Ştiri 17 noiembrie 2011

Biserica ortodoxă prăznuieşte luni Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia, duminică şi luni, de la ora 9, sfânta liturghie arhierească la Mănăstirea Colilia, care îşi va sărbători hramul.
Totodată, Înaltpreasfinţia Sa va oficia duminică, de la ora 17, slujba Vecerniei, la Capela militară Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din cartierul constănţean Km 4-5, unde îl va instala pe noul preot paroh.

Constanţa va avea cea mai modernă secţie de ortopedie din ţară.
Lucrările de reabilitare a saloanelor din cadrul Spitalului Judeţean, se vor finaliza în două săptămâni, iar blocul operator va fi gata la jumătatea lunii februarie.
Potrivit managerului spitalului Dan Căpăţână, odată cu intrarea în funcţiune a secţiei de ortopedie, echipa de doctori ortopezi din Constanţa va fi completată de medici specialişti din Bucureşti.
Managerul Spitalului Judeţean Constanţa a anunţat demararea acestor lucrări la începutul lunii martie, când spunea că valoarea investiţiilor se ridică la 30 de milioane de lei.

Durata săptămânii de lucru ar putea creşte.
Parlamentul European a repus în discuţie directiva care limitează timpul de lucru la 48 ore, în medie, pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
Discuţiile sunt legate de aşa-numita clauză „opt-out”, care dă dreptul angajatorului să prelungească durata maximală, pe baza acordului voluntar şi individual al angajatului.
În România, reglementările europene şi naţionale sunt încălcate, iar munca extensivă, de 50 – 60 de ore pe săptămână, este un fenomen larg răspândit.

Guvernul a decis efectuarea celei de-a doua rectificări a bugetului din acest an.
Cele mai mari fonduri vor fi tăiate de la Ministerul Finanţelor şi Ministerul Muncii, urmate de ministerele Agriculturii, Mediului şi Educaţie.
Cea mai mare suplimentare de fonduri va fi efectuată la Ministerul Sănătăţii, pentru finanţarea programelor de sănătate în derulare.
Premierul Emil Boc a declarat că această rectificare de buget are ca scop major consolidarea creşterii economice.

Pensiile şi salariile rămân îngheţate, indiferent de rezultatul sesizării la Curtea Constituţională.
Declaraţia a fost făcută de preşedintele Traian Băsescu, care a precizat că nu există bani pentru majorări de pensii şi salarii.
El a făcut referire la legea care prevede îngheţarea pensiilor şi salariilor în anul 2012, lege contestată de opoziţie la Curtea Constituţională.
Şeful statului a adăugat că ţara noastră a mai trecut printr-un astfel de moment în perioada 2007-2008 şi că trebuie învăţat din acea experienţă.

Uniunea Europeană interzice aparatele de scanare cu raze X pe aeroporturi.
Decizia a fost luată pentru a evita orice risc pe care aparatele de acest tip l-ar putea pune sănătăţii pasagerilor.
Potrivit Parlamentului European, pentru a nu pune în pericol sănătatea şi siguranţa cetăţenilor, pe lista metodelor autorizate pentru controlul de securitate al pasagerilor sunt incluse numai scanerele de securitate care nu utilizează tehnologia cu raze X.

Specialiştii avertizează populaţia referitor la bolile de plămâni.
Conform statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, românii nu acordă mare importanţă bolilor de plămâni, deşi aceasta este a patra cauză de mortalitate din lume.
Institutul Naţional de Statistică arată că 8% din populaţie suferă de boala Pulmonară Obstructivă Cronică, care blochează căile respiratorii şi împiedică respiraţia, însă 89% dintre români nu au auzit de această boală.
Medicii spun că principala cauză a acestei boli este fumatul, însă şi factorii de mediu pot duce la apariţia ei.

CFR va schimba clasificarea trenurilor odată cu noul calendar de circulaţie.
Acesta va fi valabil începând cu data de 11 decembrie, iar denumirile trenurilor vor fi de trei tipuri: Intercity, InterRegio şi Regio, care vor înlocui vechile tipuri – Accelerat, Personal şi Rapid.
Schimbarea clasificării trenurilor a fost o cerinţă expresă în Memorandumul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional.

