Știri 29 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Astfel, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara- județul Constanța, astăzi, de la ora 17:00.
Mâine, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica, de la ora 8:45.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va prăznui Întâmpinarea Domnului.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 8.45.
Duminică, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, de la ora 8.45.

Moaștele Sfântului și Dreptului Simeon vor sosi la Constanța.
Acestea vor fi aduse din Odessa, Ucraina la biserica Sfântul Haralambie din zona Boema.
Sfintele moaște vor fi întâmpinate de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vineri, la ora 17.00, apoi va oficia taina Sfântului Maslu.
Până pe 10 februarie, la biserica Sfântul Haralambie va fi săvârșită taina Sfântului Maslu și acatistul Sfântului Simeon, zilnic de la ora 17.

Mai multe plachete în memoria unor mari personalități au fost montate în Constanța, pe fațadele caselor în care au locuit.
Acțiunea este organizată de Primărie și Comunitatea Elenă „Elpis” Constanța și a avut loc în prezența urmașilor sau prietenilor acestor mari personalități.
Dan Spătaru, Oleg Danovski, Demostene Tranulis, Cella Serghi, Gheorghe Murea, Marin Ionescu Dobrogianu, Mihail Kogălniceanu, Ion Bănescu și Alexandru Pesamosca au, de ieri, plachete comemorative în semn de respect și recunoaștere a contribuției importante în domeniile în care s-au făcut remarcați.
În curând, și alte figuri marcante care s-au născut sau au locuit în Constanța, cum ar fi Ilarion Ciobanu, Anghel Saligny sau Hortensia Papadat Bengescu vor fi omagiate prin astfel de plachete comemorative.

Sistemul european contra falsificării medicamentelor va deveni obligatoriu din 9 februarie.
Producătorii de medicamente nu vor mai putea livra decât cutii cu cod unic şi alte elemente de siguranţă, iar cei din România s-au conformat directivei europene.
În peste două treimi dintre spitalele din România acest cod însă nu poate fi citit, deoarece lipsește sistemul de verificare.
Potrivit estimărilor, între 1 şi 5 la sută dintre medicamentele aflate în circuitul legal în Europa sunt contrafăcute.

Epidemia de gripă se extinde în Bulgaria.
Sunt 22 de regiuni afectate, printre care Plovdiv, Varna, Burgas, Ruse și Sofia.
În peste 1000 de școli cursurile au fost suspendate.
Potrivit ministerului bulgar al sănătății, numărul îmbolnăvirilor de gripă s-ar putea reduce spre sfârșitul săptămânii viitoare.
Medicii îi sfătuiesc pe oameni să vină la cabinet la primele simptome ale gripei și să nu lase boala să se agraveze.

România acționează la nivel european pentru atenuarea efectelor unui Brexit fără acord.
Declarația aparține ministrului delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.
El dă asigurări că rezolvarea situației românilor din Marea Britanie, și a cetățenilor europeni în general, este prioritară.
Ministrul a mai spus că vor fi luate și măsuri la nivel naţional, pentru a-i proteja pe cetățenii britanici din România.

Deficitul de magneziu reprezintă un factor de risc pentru mai multe boli.
Potrivit unui studiu, deficitul de magneziu este implicat într-o serie de afecţiuni cum ar fi hipertensiunea arterială, infarctul miocardic, diabetul zaharat, osteoporoza, astmul bronşic sau sindromul de oboseală cronică.
Specialiștii spun că suplimentarea cu magneziu are efecte benefice asupra acţiunii insulinei şi a metabolismului glucidic şi poate preveni apariţia diabetului zaharat de tip 2.

Statul New York a aprobat legea care permite avortul până la momentul nașterii.
Legea, intitulată Actul pentru Sănătatea Reproducerii, permite ca un avort să se facă până în luna a noua de sarcină, chiar și în absența unui medic.
Actul elimină avortul din Codul Penal și notează că „fiecare persoană care rămâne însărcinată are dreptul fundamental de a alege să ducă sarcina la termen, de a naște un copil sau de a efectua un avort.”

România este amenințată cu infrigement-ul în problema deșeurilor de aparate electrice și electronice.
Acestea reprezintă fluxurile de deșeuri cu cea mai rapidă creștere din Uniune și se preconizează că vor crește la peste 12 milioane de tone până în anul 2020.
În cazul în care nu sunt gestionate în mod corespunzător, aceste deșeuri pot provoca probleme de sănătate și de mediu majore din cauza conținutului lor de substanțe periculoase.
Țara noastră are la dispoziție două luni pentru a trimite un răspuns Comisiei Europene.

Știri 28 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă îi va cinsti miercuri pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, mâine, de la ora 17:00.
Miercuri, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica, de la ora 8:45.

