Știri 10 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti.
Acesta s-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, astăzi în judeţul Bacău şi a primit din botez numele de Alexandru.
La vârsta de 20 de ani şi-a părăsit familia şi a mers la Mănăstirea Căldăruşani, unde a fost tuns în monahism şi a primit numele de Alipie.
După doi ani a plecat la Muntele Athos, s-a aşezat la Schitul românesc Lacu, apoi patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte.
După o vieţuire de aproape 20 de ani în Muntele Athos, Cuviosul Antipa, s-a reîntors în Moldova pentru a strânge ajutoare în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu.
În anul 1865 s-a aşezat la Mănăstirea Valaam, iar după 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam.
Sfântul Antipa de la Calapodeşti este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă şi Sfântul Munte Athos.
Sfântul Cuvios Antipa a fost trecut în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Creştinii ortodocşi îl vor cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
După slujbă, va fi oficiat un Te Deum de mulţumire.

Știri 9 ianuarie 2015

Creştinii ortodocşi îl vor cinsti duminică pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârşi de la ora 8.45, Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
După slujbă, va fi oficiat un Te Deum de mulţumire.

Patriarhia Română condamnă atacul terorist de la Paris.
Potrivit unui comunicat emis de Biroul de Presă al Patriarhiei Române, “Biserica Ortodoxă Română respinge invocarea religiei ca pretext pentru a justifica acțiuni politice extremiste, violente și ucigașe, deoarece o crimă comisă în numele lui Dumnezeu este o negare a religiei ca factor al păcii spirituale și sociale.
Totodată, Patriarhia își exprimă “compasiunea pentru familiile îndoliate și solidaritate cu poporul francez”.
Sediul publicației satirice “Charlie Hebdo” din Paris a fost miercuri ținta unui atac cu arme automate, comis de persoane mascate și soldat cu 12 morți și răniți.

Macedonia a interzis căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Parlamentul Macedoniei a votat un proiect de lege prin care căsătoria este definită ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie. Propunerea legislativă a fost votată de două treimi din parlamentari şi urmează ca guvernul să facă modificarea în codul civil din Macedonia.
Şapte state din Uniunea Europeană au interzis căsătoriile între homosexuali, iar Rusia a restricţionat adopţiile de copii de către cetăţenii din țările ce recunosc căsătoriile între homosexuali.
Australia şi India au interzis şi ele, căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

ANM a emis o nouă informare meteorologică de intensificări ale vântului, ninsori, polei și ploi moderate cantitativ.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 14.
În intervalul menţionat, în toate zonele montane va ninge, local abundent iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi la rafală 70…80 km/h.
În restul teritoriului vântul va avea intensificări locale şi temporare, cu viteze la rafală de 45…50 km/h şi vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza formarea poleiului.
Vremea va intra într-un proces de încălzire, iar în a doua parte acestei nopți şi în prima parte a zilei de sâmbătă, în Dobrogea, Banat şi Crişana va ploua şi izolat se vor cumula cantităţi de peste 15…20 l/mp.

Ministrul Finanţelor vrea să schimbe modul de plată a amenzilor.
Plata amenzilor contravenţionale va fi centralizată și se va face într-un cont unic, astfel că va fi realizată o bază comună cu Ministerul de Interne.
Măsura ar duce la evitarea unor situaţii în care contribuabilii sunt nevoiţi să achite de mai multe ori aceeaşi sumă.
Ministrul Darius Vâlcov a arătat că există deficiențe de evidență a plăţilor amenzilor, a căror recuperare este în acest moment în responsabilitatea autorităților locale.

2% din taxa pentru jocurile de noroc vor ajunge la Ministerul Tineretului și Sportului.
Decizia a fost luată printr-o Ordonanţă de Urgenţă, emisă pe 30 decembrie.
Ministrul Gabriela Szabo mizează pe venituri suplimentare de cel puţin 14 milioane de euro din taxele percepute pentru obținerea licenței de organizare si exploatare a jocurilor de noroc.
Taxele anuale pentru acordarea licenţei de organizare se vor ridica în cazul jocurilor loto la 115.000 euro faţă de 500.000 lei în prezent.

