Știri 9 iulie 2026

În Biserica Ortodoxă Română, astăzi este sărbătorită Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ, cea mai veche icoană din România.
Icoana se află la Mănăstirea Neamț de șase secole.
Ea datează din anul 665, fiind pictată în orașul Lida din Ţara Sfântă, și a fost dăruită la începutul secolului al XV-lea domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei de către împăratul Bizanțului, Ioan al VIII-lea Paleologul.
Între anii 1844-1845, icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase.
Icoana este făcătoare de minuni şi aduce multă alinare duhovnicească sufletelor îndurerate şi aflate în suferinţă.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 20.40, Acatistul Maicii Domnului.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Potrivit Centrului, este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de grupele 0 și A, care se mețin în topul solicitărilor spitalelor din județ.
Programul de donare este zilnic, de luni până vineri, între orele 7.30 și 13.30.

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 2.00.
Astfel, în Dobrogea, Muntenia, vestul și sudul Moldovei, vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 50…70 km/h și pe arii restrânse vijelii și grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

SANITAS a decis declanșarea grevei generale în sistemul sanitar.
Astfel, pe 20 august, în intervalul orar 9:00 – 11:00 va avea loc o grevă de avertisment, iar pe 28 august se va declanșa greva generală.
SANITAS reclamă efectele grave asupra veniturilor și drepturilor personalului din sănătate și asistență socială ale mai multor ordonanțe emise de Guvern.

ANSVSA a instituit carantină naţională de 30 de zile pentru ovine şi caprine.
Este vorba despre un plan de măsuri urgente şi integrate la nivel naţional pentru izolarea şi combaterea Pestei Micilor Rumegătoare şi Pestei Porcine Africane.
Decizia are ca scop de a izola rapid căile de răspândire a virusului, având în vedere că acesta îşi pierde contagiozitatea în termen de 21 de zile.
Reprezentanţii ANSVSA precizează că virusul PMR nu este transmisibil la om şi nu afectează siguranţa alimentară.

Parlamentul European a aprobat noile reguli privind drepturile persoanelor care călătoresc cu avionul.
Normele adoptate prevăd un proces mai rapid de acordare a despăgubirilor pentru zborurile întârziate sau anulate şi eliminarea anumitor taxe.
Noile prevederi actualizează regulamentul european aflat în vigoare din 2004 privind protecţia pasagerilor.

Comments are closed.