Aproximativ trei milioane de elevi şi preşcolari au revenit, de astăzi, la cursuri.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, preciza recent că şcolile nu vor fi închise săptămâna aceasta, având în vedere că este final de semestru şi urmează să fie încheiate mediile.
În contextul răspândirii infecţiilor respiratorii, ministrul a reafirmat că triajul epidemiologic trebuie efectuat în şcoală în fiecare dimineaţă.
Autorităţile sanitare vor decide, săptămâna aceasta, dacă vor declara epidemie de gripă la nivel naţional.

Tinerii români trăiesc din banii părinţilor şi sunt expuşi riscului de sărăcie.
România ocupă primul loc în Europa la acest capitol, arată un studiu Eurostat.
Astfel, mulţi absolvenţi de facultate lucrează pe bani puțini, pe posturi pentru care nu s-au specializat, iar alţii ajung şomeri cu diplomă.
Potrivit studiului, cele mai atractive oferte pentru tineri sunt cele din domeniul IT, însă în alte domenii, un tânăr aflat la început de carieră câștigă, în general, mai puțin de jumătate din salariul mediu pe economie.

Ministerul Muncii va crea un sistem informatic pentru a scuti persoanele cu dizabilităţi de prea multe deplasări.
Astfel, prin noul proiect de lege, activitatea va fi mutată în mare parte online.
Datele arată că vor fi eficientizate procedurile prin creşterea calităţii actului de protecţie socială.
Potrivit unui raport, realizat în martie anul trecut, circa 98% dintre persoanele cu dizabilități se află în îngrijirea familiilor sau trăiesc independent şi doar 2% se află în instituţiile publice rezidenţiale de asistenţă socială pentru persoanele adulte cu dizabilităţi.

Consumul frecvent de alimente prăjite este asociat cu un risc ridicat de deces.
Un studiu a concluzionat că una sau mai multe porţii zilnice de pui prăjit intens au fost asociate cu o creştere cu 13% a riscului de mortalitate din orice cauză şi cu un risc cu 12% mai mare de deces asociat bolilor cardiovasculare.
Una sau mai multe porţii zilnice de peşte sau crustacee prăjite conduc la o creştere cu 7% a riscului de deces din orice cauză şi sporesc cu 13% riscul de deces asociat afecţiunilor cardiovasculare.
Persoanele a căror dietă conţinea cel mai adesea alimente prăjite mâncau mai puţine legume, fructe şi cereale integrale şi consumau mai multe băuturi îndulcite, alune, sare şi carne roşie şi procesată, se arată în concluziile studiului.

Mozzarella falsificată cu soluție de dezghețare a drumurilor a fost descoperită în magazinele din România.
Asociația Pro Consumatori a analizat 33 tipuri de brânză mozzarella.
Clorura de calciu este o soluție de dezghețare a drumurilor, ce este folosită în aceste produse ca potențiator de arome, agent de întărire și acidifiant.
De asemenea, folosirea amidonului în rețeta unor sortimente de brânză mozzarella de către unii producători induce în eroare consumatorul deoarece aceasta se obține numai din lapte, fără adaosuri de altă natură.

Statul Israel este lider mondial în canabisul medical.
Potrivit Directorului general al Ministerului Sănătăţii din Israel, în ultimii ani a fost creat un proces de standardizare de înaltă calitate a produselor din canabis, pentru uz medical.
Israelul are în prezent expertiza care nu există în alte ţări ale lumii şi poate exporta produse de o înaltă calitate.

Simptomele depresiei au fost asociate cu utilizarea rețelelor de socializare, în cazul adolescentelor.
Hărţuirea în mediul online şi tulburările de somn, dar şi o părere negativă cu privire la propriul corp şi afectarea stimei de sine sunt principalele cauze, potrivit unui studiu.
Specialiștii au analizat date prelevate de la aproape 11.000 de tineri din Marea Britanie şi au concluzionat că fetele de 14 ani utilizau în mod intens social media.
Astfel, două cincimi dintre acestea erau active peste trei ore pe zi pe aceste platforme, în comparaţie cu o cincime dintre băieţi. Studiul a relevat totodată că 12% dintre utilizatorii mai puţin frecvenţi ai reţelelor de socializare şi 38% dintre împătimiţii acestor platforme prezentau semne mai severe de depresie.

Legea privind sterilizarea persoanelor transgender este constituțională în Japonia.
Așa a decis Curtea Supremă.
Legea niponă cere ca persoanele transgender să fie sterilizate, înainte de a-și schimba sexul în documentele oficiale. Judecătorii Curții au motivat că legea este menită să reducă confuzia în rândul familiilor și în societate, dar a recunoscut că restrânge libertatea persoanei și că ar putea să nu fie în concordanță cu schimbarea valorilor sociale.