16% din cheltuielile totale ale unei familii se duc pe încălzire.
Așa arată o prognoză efectuată de Institutul Naţional de Statistică.
Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării sunt consumul de bunuri alimentare, nealimentare, plata impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei.
Astfel, în timp ce nivelul mediu lunar pe o gospodărie al cheltuielilor totale de consum, este mai mare în urban faţă de rural cu 447 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 40 lei.

Un nou antibiotic va intra curând pe piaţă.
Este vorba despre primul descoperit după 30 de ani.
Teixobactin deschide calea unei noi generaţii de antibiotice, utile în tratarea tuberculozei, dar și septicemiei.
Găsit în sol, acesta tratează multe infecţii bacteriene comune, spun cercetătorii.
Medicamentul, care va fi disponibil pe piaţă în circa cinci ani, este eficient și în cazul stafilococului auriu.

Populația României îmbătrânește și scade numeric.
În anul 2050, vârsta medie va ajunge la aproape 49 de ani, de la 40 de ani în 2015, iar numărul de locuitori, la 17,8 milioane în 2050 și la 12,6 milioane în 2100.
Acesta este rezultatul unui studiu care analizează tranziția către perioada pensionării în 18 țări.
În consecință, potrivit studiului, rata de dependență a celor cu vârsta peste 65 de ani față de populația activă, se va schimba încă o dată, pe socoteala generației mai tinere.

Familiile nevoiașe care nu își trimit copiii la școală ar putea pierde ajutoarele sociale.
O iniţiativă legislativă propusă de mai mulți deputați se află în acest moment în consultare publică la Senat.
Prin proiect se propune ca inspectoratul şcolar să transmită agenţiei teritoriale situaţia cu privire la frecventarea cursurilor de către aceşti copii, iar plata ajutorului social să fie sistată în cazul în care se constată existenţa a peste 100 de absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar.
În expunerea de motive, iniţiatorii menţionează că abandonul şcolar a devenit un fenomen social care a căpătat proporţii îngrijorătoare în ultima perioadă.

Știri 8 ianuarie 2015

Reprezentanții Primăriei Constanța vor amenda pe cei care nu îndepărtează zăpada de pe trotuarele aferente imobilelor sau spaţiilor comerciale pe care le deţin.
În situaţiile în care accesul la ţurţuri este dificil sau imposibil, constănţenii sunt rugaţi să solicite sprijinul autorităţilor abilitate.
Astfel, cei care refuză acest lucru riscă amenzi între 300 şi 500 lei, pentru persoane fizice şi 500 şi 1000 lei, pentru persoane juridice.
De asemenea, refuzul posesorilor de autovehicule care, parcate pe arterele de circulaţie, blochează activitatea de deszăpezire, de a elibera carosabilul după ce au fost în prealabil anunţaţi se sancţionează cu amendă.

Un preot a cărui limbă maternă este limba chineză a fost hirotonit, pentru prima dată în ultimii 60 de ani.
Zilele trecute, în biserica ortodoxă din Khabarovsk, închinată Sfântului Inochentie din Irkuțk, Mitropolitul Ignatie de Khabarovsk și Amur l-a hirotonit pe preotul Anatoly Kung.
Acesta va sluji în Parohia Sfinţii Apostoli Petru și Pavel, din Hong Kong.

Migraţia medicilor din România a crescut şi în 2014.
Colegiul Medicilor din țara noastră semnalează faptul că anul trecut au fost înregistrate 2.450 de cereri pentru eliberarea certificatelor care permit munca în străinătate.
Astfel, se estimează că anual intră în sistem 3.000 de doctori şi ies aproape 3.500, prin migraţie, pensionare şi deces.
În prezent, 39.000 de medici sunt membri în Colegiul Medicilor din România cu drept de liberă practică.

