Ştiri 20 iulie 2011

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Ilie este cunoscut în special datorită unei minuni legate de lipsa ploii.
La Horeb, Dumnezeu i se descoperă lui Ilie „într-o adiere de vânt lin”, precedată de manifestări ale puterii dumnezeieşti: vârtej nimicitor, cutremur şi foc.
Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei, apoi Ilie s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”.
În Noul Testament, Sfântul Ilie este prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie va veni la sfârşitul veacurilor, va propovădui credinţa şi va fi ucis de către Antihrist, alături de Dreptul Enoh, un alt drept al Vechiului Testament care nu a cunoscut moartea, asemenea Sfântului Ilie.
Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.

Părintele Arsenie Papacioc s-a mutat la Domnul ieri dimineaţă.
Duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol suferea de mai mult timp de o serie de probleme cardiace şi renale, pentru care a fost internat de mai multe ori în decursul acestui an, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Considerat unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc s-a născut pe 15 august 1914 în comuna Perieţi, din judeţul Ialomiţa.
S-a călugărit de tânăr, la Mănăstirea Sihăstria.
A fost egumen la Mănăstirea Slatina, de unde a fost arestat şi dus la Suceava, iar după ani de detenţie, în anul 1976 a ajuns la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol, unde a slujit timp de 35 de ani.
Un sobor de preoţi condus de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, s-a rugat ieri pentru odihna şi mântuirea sufletului său, iar trupul neînsufleţit al duhovnicului a fost depus la biserica mănăstirii.
Părintele arhimandrit Arsenie Papacioc va fi înmormântat mâine, la Mănăstirea Sfânta Maria din Techirghiol.

Astăzi este Ziua Aviaţiei Române.
Această zi este marcată, în fiecare an, de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul Forţelor Aeriene şi al aviaţiei din ţara noastră.
Cu acest prilej, Piaţa Aviatorilor din Bucureşti va fi survolată de formaţii de aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.
La eveniment participă reprezentanţi ai Ministerului Apărării, cadre militare şi veterani de război.

7 din 10 români cumpără medicamente fără să consulte un medic.
Jumătate din aceştia susţine că are suficientă pregătire pentru a-şi trata afecţiunile minore fără ajutorul medicului.
Agenţia Naţională a Medicamentului avertizează că automedicaţia poate avea efecte grave asupra oamenilor. Efectele adverse pot varia de la afecţiuni gastro-intestinale sau cardiace, în cazul unei persoane sănătoase, la cronicizarea bolilor, în cazul persoanelor bolnave.
În alte ţări ca Spania, Australia sau Japonia, s-a renunţat la remediile pe bază de nimesulidă, după ce mai multe persoane au raportat că au avut probleme la ficat din cauza lor.

Guvernul ar putea lansa în toamnă programul „Coşul pensionarului“.
Preşedintele UNPR, Marian Sârbu a declarat că în coaliţie a existat o „discuţie generală” privind acordarea de sprijin pensionarilor pentru achiziţionarea unor produse alimentare de bază la preţuri mai mici decât în magazine şi în acest sens se lucrează la un proiect de act normativ.
El a mai precizat că de acest proiect se vor ocupa consiliile locale.

România are cea mai mare suprafaţă agricolă pe cap de locuitor din Europa.
Raportul este dat de faptul că suprafaţa de teren arabil deţinută de România este cea de-a cincea ca mărime din Uniunea Europeană, în condiţiile unei densităţi a populaţiei mai mică decât a altor ţări.
În topul suprafeţelor agricole pe locuitor, România este urmată de Spania, Franţa, sau Polonia.
Potrivit raportului, productivitatea României la hectarul de grâu este, la ora actuală, cea mai redusă din Uniunea Europeană.
Oficialii Ministerului Agriculturii se arată însă optimişti pentru recoltele din acest an, astfel că ministrul Valeriu Tabără a estimat, recent, că valoarea producţiei vegetale se va situa între 10 şi 12 miliarde de euro, aproape dublu faţă de anul trecut.

Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva României, pe domeniul telecomunicaţiilor.
Comisia a trimis cereri pentru obţinerea de informaţii celor 20 de state, printre care şi ţara noastră, care nu au luat încă măsuri pentru implementarea totală a reglementarilor europene în legislaţiile naţionale.
Noile reglementări oferă consumatorilor mai multe drepturi în privinţa serviciilor de telefonie fixă, telefonie mobilă şi acces la Internet.

