Ierarhul nostru va oficia de la ora 19.00, Taina Sfântului Maslu.
Mâine seară, de la ora 20.40, va oficia Acatistul Învierii Domnului, tot la Catedrală.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși, de la ora 7.30, Sfânta Liturghie, la biserica ’’Nașterea Sf. Ioan Botezătorul’’ din Constanța, zona Brotăcei, cu prilejul hramului din 24 iunie.
CT BUS a introdus, de astăzi, linia 100M.
Aceasta asigură legătura între Gară și capătul stațiunii Mamaia.
Astfel, au fost suspendate liniile 100 și 47M, iar abonamentele valabile pe aceste linii pot fi utilizate în continuare pe linia 100M, până la expirarea perioadei de valabilitate.
Muzeul de Artă Populară organizează în perioada 20-24 iunie manifestarea „Ziua Universală a Iei”.
La evenimentul care se va derula pe platoul din fața instituției de cultură, în intervalul orar 10.00-18.00, vor fi prezente creatoare de ii și cămăși tradiționale din Muntenia, Bucovina, Transilvania și Dobrogea.
De asemenea, pe 24 iunie, intrarea la muzeu va fi gratuită pentru vizitatoarele care poartă cămăși tradiționale românești.
Camera Deputaţilor a adoptat în calitate de for decizional proiectul de lege care acordă mai multe drepturi victimelor Mineriadei din 1990.
Aceste persoane vor primi o indemnizaţie lunară viageră de 5.000 de lei neimpozabilă, care se va indexa anual cu rata inflaţiei.
Alte măsuri vizează, între altele, acces gratuit la tratamente, reducerea cu cinci ani a vârstei standard de pensionare, precum şi scutirea de la plată a impozitelor şi taxelor pentru locuinţa deţinută şi pentru terenul aferent acesteia.
Măsurile se vor aplica de la 1 ianuarie 2027.
Un nou pod Giurgiu-Ruse va fi construit în următorii ani.
Acesta va avea caracter dual – civil și militar – și va asigura conexiunea dintre România și Bulgaria atât pentru transportul rutier, cât și pentru cel feroviar.
CNAIR a semnat un contract cu o firmă din România care va avea la dispoziție 2 ani pentru a realiza studiul de fezabilitate.
Contractul este în valoare de peste 50 de milioane de lei și este finanțat din fonduri europene nerambursabile.
România este, din nou, țara cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană.
Astfel, rata anuală a fost de peste trei ori mai mare în luna mai, față de 3,3% cât este media în spațiul comunitar.
Comparativ cu luna anterioară, inflația a scăzut în mai, în 11 state membre și a crescut în 16, inclusiv în țara noastră, arată datele publicate de Eurostat.
Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a subliniat că statul nu poate interveni excesiv în economie, întrucât riscă să distorsioneze mecanismele de piață, însă uneori băncile centrale sunt obligate să ia măsuri pentru menținerea stabilității financiare.
Președinții american, Donald Trump, și iranian, Massoud Pezeshkian, au semnat, miercuri seară, memorandumul de înțelegere pentru a pune oficial capăt războiului dintre cele două ţări.
Documentul conţine 14 puncte şi prevede, printre altele, deblocarea imediată a Strâmtorii Ormuz, un plan de 300 de miliarde de dolari pentru „reconstrucția” Iranului și eliminarea de către SUA a „tuturor tipurilor de sancțiuni” impuse Teheranului.
Problema programului nuclear iranian – principalul motiv invocat de Statele Unite pentru declanșarea conflictului – urmează să fie negociată într-o perioadă de 60 de zile, care poate fi prelungită.