Prețul gazului pentru consumatorii casnici rămâne neschimbat până la 1 iulie.
Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ a declarat că după această dată, va urma calendarul noului program de liberalizare cu termen 2021 convenit cu Uniunea Europeană.
Iniţial, ministrul Energiei Răzvan Nicolescu spunea, în septembrie, că preţul gazului pentru consumatorii casnici nu va fi modificat până la 1 iulie 2016, iar noul calendar de liberalizare să fie aplicat în perioada 2016-2021.

Aspirina poate fi mortală dacă nu se respectă cu stricteţe indicaţiile medicului.
Aceasta a fost scoasă din tratamentul multor români, pentru că inhibă formarea cheagurilor care ar duce la declanşarea infarctului miocardic şi accidentului vascular cerebral.
Pentru aceşti pacienţi aspirina trebuie luată zilnic până la sfârşitul vieţii.
De asemenea, multe persoane iau aspirină datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii.
Medicii au precizat că acest medicament luat fără recomandare de specialitate sau în supradoză provoacă nu numai hemoragie intracraniană, ci oriunde în corp.

Copiii cu vârste între 5 şi 12 ani au nevoie de 10-11 ore de somn pe zi.
Potrivit specialiştilor, adulţilor le sunt suficiente 7-9 ore de somn pe zi.
Aceasta este concluzia unui studiu potrivit căruia, lipsa somnului poate creşte riscul de obezitate şi diabet, întrucât are un efect negativ asupra parametrilor de reglare a nivelului de glucoză în sânge.
Studiul mai relevă că, în cele 24 de ore ale unei zile obişnuite, aproximativ jumătate dintre copiii de clasa I petrec în medie două ore pe zi în faţa televizorului în timpul săptămânii şi trei ore în weekend.
O treime dintre copii petrec mai mult de patru ore pe zi în timpul weekend-ului la televizor, dvd-player sau computer.

Elevii constănțeni au acumulat în ultimele 3 luni ale anului 2014 peste 600 de mii de absențe.
Dintre acestea, mai puțin de jumătate au fost motivate.
Cele mai multe absențe au fost făcute de elevii claselor a 8-a și a 12-a.
În total, în sistemul de învățământ preuniversitar din județul Constanța sunt înscriși 110.000 de elevi, la clasele I – XII.

O aeronavă alimentată doar cu energie solară va zbura în jurul lumii în premieră mondială la începutul lunii martie.
Creatorii avionului Solar Impulse i-au montat trei motoare electrice în plus faţă de predecesorul său, care a traversat Statele Unite ale Americii în zbor fără să alimenteze, în 2013.
Aeronava cântăreşte 2.300 de kilograme, la o anvergură a aripilor de 72 de metri, iar călătoria va dura aproximativ cinci luni.
Solar Impulse a intrat în istorie în iulie 2010, ca primul avion care a zburat doar cu ajutorul energiei solare.

Absorbţia chimicalelor de către organismul uman este asociată cu creşterea incidenţei bolilor sistemului endocrin.
Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, chimicalele care afectează sistemul endocrin, de care depind funcţii ca metabolismul, creşterea sau somnul, se află în produse precum cosmetice şi de îngrijire personală.
De asemenea, acestea sunt întâlnite şi în aparatele electronice sau pesticidele.
Organizaţia se arată preocupată de înmulţirea substanţelor chimice prezente în viaţa cotidiană şi faptul că fiinţa umană este expusă unei bune părţi din ele chiar şi înainte de a se naşte.

Trenurile de călători au intârzieri cuprinse între 30 si 60 de minute din cauza gerului.
Compania CFR Călători anunță însă că nicio linie de cale ferată nu este închisă.
Călătorii sunt sfătuiți ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare despre mersul trenului cu care intenționează să călătorească. Pasagerii care doresc să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru parcursul neefectuat.