Producătorii de alimente vor fi obligaţi să se înscrie într-un registru electronic.
Conform unui proiect de hotărâre, producătorii îşi vor putea desfăşura activităţile doar dacă sunt înregistraţi în Registrul Industriilor Alimentare şi deţin un certificat de înscriere, care cuprinde activitatea economică şi denumirea produselor.
Producătorii înscrişi în registru vor fi monitorizaţi de direcţiile judeţene, care vor verifica dacă informaţiile înscrise în caietul de sarcini corespund prevederilor.

Persoanele cu deficienţe de vorbire sau auz ar putea apela sistemul unic de urgenţă 112 prin sms sau apeluri video.
Propunerea legislativă aparţine europarlamentarilor Marian Jean Marinescu şi Adam Kosa.
Potrivit acestora, iniţiativa are mari şanse să fie adoptată în contextul în care astfel de subiecte sunt tratate cu mare responsabilitate, la nivel european.

Ştiri 16 noiembrie 2011

Ziua Limbii Române va fi sărbătorită pe 31 august.
Senatorii din Comisia pentru Cultură au avizat iniţiativa legislativă care prevede acest lucru.
Potrivit textului final propus de Comisia pentru cultură, Ziua Limbii Române va fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române.
Senatul va dezbate în plen această iniţiativă legislativă în calitate de primă Cameră sesizată.

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea privind interzicerea activităţii de cămătărie.
Aceasta a fost adoptată luna trecută de Camera Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui act normativ, după ce fusese respinsă de Senat.
Iniţial, proiectul de lege prevedea sancţionarea cămătarilor cu închisoare de la 1 an la 3 ani, însă deputaţii jurişti au propus ca sancţiunea să fie de închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Legea are caracter tranzitoriu, până la intrarea în vigoare a noului Cod Penal.

Operatorii de telecomunicaţii vor fi obligaţi să introducă în contracte indicatori de calitate pentru Internet.
Declaraţia aparţine preşedintelui autorităţii de reglementare din domeniu ANCOM, Cătălin Marinescu.
Acesta a precizat că operatorii trebuie să includă în contractele încheiate cu utilizatorii finali, până la 20 ianuarie 2012, un set de indicatori de calitate pentru serviciul de acces la Internet.
De asemenea, până la 1 ianuarie 2012, furnizorii au obligaţia de a publica pe propria pagină web o procedură privind măsurarea parametrilor de calitate.
Pentru a verifica respectarea acestor obligaţii, ANCOM va desfăşura o amplă campanie de monitorizare în trimestrele II şi III ale anului viitor.

Chiriile turiştilor vor fi impozitate.
Astfel, proprietarii care închiriază în scop turistic între una şi cinci camere vor avea posibilitatea să se înregistreze la Fisc fără să funcţioneze ca persoane fizice autorizate şi vor avea opţiunea de a plăti impozitul pe bază de norme de venit, stabilite la nivelul fiecărui judeţ.
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor spun că această prevedere va fi inclusă într-o ordonanţă de modificare a Codului Fiscal şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2012.

Parlamentul European solicită un salariu minim pentru ţările membre.
Acesta a cerut Comisiei Europene să acţioneze pentru punerea în aplicare a legislaţiei privind venitul minim în Europa pentru a preveni sărăcia care afectează zeci de milioane de oameni.
Rezoluţia, care nu are un caracter obligatoriu, sugerează ca statele europene să dezvolte sisteme de venit minim bazat pe cel puţin 60% din venitul mediu al fiecărui stat membru al Uniunii.
Rezoluţia solicită de asemenea dezvoltarea de servicii sociale în întreaga Europă.

