Constanța • 99,7 FM – Un radio pe pământ apostolic
ŞTIRI

Știri 8 iulie 2026

• andreeaeftimie

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul.
Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului şi ducea o viaţă curată.
El a fost răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Astion era un nepot al senatorului roman Iulian, s-a convertit la creştinism şi a devenit călugăr datorită propovăduirii preotului Epictet.
Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în apropierea satului Dunavăţul de Jos de astăzi, în cetatea Halmyris, în data de 8 iulie, anul 290 ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul roman Diocleţian.
Astfel, ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.

Parcarea Pavilionului Expozițional Constanța nu va mai fi gratuită.
Potrivit administratorului public al județului Constanța, Ionela Costache, au fost montate deja bariere, iar în curând accesul va fi permis doar cu plată.
Măsura a fost necesară atât pentru faptul că mai multe camionete foloseau acea parcare pe termen lung, dar și pentru că era singura parcare rămasă fără taxă în întreaga zonă.

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până la ora 23.00.
În cea mai mare parte a țării vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze 50…70 km/h, dar și perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină.
În intervale scurte de timp vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Pedepsele pentru abuzurile asupra minorilor vor fi mai mari de luni, după ce parlamentul a adus o serie de modificări Codului penal.
Astfel, pedepsa maximă la care se poate ajunge este de 12 ani de închisoare, faţă de limita de şapte ani, cât era până acum în lege, dacă abuzurile sunt săvârşite sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.
De asemenea, cu închisoarea între 5 şi 10 ani şi interzicerea unor drepturi, vor fi pedepsiţi părinţii sau îngrijitorii care, prin rele tratamente aplicate, pun în pericol dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a minorului.

Noi norme europene în ceea ce privește siguranţa auto au intrat în vigoare.
Astfel, toate maşinile noi înmatriculate în Uniunea Europeană trebuie să fie echipate standard cu sisteme avansate de asistenţă.
Printre acestea se numără frânarea automată de urgenţă, senzori pentru detectarea oboselii şoferului, asistenţă pentru menţinerea vitezei legale şi sisteme care permit blocarea pornirii în cazul consumului de alcool.

Ministrul interimar al Transporturilor a lansat un formular prin care se pot semnala problemele întâmpinate în timpul călătoriilor cu trenul.
Radu Miruță a anunțat că informaţiile vor fi centralizate timp de cel puţin două săptămâni pentru identificarea principalelor disfuncţionalităţi şi stabilirea măsurilor necesare.
Ministrul a publicat pe pagina sa și formularul pe care călătorii îl pot completa online.

LIVE • 99,7 FM Radio Dobrogea
Radio Dobrogea - Un radio pe pământ apostolic