Meteorologii anunţă că de mâine, vremea intră într-un proces de răcire.
Potrivit ANM, frontul atmosferic care traversează ţara de la vest la est va aduce un aer ceva mai rece.
Răcoarea se va menţine câteva zile, astfel că în weekend vom avea maxime de 30 de grade.
Totodată, vor fi şi ploi, mai ales în zona de munte, dar şi în restul teritoriului, unde izolat pot avea caracter torenţial, cu vânt şi cantităţi de apă însemnate.
Vremea rămâne răcoroasă şi vineri, dar ploile se menţin în nordul şi centrul ţării, iar maximele se vor situa între 22 şi 32 de grade.

Ştiri 19 iulie 2011

Biserica ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 17, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de priveghere la mănăstirea Sfântul Ilie din localitatea Histria.
Totodată, va avea loc şi tunderea în monahism a unui frate din obşte.
Tot la această mănăstire, vor fi aduse moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
Mâine, Ierarhul nostru va răspunde invitaţiei Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului şi va participa la Sfânta Liturghie săvârşită în catedrala episcopală Sfântul Ilie din Caransebeş.

Gazele produse de maşinile diesel predispun la boli de inimă şi de plămâni.
Aceasta este concluzia oamenilor de ştiinţă britanici, care spun că particulele chimice emanate de ţeava de eşapament predispun la apariţia infarcturilor.
Pentru a ajunge la această concluzie, experţii au expus un grup de voluntari sănătoşi gazelor emanate de maşinile diesel şi apoi au măsurat impactul monoxidului de carbon şi a dioxidului de azot asupra organismului.
Nivelul de toxine la care au fost supuşi participanţii nu depăşea pragul întâlnit în oraşele aglomerate.
Concluzia acestui experiment a fost că particulele emanate de ţeava de eşapament au afectat vasele de sânge.
Potrivit specialiştilor, particulele de la motoarele diesel sunt mult mai mici şi pot fi inhalate mult mai adânc în plămâni.

ANM a actualizat avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică şi disconfort termic, pentru toată ţara.
Aceasta a fost extinsă pentru astăzi, mâine şi joi.
Astfel, începând de astăzi, ora 12.00 şi până mâine, ora 18.00, vremea va fi caniculară în sudul şi estul ţării, iar indicele confortului termic temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic de 80.
Maximele temperaturii aerului vor depăşi 35 de grade Celsius, iar în Lunca Dunării şi în Bărăgan se vor atinge 37-38 de grade.
De asemenea, în intervalul 20 iulie, ora 9.00 – 21 iulie, ora 18.00, instabilitatea atmosferică se va accentua începând din vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile.
Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie.

Facultăţile care înscriu candidaţi fără diplomă de bacalaureat riscă să fie închise.
Prevederea se află în legislaţia în vigoare şi este valabilă pentru instituţiile de învăţământ superior privat sau de stat.
Declaraţiile au fost făcute de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cătălin Baba.
El a făcut această precizare în contextul anunţului făcut de o universitate din Iaşi, potrivit căruia instituţia de învăţământ primeşte candidaţi la cele trei specializări, fără ca aceştia să fi avut diplome de bacalaureat.
Condiţia impusă candidaţilor era ca aceştia să aducă respectivul act până la finalizarea anului doi de studiu.

Examenul de titularizare se va desfiinţa de anul viitor.
Astfel, fiecare şcoală care are posturi neocupate, va organiza concursuri şi interviuri, iar câştigătorii vor fi angajaţi cu contract pe perioadă limitată până la obţinerea definitivatului.
Potrivit Ministerului Educaţiei, prevederea ar duce la o concurenţă între şcoli pentru atragerea de cadre didactice competente.
Pe de altă parte însă, sindicaliştii au acuzat că noua lege înseamnă nesiguranţă la locul de muncă şi o lipsă a personalului calificat în anumite zone în care nimeni nu va dori să lucreze.

Bulgaria şi România vor avea două hidrocentrale pe Dunăre.
Anunţul a fost făcut de către ministrul bulgar al Economiei, care s-a întâlnit la Bucureşti cu omologul român, Ion Ariton.
Cele două ţări urmează să semneze, în luna septembrie, un memorandum pentru două proiecte comune, pe Dunăre.
Este vorba despre hidrocentralele de la Turnu Măgurele/Nikopole şi Călăraşi/Silistra.
Cei doi oficiali au discutat despre cele două proiecte hidroenergetice, a căror viitoare realizare ar putea aduce un mare potenţial economic.

Comisia Europeană propune reducerea cu 90% a emisiilor de dioxid de sulf generate de transportul maritim.
Astfel, propunerea prevede reducerea începând cu anul 2015, a conţinutului maxim permis de sulf din combustibilii marini utilizaţi în zone precum Marea Baltică, Marea Nordului şi Canalul Mânecii, de la nivelul precedent de 1,5 % la 0,1 %.
În alte zone trebuie să realizeze, până la 1 ianuarie 2020, o reducere mai importantă, de la 4,5 la 0,5 %.
Ca alternativă la utilizarea combustibililor cu conţinut scăzut de sulf, li se va permite navelor să utilizeze tehnologii echivalente precum instalaţiile pentru epurarea gazelor arse.

