Știri 6 noiembrie 2014

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 16, slujba Vecerniei la Biserica Sfinţii Îngeri, situată în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Sâmbătă după-amiază, de la ora 18.30, Ierarhul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei la Mănăstirea Strunga.
Apoi, de la ora 23.30, IPS Teodosie va oficia Sf. Liturghie la Biserica Sf. Nectarie din Constanța, zona Medeea, cu prilejul hramului.
Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie se vor putea închina moaștelor Sfântului Nectarie (aduse de la biserica „Sf. Nectarie” din Iași) și Sfântului Vasile cel Mare (aduse de la mănăstirea Sihăstria Putnei).
Sfintele odoare vor rămâne la acest lăcaș de cult până pe data de 24 noiembrie.

Biserica Ortodoxă va cinsti marți, 11 noiembrie, pe Sf. Mare Mucenic Mina.
Cu acest prilej, biserica Sf. Mina din Parcul Tăbăcărie va organiza o serie de evenimente religioase.
Astfel, sâmbătă, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, de la ora 8.45, vor fi aduse moaștele Sfântului Stelian, Ocrotitorul Copiilor, apoi de la ora 9, va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Tot sâmbătă, de la ora 16, va avea loc slujba Vecerniei, iar duminică de la ora 9, va fi oficiată Sf. Liturghie.
Luni dimineață, la ora 10, vor sosi moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul din Eghina și va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu.
Apoi, de la ora 16, va fi oficiată Vecernia de hram.
Marți, de la ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sf. Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

O conferință pe temă interdisciplinară a avut loc ieri la Constanța.
Aceasta s-a numit “Pitagora – filozof şi matematician”.
Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul parteneriatului dintre Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Dionisie cel Smerit” şi Liceul de Arte din localitate.
În cadrul conferinţei s-au discutat anumite aspecte de legătură între matematică, muzică, religie şi literatură.
Părintele Ionuţ Rusu, profesor de dogmatică la Seminarul Teoogic din Constanţa a prezentat atitudinea deschisă a bisericii în acest dialog.
De asemenea, din partea Colegiului Naţional de Arte din Constanţa a fost prezent Prof. Dr. Horaţiu Alexandrescu, care a declarat că “scopul acestei acţiuni este de a forma conştiinţa în spiritul dragostei către Dumnezeu, prin cântare și nu numai.

Prinţul Charles al Marii Britanii s-a pronunţat cu privire la soarta creştinilor din Orientul Mijlociu.
El a făcut aceste afirmaţii marţi, într-un mesaj video prin care a marcat publicarea unui raport al organizaţiei caritabile Aid to the Church in Need, care ține de Biserica Catolică.
Raportul releva că libertatea religioasă a intrat pe întreg globul într-o “perioadă de declin grav”.
Prinţul Charles a arătat că toleranța religioasă este esenţială pentru o societate liberă și liderii religioşi au “responsabilitatea” de a se asigura că oamenii de alte religii sunt respectaţi de propriii credincioşi.

Mai multe zone din Constanța nu vor avea apă caldă și căldură.
Pentru remedierea unor defecţiuni ce au apărut pe instalaţia de termoficare, CET Palas întrerupe astăzi alimentarea cu agent termic pentru următoarele zone: Dacia, Şcoala nr. 12, Trocadero, strada Nicolae Iorga, strada Mihai Viteazu, Capitol, Eden, KM 4-5 și Faleză Nord.
RADET Constanţa nu a menționat însă intervalul orar, dar a dat asigurări că echipele de lucru acţionează în vederea remedierii avariilor menţionate şi a reluării furnizării încălzirii cât mai rapid cu putinţă.

Constănțenii vor primi subvenţie la căldură până în luna aprilie a anului viitor.
Executivul a alocat pentru orașul nostru, prin Hotărâre de Guvern, 19 milioane de lei pentru energia termică.
Suma este acordată Primăriei Constanța pentru a asigura sprijin populației întreaga iarnă pentru plata energiei termice. Pe lângă majorarea de 10% a subvențiilor care a fost aprobată de Consiliul Local luna trecută, se va putea aplica o altă mărire a sprijinului oferit constănțenilor, astfel încât să se ajungă la majorarea de 25%.

