Știri 16 iulie 2026

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 20.40, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, Biserica Ortodoxă o va cinsti pe Sfânta Mare Muceniță Marina.
Cu acest prilej, de la ora 7.00, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din orașul Techirghiol, unde altarul de vară este închinat Sfintei Marina.
Tot mâine, de la ora 17.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ilie” din localitatea Crângu, comuna Ion Corvin.

Parohia “Sfinții Împărați Constantin și Elena” III din Constanța organizează școala de vară “Copilărie binecuvântată”.
Aceasta se va desfășura în perioada 27 iulie- 7 august, de luni până vineri, între orele 9.00 și 12.00.
Copiii vor avea parte de un program ce cuprinde desen, pictură, literatură, dezvoltare personală, educație pentru sănătate, teatru, cor, jocuri sportive și dans.
Parohia” Sfinții Împărați Constantin și Elena” III se află în cartierul Km 4-5, în incinta unității militare.

ATOM Constanța organizează Tabăra Dobrogeană la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian.
Aceasta se va desfășura în perioada 23-29 august și este dedicată tinerilor cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani.
Ei vor avea parte de drumeții, foc de tabără, ateliere creative, muzică și altele.
Prețul taberei este de 1050 de lei.

Lucrările de reabilitare a malului lacului Tăbăcărie sunt în plină desfășurare.
Pe tronsonul cuprins între Satul de Vacanță și Pavilionul Expozițional, lucrările sunt finalizate în proporție de 90%.
Potrivit Primăriei Constanța, a fost montat un sistem structural de protecție a malului, realizat din profile din material compozit, și s-a reabilitat zona de trotuar din jurul lacului.
În prezent se lucrează în zona bisericii Sfântul Mina.

Uniunea Europeană ar putea interzice accesul la reţelele sociale în cazul copiilor cu vârste mai mici de 13 ani.
Așa arată un raport, unde după această vârstă, accesul ar urma să fie acordat treptat, până la 18 ani, dar numai dacă platformele demonstrează că sunt sigure şi adaptate fiecărei categorii de vârstă.
În Europa, tinerii petrec între patru şi şase ore pe zi în faţa ecranelor, iar aproape 60% din copii au experimentat probleme emoţionale sau psiho-sociale online.
Specialiştii spun că în această perioadă, accentul trebuie pus pe joc, activităţi în lumea reală şi dezvoltarea relaţiilor directe cu ceilalţi.

ANM a emis o informare meteorologică de caniculă și disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până sâmbătă, la ora 22.00.
În intervalul menționat, un val de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, iar disconfortul termic se va accentua în regiunile vestice, sudice, sud-estice și pe alocuri în centru, unde indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.
În vestul și sudul țării nopțile vor deveni tropicale, iar temperaturile minime vor fi în general de 20…21 de grade.

ANSVSA a retras de la vânzare un produs alimentar de la magazinele Lidl România.
Este vorba despre „Gelatelli Înghețată pe bază de lapte cu sos cu cacao (8%), bucăți de ciocolată (3%) și pastă de fistic (2%) iar persoanele cu alergie la nucile caju sunt rugate să nu consume înghețata, din cauza riscului de reacții alergice.
Pentru consumatorii care nu suferă de această alergie, produsul rămâne sigur.
Înghețata poate fi returnată în orice magazin din rețea, iar contravaloarea va fi rambursată și fără prezentarea bonului fiscal.

Comments are closed.