Guvernul a eliminat subvenţia la construcţia de locuinţe prin credit ipotecar.
Acesta a argumentat că veniturile bugetului sunt insuficiente, în contextul crizei, pentru susţinerea în continuare a acestui program.
Subvenţia pentru construirea unei locuinţe prin credit ipotecar reprezintă 30% din costurile de construcţie, dar nu mai mult decât valoarea echivalentă în lei a 15.000 de euro şi nu mai mult decât valoarea creditului ipotecar contractat.
Guvernul a dat asigurări că cei care au depus deja cereri, iar acestea au fost înregistrate la administraţia locală înainte de intrarea în vigoare a ordonanţei, vor beneficia de program.

Olanda se opune aderării României şi Bulgariei la Schengen.
Oficialii olandezi au insistat asupra faptului că apariţia unor rezultate pozitive şi ireversibile în combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate sunt o condiţie primordială pentru aderarea celor două state la spaţiul Schengen.
Ministrul finlandez al Afacerilor Europene a declarat, însă că Finlanda este de acord cu o soluţie de compromis pentru aderarea etapizată a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

Consiliul European a adoptat o directivă care va sancţiona abuzul sexual asupra copiilor, exploatarea sexuală a acestora şi pornografia infantilă în toată Uniunea Europeană.
De asemenea, noua directivă, care va trebui transpusă în legislaţiile naţionale în interval de doi ani, cuprinde prevederi de combatere a turismului sexual şi a pornografiei infantile pe internet.
Potrivit sondajelor, între 10 şi 20% dintre copiii din Europa sunt victime ale unei forme de abuz sexual, iar numărul site-urilor care conţin pornografie infantilă este în creştere.
Conform directivei, pedepsele pentru abuzul sexual asupra copiilor şi pentru exploatarea sexuală a acestora vor fi cuprinse între cel puţin un an şi minim 10 ani de închisoare.

Rovinietele pot fi cumpărate şi de la oficiile poştale.
Potrivit companiei Poşta Română, conducătorii auto pot achita tariful de utilizare a drumurilor naţionale din România şi la cele 47 de agenţii informatizate disponibile la nivel naţional.
Rovinietele electronice sunt emise cu ajutorul unor terminale montate în incita oficiilor poştale.
La achitarea tarifului de utilizare, clientul va primi un tichet, precum şi factura emisă în sistem informatizat de oficiul poştal.

Încă 23 de milioane de oameni ar putea trăi sub pragul sărăciei.
Fondul Monetar Internaţional a avertizat, într-un raport că acest lucru este posibil în cazul unei accentuări a crizei economice din ţările bogate şi în special în cazul intrării Europei în recesiune.
Potrivit FMI, cei mai mulţi oameni săraci trăiesc în Africa, Asia şi Pacific.

Terapia cu celule stem poate vindeca boli cardiace.
Celulele stem cardiace, extrase din inima unui pacient, au fost utilizate cu succes, pentru prima dată în istorie, pentru a repara ţesuturile vătămate din miocardul aceleiaşi persoane.
Studiul a fost conceput pentru ca oamenii de ştiinţă americani să testeze nivelul de siguranţă al acestei proceduri medicale. Savanţii au constatat cu această ocazie şi o îmbunătăţire a capacităţii inimii de a pompa sânge în organismul pacientului. Alţi experţi consideră că tehnicile medicale care folosesc celule stem extrase din măduva spinării sunt mai avansate, dar, pentru a oficializa această ipoteză, este nevoie de studii mai ample.

Ştiri 15 noiembrie 2011

Creştinii ortodocşi au intrat, de astăzi în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Acest post simbolizează ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament deoarece după cum aceştia aşteptau venirea lui Mesia prin post şi rugăciune, aşa se cuvine şi creştinilor să întâmpine prin ajunare pe Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria.
Postul are o durată 40 de zile, până la 25 decembrie, de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Din punct de vedere al alimentaţiei, acest post este unul mai uşor, decât cel al Paştelui, deoarece cuprinde mai multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin.
Dezlegările la peşte sunt în zilele de sâmbătă şi duminică, în perioada 21 noiembrie-16 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie, Sf. Apostol Andrei pe 30 noiembrie, Sf. Nicolae pe 6 decembrie, precum şi în zilele de 4, 5, 7 şi 9 decembrie când se prăznuiesc sfinţi mai importanţi în ortodoxie.

