Știri 4 februarie 2019

Astăzi este Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului.
Aceasta este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului.
Marcarea mondială a acestei zile are scopul de a uni populaţia lumii în lupta împotriva cancerului, pentru a preveni această boală şi pentru a salva milioane de vieţi.
Este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptată la Summitul Mondial împotriva Cancerului pentru Noul Mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000.
Tema din acest an, intitulată „Sunt și voi fi”, este și numele unei campanii care se va desfășura timp de 3 ani.
Până în prezent au fost identificate 250 de tipuri de cancer, această boală fiind a doua cauză de deces la nivel mondial.
În România numărul persoanelor bolnave de cancer depăşeşte 100.000.

Aproximativ 70 de locuri de parcare sunt în curs de amenajare în orașul Constanța.
Acestea vor fi amplasate de o parte și alta a Școlii Gimnaziale nr. 39 „Nicolae Tonitza“, pe strada Cutezători.
Noile parcări sunt amenajate în locul garajelor care au fost deja demolate sau sunt în curs de demolare.
De asemenea, se lucrează în această perioadă la amenajarea unor parcări pe aleea Lăcrămioarei, strada Solidarității și strada Prieteniei.
Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare.
Primăria Municipiului Constanța a demarat o amplă campanie de eliberare a domeniului public de garaje.
Acțiunea vizează peste două mii de garaje din toate cartierele din oraș.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura la biserica Sf. Vasile cel Mare din cartierul Inel II, duminică, între orele 8.30 – 13.30.
Cei care doresc să doneze trebuie să aibă asupra loc actul de identitate.

În Constanța, mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate.
Potrivit Primăriei, polițiștii rutieri, dar și cei locali sunt cei care dispun măsura ridicării autovehiculelor.
Constănțenii își pot recupera mașinile din parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr. 1, însă doar după ce au achitat taxele prevăzute prin hotărâre de consiliu local și numai în prezența unui polițist local.
Taxa pentru ridicarea mașinii este de 450 de lei.
La aceasta se adaugă tariful pentru transportul mașinii, în valoare de 120 de lei și cel pentru depozitarea mașinii, respectiv 60 de lei pe zi.

Costurile de racordare la gaz suportate de distribuitori se vor vedea în facturi.
Reprezentanții ANRE au confirmat acest lucru.
Autoritatea susține că se află în ultima etapă a procesului de emitere a reglementărilor care ar permite persoanelor care au plătit racordările să își primească banii înapoi de la operatorii de gaze.
În prezent, clientul este obligat să își plătească branșamentul.
Pentru cei care au nevoie și de extinderea rețelei până la poarta casei, costurile de racordare depășesc câteva zeci de mii de lei.

Senatul statului american Carolina de Sud a votat legea care interzice toate avorturile.
Conform modificării legii, vor fi interzise toate avorturile, cu excepția cazurilor de viol, a incestului sau în cazul în care sănătatea mamei este în pericol.
Noul act normativ va duce la interzicerea la aproape 97% din cele aproximativ 70.000 de avorturi efectuate anual în Carolina de Sud.
Statele Dakota de Nord și Arkansas au încercat, în urmă cu câțiva ani, să dea legi pentru interzicerea avortului, dacă bătăile inimii unui copil nenăscut sunt detectabile (aproximativ șase săptămâni), însă instanțele federale au respins propunerile legislative respective.

Episcopii ortodocși din SUA contestă faptul că legislația a ajuns să permită avortul aproape de naștere.
Reacția vine ca urmare a adoptării, de către statul american New York, a unei legi ce permite avortul chiar până în ultima clipă de dinaintea nașterii.
Adunarea Episcopilor din S.U.A reamintește credincioșilor că Hristos este un reper al speranței în această lume plină de provocări, iar Biserica este întotdeauna pregătită și dornică să sprijine femeile care se gândesc să avorteze în găsirea unor căi alternative de alinare a oricărei poveri, atât fizice cât și sufletești.