Profesorii cu gradul I se vor putea pensiona anticipat.
Ministerul Educaţiei şi federaţiile sindicale din învăţământul preuniversitar şi universitar au semnat noile contracte colective de muncă.
Au fost introduse drepturile personalului didactic prevăzute prin modificările aduse Legii educaţiei în ultimii doi ani, precum posibilitatea ieşirii la pensie anticipat în cazul profesorilor cu gradul I.
Potrivit prevederilor legale, profesorilor cu gradul didactic I şi cu o vechime de peste 25 de ani li se reduce vârsta de pensionare cu trei ani, la cerere.
Pe de altă parte, nu au fost efectuate modificări cu privire la salarizarea gradelor didactice.

Primarii au primit de la Guvern încă 132 milioane lei din Fondul de rezervă.
Noua suplimentare bugetară a fost decisă în ultima şedinţă de guvern.
Bugetul Ministerului Administraţiei Publice a mai fost suplimentat recent de Guvern, cu 152 milioane lei, pentru plata arieratelor spitalelor și primăriilor, precum și pentru asigurarea încălzirii în sezonul rece.

Cercetătorii francezi au descoperit mecanismul genetic al vindecării naturale de HIV/SIDA.
Aceștia cred că pot găsi leacul împotriva virusului care lasă organismul fără apărare în faţa infecţiilor şi cancerului.
Potrivit definiţiei actuale, vindecarea ar presupune eliminarea totală a virusului din corp.
După descoperirea francezilor, perspectiva ar fi schimbată dacă pacientul ia tratamentul corect, are grijă să se hrănească sănătos şi să se odihnească.

Bancnota de 100 lei este din ce în ce mai falsificată.
În cazul acestora, lipsește microtextul, hârtia folosită este diferită, mai groasă, mai subțire sau cerată pentru bancnota de polimer.
Culorile sunt mai șterse sau mult mai accentuate ori contrastul este prea mare, iar elementele de siguranță sunt realizate grosier.
Autoritățile solicită cetățenilor să fie atenți și la cea mai mică suspiciune să apeleze numărul unic de urgență 112.

Alianța Nord-Atlantică își va suplimenta efectivele din Europa de Est pentru a garanta securitatea României, Poloniei și zonei baltice.
Măsura a fost anunțată de comandantul forțelor NATO din Europa, pe fondul amenințării extremismului islamist și al intensificării presiunilor Rusiei.
Generalul Philip Breedlove a mai spus că prezența militară sporită va fi asigurată prin rotație, însă nu a precizat cum vor fi distribuite efectivele suplimentare care vor fi trimise în Europa de Est.

Știri 5 noiembrie 2014

Înaltpreasfinţitul Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, s-a mutat ieri la Domnul.
Ierarhul ar fi împlinit 100 de ani pe 9 noiembrie.
Înaltprasfinţitul Eftimie s-a născut în satul Schitul, Comuna Hangu din judeţul Neamţ.
La 1 aprilie 1949, i s-a încredinţat stăreţia Mănăstirii Bistriţa-Neamţ, pe care a condus-o până în 1966, iar între 1951 şi 1960, concomitent cu conducerea Mănăstirii Bistriţa, a fost exarh al mănăstirilor din Eparhia Romanului şi Huşilor.
În 1966, a fost înălţat la rangul de Arhimandrit şi numit Stareţ la Mănăstirea “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a acordat demnitatea de Arhiereu – Vicar al Eparhiei Romanului şi Huşilor, și a fost hirotonit în 30 ianuarie 1972.
Slujba de înmormântare va avea loc mâine la ora 11.00.

Dumnezeu să-l odihnească!