Comisia Europeană cere comisioane bancare mai mici.
Aceasta a cerut statelor membre să faciliteze deschiderea unui cont bancar de către cetăţenii europeni, prin reducerea comisioanelor, indiferent de locul în care trăiesc, de venitul lor sau de creditele avute.
Circa 30 milioane de oameni din cele 27 de ţări nu au un cont bancar, ceea ce îi împiedică de multe ori să beneficieze de prestaţii sau de plata facturilor.
Comisia recomandă perceperea unui tarif rezonabil, care să-i permită fiecărui cetăţean să acceseze această modalitate de exprimare a unor relaţii cu furnizorii.

Aproximativ 32% dintre candidaţii la titularizare au picat concursul.
Secretarul de stat Oana Badea a spus că dintre aceştia, 52 au luat note de 1, jumătate fiind obţinute la disciplina Educaţie fizică.
De asemenea, 38% dintre candidaţi au obţinut note între 5 şi 7, ei având posibilitatea sa ocupe posturile de suplinitori.
Oana Badea a precizat că obiectivul acestui concurs este acela de a selecta candidaţii care vor preda în învăţământ şi acela ca la începutul anului şcolar, elevii sa aibă cadre didactice pregătite.

Fumatul pasiv poate dăuna grav auzului.
Potrivit experţilor, adolescenţii expuşi la fumul de ţigară sunt de două ori mai predispuşi să-şi piardă auzul.
Tinerii care sunt fumători pasivi sunt predispuşi la riscul de a-şi pierde auzul din cauza faptului că este afectat un organ al urechii interne.
Cercetările au adăugat pe lista pericolelor fumatului pasiv astmul, boli de inimă şi cancerul pulmonar.

Ştiri 18 iulie 2011

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum.
Acesta a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostorum (Silistra de astăzi) şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul IV.
A fost unul din sfinţii ieşiţi din rândurile strămoşilor noştri, unul din mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman.
În timpul prigoanei anticreştine, sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostor, iar pentru aceasta, a fost supus la chinuri şi în cele din urmă aruncat în foc.
După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina.
O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra (Bulgaria).
Pe teritoriul ţării noastre, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia şi în Biserica “Naşterea Maicii Domnului” din Capitală.
Cu acest prilej, ieri, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la mănăstirea Dumbrăveni, aşezământ monahal ocrotit de Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum.

Biserica ortodoxă va cinsti miercuri pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 8, sfânta liturghie la Mănăstirea Histria, care îşi sărbătoreşte hramul.
De asemenea, mâine, de la orele 16, va fi săvârşită slujba vecerniei, iar ierarhul nostru va oficia slujba de tundere în monahism a unui frate din obşte.
Tot la această mănăstire, vor fi aduse moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Meteorologii anunţă o săptămână caniculară pe litoral.
Astăzi, la ora 18.00, expiră codul galben de caniculă instituit de ANM pentru întreaga ţară.
Cu toate acestea, vremea va fi în continuare foarte călduroasă, temperaturile vor depăşi 30-35 de grade Celsius în mai multe zone, astfel încât este posibil ca avertizarea meteorologică să fie prelungită şi pentru zilele următoare.
În această noapte, se va mai răcori puţin, până la 17-19 grade Celsius, iar de mâine va fi din nou foarte cald.
Potrivit meteorologilor, vremea caniculară va persista până la sfârşitul acestei luni.

În Ucraina a fost sfinţită prima biserică românească din regiunea Odessa.
Biserica a fost ridicată între anii 2005 şi 2011, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în satul românesc Hagi Curda, şi este subordonată Mitropoliei Basarabiei.
Ceremonia de sfinţire a Bisericii cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Ajutoarele acordate revoluţionarilor ar putea fi restrânse.
Premierul Emil Boc consideră că plata stipendiilor destinate revoluţionarilor, după 20 de ani de la Revoluţie, se mai justifică doar pentru urmaşii celor decedaţi sau răniţi grav în Revoluţie.
El a mai precizat că Guvernul are în analiză un asemenea demers.
În replică, revoluţionarii au precizat că vor lupta prin proteste stradale împotriva intenţiilor de modificare a Legii Recunoştinţei.

