Invitat: Ierom. Ilarion Dan,mânăstirea “Izv.Tămăduirii”, loc.Crucea, jud.Constanţa.
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.
Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4
Partea 1
Partea 2
Partea 3
Partea 4
Iaurtul previne apariţia cariilor la copii.
Cercetătorii japonezi au constatat, în urma unui studiu, că iaurtul, consumat în mod constant de către copii, conduce către o prevalenţă mai mică a cariilor.
În acelaşi timp, alte produse similare, cum ar fi untul, brânza şi laptele nu au avut nici un rol în starea de sănătate a dinţilor. Oamenii de ştiinţă niponi susţin că acest lucru se datorează tipului de proteine care se găseşte doar în iaurt, capabil să protejeze smalţul dentar la expunerea de acizi dăunători.
În acelaşi timp, stomatologi din Marea Britanie avertizează că unele iaurturi, în special cele cu fructe, conţin zahăr, iar consumul lor favorizează apariţia cariilor atât la copii, cât şi la adulţi.
Prinţul actor Şerban Cantacuzino a încetat din viaţă luni, la Paris.
Acesta s-a născut pe 4 februarie 1941, la Bucureşti, într-o familie nobilă, în care tatăl său a fost medicul, producătorul, scenaristul, regizorul şi criticul de film Ion Cantacuzino.
A debutat alături de bunica sa, actriţa Maria Filotti, în piesa “Prinţ şi cerşetor”, la vârsta de 11 ani, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.
De asemenea, a jucat în filme ca “Cei care plătesc cu viaţa”, “Muşchetarii în vacanţă”, “Pentru patrie” sau “Fraţii Jderi” .
După anul 1990 s-a stabilit la Paris, unde s-a dedicat culturii.
Înmormântarea artistului Şerban Cantacuzino va avea loc sâmbătă, la Cimitirul Bellu din Bucureşti.
Meteorologii anunţă că de astăzi se instalează canicula.
Procesul de încălzire va dura până cel puţin la începutul săptămânii viitoare, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 33 grade Celsius, în special în vestul şi sudul ţării.
Mâine va fi şi mai cald, iar vremea va fi însorită, astfel încât maxima va atinge 30 de grade Celsius.
În week-end, pe litoral, temperaturile maxime pot depăşi 30, 31 de grade, iar apa mării se va mai încălzi.
Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru confiscarea averilor ilicite.
Astfel, autorităţile vor putea să confişte averile ilicite ale persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi care nu pot dovedi provenienţa averilor.
Legea modifică actualul Cod Penal, astfel încât confiscarea extinsă a averii să fie reglementată prin lege.
Proiectul va fi trimis în procedură de urgenţă la Parlament.
Etichetele alimentelor vor conţine mai multe informaţii.
Parlamentul European a decis că valoarea energetică, precum şi cantităţile de lipide, acizi graşi saturaţi, carbohidraţi, glucide, proteine şi sare vor trebui să fie uşor de observat pe pachetele alimentare.
Mai mult, noile reguli stipulează că informaţiile despre alergeni să fie disponibile inclusiv în cazul alimentelor neambalate, cum este cazul mâncării vândute în restaurante sau cantine.
Comercianţii vor fi de asemenea obligaţi să treacă pe ambalaj provenienţa anumitor alimente, cum este carnea de vită, mierea, uleiul de măsline, fructele proaspete şi legumele.
Preşedintele Camerei Deputaţilor vrea să înfiinţeze Avocatului Copilului.
Roberta Anastase a anunţat că a depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea Avocatul Copilului, în cadrul instituţiei Avocatului Poporului, care ar urma să aibă atribuţii sporite în domeniul drepturilor copilului.
Odată cu intrarea in vigoare a acestei legi, copilul se va putea adresa direct acestei instituţii, în lipsa consimţământului părinţilor sau reprezentanţilor legali, dacă aceştia consideră că anumite drepturi sau libertăţi i-au fost încălcate.
Expunerea pe termen lung la poluare poate duce la schimbări fizice la nivelul creierului.
Potrivit unui studiu american, acestea pot cauza probleme de memorie şi învăţare.
În cadrul cercetării s-a găsit, de asemenea, o legătură între poluarea aerului şi un nivel mare de depresie şi anxietate, aspect despre care oamenii de ştiinţă cred că nu este valabil doar în cazul rozătoarelor.
Concentraţia de particule inspirate de şoareci era echivalentă cu cea la care sunt expuşi oamenii în zonele urbane poluate.
Şoferii care au încălcat regulile de circulaţie vor fi sancţionaţi în orice ţară din Uniunea Europeană.
Decizia aparţine Parlamentului European, iar statele membre dispun de maxim 2 ani pentru a aplica noile reguli.
Acestea presupun infracţiuni precum excesul de viteză, condusul sub influenţa alcoolului, neutilizarea centurii de siguranţa sau nerespectarea culorii roşii a semaforului.
Directiva va trebui aprobată în unanimitate de Consiliul de miniştri şi va intra în vigoare a doua zi după publicarea sa.
Un nou stat va apărea sâmbătă pe harta lumii.