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ.
Acesta s-a născut pe 21 decembrie 1722, în familia protoiereului din oraşul Poltava din Ucraina.
De tânăr a intrat în viaţa monahală la o mănăstire de lângă Kiev, după care a venit în Ţările Române, unde a învăţat limba românească la schiturile Dălhăuţi, Trăisteni şi Cârnu.
De aici, a mers la Muntele Athos, unde devine pustnicul Paisie şi este hirotonit ieromonah, după care a întemeiat o obşte monahală de 64 de călugări români, ucraineni şi ruşi.
În anul 1763 a venit în Moldova, la mânăstirea Dragomirna, cu o parte dintre ucenici şi a întemeiat o obşte de 350 de monahi.
Aici a tradus o parte dintre scrierile Sfinţilor Părinţi, devenind astfel ctitorul Filocaliei în limbile română şi slavonă.
Totodată, a introdus isihasmul în viaţa monahală de obşte, în acest fel dezvoltând un nou curent teologic-monahal numit paisianism.
În anul 1775, datorită ocupaţiei austriecilor, obştea Sfântului Paisie s-a mutat la mânăstirea Secu, iar apoi la Neamţ, datorită creşterii numărului de călugări.
În ziua de 15 noiembrie a anului 1794, Sfântul Paisie s-a mutat la Domnul, la vârsta de 72 de ani.
Sfântul Sinod a proclamat canonizarea Sfântului Paisie în anul 1988, iar cinstirea sa se face în toate ţările ortodoxe.

Comisia Europeană a adoptat două regulamente care instituie două liste noi cu aditivi autorizaţi.
Astfel, prima listă se referă la aditivii din produsele alimentare şi va intra în vigoare în iunie 2013.
Aceasta va permite consumatorilor şi operatorilor din sectorul alimentar să identifice cu uşurinţă aditivii care sunt autorizaţi într-un anumit produs alimentar.
Cea de-a doua listă priveşte aditivii din ingredientele alimentare, cum ar fi alţi aditivi, enzime, arome şi substanţe nutritive şi se va aplica după 20 de zile de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Accizele la motorină vor creşte de la 1 ianuarie cu 4,4%.
De asemenea, potrivit unui document guvernamental, accizele pentru cafea vor fi menţinute şi anul viitor, deşi eliminarea taxelor a fost programată încă din 2010.
Pentru 2012, Guvernul se aşteaptă să colecteze din accizele pentru toate produsele la care se aplică această taxă o sumă totală de 21 miliarde de lei, echivalentul a 11% din totalul încasărilor la buget.

Coaliţia a decis reducerea numărului de parlamentari.
Astfel, coaliţia a hotărât să se păstreze sistemul bicameral, iar alegerea pentru Camera Deputaţilor să aibă loc în baza unui sistem mixt, urmând ca numărul total al deputaţilor să ajungă la aproximativ 300.
Pentru Senat, proporţia va fi de doi senatori pentru fiecare judeţ, indiferent de mărimea judeţului, şi câte un senator pentru fiecare sector, rezultând 88 de senatori.
Pe de altă parte, premierul Emil Boc a cerut opoziţiei să susţină în comisia de revizuire a Constituţiei un Parlament unicameral.

Energia electrică s-ar putea scumpi cu 2,5% la începutul anului viitor.
Declaraţia a fost făcută de directorul ANRE, Maria Mănicuţă.
Ea a explicat ca de la 1 noiembrie 2011 se poate aplica Ordonanţa privind promovarea energiei electrice prin resurse regenerabile, iar până la sfârşitul anului va exista o lege de aprobare a acestei Ordonanţe.
ANRE face deja acreditarea producătorilor existenţi care ar urma să beneficieze de certificatele verzi şi este posibil ca faţă de preţul actual să fie o creştere cu 2,5% a preţului la consumatorul reglementat.

