Știri 20 aprilie 2026

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Teotim, episcopul Tomisului.
A trăit pe la sfârşitul secolului 4 şi a fost de origine din Dobrogea.
A fost ales episcop al Tomisului pe la anul 390, iar în anul 400 a participat la un sinod local de la Constantinopol.
Trei ani mai târziu, tot la Constantinopol, Sfântul Teotim l-a apărat pe Sfântul Ioan Gură de Aur în conflictul pe care acesta l-a avut cu Sfântul Epifanie al Ciprului.
Ierarhul tomitan s-a mutat la Domnul în jurul anului 410.
Istoricii vremii spun că Sfântul Teotim avea o solidă cultură filosofică şi religioasă, si a scris omilii la unele texte evanghelice şi lucrări sub formă de dialoguri.
Totodată, documentele arată că ducea un trai modest, avea darul vindecării şi era cunoscut de mulţi pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale.
Virtuţile şi înţelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar şi în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care spuneau despre ierarhul tomitan că ar fi „zeul romanilor“.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și miercuri dimineață la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
De asemenea, miercuri, de la ora 17.00, va conduce o procesiune cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în parohia „Sfântul Gheorghe” din Mangalia, apoi va oficia slujba Vecerniei.
Joi, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța, cu prilejul hramului.
Apoi, de la ora 15.30, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Gheorghe” din cartierul constănțean Palazu Mare.
Tot joi, de la ora 20.40, ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Astăzi este Ziua Internaţională a Presei Libere.
Este marcată din anul 1991, la iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”.
Aceasta militează de peste 35 de ani pentru libertatea presei şi a celei de exprimare în întreaga lume.
Potrivit “Declaraţiei de la Windhoek” (Namibia), “o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a oricărei societăţi democratice”.

Competiţiile se vor desfășura fără public la Sala Sporturilor “Simona Amânar” din Constanţa.
Măsura a fost dispusă după ce s-a constatat că există crăpături vizibile, inclusiv pe faţada clădirii, care indică probleme de structură, iar subsolul sălii este inundat.
ANPC a permis, însă, desfăşurarea competiţiilor sportive cu condiţia informării organizatorilor cu privire la starea structurii clădirii.
Un proiect de reabilitare şi consolidare a Sălii Sporturilor a fost estimat de specialişti la 5 milioane de euro.

Limitarea internărilor în spitale este o măsură temporară.
Precizarea a fost făcută de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în contextul comunicărilor recente privind necesitatea limitării internărilor în unele unități sanitare.
Măsura este determinată în principal de adoptarea cu întârziere a bugetului pentru anul 2026, precum și de introducerea prin Legea bugetului a unor limite lunare de cheltuieli.

Violența domestică este în scădere în România.
În acest sens, aproape 34.000 de sesizări au fost înregistrate la nivel național în primele trei luni ale anului, cele mai multe în mediul urban.
Potrivit Poliției Române, peste 1.700 de agresori au fost obligați să poarte brățara electronică de supraveghere.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, au fost înregistrate scăderi pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și creșteri pentru amenințare și abandonul de familie.

România a intrat pentru prima dată pe harta globală a sunetelor naturii.
Proiectul aduce în prim-plan biodiversitatea locală prin două playlisturi dedicate, care includ peisaje sonore și sunete provenind de la 26 de specii, de la zimbru și cerb carpatin, la acvilă de munte.
Înregistrările au fost realizate de sound designerul George Vlad în Parcul Natural Vânători Neamț și publicate pe platforma globală Earth FM.
Aceasta este un serviciu global de streaming al peisajelor sonore naturale.

Comments are closed.