Știri 7 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Conform unei vechi reguli bisericeşti, în ziua imediat următoare unui praznic împărătesc se face pomenirea persoanelor care au avut legătură cu praznicul respectiv, iar în cazul de faţă este vorba despre Sfântul Proroc Ioan, cel care l-a Botezat pe Mântuitorul Hristos în apa Iordanului.
Sfântul Ioan Botezătorul este ultimul şi cel mai mare dintre proorocii Vechiului Testament, deoarece el a fost cel care a proorocit şi mărturisit despre Hristos că este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, care va mântui întreaga umanitate din robia păcatului.
Totodată, Sfântul Ioan este cel care a fost mărturisit de către Dumnezeu ca cel mai mare dintre cei născuţi din femeie, conform Sfintei Evanghelii de la Luca.
Acest lucru va fundamenta învăţătura creştină a Bisericii conform căreia Sfântul Ioan este cel care va face legătura între drepţii Vechiului Testament şi sfinţii noului Testament.
În iconografia creştină, Sfântul Ioan este reprezentat conform calităţilor sale de Prooroc, Botezător şi Înainte-mergător al Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.45, sf. liturghie la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Techirghiol.
La această biserică, au fost aduse moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip și vor rămâne spre închinare până la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Peste două milioane de români poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul.
Din totalul acestora trei sferturi sunt bărbaţi şi un sfert sunt femei.
Numele de Ioan provine din vechiul nume ebraic Iohanan şi se traduce prin expresia „Dumnezeu a avut milă”.
La noi prima atestare documentară a acestui nume este datată în 1247, când Diploma Cavalerilor Ioaniţi atestă un conducător pe nume Ioan, cneaz al unei formaţiuni de prin nordul Olteniei.

Arheologii americani consideră că au descoperit ruinele Palatului lui Irod, situat în apropiere de Turnul lui David.
Aici, potrivit Noului Testament, a fost judecat Iisus Hristos înainte de a fi răstignit.
Experții cred că locul este chiar Palatul lui Irod datorită detaliilor, precum o poartă, cu un pavaj de piatră deteriorat.
În prezent, la Palatul lui Irod se află Muzeul Turnul lui David, dar și o închisoare din perioada otomană a Ierusalimului.

Trenurile Zăpezii au reduceri pentru cei ce vor să meargă la munte.
Astfel, până pe 28 februarie, călătorii vor beneficia de reduceri pentru călătoriile cu trenurile care circulă spre şi dinspre stațiunile montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei sau Petroșani.
Reducerile tarifare sunt de 25% pentru călătoriile cu punct de sosire/plecare într-una dintre stațiunile montane de pe ruta Sinaia – Brașov, Vatra Dornei și Petroșani și de până la 56% la trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Brașov și retur.

CNADNR a demarat procedurile pentru realizarea drumului expres care va lega litoralul de Delta Dunării.
Ideea realizări acestui drum a fost de a oferi posibilitatea turiştilor străini care ajung pe litoralul românesc de a ajunge mai uşor în Deltă şi invers.
Drumul expres va lega Constanţa, Tulcea şi Brăila şi va include şi o porţiune din actualul DN 22, din judeţele Constanţa şi Tulcea.
Acesta va avea două benzi, dar, spre deosebire de o autostradă, nu va avea bandă de urgenţă.
De asemenea, va fi prevăzut cu un spaţiu median de separare a sensurilor de circulaţie, iar limitele de viteză legală vor fi: 100 km/oră pentru deal și 120 km/oră pentru şes.

Spitalul Judeţean Constanţa a introdus un nou sistem de monitorizare a cadrelor medicale.
Astfel, fiecare cadru medical va purta ecusoane cu funcţia medicală pe care o deţine, dar şi o cartelă de acces pentru fiecare departament.
Potrivit managerului spitalului, Dan Căpățână, sistemul va face ca activitatea să fie realizată în mod transparent.
Totodată, la nivelul instituţiei va funcţiona şi un nou sistem de îndrumare a pacienţilor şi aparţinătorilor, sistem de direcţionare medicală către secţii.