După referendumul de la începutul acestui an, locuitorii regiunii de Sud a Sudanului vor avea o nouă ţară.
Astfel, pe 9 iulie, Sudanul de Sud devine în mod oficial un stat independent.
Înfiinţarea noului stat a reprezentat una din priorităţile Washingtonului, care a promis să scoată ţara de pe lista neagră a celor care sponsorizează terorismul.
La Roma vor fi expuse o sută de documente secrete din Arhivele Vaticanului.
Printre acestea se află o bulă papală care destituia un împărat în secolul al XIII-lea şi documente în care Papa Pius al XII-lea vorbea despre Al Doilea Război Mondial.
Expoziţia “Lux in Arcana” va dura şapte luni şi va fi vernisată în luna februarie 2012, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la înfiinţarea acestor arhive de către papa Paul al V-lea în Palatul apostolic din Roma.
Guvernul ar putea introduce o taxă generală de poluare.
Ministrul Mediului a declarat că Guvernul ia în discuţie introducerea unei taxe generale de poluare pentru toate autoturismele, care o va înlocui pe cea de primă înmatriculare.
Iniţial, proiectul de lege privind noua taxă auto prevedea ca aceasta să fie redusă cu circa 30% de la 1 iulie.
Medicamentele ieftine ar putea dispărea de pe piaţă.
Aceasta în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii va reduce cu 15% preţurile de producător.
Potrivit Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România, consecinţa adoptării unor adaosuri mai mici va fi ajustarea pieţei în favoarea medicamentelor mai scumpe.
Din cauza suprareglementării din Sănătate, în ultimii ani, 1.500 de preparate ieftine au dispărut din farmacii.
În aceste condiţii, producătorii de medicamente generice cer aducerea preţurilor medicamentelor la nivel european.
Parlamentul European a aprobat o iniţiativă care prevede că fiecare stat membru al Uniunii Europene poate decide dacă vrea sau nu să cultive organismele modificate genetic.
Decizia a fost influenţată de lobby-ul puternic al companiilor americane care produc soiuri de plante modificate genetic.
În ţara noastră, deşi din anul 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, este interzisă cultivarea acestor organisme, se cultivă în continuare sortimente de porumb obţinut prin bio-tehnologie.
Iniţiativa va fi transmisă Consiliului European pentru discuţii suplimentare.
România şi Ungaria au semnat acordul pentru conexiunea autostrăzilor.
Astfel, Autostrăzile Transilvania şi Nădlac-Constanţa vor fi conectate cu cele ale Ungariei.
În baza acordurilor încheiate se va înfiinţa câte un grup de lucru pentru fiecare conexiune de autostradă, care se va reuni alternativ, pe teritoriile celor două state, şi la care vor participa specialişti ai ambelor ţări.
Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu a declarat că semnarea acestor acorduri reprezintă o garanţie că autostrăzile româneşti vor fi racordate la cele europene.
Poşta Română va restructura 2.000 de posturi.
Luna trecută, ministrul Comunicaţiilor a declarat că procesul de restructurare a Poştei va implica desfiinţarea a 7 sucursale, 146 de posturi de conducere şi 450 subunităţi, proces care va genera economii anuale de până la 50 milioane de lei.
Anterior, Poşta Română a anunţat că fiecare salariat al companiei va fi trimis în concediu fără plată câte două zile în fiecare lună, până la finele anului.
Bolnavii psihici nu vor mai fi internaţi forţat.
Deputaţii din Comisia Juridică au adoptat un proiect de lege care instituie garanţii suplimentare din punct de vedere procedural pentru bolnavii psihic internaţi fără consimţământul lor.
În proiect se prevede ca pentru bolnavii psihic internaţi fără voia lor să fie instituite trei trepte ce urmează să fie parcurse obligatoriu de instituţiile abilitate.
Astfel, o primă opinie asupra internării, o va da medicul psihiatru, acesta va informa o comisie care se va pronunţa în termen de 24 de ore, iar decizia comisiei va fi confirmată de către instanţă.
Ministerul Justiţiei propune introducerea confiscării extinse a averii.
Acesta motivează că măsurile existente nu au contribuit suficient în asigurarea cooperării transfrontaliere eficace în domeniu.
Proiectul propus vine după ce luna trecută, preşedintele Traian Basescu pleda pentru posibilitatea confiscării “averii extinse”, adică a bunurilor înstrăinate în timpul cercetărilor, cu intenţia de a înşela autorităţile.
El le-a cerut parlamentarilor să găsească o soluţie pentru transpunerea în legislaţia românească a deciziei referitoare la confiscarea averilor obţinute ilicit.
Meteorologii anunţă că de mâine vremea va fi caniculară.
Procesul de încălzire va dura până cel puţin la începutul săptămânii viitoare, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 33 grade Celsius, în special în vestul şi sudul ţării.
De asemenea, vor fi temperaturi de peste 25 de grade în toată ţara, cu excepţia părţii de nord a Moldovei şi a depresiunilor din Transilvania unde maximele se opresc la 22-23 de grade.
Ploile se vor restrânge şi vor mai apărea doar în Maramureş, Transilvania şi Moldova.