CFR anunţă restricţii de viteză, din cauza caniculei.
Potrivit companiei, în perioadele caniculare, temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45-55 grade Celsius.
Astfel, viteza de circulaţie a trenurilor se reduce cu 20-30 km/h pe durate determinate, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Guvernul va efectua prima rectificare bugetară din acest an în luna august.
Acesta doreşte ca prin rectificarea bugetară să concentreze alocaţiile asupra proiectelor finanţate din fonduri europene, dar operaţiunea va depinde de concluzia discuţiilor cu FMI.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se va afla la Bucureşti în perioada 20 iulie – 1 august pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv.

Românii care nu şi-au asigurat locuinţele vor plăti amenzi începând cu 5 august.
Potrivit legii, proprietarii care nu îşi asigură locuinţa nu vor beneficia de niciun sprijin din partea statului în cazul în care le este distrusă casa în urma unei calamităţi naturale.
Pe de altă parte, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei, care este aplicată de primarul localităţii respective.
În prezent sunt asigurate circa 40% dintre locuinţele din România.

Infracţiunile rutiere din străinătate vor fi sancţionate.
Parlamentul European va crea un cadru legal prin care statele membre să sancţioneze şoferii care încalcă regulile de circulaţie în Uniune.
Directiva Europeană urmăreşte ca prin sancţionarea şoferilor indisciplinaţi în trafic să scadă numărul evenimentelor rutiere din Uniune.
Infracţiunile pentru care şoferii vor fi sancţionaţi se referă la excesul de viteză, condusul sub influenţa alcoolului, neutilizarea centurii de siguranţă sau nerespectarea culorii roşii a semaforului.

Românii sunt printre cei mai pesimişti consumatori din lume.
Aşa arată un sondaj bazat pe încrederea în piaţa muncii, situaţia financiară personală şi posibilitatea de a cheltui.
Potrivit rezultatelor studiului, Grecia are cei mai pesimişti consumatori, precedată de Portugalia, Ungaria, Croaţia, respectiv România.
Pe de altă parte, cei mai optimişti consumatori se regăsesc în India, urmată de Filipine, Indonezia, Malaezia şi Elveţia.
La nivel global, încrederea populaţiei a scăzut în ultima perioadă, din cauza perspectivelor economice incerte, crizei datoriilor de stat din zona euro şi inflaţiei tot mai ridicate, factori care cresc gradul de prudenţă.
Sondajul a fost efectuat în perioada 20 mai – 7 iunie în rândul a 31.000 de persoane din 56 de ţări.

Ştiri 15 iulie 2011

De astăzi, durata călătoriei cu trenul pe ruta Bucureşti – Constanţa va fi de două ore şi 30 de minute.
Anunţul a fost făcut ieri de compania CFR.
De asemenea, o dată cu finalizarea întregului program de reabilitare, durata călătoriei pe tronsonul Bucureşti – Constanţa este preconizată a fi de circa două ore şi 15 minute pentru trenurile care circulă fără oprire.

Românii trăiesc cu şase ani mai puţin decât restul europenilor.
Aşa arată o statistică recentă, iar una dintre cauze ar putea fi sistemul sanitar românesc care, conform specialiştilor, este cel mai slab finanţat din toată Europa.
Astfel, pentru sănătatea unui român, se cheltuieşte de zece ori mai puţin, comparativ cu media europeană.
De asemenea, în privinţa cheltuielilor pentru medicamente, statisticile arată că fiecărui român îi revin 75 de euro anual, în timp ce media europeană este de aproape 300 de euro.

Localitatea Techirghiol va fi declarată staţiune balneoclimatică.
Miniştrii turismului, sănătăţii şi educaţiei au semnat protocolul de colaborare privind promovarea şi dezvoltarea turismului medical.
În contextul semnării acestui protocol, s-a vorbit şi despre evaluarea resurselor terapeutice pentru zece localităţi şi areale făcute de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie.
Acestea urmează să fie declarate, prin hotărâre de guvern, staţiuni balneo-climatice.
Este vorba, pe lângă Techirghiol, de Băile Olăneşti, Covasna, Băile Felix, Sovata, Amara, Băile Herculane, Băile Govora, Călimăneşti – Căciulata şi Ocna Sibiului.

Durata medie de înfiinţare a unei firme va scădea la trei zile.
Guvernul şi-a propus să simplifice procedurile administrative pentru derularea unei afaceri, astfel încât durata medie de înfiinţare a unei firme să scadă de la zece zile în prezent, la maxim trei zile, conform recomandării Uniunii Europene.
El a asigurat că reducerea termenului de înfiinţare a unei firme, solicitată şi de către mediul de afaceri, este pe agenda imediată a Guvernului.

Construcţia primelor grădiniţe şi creşe va începe în luna septembrie.
Anunţul a fost făcut de ministrul Dezvoltării Regionale, Elena Udrea.
Ministrul anunţa anul trecut, că Guvernul a aprobat demararea unui program prin care se urmăreşte construcţia a 400 de creşe în anul 2011, urmând ca autorităţile locale să pună la dispoziţie terenurile.