Lituania a intrat în zona euro la 1 ianuarie.
Astfel, a devenit al 19-lea membru al uniunii monetare cu speranţa unei apropieri mai mari de vestul Europei, pe fondul tensiunilor cu Rusia și în pofida riscurilor de creştere a prețurilor.
România este singura țară din Uniune care are un obiectiv stabilit pentru adoptarea monedei euro, peste patru ani, în 2019.

România a preluat preşedinţia anuală a Comitetului de Securitate al OSCE.
Ministerul Afacerilor Externe informează că mandatul este exercitat de către ambasadorul Cristian Istrate şi de o echipă alcătuită din diplomaţi ai Misiunii Permanente a României la Viena.
Pe parcursul exercitării preşedinţiei Comitetului de Securitate, România va acorda o atenţie deosebită combaterii terorismului, criminalităţii transnaţionale organizate şi fenomenului migraţiei ilegale în spaţiul OSCE, creşterii securităţii cibernetice, precum și combaterii traficului ilegal cu fiinţe umane şi droguri.

Cluj-Napoca este capitala europeană a tineretului în acest an.
Cu acest prilej, oraşul va derula pe parcursul acestui an peste 1.000 de acţiuni şi evenimente între care se numără sute de manifestări culturale, artistice, educaţionale şi ecumenice.
Titlul de „Capitală europeană a tineretului“ se acordă, pentru un an, unui oraş cu scopul promovării sale.
Statutul de capitală europeană a tineretului a fost introdus în anul 2009, cu oraşul Rotterdam, iar Cluj-Napoca este cea de-a şaptea capitală.

Știri 6 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.
În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt s-a pogorât peste el în chipul unui porumbel.
Totodată şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii.
Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel.
Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul 3, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea Stromata întâi, dar şi în Constituţiile Apostolice, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului.
Marii cuvântători ai secolelor 4-5 ne-au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice.
Mai târziu, Biserica obişnuia ca botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor.
Rânduiala bisericească prevede ca astăzi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei, iar credincioşii pot folosi agheasma mare până la Odovania Praznicului de pe 14 ianuarie.
Totodată, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă după slujbă trei cruci în apă.
Astfel, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Apoi, de la ora 11.30, cei prezenți la slujbă vor merge în tradiționala procesiune până pe faleza Cazinoului, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Tot astăzi, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța din zona Cora.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.45, la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Techirghiol.
La această biserică, vor fi aduse în această seară moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip și vor rămâne spre închinare până mâine, la sfârșitul Sfintei Liturghii.

ANM a emis o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, ger și intensificări ale vântului.
Aceasta este valabilă de astăzi de la ora 14 până vineri, 9 ianuarie la ora 10.
În intervalul menţionat, în toată ţara vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade.
Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.
În cursul zilei de astăzi şi în această noapte vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 55…65 km/h.

Taxele şi impozitele locale rămân anul acesta la nivelul celor de anul trecut, potrivit administraţiilor locale.
Conform Codului fiscal în vigoare pentru 2015, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% din valoarea imobilului şi a unor indici în funcţie de suprafaţă, tipul clădirii, dotările acesteia, anul construirii, rangul localităţii şi zona în care este situată.
În cazul proprietarilor care deţin mai multe clădiri în afara celei de domiciliu, impozitul datorat creşte cu 65% pentru cea de-a doua, 150% pentru cea de-a treia şi este de trei ori mai mare în cazul în care se deţin mai multe imobile.