Unul din zece adulţi va avea diabet până în anul 2030.
Un raport estimează că circa 550 de milioane de persoane vor face diabet în următoarele două decenii.
Acesta se bazează pe statistici privind schimbările demografice şi îmbătrânirea.
Federaţia Internaţională a Diabetului avertizează că numărul cazurilor va creste cu 90% chiar şi în Africa, unde bolile infecţioase au fost, până acum, cel mai răspândite.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în prezent, în întreaga lume sunt 340 de milioane de persoane diagnosticate cu diabet, iar peste 80% din decesele provocate de această boală au loc în ţările dezvoltate.

Ministerul Sănătăţii va alcătui o listă cu serviciile medicale care nu vor mai fi suportate de stat anul viitor.
Pe această listă se găsesc deja medicamentele anticanceroase scumpe dar şi investigaţii de tip Computer Tomograf sau RMN.
Ministerul Sănătăţii ar putea primi, la rectificarea bugetară aproximativ 1,2 miliarde de lei, bani care ar trebui să acopere nevoile din sistem până la sfârşitul anului.

Finlanda este de acord cu aderarea etapizată a României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen în 2012.
Potrivit ministrului finlandez, frontierele aeriene şi maritime pentru România şi Bulgaria ar urma să fie deschise în totalitate în martie, iar subiectul frontierelor terestre ar urma să fie discutat în iulie.
Iniţial, Olanda şi Finlanda au blocat aderarea la Schengen a României şi Bulgariei, afirmând că niciuna dintre ele nu a depus suficiente eforturi pentru a combate corupţia.

Ştiri 14 noiembrie 2011

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Apostol Filip şi pe Sfântul Grigorie Palama.
Sfântul Apostol Filip a fost unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos si este originar din cetatea Betsaida, din Galileea.
Lui ii spune Iisus Hristos „Urmează Mie”, iar Sfântul Apostol urmează cu entuziasm aceasta chemare, văzând în persoana Mântuitorului pe Mesia cel aşteptat de poporul evreu.
A îndurat mari suferinţe şi ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne.
Sfântul Apostol Filip a fost ucis la Ierapole, prin crucificare cu capul în jos.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sfântul Grigorie Palama.
Acesta s-a născut în anul 1296, la Constantinopol, într-o familie nobilă şi evlavioasă.
A intrat în legătură cu monahismul încă din adolescenţă, iar în anul 1326 este hirotonit preot.
În jurul anului 1331, Sfântul Grigorie s-a stabilit în schitul Sfântul Sava de la Athos, unde va începe să scrie şi să ţină predici.
S-a mutat la Domnul în anul 1359 şi a fost proclamat sfânt prin sinodul convocat în anul 1368 de către patriarhul Filotei.

Creştinii ortodocşi intră de mâine în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Astfel, conform tradiţiei ortodoxe în această seară lăsăm sec pentru Postul Crăciunului.
Acest post simbolizează ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament deoarece după cum aceştia aşteptau venirea lui Mesia prin post şi rugăciune, aşa se cuvine şi creştinilor să întâmpine prin ajunare pe Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria.
Acest post ţine 40 de zile şi va dura până la 25 decembrie, de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Din punct de vedere al alimentaţiei, acest post este unul mai uşor, decât cel al Paştelui, deoarece cuprinde mai multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin.
Dezlegările la peşte sunt în zilele de sâmbătă şi duminică, în perioada 21 noiembrie-16 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie, Sf. Apostol Andrei pe 30 noiembrie, Sf. Nicolae pe 6 decembrie, precum şi în zilele de 4, 5, 7 şi 9 decembrie când se prăznuiesc sfinţi mai importanţi în ortodoxie.