Asociaţia Scafandrilor a primit statut de utilitate publică.
Acesta a fost acordat în şedinţa de ieri a Guvernului, prin hotărâre.
Conform legii, asociaţiile şi fundaţiile care obţin statutul de utilitate publică au dreptul de a li se atribui în folosinţă gratuită bunuri proprietate publică şi fonduri bugetare.
Recunoaşterea utilităţii publice se face pe durată nedeterminată.
Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România a fost înfiinţată în 1999 şi se ocupă de 13 ani, în urma licitaţiei organizate de Primăria Constanţa, de serviciul salvamar din staţiunea Mamaia.

O parte din constănțeni nu au astăzi apă caldă și căldură.
Pentru remedierea unor defecţiuni ce au apărut pe instalaţia de termoficare, CET Palas întrerupe astăzi alimentarea cu agent termic a magistralei nr. 1.
Este vorba despre porţiunea între căminele C10, între bulevardul Alexandru Lăpuşneanu și Şcoala nr. 27 şi C8.
De asemenea,zonele Tomis I, Tomis II şi Coiciu nu vor beneficia de apă caldă de consum.
Furnizarea agentului termic va fi reluată în jurul orei 18,00.

Constănţenii bolnavi de cancer ar putea face radioterapie gratuit.
La începutul acestui an, conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a purtat o serie de discuţii cu câţiva parteneri medicali din Turcia, în vederea înfiinţării unui centru specializat în radioterapie oncologică.
Parteneriatul este public-privat şi va fi gata în maxim un an de la semnarea actelor.
De asemenea, pentru ca tratamentele să poată fi realizate în condiţii optime, centrul va deţine şi aparatură de cercetare genetică.

O informaţie recentă arată că toţi nou-născuţii din Europa ar urma să aibă implantat câte un microcip din decembrie 2016.
Informaţia a apărut în presa din Finlanda, însa nu a fost confirmată în mod oficial.
Microcipul va include și un senzor GPS.
Aceleaşi surse arată că microcipul ar fi obligatoriu pentru toţi copiii născuţi după mai 2014.
Acest tip de tehnologie a fost deja aprobat și în SUA pentru folosirea pe adulţi.
Microcipurile pot transmite informaţii personale privitoare la fiecare om și au capacitatea de a executa numeroase alte funcţii.

Salariile cadrelor medicale vor fi majorate.
Reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat de asemenea că vor introduce noi medicamente compensate.
Astfel, de la 1 ianuarie, 300 de mii de cadre medicale, vor beneficia de o majorare salarială de 100 de lei.
Măsura creșterii salariale a fost negociată de Guvern cu Sindicatul Sanitas.
De tratamente noi vor beneficia cei care suferă de hepatita B și C, boli autoimune, glaucom sau boli cardiovasculare.

Numărul copiilor născuți prematur a crescut alarmant.
Specialiștii au declarat că în țara noastră numărul acestora s-a dublat.
Una dintre cauze este îngrijirea mamei în timpul sarcinii.
Statisticile arată că în țara noastră, anual, aproximativ 20 de mii de copii se nasc prematur.
Aceasta face ca România să aibă un indicator de prematuritate dublu față de țările din Europa de Vest.

Anul acesta creşterea economică a României va fi de 2%.
Potrivit previziunilor prezentate de Comisia Europeană pentru toate ţările membre, creșterea țării noastre este în scădere faţă de estimarea inţială, care era de 2,5%.
Previziunile cele mai pesimiste sunt pentru Franţa, cu doar 0,3% creştere economică în acest an.

Indemnizaţiile lunare ale persoanelor persecutate de regimul comunist vor fi dublate.
Acestea vor fi majorate la 400 lei, în cazul celor deportaţi sau care au fost în prizonierat, respectiv la 200 lei, pentru cei internaţi abuziv în spital sau aflaţi în domiciliu forţat.
Măsura este inclusă într-un proiect de lege aprobat, ieri, de Guvern şi transmis Parlamentului spre adoptare în procedură de urgenţă.

