Soveja, în cartierul Inel II, dar şi de zona Palas – Brătianu.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 10 milioane de lei.

România ocupă locul 3 în Europa la banii trimişi în ţară.
Românii au trimis suma de 1,755 miliarde de euro și au fost devansați doar de portughezi cu 3,6 miliarde de euro.
Potrivit unui studiu Eurostat, în rândul statelor membre, cele mai mari ieșiri de fonduri de pe urma transferurilor personale s-au înregistrat în Franța, Italia și Marea Britanie.
Majoritatea transferurilor personale au constat în fluxurile de bani trimise de migranți în țările de origine.

Statele Unite ale Americii au redevenit motorul economiei mondiale, după 15 ani.
În toată această perioadă acest rol a fost deţinut de China şi alte pieţe emergente.
Potrivit analiştilor, cea mai mare economie a lumii va înregistra în acest an o creştere de cel puţin 3,2%, cea mai bună performanţă după 2005, susţinută de scăderea şomajului, care a dus la cheltuieli de consum mai mari.
Potrivit datelor FMI, va fi pentru prima oară după 1999 când avansul economic al Statelor Unite nu va fi sub cel al economiei mondiale.

Prețurile polițelor RCA sunt exagerate.
Afirmația a fost făcută de Ministrul Finanțelor, Darius Vâlcov care a cerut Autorității pentru Supraveghere Financiară să regândească sistemul.
Și premierul Victor Ponta a solicitat conducerii ASF să reanalizeze şi să regândească sistemul de asigurări RCA pentru tinerii sub 25 de ani.
Cei mai mulți dintre ei nu-şi permit să plătească tarife de peste 2.000 lei anual.

Pe podul de la Agigea se circulă din nou cu restricții.
CNADNR avertizează că, în perioada 12 ianuarie – 5 februarie, traficul rutier pe podul de la Agigea se va desfăşura pe două sensuri, alternativ.
Astfel, de astăzi și până pe 19 ianuarie, se va închide circulația pe sensul de deplasare Constanța – Agigea, iar traficul se va desfășura în ambele direcții pe benzile destinate sensului de deplasare Agigea – Constanța, respectiv câte o bandă pentru fiecare direcție.
Apoi, din 20 ianuarie și până pe 5 februarie, se va închide circulația pe celălalt sens de deplasare, mai exact Agigea – Constanța.
În aceste condiții, traficul se va desfășura în ambele direcții pe benzile destinate sensului de deplasare Constanța – Agigea, respectiv câte o bandă pentru fiecare direcție.

Islamiștii libieni i-au eliberat pe cei 20 de creştini egipteni răpiți.
Aceștia fuseseră reținuți, de către unul dintre dealerii imigrației ilegale, din cauza unui dezacord asupra valorii transportului acestora în oraș.
Egiptenii au fost răpiți în orașul Sirte la începutul anului.

Lipsa telefonului mobil poate duce la probleme cognitive şi chiar la o senzaţie de rău fizic.
Aceasta este concluzia unui studiu care a arătat că separarea de telefonul mobil poate duce la creşterea ritmului cardiac, dar şi la apariţia anxietăţii şi a unor sentimente neplăcute.
În plus, rezultatele sugerează că dispozitivele electronice ajung să fie o extensie a propriei persoane, astfel încât atunci când suntem separaţi de acestea , trecem prinr-un proces de «renunţare» la sine şi o stare fizică negativă.
Studiul a fost efectuat pe o serie de utilizatori de telefoane inteligente.