Constănţenii sunt invitaţi la un simpozion dedicat Dobrogei.
Acesta se desfăşoară astăzi, de Ziua Dobrogei, în sala mică a Casei de Cultură din Constanţa.
Tema o constituie “133 de ani de la Reintegrarea Dobrogei la Statul Român”.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 16, o slujbă de „Te-Deum” la Biserica „Sfânta Treime” din Parcul Casei de Cultură din Constanţa.
Simpozionul va debuta la orele 17, printr-un concert bisericesc, susţinut de Corala „Laudatio” a Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
La eveniment vor participa, printre alţii, Înaltpreasfinţitul Teodosie, directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, Maria Magiru, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Constanţa, pr. prof. univ. dr. Nechita Runcan şi redactorul publicaţiei „Lumină lină”, Ionuţ Druche.
Simpozionul se va încheia printr-un moment de folclor dobrogean, în interpretarea artiştilor Marius Brutaru, Elena Marinuş şi Marius Cristel Marin.
Intrarea va fi liberă.

Guvernul a decis să nu acorde, anul viitor, cupoanele sociale prevăzute în noua Lege a Educaţiei.
Este vorba despre cupoane destinate familiilor cu venituri reduse care au copii preşcolari, al căror scop era sprijinirea educaţiei timpurii.
De asemenea, Guvernul a decis sistarea indemnizaţiilor pentru revoluţionari şi limitarea reducerilor de tarife şi gratuităţi la transport.
Măsurile vor fi incluse în politica Guvernului în domeniul asistenţei sociale.

Peste 25.000 de specii de plante şi animale sunt pe cale de dispariţie în lume.
Aşa arată ultima listă roşie publicată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale.
Din cele 61.900 de specii studiate, 800 au dispărut deja, cum este cazul rinocerilor negri, decimaţi de braconaj.
Alte 4.000 sunt în pragul extincţiei, iar 5.700 sunt într-o situaţie disperată.
Totodată, 40% din reptilele terestre din Madagascar sunt ameninţate cu dispariţia.
De asemenea, cinci din cele opt subspecii de ton sunt în mare pericol, ca de exemplu tonul roşu de Sud, tonul roşu de Atlantic sau tonul alb.

Guvernul va reduce sumele alocate ministerelor.
Potrivit unor surse oficiale, Executivul va opera o rectificare bugetară, până la sfârşitul acestei luni, urmând a reduce alocările pentru majoritatea ministerelor.
Reducerea va avea loc deoarece totalul încasărilor este sub nivelul prognozat, iar creşterea economică, bazată pe agricultură, nu a adus venituri la bugetul de stat.

Astăzi este Ziua Mondială a Diabetului.
Aceasta are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Specialiştii spun că numărul persoanelor bolnave de diabet este în creştere.
Astfel, din anul 2008, când au fost realizate testele de screening pentru sănătatea populaţiei, au intrat în evidenţe cu aproape 50 la sută mai mulţi diabetici, faţă de câţi erau până atunci.
Medicii spun că cea mai importantă cauză a diabetului este obezitatea.
De asemenea, un stil de viaţă neadecvat, lipsa efortului fizic sau alimentaţia nepotrivită sunt factorii care favorizează apariţia diabetului.
Ziua Mondială a Diabetului este marcată astăzi în câteva licee din Constanţa, prin acţiuni de informare a elevilor cu privire la adoptarea unui stil de viaţă sănătos.

Mărirea taxelor de service ar putea scumpi asigurarea auto.
Potrivit specialiştilor, suplimentarea taxelor pentru acordarea autorizaţiei anuale de funcţionare a atelierelor auto va avea ca efect disponibilizarea a peste 15.000 de angajaţi şi scumpirea semnificativă a poliţelor de asigurare auto.
De la 1 octombrie a intrat în vigoare o decizie a Registrului Auto Român conform căreia atelierele auto vor plăti taxele anuale de autorizare în funcţie de numărul lucrărilor prestate şi al mărcilor reprezentate.

Valabilitatea tichetelor valorice din programul Rabla a fost prelungită.
Potrivit Ministrului Mediului, termenul de utilizare a tichetelor valorice din cadrul programului Rabla a fost prelungit până la data de 12 decembrie 2011 inclusiv.
Astfel, ultima cerere de decontare se poate depune, cel mai târziu, la data de 15 decembrie, iar decontarea se efectuează până la data de 23 decembrie.
Termenul iniţial de utilizare a voucherelor era 23 noiembrie.