40% dintre români sunt supuși riscului de sărăcie și excluziunii sociale.
Cele mai ridicate procente din Uniunea Europeană se înregistrau, anul trecut, în Bulgaria, România, Grecia și Ungaria.
Potrivit Eurostat, nivelurile cele mai reduse ale acestui indicator se înregistrau în Cehia, Olanda, Finlanda și Suedia.
La nivelul celor 28 de state din UE, anul trecut, un sfert din populație era supusă riscului de sărăcie și excluziune socială.

Responsabilii cu fondurile europene vor fi plătiţi după performanță, de la 1 ianuarie.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care a adăugat că unele salarii ar putea să scadă.
De asemenea, ministrul este de părere că România va atinge o rată de absorbţie de 80% la sfârşitul anului 2015.
Anul trecut, Guvernul a decis să majoreze salariile angajaţilor de la Autorităţile de Management pentru Programele Operaţionale.

Știri 4 noiembrie 2014

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia vineri, de la ora 16, slujba Vecerniei la Biserica Sfinţii Îngeri, situată în zona Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Sâmbătă după-amiază, de la ora 18.30, Ierarhul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei la Mănăstirea Strunga.
Apoi, de la ora 23.30, IPS Teodosie va oficia Sf. Liturghie la Biserica Sf. Nectarie din Constanța, cu prilejul hramului.

Biserica Ortodoxă va cinsti marți, 11 noiembrie, pe Sf. Mare Mucenic Mina.
Cu acest prilej, biserica Sf. Mina din Parcul Tăbăcărie va organiza o serie de evenimente religioase.
Astfel, sâmbătă, de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, de la ora 8.45, vor fi aduse moaștele Sfântului Stelian, Ocrotitorul Copiilor, apoi de la ora 9, va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Tot sâmbătă, de la ora 16, va avea loc slujba Vecerniei, iar duminică de la ora 9, va fi oficiată Sf. Liturghie.
Luni dimineață, la ora 10, vor sosi moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul din Eghina și va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu.
Apoi, de la ora 16, va fi oficiată Vecernia de hram.
Marți, de la ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sf. Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Fauna Europei a sărăcit în ultimii 30 de ani.
Conform unui studiu, Europa a pierdut 421 de milioane de păsări, iar gestionarea actuală a mediului înconjurător pare incapabilă să oprească dispariţia în masă a numeroase specii comune.
Studiul subliniază că această dispariţie alarmantă a faunei europene are legătură cu metodele moderne ale agriculturii şi cu dispariţia habitatului.
Cercetătorii recomandă aplicarea rapidă a unor noi scheme agricole şi amenajarea unor zone verzi în centrul oraşelor.

Autovehiculul achiziţionat in cadrul programului Prima maşina nu va putea fi înstrăinat pe toata durata de valabilitate a garanţiei.
Potrivit proiectului de norme publicat de Ministerul Finanţelor Publice aceasta înseamnă că mașina nu va putea fi vândută cat timp creditul este in derulare.
Programul va beneficia de un plafon total al garanţiilor de 50 milioane lei in 2014.

Ministerul Educaţiei a publicat un Ordin de Ministru care aduce modificări la metodologia învăţământului profesional de trei ani.
Astfel, elevii vor primi la finalizarea studiilor o diplomă pe care va scrie “nivel de calificare trei”, în loc de “nivel de calificare doi”.
Ca atare nu vor mai fi nevoiţi să o echivaleze în străinătate dacă vor dori să se angajeze sau să-şi continue studiile într-o ţară europeană.

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte astăzi 63 de ani.
Acesta s-a născut la 4 noiembrie 1951, la Basarabi, în judeţul Constanţa.
În anul 1976 a absolvit Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, Secţia Comercială.
Între anii 1996–2000 a fost Ministru al Transporturilor, iar din anul 2000 până în 2004 a fost Primar General al Municipiului Bucureşti.
Din data de 20 decembrie 2004 este Preşedinte al României.