Primăria Constanţa a luat măsuri speciale pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă în creşe.
Astfel, la intrarea în cele 5 creşe au fost puse covoraşe îmbibate cu substanţe dezinfectante, iar părinţii şi copiii au la dispoziţie un spray antibacterian pentru dezinfectarea mâinilor.
De asemenea, clanţele au fost înfăşurate în tifon pe care se pulverizează substanţe care distrug microbii iar jucăriile, pătuţurile, mesele şi alte spaţii folosite de cei mici sunt şterse cu o soluţie pe bază de cloramină.

Bancnota de 500 de euro a fost scoasă din producție.
Pe 27 ianuarie s-a încetat tipărirea bancnotei de 500 de euro de către 27 din cele 29 de bănci centrale ale statelor din Zona Euro.
Băncile naționale din Germania și Austria au primit o amânare de 3 luni pentru a se conforma deciziei, din motive tehnice.
Bancnota de 500 de euro își va păstra valoarea legală și va putea fi schimbată la băncile naționale europene pe o perioadă nedeterminată, urmând să dispară progresiv în urma schimburilor efectuate.

Facebook dăunează societății în aceeași măsură în care fumatul dăunează sănătății.
Așa susțin mai mulți experți în tehnologie și oameni de afaceri. Aceștia sunt de părere că cele mai grave probleme sunt legate de faptul că rețelele sociale dau dependență și afectează atenția celor mici și nu numai.
Recent, compania Facebook a anunțat că este gata să coopereze cu autorităţile de reglementare și a precizat că „trebuie să stopeze abuzul cât mai repede și să protejeze mai bine datele personale”.

Știri 2 februarie 2019

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Întâmpinarea Domnului.
Această sărbătoare face parte din rândul sărbătorilor împărăteşti ale Bisericii şi prăznuieşte momentul în care Sfânta fecioară Maria, la 40 de zile de la naşterea pruncului Iisus, vine la templul din Ierusalim, conform rânduielilor Vechiului Testament.
La templu, pruncul Iisus a fost întâmpinat de către dreptul şi bătrânul Simeon, căruia i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristos, după cum ne relatează Sfântul evanghelist Luca.
Atunci dreptul Simeon a rostit frumoasa rugăciune ce se rosteşte în biserică la slujba vecerniei „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne”, şi totodată a profeţit sfintei Fecioare Maria suferinţele prin care va trece la patimile lui Hristos.
Prima atestare documentară a acestei sărbători se găseşte în însemnările de călătorie ale pelerinei Egeria, care scrie că sărbătoarea se ţinea prin anii 382-384, la Ierusalim, la 40 de zile de la Naşterea Domnului.
Ziua următoare acestei sărbători, 3 februarie, este ziua în care Biserica Ortodoxă cinsteşte pe dreptul şi bătrânul Simeon împreună cu sfânta proorociţă Ana, cele două personaje care au luat parte la momentul Întâmpinării Domnului.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 32-a după Rusalii sau a lui Zaheu.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, de la ora 8.45.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Știri 1 februarie 2019

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 8:45.
Duminică, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, de la ora 8:45.

Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel a primit titlul de cetăţean de onoare al Capitalei.
Consiliul General a decis ieri acest lucru, în semn de recunoştinţă pentru activitatea social-filantropică, liturgică şi misionară desfăşurată pe plan naţional şi internaţional.
În expunerea de motive, primarul general, Gabriela Firea, invocă grija patriarhului României de a începe realizarea Catedralei Mântuirii Neamului, care va aduce în ansamblul ei atât Muzeul Creştinismului Românesc, căminul pentru pelerini, un centru de diagnostic şi tratament, cât şi un centru de conferinţe.

Moaștele Sfântului și Dreptului Simeon vor sosi astăzi la Constanța.
Acestea vor fi aduse din Odessa, Ucraina la biserica Sfântul Haralambie din zona Boema.
Sfintele moaște vor fi întâmpinate de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la ora 17:00, apoi va oficia taina Sfântului Maslu.
Până pe 10 februarie, la biserica Sfântul Haralambie vor fi săvârșite taina Sfântului Maslu și acatistul Sfântului Simeon, zilnic de la ora 17:00.