Dispeceratul Salvamont România avertizează că riscul de avalanşe este ridicat în toate masivele montane.
Stratul de zăpadă depus în ultimele zile este consistent, iar încălzirea bruscă a vremii favorizează producerea acestor fenomene imprevizibile şi extrem de periculoase.
În ultimul interval de timp, la Dispeceratul Naţional au fost 58 de apeluri de urgenţă, 10 dintre ele pentru serviciul Salvamont Braşov.
Au fost înregistrate şi peste 40 de apeluri prin care se cereau sfaturi şi informaţii despre zona montană.

Știri 26 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sf. Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei.
Mitropolitul Iosif Naniescu s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ținutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan.
A primit de la episcopul Chesarie al Buzăului, numele de Iosif, după numele întâiului episcop al Argeșului.
A fost hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Țării Românești, cu titulatura Iosif al Mirelor, urmând cu vrednicie faptelor Sfântului Ierarh Nicolae.
În anul 1873 fost ales episcop al Argeșului, iar peste doi ani, mitropolit al Moldovei.
Sf. Iosif a încheiat zidirea Catedralei mitropolitane din Iași în anul 1886, începută de fostul mitropolit Veniamin Costachi.
A păstorit cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci și șapte de ani și s-a mutat la Domnul în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților în ședința sa din 5-6 octombrie 2017.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la mănăstirea Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion de lângă localitatea 23 August, mâine, de la ora 9.
Biserica Ortodoxă îi va cinsti miercuri pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, marți, de la ora 17.
Miercuri, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica, de la ora 8.45.

Prea Sfințitul Ignatie, episcopul Hușilor va sluji la Constanța.
Ierarhul va oficia Sfânta Liturghie la biserica Bunavestire, mâine, de la ora 9:30.
Biserica este situată în cartierul Inel I, pe strada Dionisie cel Mic.

Știri 25 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcop al Tomisului.
Acesta era originar din Capadocia şi a fost probabil ucenic al Sfântul Vasile cel Mare.
A păstorit biserica tomitană între anii 360 şi 381 pe vremea împăratului Valens şi s-a remarcat prin refuzarea ereziei arianismului impusă de împărat.
Tot sfântul Bretanion a fost cel care a însoţit moaştele Sfântului Sava Gotul, cerute de Sfântul Vasile cel Mare.
Date istorice noi susţin că acest ierarh a încurajat viaţa ascetică monahală şi a fost primul îndrumător important al sfinţilor Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.
Sfântul Bretanion s-a mutat la Domnul în jurul anului 381.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sf. Liturghie la Mănăstirea Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion de lângă localitatea 23 August, duminică, de la ora 9:00.

Biserica Ortodoxă îi va cinsti miercuri pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, marți, de la ora 17.
Miercuri, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica, de la ora 8.45.

Prea Sfințitul Ignatie, episcopul Hușilor va sluji la Constanța.
Ierarhul va oficia Sfânta Liturghie la biserica Bunavestire, duminică, de la ora 9:30.
Biserica este situată în cartierul Inel I, pe strada Dionisie cel Mic.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea va avea loc mâine, între orele 9.00 și 13.00, la sediul CRTS Constanța.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

Alimentele ecologice contribuie la reducerea riscului de cancer.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat recent în Franța, care a implicat aproximativ 70.000 de persoane, monitorizate timp de un deceniu.
Potrivit cercetătorilor, un consum regulat de alimente ecologice este asociat cu o reducere cu 25% a riscului de cancer, comparativ cu un consum ocazional.
Efectul cel mai spectaculos se referă la cancerul de sân la femei (cu o reducere de 34%) şi la limfom (cu o scădere de 76%), care include mai multe forme de cancer al sistemului limfatic.
O explicaţie plauzibilă pentru acest beneficiu este o prezenţă mică a reziduurilor de pesticide şi a altor produse chimice, care sunt des utilizate în agricultura convenţională.

Uniunea Europeană va trebui să renunțe treptat la biocombustibilul din ulei de palmier, până anul viitor.
Camera inferioară a Parlamentului Franţei a votat asupra unui amendament prin care uleiul de palmier îşi pierde statutul de biocombustibil.
Parlamentarii francezi consideră că producţia uleiului de palmier dăunează mediului înconjurător, iar pentru obţinerea lui sunt tăiate suprafeţe importante de păduri tropicale.
Amendamentul va intra în vigoare în anul 2020, dacă acesta va fi votat şi de camera superioară a Parlamentului francez, iar Guvernul nu se va pronunţa împotrivă.