Ministerul Sănătăţii a modificat legislaţia privind tratamentul în străinătate.
Aceasta vizează bolnavii care prezintă afecţiuni deosebit de grave şi care nu pot fi tratate în ţară.
Ministerul vrea astfel să eficientizeze programul, să elimine birocraţia şi să asigure o mai bună transparenţă în ceea ce priveşte procedura privind trimiterea la tratament în străinătate.
De asemenea, în premieră, s-a creat cadrul legislativ pentru efectuarea corespondenţei cu clinicile recomandate de comisia de specialitate teritorială de către bolnavi sau reprezentanţii legali ai acestora.
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea reabilitării faţadelor clădirilor.
Potrivit proiectului, prioritate vor avea clădirile de patrimoniu.
Acesta prevede reabilitarea elementelor de construcţie de la nivelul faţadelor care, prin nivelul avansat de degradare, “prezintă pericol public”.
Actul mai prevede faptul că primarul poate propune Consiliului Local preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie dacă proprietarii realizează lunar venituri medii nete pe membru de familie sub 1500 de lei.
Fumatul creşte riscul de cancer de prostată şi de deces.
Potrivit unui studiu, bărbaţii bolnavi de cancer de prostată şi care fumează în momentul diagnosticării întâmpină un risc mult mai mare de recidivă a tumorii.
Medicii susţin că există un risc cu 61% mai ridicat de deces din cauza unor recidive ale cancerului de prostată pentru fumători decât pentru cei care nu au fumat niciodată.
În prezent, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în lume sunt 16 milioane de bărbaţi atinşi de cancer de prostată, formă de cancer care reprezintă, ca frecvenţă, cea de-a doua cauză a mortalităţii în rândul bărbaţilor bolnavi oncologic.
Pe fundul Oceanului Pacific au fost găsite uriaşe zăcăminte de metale rare.
Acestea au fost descoperite de către oamenii de ştiinţă japonezi în regiunea insulelor Hawaii şi Tahiti, la adâncimi variind între 3.500 şi 6.000 de metri.
Metalele rare intră în componenţa produselor de înalta tehnologie, din industria auto, aviatică sau electronică.
În prezent, China deţine 97% din producţia mondială de metale rare, provenite din prelucrarea pământului.
Universităţile pot organiza încă o sesiune de admitere, după examenul de bacalaureat din toamnă.
Motivul îl constituie ocuparea locurilor rămase libere în universităţi.
Potrivit secretarului de stat pentru învăţământul superior, Cătălin Baba, Ministerul Educaţiei nu ar putea interveni pentru organizarea celei de a doua sesiuni de admitere în universităţi.
Prima sesiune a examenului de bacalaureat din acest an a înregistrat o promovabilitate scăzută de 44,5%.
Un steag al lui Ştefan cel Mare va fi expus la Muzeul Naţional de Istorie a României.
Vernisajul micro-expoziţiei va avea loc mâine în prezenţa ambasadorilor Franţei şi Republicii Moldova, şi a oficialilor Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Exponatul este o broderie bizantină realizată în secolul al XV-lea, care îl înfăţişează pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, socotit un simbol al biruinţei militare.
Steagul a fost recuperat de statul român de la Mănăstirea Zografu, din Grecia, în anul 1917 şi restaurat în ultimii şapte ani.
Meteorologii anunţă o încălzire treptată în următoarele zile.
Astfel, de joi, masa de aer rece se retrage spre nord-est, iar circulaţia atmosferică dinspre sud-vest aduce aer tot mai cald, tropical, peste sud-estul continentului.
Temperaturile maxime vor ajunge până la 32, 33 de grade, mai ales în sud-vest.
Pe litoral vremea ajunge în limitele normale din punct de vedere termic pentru această perioadă, iar apa mării este încă rece, înregistrând între 18 şi 20 grade în apropierea ţărmului.
La Spitalul de Urgenţă din Constanţa se pot face teste genetice.
Acestea sunt necesare în stabilirea diagnosticelor etiologice.
Medicii susţin că aceste analize sunt recomandate, de regulă, copiilor cu malformaţii, celor cu retard, sau cuplurilor infertile.
Colaborarea medicilor cu geneticienii ajută în stabilirea diagnosticului copiilor cu probleme şi, în funcţie de rezultat, se poate realiza un plan pe termen scurt şi lung.
În medie, zece persoane pe lună apelează la testele geneticienilor din spitalul de urgenţă.
Românii cheltuie mai puţin pe taxe şi impozite şi mai mult pentru consum, faţă de anul trecut.
Aşa arată un studiu, potrivit căruia, românii cheltuie mai mulţi bani pe alimente, întreţinere, sănătate şi transport şi mai puţin pe îmbrăcăminte şi încălţăminte, educaţie şi recreere.
Cea mai mare diferenţă este la cheltuielile cu mâncarea, ponderea lor crescând, de la 40% în primul trimestru din 2010, la 42% în acest an.
Cheltuielile totale ale populaţiei au reprezentat în primele trei luni, în medie, 90,5% din veniturile totale, faţă de 88,5%, anul trecut.