RATC suplimentează începând de astăzi numărul autobuzelor.
Este vorba despre cele care circulă pe linia 3 :Tomis Nord – Palazu Mare – Tomis Plus și retur.
Decizia a fost luată în urma numeroaselor cereri și pentru îmbunătățirea programului de transport.
Astfel, intervalul de succesiune al autobuzelor care circulă pe respectiva linie, s-a redus de la 20 la 15 minute.

Programa școlară este prea încărcată pentru elevi.
Așa arată un sondaj IMAS, realizat în perioada 11-30 ianuarie, la care au participat peste 1000 persoane.
Astfel, 30% dintre românii care au luat parte la studiu consideră ca problemă principală programa școlară prea încărcată, iar 15% dau vina pe slaba pregătire a profesorilor.
De asemenea, 13% spun că infrastructura școlară este deficitară, iar 2% cred că principala problemă la sistemul de învățământ sunt examenele cu un grad de dificultate prea mare.

Constănțenii vor plăti mai mult pentru gigacalorie.
Consilierii locali au aprobat creșterea prețului gigacaloriei pentru populație de la 225 la 275 de lei.
Creşterea ar urma să fie aplicată de la 1 ianuarie anul viitor.
Reprezentanții Consiliului spun că fără această măsură, RADET riscă să intre în blocaj, iar constănţenii să rămână fără apă caldă şi căldură.

Românii pot face gratuit testele în vederea depistării hepatitei de tip B sau C.
Este vorba despre cei înscriși pe listele medicilor de familie.
Medicii recomandă insistent aceste testări pentru a depista și trata din timp și corect aceste boli, dar și pentru a preveni transmiterea lor.
De altfel, posibilitatea de a efectua gratuit testările pentru cele două tipuri de hepatită există din aprilie anul trecut, însă populația nu este suficient informată în această privință.

Orele suplimentare ar putea fi compensate doar cu timp liber, în perioada 2019 – 2021.
Excepție vor face anumiți salariaţi din domeniul apărării, siguranţei şi ordinii publice sau personalului cu statut special.
Așa arată datele publicate de Ministerul Finanţelor.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, nu se acorda ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu, ori la trecerea în rezervă.

Elevii și preșcolarii intră de mâine în vacanță.
Cursurile semestrului al doilea vor începe luni, 11 februarie. Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este în perioada 20 aprilie – 5 mai, iar vacanţa de vară, între 15 iunie şi 15 septembrie.
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie pe 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a – pe 7 iunie.

Strada Ștefan cel Mare din Constanța va fi modernizată.
Primăria montează în aceste zile 80 de bănci duble, 40 de coșuri de gunoi și 5 dispozitive pentru colectarea deșeurilor canine.
Reprezentanții administrației publice locale au mai transmis că, în aceeași zonă, vor fi montate în perioada următoare și patru cișmele stradale.
Primăria Municipiului Constanța face apel către toți locuitorii orașului să păstreze în bune condiții atât mobilierul urban, cât și coșurile de gunoi.

Știri 31 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă va prăznui sâmbătă Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 8:45.
Duminică, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, de la ora 8:45.

Moaștele Sfântului și Dreptului Simeon vor sosi la Constanța.
Acestea vor fi aduse din Odessa, Ucraina la biserica Sfântul Haralambie din zona Boema.
Sfintele moaște vor fi întâmpinate de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, mâine, la ora 17:00, apoi va oficia taina Sfântului Maslu.
Până pe 10 februarie, la biserica Sfântul Haralambie vor fi săvârșite taina Sfântului Maslu și acatistul Sfântului Simeon, zilnic de la ora 17:00.

