Ştiri 8 octombrie 2013

Bisericile Ortodoxă, Rromano-Catolică şi Greco-Catolică s-au declarat împotriva proiectului Roşia Montană.
Reprezentantul BOR, părintele Ionuţ Corduneanu a precizat că Biserica Ortodoxă Română nu respinge mineritul, ci doar metodele cu efecte nocive asupra mediului natural.
De asemenea, reprezentantul Bisericii Greco-Catolice din România, Andrei Marcus propune Guvernului retragerea proiectului, în condiţiile în care nu exista garanţii cu privire la protecţia mediului, sănătatea cetăţenilor şi o îmbunătăţire a calităţii vieţii în România.

Biserica Ortodoxă nu recunoaşte, ci osândeşte căsătoriile homosexuale.
Afirmaţia aparţine patriarhului ecumenic Bartolomeu.
El a spus că, potrivit poruncii lui Dumnezeu, familia este alcătuită din bărbat şi femeie şi din fiii dobândiţi de aceştia, şi nu este o instituţie sau un simplu organism uman, ci un trup.
Patriarhul ecumenic a subliniat că viaţa cotidiană a credincioşilor trebuie să aibă o perspectivă diferită de abordarea restului lumii, care să respecte rânduiala lui Dumnezeu.

O parte dintre constănţeni vor rămâne fără apă rece.
Astfel, joi, între orele 8.30 şi 20.30 nu vor beneficia de apă potabilă, consumatorii de pe străzile Călăraşi, Ion Lahovari, Castanilor, I.G. Duca, Avram Iancu, Ferdinand, Mihai Viteazu, Traian, Piaţa Ovidiu, Peninsulă, Mircea cel Bătrân şi bulevardul Mamaia.
De asemenea, din cauza unei avarii, astăzi până la ora 16, nu au apă rece consumatorii de pe b-dul 1 Mai, b-dul 1 Mai Vechi, şos. Mangaliei şi str. Caraiman, precum şi cei din cartierul Poarta 6.

Restricţiile pentru transportul de persoane pe Podul Agigea vor fi ridicate joi.
Impunerea restricţiilor de circulaţie a fost determinată de lucrările de reabilitare a Podului Agigea, care sunt valabile până în mai 2014.
Săptămâna trecută, consilierii judeţeni au adoptat o hotărâre cu privire la transportul elevilor şi navetiştilor pe Podul Agigea, prin care maşinile de transport de peste 3,5 tone vor putea circula pe pod.

Guvernul a modificat din nou proiectul de Cod Rutier.
Premierul Victor Ponta a anunţat că a convenit cu ministrul de Interne, Radu Stroe, o serie de modificări la Codul rutier astfel încât cei care vor merge la nunţi vor putea să bea un pahar de vin sau un pahar de bere fără să fie sancţionaţi.
Prim-ministrul a precizat că o alcoolemie de peste 0,5 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat va reprezenta infracţiune, nu contravenţie.
Totodată, va exista un cont cu evidenţa amenzilor plătite de şoferi, pe baza căruia poliţiştii vor putea suspenda sau nu permisul acestora.

Parlamentarii şi angajaţii lor vor beneficia de medicamente mai ieftine.
Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, redeschiderea punctului de eliberare a reţetelor medicale pentru demnitari, care va asigura medicamentele de maximă urgenţă, reduse cu 10-20% faţă de preţul pieţei.
De asemenea, orice medicament poate fi adus în maxim 2-4 ore.
Punctul farmaceutic a fost desfiinţat în anul 2007, iar, în prezent, s-a prelungit acordul cu Centrul Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicina Preventivă.

Persoanele care îşi montează instalaţii proprii de încălzire trebuie să le declare la SPIT.
Acestea au obligaţia legală de a depune declaraţiile la ghişeele Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa, în 30 de zile de la data semnării procesului-verbal de instalare.
Depăşirea termenului se sancţionează cu amendă de la 60 lei la 240 lei.
Potrivit directorului executiv al SPIT, Virginia Uzun, această obligativitate revine doar proprietarilor de case şi vile şi nu se încadrează în această categorie locuinţele care sunt încălzite cu sobe.

Banii românilor se duc pe mâncare şi taxe.
Potrivit celor mai recente date, românii abia îşi acoperă cheltuielile lunare destinate mâncării şi achitării taxelor.
Veniturile lunare ale populaţiei au fost în medie de 2.563 lei pe gospodărie, în trimestrul al doilea din acest an.
Românii au cheltuit banii în principal pe bunuri alimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor sau cotizaţiilor.

Asigurarea medicală suplimentară de sănătate ar putea fi obligatorie de anul viitor.
Această variantă este analizată în prezent de Ministerul Sănătăţii şi de Asociaţiile pacienţilor.
Pachetul de bază de servicii medicale, gratuit şi pachetul suplimentar, contracost, ar trebui să intre în vigoare de la 1 februarie 2014.
Fiecare român ar putea fi obligat ca, pe lângă asigurarea de sănătate de bază, să încheie o asigurare suplimentară.
În aceasta se vor regăsi o serie de servicii pentru bolile cronice dar şi pentru cele acute.

Cea mai mare locuinţă pre-Cucuteni din perioada 5200-5100 Î.Hr. a fost descoperită la Baia.
Locuinţa are aproximativ 92 de metri pătraţi şi aici au mai fost descoperite vase din ceramică, unelte, piese unicat, dar şi o vatră păstrată în integralitatea ei.
Specialişti de la Universitatea Cambridge sprijină cercetările pentru a identifica modul în care, în acea perioadă, se făcea schimb de cereale între China şi Europa.