Turismul românesc se dezvoltă de la an la an.
Statisticile arată că 6,6 milioane de turiști s-au cazat în unitățile turistice din România în primele nouă luni ale acestui an.
Cei mai mulți turiști au venit din Germania, Italia și Israel.
Durata medie a șederii a fost de 2,6 zile la turiștii români, iar la cei străini a fost de 2 zile.

Ministerul Educaţiei a publicat, ieri, modelele de subiecte pentru Bacalaureat 2015.
Profesorii le vor putea folosi la clasă pentru a-i pregăti pe elevi. Reprezentanţii ministerului au spus că, cel mai probabil, în primăvară, elevii de la clasele a 11-a şi a 12-a vor susţine, al doilea an la rând, simulare naţională la Bac 2015.
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, înscrierea pentru examenul de maturitate de anul viitor va avea loc între 25 şi 29 mai, probele orale au loc în perioada 8 – 26 iunie, iar în săptămâna 29 iunie – 3 iulie, au loc probele scrise.

Constănțenii din 3 cartiere nu vor avea astăzi apă caldă și căldură.
RADET anunță că până la ora 19 abonații din zonele Km 4-5, Km 5, Poarta 6 nu vor avea apă caldă şi încălzire.

Orice maşină vândută pe teritoriu european va trebui să aibă ESP ca dotare standard.
Sistemul de control al stabilităţii ESP este un program bazat pe senzori care analizează, de 25 de ori pe secundă, traiectoria maşinii raportat la direcţia pe care şoferul o dă acesteia.
În momentul în care computerul de bord sesizează că autovehiculul nu mai respectă trasa dorită de conducătorul auto, reduce cuplul motor transmis roţilor.
Până în momentul de faţă, 84% dintre autovehiculele comercializate în Europa au ESP.

Toate țările membre ale Uniunii Europene vor fi obligate să instaleze, în oraşe, prize pentru alimentarea maşinilor electrice.
Așa se arată într-o directivă aprobată recent de Parlamentul European.
Textul legislativ nu impune României, şi nici unui alt stat membru, un număr de puncte publice de alimentar cu energie electrică.
Cu toate acesta, se discută despre un necesar de 10.000 de puncte de alimentare, la nivelul anului 2020.

Știri 3 noiembrie 2014

Județele Constanţa şi Tulcea nu sunt pregătite pentru deszăpezire.
Comandamentul de iarnă pentru situaţii de urgenţă va fi reactivat în 15 noiembrie, însă CNADNR nu este pregătită să intervină în Dobrogea în cazul în care Administraţia Naţională de Meteorologie va emite o avertizare cod roşu de ninsori abundente şi viscol.
Firma angajată iniţial prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, să intervină în teren a cerut recent intrarea în insolenţă.
Licitaţia în cazul judeţelor Constanţa şi Tulcea este programată pe 11 decembrie.

Persoanele cu handicap ar putea primi de anul viitor o majorare de 16% a indemnizației lunare.
Astfel, aceasta ar urma să crească de la 202 de lei la 234 de lei pentru persoanele cu handicap grav, și de la 166 de lei la 192 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat.
Totodată bugetul personal complementar lunar ar urma să fie majorat, de la 91 de lei la 105 lei pentru persoanele cu handicap grav, de la 68 de lei la 78 de lei pentru persoanele cu handicap accentuat și de la 33,5 lei la 38 de lei pentru persoanele cu handicap mediu.

Carnea de porc se va ieftini înainte de Crăciun.
Motivul este embargoul internaţional impus Rusiei din cauza conflictului din Ucraina.
Acesta va avantaja România si va ieftini carnea de porc cu aproximativ 25%.
Astfel, un kilogram de carcasă de porc se va vinde cu 6,2 lei, faţă de 7,5 sau 8 lei cât era înainte.
Odată cu ieftinirea cărnii de porc, şi unele dintre produsele preparate din aceasta se vor ieftini.