Cardurile de sănătate care nu vor fi distribuite prin intermediul serviciilor poștale, vor fi date asiguraților de medicii de familie.
CNAS a anunțat că distribuirea prin servicii poștale s-a realizat în mare măsură, dar nu s-a terminat încă.
Medicii de familie, însă, resping ferm activitatea de distribuire a cardurilor de sănătate în detrimentul consultațiilor medicale. Utilizarea cardului național se va face de la 1 februarie 2015.

Copiii care au tablete și smartphone-uri în camera lor au parte de mai puțin somn decât cei care nu au acces la astfel de dispozitive.
Potrivit unui studiu american, s-a observat că, aceia care au la îndemână tablete și smartphone-uri în camera lor dorm în medie cu 21 de minute mai puțin decât cei care nu au acces la astfel de aparate.
Pe de altă parte, copiii care au în camera lor un televizor dorm în medie cu 18 minute mai puțin decât cei care nu au o telecomandă la îndemână.

Angajaţii grădiniţelor din Marea Britanie vor fi obligaţi să raporteze copiii care riscă să devină terorişti.
Așa prevede o strategie de prevenire a terorismului redactată de Ministerul britanic de Interne.
Această regulă, care vizează de asemenea angajaţii şcolilor, colegiilor, universităţilor, închisorilor şi spitalelor, are ca scop “să împiedice oamenii să fie implicaţi în terorism.
Ministerul de Interne a precizat că trebuie raportate, de exemplu, comentariile antisemite făcute în faţa angajaţilor unei grădiniţe.

Uniunea Europeană va înființa o echipă de șase experți, care îi va consilia pe oficialii guvernamentali din statele membre, cu privire la modul de abordare a propagandei islamiste.
Proiectul-pilot va avea sediul în Belgia.
În ultimii ani, islamiștii și-au intensificat propaganda, în special cu ajutorul social-media, vizând potențialii recruți.
Statul Islamic, grupul militant cel mai brutal din Orientul Mijlociu, este cunoscut pentru utilizarea rețelelor sociale in a atrage tineri din regiune și la nivel global, prin imagini, sloganuri și videoclipuri bine editate.

Căsătoriile între persoane de același sex au devenit legale în Florida.
Judecătorii au hotărât că din data de 5 ianuarie căsătoriile între persoane de același sex sunt permise în statul Florida.
Biserica a declarat că va respecta decizia justiției și va elibera certificate de căsătorie tuturor cuplurilor indiferent de sexul celor doi soți.

Știri 5 ianuarie 2015

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Cu acest prilej, IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului a oficiat după Sfânta Liturghie, slujba de Sfinţire Mare a apei.
Aghiazma urmează să fie îmbuteliată, pe parcursul acestei zilei, în 130.000 de PET-uri, pregătite pentru credincioşii constănţeni.
În jurul orei 11.30, ierarhul Tomisului va fi prezent la capela „Sfântul Nicolae” a penitenciarului Poarta Albă, unde va rosti un cuvânt de învățătură și le va împărți deținuților Aghiasmă Mare.
La ora 13.30, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la schitul „Podromița”, situat lângă localitatea Hârșova, schit ce are ca hram secundar „Botezul Domnului”.
De aici preoții și credincioșii, împreună cu Arhiepiscopul Tomisului, vor pleca în procesiune la malul Dunării, unde va fi săvârșită slujba de Sfinţire Mare a apei , apoi ierarhul va arunca 3 cruci în apa Dunării, iar un grup de tineri curajoși le va recupera.
Mâine, în ziua praznicului, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, iar de la ora 11.30, cei prezenți la slujbă vor merge în tradiționala procesiune până pe faleza Cazinoului, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Mâine seară, de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța din zona Cora.

Biserica Ortodoxă va prăznui miercuri Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.45, la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Techirghiol.
La această biserică, vor fi aduse mâine seară moaștele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip și vor rămâne spre închinare până miercuri, la sfârșitul Sfintei Liturghii.