Specialiştii avertizează că în următorii ani, în Europa va fi secetă.
Potrivit celui mai recent raport, vor fi uragane devastatoare în Statele Unite sau inundaţii în Asia.
Temperatura medie pe Glob va creşte cu cinci grade, până la sfârşitul secolului, ceea ce va duce la fenomene meteorologice extreme.
Climatologii spun că, pentru a contracara aceste fenomene, trebuie în primul rând reduse emisiile de carbon, responsabile pentru încălzirea globală.
La finalul lunii, specialiştii din toată lumea se vor întâlni în Africa de Sud, la conferinţa anuală ONU şi vor căuta soluţii pentru a reduce impactul acestor schimbări climatice.

Ştiri 11 noiembrie 2011

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni.
Sfântul Mare Mucenic Mina este originar din Egipt şi a trăit în secolul al III-lea, în timpul împăraţilor romani Diocleţian si Maximian.
A slujit în armata romană, şi apoi s-a retras în pustie pentru a se dedica rugăciunii şi pentru a fugi de închinarea la idoli, la care erau obligaţi soldaţii.
Pentru că şi-a mărturisit credinţa în Hristos, Sfântul Mina a fost supus la chinuri cumplite şi în cele din urmă decapitat.
În evlavia populară, Sfântul Mina este cunoscut şi ca sfântul ajutător în pagube şi pierderi materiale.

Mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia, de la ora 8, slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Nicolae”, din localitatea Casimcea, judeţul Constanţa, urmată de săvârşirea sfintei liturghii.
De asemenea, de la ora 15, Ierarhul nostru, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi va târnosi paraclisul cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, din cadrul parohiei „Sfântul Prooroc Ilie”, din localitatea Techirghiol.
Tot mâine, de la ora 16, Înaltpreasfinţitul Teodosie va sfinţi locul pentru noua biserică cu hramurile “Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Ioan Rusul şi Sfinţii Epictet şi Astion”, din cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol.

Duminică, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sfânta liturghie arhierească, de la ora 9, la biserica Buna Vestire, din cartierul constănţean Inel II.
Mai multe detalii ne oferă părintele paroh, Dumitru Măcăilă.

Constănţenii sunt invitaţi la un simpozion dedicat Dobrogei.
Acesta se va desfăşura luni, 14 noiembrie, de Ziua Dobrogei, în sala mică a Casei de Cultură din Constanţa.
Tema o constituie “133 de ani de la Reintegrarea Dobrogei la Statul Român”.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 16, o slujbă de „Te-Deum” la Biserica „Sfânta Treime” din Parcul Casei de Cultură din Constanţa.
Simpozionul va debuta la orele 17, printr-un concert bisericesc, susţinut de Corala „Laudatio” a Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
La eveniment vor participa, printre alţii, Înaltpreasfinţitul Teodosie, directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, Maria Magiru, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Constanţa, pr. prof. univ. dr. Nechita Runcan şi redactorul publicaţiei „Lumină lină”, Ionuţ Druche.
Simpozionul se va încheia printr-un moment de folclor dobrogean, în interpretarea artiştilor Marius Brutaru, Elena Marinuş şi Marius Cristel Marin.
Intrarea va fi liberă.

Trei copii mor la fiecare minut în lume din cauza pneumoniei.
Conform statisticilor, pneumonia este principala cauză de mortalitate infantilă.
Cu toate acestea ea este o boală ce poate fi prevenită prin imunizare, o alimentaţie sănătoasă şi o corectă informare a părinţilor.
Mâine, cu prilejul Zilei Mondiale Împotriva Pneumoniei, organizaţii din toată lumea se vor uni pentru a trage un semnal de alarmă, având în vedere că pneumonia ucide mai mulţi copii cu vârstă sub cinci ani decât orice altă boală.
Mortalitatea infantilă este corelată cu aspecte precum alimentaţia deficitară, sărăcia şi lipsa de îngrijire medicală.