RATC suplimentează începând de mâine numărul autobuzelor.
Este vorba despre cele care circulă pe linia 3 :Tomis Nord – Palazu Mare – Tomis Plus și retur.
Decizia a fost luată în urma numeroaselor cereri și pentru îmbunătățirea programului de transport.
Astfel, intervalul de succesiune al autobuzelor care circulă pe respectiva linie, s-a redus de la 20 la 15 minute.

De mâine, părinții din statul american New Jersey vor putea să-și înregistreze copiii ca fiind neutri din punct de vedere al genului.
Noua legislație va oferi părinților opțiunea de a alege o identitate neutră sau non-binară, pe certificatul de naștere al copilului, pe lângă cele în care se bifează „masculin” sau „feminin’’.
De asemenea, trei state și orașul Washington autorizează emiterea de permise de conducere pentru al treilea gen.

Pacienții vor beneficia de investigații endoscopice digestive la standarde înalte în cadrul Spitalului Județean Constanța.
Investiția este în valoare de peste 8.500.000 de lei, iar fondurile provin de la Ministerul Sănătății și Consiliul Județean Constanța.
De investigații cu noile echipamente vor beneficia gratuit toți pacienții asigurați, fie că sunt internați în spital, fie că se programează în baza unui bilet de trimitere.

Primăria Municipiului Constanța deschide o nouă creșă în oraș.
Unitatea, care dispune de 100 de locuri, este situată pe bulevardul I.C.Brătianu și va fi deschisă la jumătatea lunii viitoare.
Copiii vor fi împărțiți în 5 grupe, în funcție de vârstă și vor fi îngrijiți de personal calificat, potrivit autorităților locale.
Creșa dispune de bucătărie proprie, la fel ca și celelalte 5 unități aflate în administrarea Primăriei Municipiului Constanța.

Ministrul Educaţiei a afirmat că nu va fi luată o decizie generală de suspendare a cursurilor în contextul epidemiei de gripă.
Ecaterina Andronescu a precizat însă că, acolo unde absenteismul este mai mare de 20%, şcolile vor fi închise. Ministrul a mai spus că zilnic se va face triajul epidemiologic în unităţile de învăţământ.

România este a patra cea mai coruptă țară din Europa.
Țara noastră se situează pe locul 24 din 28 în ceea ce privește percepția privind corupția, scorul României scăzând cu un punct în 2018 comparativ cu anul anterior, potrivit unui raport.
Transparency International clasifică în fiecare an 180 de ţări în funcţie de nivelul lor de percepţie asupra corupţiei în sectorul public.
Primele poziţii din clasament rămân dominate, ca în anii precedenţi, de ţările nordice.
Danemarca ocupă primul loc, urmată de Noua Zeelandă, Finlanda, Singapore, Suedia şi Elveţia.

Cei mai mulți bani din buget vor merge la Educație și Sănătate.
Anunțul a fost făcut de ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici.
Noul buget prevede și alocarea de bani pentru Autostrada Unirii.
De asemenea, ministrul a mai afirmat că bugetul este construit pe o creștere economică de 5,5%.

Știri 30 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă îi cinstește astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul.
Sărbătorirea împreună a celor trei sfinţi ierarhi, a fost rânduită de către episcopul Ioan al Evhaitelor, în secolul 11.
Pe atunci, la Constantinopol apăruse o dezbatere pe tema „care dintre cei trei sfinţi ar fi mai mare şi mai vrednic de cinstire”.
În timpul dezbaterilor, episcopului Ioan i-au apărut cei trei sfinţi ierarhi care i-au spus că în calitatea lor de mari dascăli şi îndrumători în teologie, sunt egali în cinstire în faţa lui Dumnezeu, motiv pentru care să fie cinstiţi toţi trei într-o singură zi.
Deoarece fiecare dintre cei trei sfinţi are câte o zi individuală de cinstire în cursul lunii Ianuarie, episcopul Ioan a hotărât ca şi cinstirea lor împreună să fie în aceeaşi lună.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica, de la ora 8.45.

Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va prăznui Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 8:45.
Duminică, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, de la ora 8:45.