Uniformele şcolare ar putea fi obligatorii.
Premierul Emil Boc a solicitat ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să pregătească o lege prin care să fie introdusă obligativitatea uniformei şcolare pentru clasele 1-8, cu un model care să fie stabilit de fiecare unitate şcolară în parte.
El a precizat că statul va acoperi cheltuielile aferente acestor uniforme pentru familii cu venituri reduse.

Subvenţiile pentru energia verde vor creşte din luna septembrie.
Noua legislaţie care acordă mai multe stimulente producătorilor de energie regenerabilă ar putea fi aplicată de la 1 septembrie, moment în care preţul final al electricităţii va creşte cu circa 4%.
Furnizorii de energie vor fi obligaţi să precizeze în factură cât plăteşte fiecare consumator pentru a susţine energia verde.
Comisia Europeană a aprobat, în urmă cu doua zile, schema de certificate verzi prin care va fi susţinută producţia de energie din surse regenerabile.

Traficul pe Podul Giurgiu-Ruse va fi restricţionat până la sfârşitul lunii august.
Restricţia a fost impusă după ce ţara vecină a demarat proiectul de reabilitare a părţii bulgare a podului.
Cu această ocazie vor fi instalate marcaje rutiere temporare şi semafoare pentru restricţionarea traficului la o singură bandă de circulaţie.

Astăzi este ultima zi în care românii mai pot încheia poliţe obligatorii de asigurare a locuinţelor.
Lipsa acesteia va fi sancţionată de către primărie cu amendă de până la 500 de lei, din luna august 2012.
Societatea care emite poliţele va încheia protocoale de colaborare cu primăriile şi alte autorităţi pentru vânzarea acestora.
Măsura vizează creşterea numărului de locuinţe asigurate împotriva dezastrelor naturale cum ar fi, cutremure, alunecări de teren şi inundaţii.

Românii sunt sfătuiţi să ceară recuperarea taxei auto.
Avocaţii avertizează că autorităţile statului încearcă să găsească motive, pentru a nu mai restitui cele peste 850 milioane de euro achitate de români din 2008 şi până la sfârşitul anului trecut.
În prezent există circa 40 mii de cereri de rambursare a taxei auto, iar cea mai mare parte a instanţelor judecătoreşti au decis să restituie banii pe taxa auto celor care au cerut înapoi taxa.

Ştiri 14 iulie 2011

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru toată ţara.
Astfel, începând de astăzi şi până duminică vremea va fi caniculară, iar indicele de confort termic se va situa peste pragul critic de 80.
Pe arii extinse temperatura maximă a aerului va depăşi 35 de grade, iar în Câmpia de Vest şi în Lunca Dunării se vor atinge izolat valori de 37-39 de grade.

Compozitorul Cornel Fugaru a încetat din viaţă ieri la Spitalul Elias din Bucureşti.
Potrivit reprezentanţilor unităţii sanitare, acesta era internat din cauza unei maladii cronice grave.
Cornel Fugaru s-a născut pe 2 decembrie 1940, la Bucureşti, şi a fost compozitor de muzică uşoară, cântăreţ şi instrumentist. Totodată, a fost liderul formaţiei rock româneşti Sincron, înfiinţată în 1964.
Printre cele mai cunoscute piese compuse de el se numără “Dau viaţa mea pentru o iubire”, “Nu sunt sclavul tău”, şi “Eu nu mai sunt cel de ieri”.
Înmormântarea artistului va avea loc mâine la Cimitirul Bellu.

Mâine este ultima zi în care românii mai pot încheia poliţe obligatorii de asigurare a locuinţelor.
Lipsa acesteia va fi sancţionată de către primărie cu amendă de până la 500 de lei, din luna august 2012.
Societatea care emite poliţele va încheia protocoale de colaborare cu primăriile şi alte autorităţi pentru vânzarea acestora.
Măsura vizează creşterea numărului de locuinţe asigurate împotriva dezastrelor naturale cum ar fi, cutremure, alunecări de teren şi inundaţii.

Guvernul a aprobat un acord asupra învăţământului bilingv între România şi Franţa.
Documentul cuprinde măsuri menite să sprijine dezvoltarea predării limbii franceze în România.
Acordul prevede organizarea de secţii bilingve francofone în 30 de licee din România.
Absolvenţii vor primi o diplomă de bacalaureat care are menţiunea specială «secţie bilingvă francofonă».
Elevii români care obţin această diploma primesc şi un atestat de limbă şi civilizaţie franceză, iar cele două acte de studii sunt menite să le faciliteze înscrierea într-o universitate franceză.