Austria riscă sancțiuni europene în chestiunea alocațiilor pentru copiii imigranţilor.
Comisia Europeană a deschis procedura de infringement împotriva acestei țări.
Legea austriacă prevede ca alocaţiile copiilor muncitorilor străini care nu trăiesc împreună cu părinţii lor pe teritoriul Austriei, să fie micşorate.
Aceasta a intrat în vigoare la 1 ianuarie şi ar putea să se aplice în cazul a aproximativ 150.000 de copii.

Un lot de file de somon afumat, contaminat cu Listeria, a fost retras de la vânzare din magazinele Carrefour.
Este vorba despre produsul firmei NEGRO 2000.
ANSVSA recomandă celor care au cumpărat file de somon din acel lot să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în magazine.
Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Listerioza se poate manifesta cu simptome asemănătoare gripei, precum febră, dureri musculare, greață și dureri gastrice.

Aproape o treime din tinerii români se află în risc de sărăcie.
Peste 100.000 din cei 368.000 de tineri angajați în România nu câștigă suficient pentru a atinge nivelul de bunăstare realizat la nivelul întregii țări.
Așa arată datele Eurostat și cele de la Institutul Național de Statistică.
Au fost luați în calcul tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani.
Totodată, statisticile arată o creștere de 6% a riscului de sărăcie al tinerilor din România pe parcursul ultimului deceniu.

Știri 24 ianuarie 2019

Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sf. Ierarh Bretanion, episcop al Tomisului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia Sf. Liturghie la mănăstirea Sf. Nicolae și Sf. Bretanion de lângă localitatea 23 August, duminică, de la ora 9.
Miercuri, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Astfel, marți, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, de la ora 17.
Miercuri, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica, de la ora 8.45.

Astăzi se împlinesc 160 de ani de la prima Unire a Principatelor Moldovei şi Munteniei.
Această unire reprezintă actul politic care stă la baza României moderne şi a formării naţiunii române.
Actul solemn al acestui eveniment a fost marcat odată cu sosirea domnitorului Alexandru Ioan Cuza în capitala Bucureşti.
Astfel, la 24 ianuarie 1859 se realiza, de fapt, a doua Unire a românilor şi momentul în care ţara noastră primeşte numele de România.
Statul naţional român s-a format treptat, astfel că a început cu Unirea din 1859 şi s-a încheiat în 1918, când lupta de eliberare naţională a poporului român va fi încununată de victorie.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat Sfânta Liturghie si slujba de Te Deum în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor și au fost trase clopotele timp de un minut.

Prea Sfințitul Ignatie, episcopul Hușilor va sluji la Constanța.
Ierarhul va oficia Sfânta Liturghie la biserica Bunavestire, duminică, de la ora 9.30.
Biserica este situată în cartierul Inel I, pe strada Dionisie cel Mic.

Autobuzele RATC circulă astăzi în program de week-end.
Potrivit Regiei, transportul public se desfășoară în intervalul orar 05:45 – 23:00.
Chioșcurile RATC vor funcționa conform programului normal.
Măsura este luată întrucât astăzi este zi de sărbătoare legală.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea va avea loc mâine, între orele 7.30 și 13.00, dar și sâmbătă, între orele 9.00 și 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare de donatori de celule stem, cu înscriere în Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.

Rețetele electronice vor putea fi folosite și în alte state membre.
Anunțul a fost făcut de Comisia Europeană.
Finlanda și Estonia au implementat deja acest serviciu, care va fi disponibil și în alte 22 de state membre până în anul 2021.
În Uniune, vor fi introduse, treptat, două servicii electronice.
Unul este prescrierea, care le permite cetățenilor europeni să își ridice medicamentele într-o farmacie din alt stat membru, prin transferul online al rețetei electronice.
Celălalt serviciu le oferă medicilor informații despre alergii, medicamente curente, afecțiuni anterioare, intervenții chirurgicale și date importante legate de sănătate ale pacientului.

Cea mai mare plajă artificială din România va fi construită în Bucureşti.
Proiectul prevede şi modernizarea promenadei care înconjoară Insula de la Lacul Morii.
Promenada va avea o lungime de 2 km şi o lăţime de 6,5 metri.
Potrivit proiectului, pe toată lungimea acestei zone va exista o bandă dedicată exclusiv celor care vor ieşi la alergat.
Întreaga lucrare va costa 28 de milioane de lei, iar autorităţile spun că lucrările ar urma să fie demarate în primăvara acestui an.

Peste 1,7 milioane de gospodării din România sunt afectate de sărăcia energetică.
Aşa arată o cercetare realizată de Centrul pentru Studiul Democraţiei.
Autorităţile acordă ajutoare pentru încălzire, însă doar 27 % dintre acestea ajung la cele mai sărace gospodării, iar restul la familii care nu au cu adevărat nevoie de ele.
Potrivit ANRE, autorităţile au probleme în acest moment în identificarea persoanelor care au nevoie de ajutor pentru încălzire.