Moaștele Sfântului și Dreptului Simeon vor sosi la Constanța.
Acestea vor fi aduse din Odessa, Ucraina la biserica Sfântul Haralambie din zona Boema.
Sfintele moaște vor fi întâmpinate de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vineri, la ora 17:00, apoi va oficia taina Sfântului Maslu.
Până pe 10 februarie, la biserica Sfântul Haralambie va fi săvârșită taina Sfântului Maslu și acatistul Sfântului Simeon, zilnic de la ora 17:00.

Astazi este Ziua Internațională a Nonviolenței în școli.
Aceasta a apărut ca o iniţiativă mondială, neguvernamentală, neoficială, independentă şi voluntară, care se desfaşoară acum în şcoli şi centre de educaţie din întreaga lume.
Scopul acestei zile este de a promova educaţia, armonia, toleranţa, solidaritatea, respectul pentru drepturile omului, nonviolenţa şi pacea.
A devenit oficial o problemă politică în anul 1997, în urma unei întâlniri organizate de Comisia Europeană.
Tendinţa frecvenţei adolescenţilor cu comportament agresiv, în perioada 2005-2014 a fost ascendentă şi se încadrează într-o tendinţă mondială de exacerbare a violenţei.

RATC suplimentează începând de vineri numărul autobuzelor.
Este vorba despre cele care circulă pe linia 3 :Tomis Nord – Palazu Mare – Tomis Plus și retur.
Decizia a fost luată în urma numeroaselor cereri și pentru îmbunătățirea programului de transport.
Astfel, intervalul de succesiune al autobuzelor care circulă pe respectiva linie, s-a redus de la 20 de minute la 15 minute.

Tarifele la energia electrică și gaze rămân neschimbate până în anul 2022.
Așa se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie.
Totodată, consumatorii de energie care au încheiat contracte pe piaţa liberă cu furnizorii de utilităţi pot reveni la preţurile aprobate de către ANRE.
Precizările vin în contextul în care mai mulţi consumatori de gaze naturale au primit notificări, din partea furnizorilor, că vor plăti facturi mai mari încă de la începutul acestei luni.

Risipa alimentară afectează tot mai multe țări.
Pentru a combate risipa de alimente, medici nutriţionişti, bucătari și bloggeri au iniţiat campanii de educare a populaţiei, beneficiind adesea şi de sprijinul unor societăţi care produc alimente.
Un exemplu în acest sens este o fabrică de pâine din Câmpia Turzii, unde se produc aşa-numitele porţii inteligente, mai mici şi mai adaptate nevoilor de consum.
Statisticile arată că un român consumă 96 de kilograme de pâine pe an, cu mult peste media europeană, care este de 82 de kilograme.
În medie, o cincime din aceste produse ajung la gunoi, adică 22 de kilograme de pâine anual.

Privitul îndelungat al ecranelor de către copii are efecte nocive.
Potrivit unei cercetari recente, perioadele de timp petrecute de copii în faţa ecranelor televizorului sau computerului le pot afecta negativ procesul de dezvoltare, comunicare, de rezolvare a problemelor, a aptitudinilor interpersonale şi a coordonării fizice.
Studiul a fost efectuat pe un număr de 2.400 de copii din Canada.
De asemnea, până la momentul în care încep şcoala, un sfert dintre copii prezintă un anumit nivel de deficienţă sau de întârziere în dezvoltarea limbajului, a abilităţilor motorii şi a ”sănătăţii socio-emoţionale”.

RATC introduce în circulație cel de al treilea lot de autobuze noi.
Potrivit Regiei, până la sfârșitul săptămânii, numărul autobuzelor noi, introduse în trafic, se va ridica la 60.
Conform graficului de livrări, pe măsură ce noile autobuze vor fi recepţionate, vor fi introduse în circulaţie, până la jumătatea acestui an.
Noua bază de transport în comun creează toate condiţiile necesare deplasării constănţenilor în condiţii de siguranţă și confort între staţii.