România ar putea deveni furnizor oficial de grâu pentru egipteni.
Autoritatea generală egipteană pentru aprovizionarea cu mărfuri cumpără anual cinci-şase milioane de tone de cereale, la licitaţiile internaţionale, şi intenţionează să-şi diversifice furnizorii.
Vicepreşedintele instituţiei a declarat că ar putea include România şi Ucraina pe lista furnizorilor oficiali şi că decizia depinde de mai mulţi factori, printre care calitatea culturii şi capacitatea de export, în special pe termen lung.
La ora actuală, principalii furnizori de cereale ai Egiptului sunt Franţa şi Statele Unite, dar şi Rusia.

Autoturismele înmatriculate în Bulgaria nu vor mai putea circula mai mult de 90 de zile în România.
Reprezentanţii Direcţiei Poliţiei Rutiere au elaborat un proiect de lege în acest sens.
Acesta a fost iniţiat pe motiv că autoturismele cu numere bulgăreşti sunt greu de identificat în cazul în care sunt implicate în accidente rutiere.
Conform proiectului de lege, dacă de la data semnării actelor au trecut mai mult de trei luni, şoferii se vor alege cu dosare penale.
Proiectul urmează să fie înaintat Parlamentului.

Parlamentarii români nu sunt de acord ca ţara noastră să cultive sau să importe organisme modificate genetic.
Concluzia survine în urma unui sondaj efectuat, în perioada mai-iunie 2011, în rândul parlamentarilor români.
Comisia pentru Agricultură din Parlamentul României analizează în prezent o propunere legislativă ce prevede etichetarea produselor ce conţin produse modificate genetic şi, mai mult, interzicerea în România, pentru o perioadă de cinci ani, a culturilor de porumb şi cartof modificate genetic.

Populaţia globului va atinge pragul de 7 miliarde până la sfârşitul anului.
Potrivit unui raport al ONU, odată cu această creştere, din ce în ce mai mulţi oameni din ţările subdezvoltate sunt ameninţaţi de insecuritatea hranei, a resurselor de apă şi de dezastrele naturale, în timp ce locuitorii ţărilor bogate se confruntă cu un proces de îmbătrânire accentuat.
Raportul mai arată că războaiele, conflictele si cursa înarmărilor sunt factorii care contribuie la suferinţa multor oameni.

Ministrul Sănătăţii solicită serviciilor de ambulanţă să lucreze la capacitate maximă.
Ministrul cere personalului din aceste structuri să ia măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile foarte ridicate.
Astfel, serviciile de ambulanţă vor trece la alertarea echipajelor şi suplimentarea acestora, acolo unde numărul solicitărilor este în creştere.
Medicii recomandă în aceste zile consumul zilnic de lichide fără a aştepta să apară senzaţia de sete, precum şi cât mai multe fructe şi legume proaspete.

România respectă normele europene privind ajutoarele de stat pentru producţia de energie verde.
Comisia Europeană consideră că planul României de a sprijini producţia de energie din surse regenerabile este în conformitate cu normele europene privind ajutoarele de stat, în special datorită faptului că acesta creează stimulente pentru creşterea utilizării surselor regenerabile de energie.
Potrivit Comisiei, sistemul de certificate verzi este un mecanism de piaţă care va încuraja investiţiile în sursele regenerabile de energie în România.

Ştiri 13 iulie 2011

Vremea caniculară revine de mâine în toată ţara.
Astfel, cele mai mici temperaturi nu vor scădea sub 27-28 de grade şi doar la munte vor mai fi şanse de ploaie.
Potrivit ANM, disconfortul termic se va accentua în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar temperaturile maxime vor atinge 37 de grade.

Votul prin corespondenţă ar putea fi introdus până la alegerile din 2012.
Ministrul de Externe Teodor Baconschi, a declarat că a fost adoptată din punct de vedere politic Legea votului prin corespondenţă şi introducerea acestui sistem până la alegerile din 2012.
El a precizat că s-a convenit comasarea celor două proiecte de lege a votului prin corespondenţă, cel propus de Guvern şi cel aflat pe masa Parlamentului.

Legea reabilitării faţadelor clădirilor va intra în vigoare pe 10 august.
Autorităţile administraţiei publice locale au termen până la 10 noiembrie pentru inventarierea clădirilor care intră în program.
Deţinătorii clădirilor care, prin nivelul de degradare a faţadei, pun în pericol siguranţa populaţiei, sunt obligaţi ca, din proprie iniţiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenţie pentru reabilitare.
În situaţia în care deţinătorii clădirilor nu iau din proprie iniţiativă aceste măsuri, autorităţile administraţiei publice locale îi va notifica în legătură cu obligaţiile care le revin.