Turcia permite construirea unei noi biserici creştine pe teritoriul său, după 90 de ani.
Biserica va aparţine micii comunități siriace a țării și va fi construită într-o suburbie a Istanbulului, pe malul Mării Marmara, unde se mai află deja biserici grec-ortodoxe, armene și catolice.
Bisericile au fost restaurate și redeschise publicului, dar nicio biserică nouă nu a mai fost construită până acum.
Turcia, care a avut odată mari minorități creștine, este compusă astăzi din 99% musulmani.

Românii și rușii se află in topul naţiunilor care consumă cel mai mult alcool.
Așa arată ultimul studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătății.
Consumul de alcool variază extrem de mult de la o țară la alta, dar rușii si locuitorii tarilor din apropiere, cum ar fi România, Republica Moldova, Ucraina sau Belarus, beau mai mult într-un an decât aproape toate celelalte naţiuni incluse in studiu.
Astfel, cetăţenii acestor țări cu vârste de peste 15 ani au consumat, în medie, peste 12 litri de alcool pur în anul 2010. Mari consumatori de băuturi alcoolice, care intră tot în categoria de peste 12 litri pe an, sunt si cei care locuiesc în Portugalia, Granada și Andorra.

Statul Islamic transformă bisericile creștine din Irak și Siria în temnițe și camere de tortură.
Conform rapoartelor, acesta îndepărtează artefactele religioase, pe care le vinde pe piața neagră.
Relicve antice și picturi murale sunt scoase din lăcaşurile de cult și supuse contrabandei, prin aceleaşi reţele stabilite deja pentru circulaţia petrolului și a armelor, în așa-numitul califat, o regiune vastă armată a jihadiștilor.

Simulările examenelor naţionale vor avea loc în februarie şi martie.
Astfel, în zilele de 23, 24 şi 25 februarie se vor desfăşura probele scrise pentru elevii clasei a VIII-a, limba şi literatura română, matematică şi limba şi literatura maternă.
Liceenii de clasa a XI-a şi a XII-a vor participa la simularea probelor de bacalaureat în zilele de 2, 3, 4 şi 6 martie la limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, proba obligatorie a profilului şi, doar pentru elevii claselor a XII-a, proba la alegere a profilului şi specializării.
Toate probele sunt scrise, iar afişarea rezultatelor va avea loc pe data de 12 martie.

Elevii din învățământul preșcolar și preuniversitar se întorc astăzi la ore.
După 4 săptămâni de cursuri, elevii vor intra într-o nouă vacanță intersemestrială, de această dată de numai o săptămână, în perioada 31 ianuarie – 8 februarie.
Semestrul al II-lea va începe pe 9 februarie, se va încheia pe 19 iunie și va fi întrerupt de vacanța de primăvară care este programată între 11 și 19 aprilie.

Pompierii și militarii se bucură de cel mai ridicat nivel de încredere din partea românilor.
Așa arată un sondaj al Institutului Român pentru Evaluare și Strategie.
La celălalt pol se află procurorii și judecătorii, avocații sau funcționarii publici.
Potrivit aceleiași cercetări, de activitatea din ultimul an a medicilor din cadrul sistemului sanitar de stat se declară mulțumite sau foarte mulțumite două treimi dintre persoanele intervievate.
Sondajul a fost realizat în perioada 19 – 20 decembrie 2014, pe un eșantion de 1.100 de persoane.

Unul din cinci români se confruntă cu sărăcia.
Potrivit proiectului Strategiei naţionale cu privire la reducerea sărăciei, Guvernul intenționează să micşoreze cu 400.000, până în anul 2020, numărul celor din această categorie.
Sărăcia este determinată de venitul insuficient, iar o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă.
De asemenea, o treime din populaţie nu-şi poate permite să achiziţioneze articole considerate necesare pentru a duce un trai decent.
Potrivit aceluiaşi document, există în continuare copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar procentul tinerilor fără o educaţie adecvată este ridicat.