Produsele alimentare etichetate ca “tradiţionale” conţin E-uri.
Preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, a declarat, că în ultima perioadă s-a constatat la comercializarea produselor alimentare, utilizarea excesivă a termenilor „tradiţional“ sau „reţetă tradiţională“.
Inspectorii ANPC au verificat legalitatea utilizării acestor termeni sau a produselor alimentare cu indicaţie geografică sau cu denumire de origine.
Ei au constatat că 73% dintre cei peste 400 de comercianţi verificaţi aveau nereguli în această privinţă.
Astfel, au fost descoperite produse sub denumirile salam de casă tradiţional, cârnaţi afumaţi tradiţionali sau parizer tradiţional, produse care conţin conservanţi, benzoaţi şi stabilizatori, dar şi fasole provenită din China, şi doar ambalată în România.

Românii cred că televiziunile manipulează şi difuzează orice pentru audienţă.
Potrivit unui studiu, peste 70% dintre români consideră că televiziunile sunt dispuse să difuzeze orice de dragul audienţei şi că statul ar trebui să intervină pentru a opri emisiunile care aduc atingere bunului-gust, în timp ce 65% dintre oameni cred că posturile manipulează.
De asemenea, cei mai mulţi români consideră că televiziunea ar trebui să aibă şi un rol educativ, iar 82% dintre cei chestionaţi cred că publicul român are un nivel de educaţie scăzut.
Pe de altă parte însă, 89% dintre telespectatori spun că pot decide singuri dacă o emisiune merită să fie urmărită sau nu.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de peste 1.000 de persoane, cu vârste de peste 18 ani.

Peste jumătate dintre români au probleme cu banii.
Conform unui studiu, mai mult de jumătate dintre români afirmă că reuşesc cu greu să îşi acopere cheltuielile obişnuite, iar aproape un sfert spun că au datorii.
În privinţa perspectivelor financiare, circa 40% dintre români spun că se aşteaptă la o înrăutăţire, faţă de primele luni de toamnă ale anului trecut, când pesimismul românilor era mai accentuat.
De asemenea, încrederea în stabilitatea locului de muncă se situează la un nivel foarte scăzut faţă de lunile trecute ale anului.
Astfel, 77% dintre români se aşteaptă ca şomajul să crească şi 3% estimează o scădere în următorul an.

În Rusia, femeile care nu-şi doresc bebeluşii îi pot abandona în containere încălzite.
În câteva oraşe din Rusia, autorităţile au amenajat boxe speciale unde mamele nevoiaşe îşi pot abandona nou-născuţii, iar identitatea femeilor să rămână necunoscută.
Senzorii din aceste containere transmit informaţii către medici şi după câteva minute copilul va fi preluat şi dus într-un loc sigur.
Proiectul a fost iniţiat de autorităţile din Krasnodar şi are ca scop salvarea bebeluşilor de la moarte sau de la o viaţă în slujba traficanţilor de carne vie.
Potrivit autorităţilor ruse, în primele nouă luni ale acestui an, în regiunea Krasnodar au fost intentate 6 dosare penale pentru uciderea nou-născuţilor de către mame sau abandon în locuri periculoase.

Homosexualii şi străinii pot adopta copii din România.
Legea privind regimul juridic al adopţiei a fost modificată de Parlament, iar forma adoptată permite adopţiile internaţionale şi adopţiile de către homosexuali, dar individual, şi nu în cuplu.
Consiliul Legislativ a sesizat că potrivit noii legi, cetăţenii români devin defavorizaţi la adopţie, în faţa cetăţenilor străini.
Astfel, românii sunt obligaţi să stea în ţară minim 9 luni din cele 12 luni dinaintea adopţiei.
În schimb, în cazul adopţiilor internaţionale, părinţii adoptivi au doar obligaţia de a se deplasa în România şi de a rămâne aici o lună înaintea adopţiei.
Un alt aspect controversat al proiectului este cel legat de orientarea sexuală a părinţilor adoptivi.
Astfel, un copil adoptat poate fi crescut de un cuplu de homosexuali, a căror relaţie nu este oficializată, avându-l, formal, doar pe unul dintre aceştia drept părinte.