Poşta Română va restructura 1.400 de posturi.
Compania analizează în prezent, înfiinţarea unei societăţi de asigurare şi a unei bănci, după ce a renunţat la contracte de peste 400 de milioane de euro.
Poşta va continua reorganizarea reţelei, prin desfiinţarea a 450 de subunităţi, care va însemna restructurarea a 1.400 de posturi, iar reţeaua va ajunge la 6.100 de oficii.
Directorul general al companiei, Daniel Neagoe a declarat că în urma celei de-a doua etape a restructurării, personalul va fi redistribuit în alte unităţi ale companiei.

Sarea creează dependenţă la fel ca şi drogurile sau ţigările.
Specialiştii explică faptul că acesta este motivul pentru care oamenilor le este atât de greu să renunţe la ea, în ciuda faptului că ea provoacă hipertensiune sau boli de inimă.
Specialiştii australieni şi americani au lucrat pentru un studiu realizat pe şoareci.
O parte din şoareci a fost complet lipsită de sare timp de 3 zile.
Oamenii de ştiinţă au constatat că îndată ce organismul îşi primeşte „doza“ de sare, creierul se calmează, efectul fiind imediat, la fel ca şi în cazul drogurilor.

Grecia susţine aderarea României la spaţiul Schengen fără nicio condiţionalitate.
Mesajul a fost transmis cu ocazia întâlnirii pe care secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu a avut-o, ieri, la Atena, cu ministrul elen al afacerilor externe.
Oficialul elen a reconfirmat menţinerea acestei poziţii care are în vedere aderarea României fără niciun fel de condiţionalităţi sau legături cu alte dosare europene şi a exprimat apreciere pentru contribuţia părţii române la operaţiunile de la frontiera greco-turcă.

Elevii români au un nivel scăzut al competenţelor de citire.
Aşa arată cel mai nou studiu al Comisiei Europene privind competenţele elevilor de pe continent.
De asemenea, în şcolile româneşti lipsesc specialişti care să le ofere copiilor rămaşi în urmă sprijin pentru a recupera decalajele.
Cercetarea arată că peste 40% din adolescenţii de 15 ani şi peste 38% din elevii de clasa a IV-a citesc cu dificultate.
Potrivit aceluiaşi studiu, băieţii sunt de două ori mai predispuşi decât fetele să aibă probleme cu cititul la nivelul întregului continent, însă cele mai mari diferenţe au fost înregistrate în România, Franţa, Portugalia şi Suedia.

Vineri este ultima zi în care românii mai pot încheia poliţe obligatorii de asigurare a locuinţelor.
În caz contrar ei riscă să primească o amendă între 100 şi 500 de lei.
O poliţă obligatorie costă 10 sau 20 de euro în funcţie de materialul din care este construită locuinţa şi acoperă daunele produse de cutremure, inundaţii sau alunecări de teren în limita a 10.000 şi respectiv 20.000 de euro.

Ministerul pentru fondurile europene va fi înfiinţat în toamnă.
Declaraţia aparţine ministrului Turismului, Elena Udrea care a precizat, totodată, că pentru înfiinţarea acestui minister este nevoie de votul Parlamentului.
Ministrul a dat exemplul Poloniei, unde gestionarea fondurilor europene a fost centralizată într-un singur minister, având ca urmare creşterea ratei de absorbţie.

Fumatul în timpul sarcinii creşte riscul defectelor din naştere la copii.
Potrivit unui studiu, acest risc poate creşte în medie cu 25% pentru fumătoare.
În afara gradului mai mare de avorturi spontane şi greutatea mică la naştere, acesta este încă un motiv pentru care specialiştii recomandă renunţarea la tutun.
Defectele din naştere se referă la lipsa membrelor, infecţii gastrointestinale, defecte la ochi sau la nivelul scalpului.

Ştiri 12 iulie 2011

Astăzi se desfăşoară şedinţa de lucru a Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.
Pe ordinea de zi a şedinţei se află desemnarea reprezentanţilor Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei în Consistoriul Superior Bisericesc.
De asemenea, se dezbat propunerile de înfiinţări şi reînfiinţări de mănăstiri, precum şi alte probleme curente ale vieţii bisericeşti din Mitropolia Munteniei şi Dobrogei.

Meteorologii au emis ieri o avertizare de vijelii pentru toată ţara.
Potrivit ANM, vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină în toată ţara, până mâine, la ora 6,00.
În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua începând din vestul ţării şi va cuprinde treptat toate regiunile.
Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie, averse izolat torenţiale şi căderi de grindină.