Un nou test sanguin ar putea depista cancerul pulmonar cu câțiva ani înainte ca tumorile să devină vizibile.
Potrivit cercetătorilor de la Spitalul Universitar din Nisa, noul test sangvin reprezintă o descoperire extraordinară, mai ales că ar putea depista anomaliile cu câteva luni sau chiar cu ani buni înainte ca tumorile să devină vizibile și să poată fi detectate prin intermediul tehnicilor clasice.
Depistarea în stadii precoce a cancerului pulmonar este crucială.
În majoritatea cazurilor, tratamentul necesar este foarte dificil de suportat, iar șansele de vindecare sunt minime.

Salariul minim pe economie va ajunge la 1.200 de lei în 2016.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Muncii, Rovana Plumb.
Majorarea salariului va începe din ianuarie 2015, de la 900 la 975 de lei și, de la 1 iulie, la 1.050 de lei.
Demnitarul a menționat că proiectul de creștere a salariului minim pe economie este prevăzut într-o Hotărâre de Guvern.

Românii cheltuiesc peste 38 milioane euro anual pe analgezice.
În 30% din durerile tratate, romanii merg in farmacie pentru a-si cumpăra analgezice.
Potrivit unui studiu, vizibilitatea pe raft a fost criteriul cel mai importanta in alegerea medicamentului.
Același studiu arata că, in mai mult de jumătate dintre cazuri, consumatorii folosesc ce au acasă, iar in 8% din situaţii apelează la alte soluţii decât medicamentele.

Paracetamolul este benefic şi în depăşirea stărilor anxioase.
Potrivit ultimelor studii, unele dintre regiunile din creier care au un rol în controlul durerii fizice sunt implicate şi în cel al disconfortului mintal.
Paracetamolul poate ajuta la obţinerea unui confort mintal mai rapid în situaţiile în care oamenii se confruntă cu decizii grele, stări de anxietate şi stres.

Elevii din învățământul primar și preșcolar sunt de astăzi în vacanță, pentru o săptămână.
Potrivit structurii anului școlar 2014 – 2015, în perioada 3 – 9 noiembrie, elevii din ciclul primar și grupele de la învățământul preșcolar vor avea o săptămână de vacanță.
La ciclurile gimnazial și liceal cursurile se desfășoară normal.

Produsele agricole vor fi promovate pe bani europeni.
Un număr de 27 de programe destinate promovării produselor agricole în Uniunea Europeană şi în ţări terţe au primit săptămâna trecută aprobarea Comisiei Europene.
Cele mai multe dintre programe se vor derula pe o perioadă de trei ani cu o alocare financiară de la bugetul Uniunii de 39 de milioane de euro.
Acestea vizează diverse categorii de produse, cum ar fi fructele şi legumele proaspete şi prelucrate, produsele lactate, produsele de calitate superioară, florile, carnea de calitate superioară şi, de asemenea, în premieră, carnea de oaie.

Salamul de Sibiu va deveni produs protejat în UE.
Cinci producători români de mezeluri, care realizează 90% din producția de salam de Sibiu din România, au decis înființarea Asociației Producătorilor de Salam de Sibiu.
Măsura a fost luată în vederea obținerii Indicației Geografice Protejate la nivel comunitar pentru acest produs, dar și pentru creșterea puterii economice a producătorilor pe plan național și internațional.
Până la sfârșitul anului, România va avea trei produse recunoscute la nivel european, deoarece alte două produse, Telemeaua de Ibănești și Pește Novac afumat de Țara Bârsei, sunt deja în faza finală de opoziție pe site-ul Uniunii Europene.

Persoanele care vor să cumpere un autoturism prin programul „Prima Mașină“ trebuie să depună un avans de cel puțin 5% din prețul de achiziție.
Măsura este valabilă pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.
În cazul celor cu vârsta de peste 36 de ani, procentajul crește la minim 10.
Pentru a beneficia de creditul „Prima Mașină“, persoanele fizice vor trebui să îndeplinească mai multe condiții: să facă dovada că mașina cumpărată este nouă, că a fost produsă în spațiul intracomunitar sau că a provenit din import și că are cel puțin motor la standard Euro5.