S-a născut în prima jumătate a secolului al 17-lea şi s-a călugărit de tânăr la Mânăstirea Bogdana.
În anul 1670 a fost hirotonit episcop de Rădăuţi, iar un an mai târziu a fost ales episcop al Romanului, după care, în anul 1674 a devenit mitropolit al Moldovei.
Retras în sudul Moldovei, Sfântul Teodosie s-a îngrijit de construirea Mânăstirii Brazi, unde în anul 1694 a fost decapitat, după ce a refuzat să predea tătarilor odoarele bisericii.
Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a canonizat în anul 2003 şi este considerat patronul spiritual al Vrancei.
Arhiepiscopia Tomisului organizează evenimentul intitulat “Cununia de Aur”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la 1 octombrie.
Acesta este dedicat celor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, anul curent.
Slujba va fi oficiată de către Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, marți, 29 septembrie, de la ora 11.30, la Catedrala arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, urmată de un prânz festiv.
Înscrierile se mai fac și astăzi, pe Whatsapp, la numărul de telefon 0722.826.177 sau pot fi trimise cererile scrise împreună cu certificatul de căsătorie și cărțile de identitate ale soților la adresa de e-mail: arhiepiscopiatomisului_social@yahoo.com.
CRTS Constanța și parohia “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Topraisar organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta va avea loc duminică, 27 septembrie, între orele 8.30 și 13.30, la biserica din localitatea Topraisar.
Pentru cei care vin din localităţile învecinate vor fi decontate cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și cea unde se desfășoară donarea de sânge.
Astăzi este Ziua mersului fără mașini.
Aceasta este celebrată la inițiativa Comisiei Europene din anul 1999.
Astfel, Ziua europeană fără mașini s-a transformat în Ziua mondială fără mașini, datorită extinderii la nivel mondial.
Scopul imediat este descurajarea, pe cât posibil, a circulației cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori a transportului în comun.
Ziua a fost celebrată pentru prima oară și în Constanța la Palatul Copiilor.
Ministerul Finanțelor devansează două miliarde de lei pentru plata serviciilor medicale.
Ministrul Alexandru Nazare a explicat că astfel va fi evitat blocajul finanțării unor servicii esențiale de îngrijire a românilor, fără a crește cheltuielile totale aprobate pentru acest an.
Acesta a mai precizat că decizia nu rezolvă problemele structurale ale finanțării sistemului de sănătate, care are nevoie de reformă, eficientizare și control al cheltuielilor și mai ales de reducere a cauzelor care generează periodic aceste presiuni asupra sa.
Guvernul interimar a suplimentat cu 100 de milioane de lei schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
Decizia a fost luată întrucât suma alocată inițial nu mai acoperea volumul real de cereri depuse de producători pentru motorina consumată în activitățile agricole.
Executivul a aprobat și un proiect potrivit căruia agricultorii afectați de seceta de anul trecut vor primi un sprijin financiar de urgență pentru suprafețele cultivate cu porumb și floarea soarelui.
O nouă ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” a început de ieri.
La nivelul întregii ţări, au fost organizate acţiuni de către Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.
Poliţiştii discută cu oamenii despre prevenirea violenţei domestice, siguranţa copiilor, prevenirea traficului de droguri şi siguranţa în mediul online.
Scopul acțiunilor este de a reduce riscul criminalităţii și prejudiciile cauzate de aceasta, transmite Poliţia Română.