Cei care refuză să declare datele de recensământ riscă o amendă de până la 1.000 lei.
Potrivit preşedintelui Institutului Naţional de Statistică, Vergil Voineagu, declararea datelor de recensământ este obligatorie, fiind prevăzută şi în cadrul legal.
El a precizat că este important ca populaţia de etnie romă să participe la recensământ şi să-şi asume apartenenţa, pentru că de estimarea cât mai corectă depinde direct cuantumul fondurilor europene ce ar putea fi alocate pentru integrarea sa socială.
Recensământul populaţiei şi al locuinţelor va avea loc în perioada 20-31 octombrie 2011.

Jumătate dintre români nu au acces la internet.
Vicepreşedintele Comisiei Europene a declarat că acest lucru este inacceptabil.
La ora actuală, doar 26% din populaţia Europei nu beneficiază de conexiune la internet, în timp ce, în România, ponderea este de 54%.
Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a dat asigurări că, în maxim patru ani, peste 90% din zonele în care la ora actuală nu există conexiune la internet vor fi acoperite cu astfel de servicii.

Guvernele europene nu vor accepta propunerea Comisiei Europene de majorare cu 5% a bugetului anul viitor.
Acestea vor susţine în schimb o creştere de 2%, în conformitate cu inflaţia.
Acest fapt scoate în evidenţă insistenţa guvernelor ca planurile de cheltuieli ale Uniunii să reflecte măsurile naţionale de austeritate.
În luna aprilie, Comisia Europeană a anunţat că propunerea de majorare a bugetului comunitar din anul viitor este necesară pentru respectarea unor angajamente anterioare de cheltuieli, în domenii precum finanţarea dezvoltării regionale şi cercetarea ştiinţifică.

Şoferii care încalcă legislaţia rutieră europeană vor primi amenzile acasă.
O directivă adoptată de Parlamentul European va permite statelor membre să-şi acceseze reciproc bazele cu datele de înregistrare ale autovehiculelor, astfel încât conducătorii auto amendaţi într-un stat membru să poată fi identificaţi.
Şoferii vor fi pedepsiţi pentru infracţiunile de trafic comise în străinătate, inclusiv pentru viteza excesivă, nerespectarea culorii roşii a semaforului, neutilizarea centurilor de siguranţă şi condusul sub influenţa alcoolului.

Unul din cinci adolescenţi şi mulţi adulţi din Europa nu pot citi corect.
Potrivit studiului, deşi cele mai multe state au făcut progrese în elaborarea de politici privind alfabetizarea, adesea lipseşte concentrarea pe grupurile cu gradul cel mai ridicat de risc, precum băieţii, copiii din gospodarii dezavantajate şi cei proveniţi din familii de imigranţi.
Miniştrii educaţiei europeni au stabilit un obiectiv de reducere a procentajului de persoane cu competenţe scăzute de citire de la 20% la mai puţin de 15% până în anul 2020.
Doar Belgia, Danemarca, Estonia, Finlanda şi Polonia au atins deja acest obiectiv.

Agenda Digitală pentru România va fi aprobată în luna septembrie.
Printre măsurile propuse de Ministerul Comunicaţiilor se numără încurajarea parteneriatelor cu universităţile, prin direcţionarea a 2% din impozitul pe profit de către compania cu care instituţia de învăţământ superior colaborează, dar şi creşterea absorbţiei în piaţa de muncă a absolvenţilor IT prin acordarea de facilităţi angajatorilor.
Măsurile asociate agendei trebuie implementate de mai multe instituţii.

Ungaria a introdus taxa pe chipsuri.
Alimentele nesănătoase, precum chipsurile, batoanele de ciocolată şi băuturile acidulate vor fi supuse unui nou impozit în Ungaria, în conformitate cu legislaţia adoptată ieri.
Aceasta are scopul de a contribui la îmbunătăţirea stării de sănătate a naţiunii.
Potrivit guvernului ungar, veniturile fiscale încasate din “taxa pe chipsuri” vor fi folosite pentru a finanţa campaniile de sensibilizare cu privire la sănătatea publică.
În ţara noastră, introducerea taxei pe fast-food a fost amânată, întrucât Ministrul Sănătăţii consideră că proiectul nu este oportun în acest moment, iar România nu este pregătită.

România a înregistrat deflaţie pentru prima dată în ultimii doi ani, pe fondul ieftinirii produselor alimentare.
Aşa reiese din datele Institutului Naţional de Statistică, potrivit cărora preţurile produselor alimentare au scăzut, în medie, cu 1,34% în iunie.
Astfel, cartofii s-au ieftinit cu 11%, alte legume şi conserve din legume cu 12%, citricele cu 2,32%, iar fasolea – cu 0,87%.
Potrivit statisticilor, în lunile de vară există o tendinţă de decelerare a inflaţiei sau de scădere a preţurilor, în condiţiile în care începe perioada de recoltare.