Limba română va fi studiată în şcolile de la sud de Dunăre.
Peste 200 de elevi de la şcolile din Kladovo şi Podruşca, în Serbia, vor învăţa limba română de luna aceasta.
În total, 400 de copii din ciclul primar şi gimnazial şi 434 de liceeni şi-au manifestat interesul să înveţe limba română. Liderii românilor din regiunile Timoc, Morava şi sudul Dunării au precizat însă că, din lipsa logisticii necesare şi a profesorilor, nu toţi elevii vor studia limba română în acest an şcolar.

Fast-food-ul şi băuturile carbogazoase îmbolnăvesc ficatul.
Aceasta este concluzia specialiştilor, care au precizat că ficatul gras este un ficat bolnav, cu potenţial cancerigen.
Probleme apar şi în rândul tinerilor, pentru că se infectează cu virusul C, iar tratamentul cel mai bun este vaccinul cu interferon, care-i sterilizează pe cei care poartă virusul.
Potrivit medicilor, categoriile de vârstă 30-50 de ani sunt cel mai expuse riscului ficatului gras şi al diabetului zaharat.

Ştiri 7 octombrie 2013

Caravana Sf. Mina a ajuns la Centrul Maternal Mangalia.
Mamele şi copiii aflaţi aici au primit săptămâna trecută, alimente şi produse igienico-sanitare, dar şi jucării.
Alături de reprezentanţii bisericii din parcul Tăbăcărie au participat şi preoţii bisericii Sf. Mina din Mangalia.
Campania a început în luna iunie a acestui an, iar până în prezent 270 de persoane nevoiaşe au beneficiat de ajutorul oferit de Parohia Sf. Mina din Constanţa.

Sâmbătă a fost sărbătorită Ziua Mondială a Educaţiei.
Cu acest prilej, elevii seminarului teologic ortodox Dionisie Exiguul din Constanţa au organizat vineri, activităţi cu scopul de reconştientizare a rolului educaţiei în societate, dar şi de omagiere a profesorilor.
Evenimentul a avut ca temă “Minunata lume a basmelor lui Creangă”.
La final, cadrele didactice şi părinţii au acordat premii pentru « Cel mai bun actor », « Cea mai bună echipă », « Cel mai bun scenariu » şi « Cel mai bun pictor ».

Biserica Ortodoxă Rusă şi-a exprimat la Strasbourg opinia cu privire la adopţia copiilor de către cuplurile gay.
Aceasta se bazează pe raportul primit din partea Consiliui Europei, care susţine promovarea autorizației acordate cuplurilor homosexuale de a adopta copii.
Potrivit Bisericii ruse, este mai bine pentru copil să crească într-o familie cu un tată și o mamă.
Totodată, este periculos să se facă experimente noi pe copii, în timp ce întreaga istorie umană are la bază familia tradițională.
Astfel, majoritatea cetățenilor europeni pledează pentru apărarea copiilor, dar şi pentru apărarea dreptului la libertatea de opinie și de exprimare a celor care au o atitudine critică față de fenomenul homosexualității.

Biserica din Cipru consideră că reproducerea asistată este adulter.
Mitropolitul Georgios de Paphos a declarat că Biserica a respins ideea folosirii de mame surogat, deoarece acestea ar putea avea o legătură emoțională cu copilul și ar putea refuza să îl predea părinților acestuia.
De asemenea, Biserica a respins fertilizarea anumitor ovule, întrucat lăsarea celorlalte să moară este echivalentă cu crima. Mitropolitul și-a exprimat, de asemenea, dezacordul cu congelarea ovulelor, în scopul unei inseminari ulterioare, deoarece copilul se va naște fără tată și va suferi efecte psihologice negative.

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și Patriarhul sârb Irinej au facut un apel pentru unitatea Bisericilor Ortodoxe, dar și pentru legături mai strânse cu alte Biserici și comunități religioase.
Aceştia au mai avertizat asupra spiritului toleranței religioase, care trebuie să prevaleze în toate părțile globului.
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a fost prezent, ieri, împreună cu o serie de alţi lideri ai Bisericii Ortodoxe, la ceremonia centrală de marcare a 1700 de ani de la aniversarea Edictului din Milan, în Nis, Serbia.

RADET Constanţa începe de astăzi probele la rece.
Acestea vor fi efectuate pentru echilibrarea sistemului de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru încălzirea locuinţelor.
În funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare, RADET va anunţa data începerii furnizării energiei termice.

Peste jumătate dintre români sunt supraponderali.
Datele statistice realizate în prima parte a acestui an arată că 54% dintre români sunt supraponderali şi obezi, dintre aceştia 20% suferă deja de obezitate.
Aceste afecţiuni au declanşat pentru mulţi dintre aceştia alte boli metabolice precum diabet, hipertensiune arterială, steatoză hepatică sau dislipidemii.
Statisticile arată că prevalenţa diabetului zaharat este de 2 ori mai mare la populaţia supraponderală faţa de cea normo-ponderală şi de 7 ori mai mare la cea obeză.

Mersul pe jos reduce riscul de a dezvolta cancer mamar, în rândul femeilor de peste 50 de ani.
Potrivit unui studiu, riscul de a dezvolta cancer mamar este mai mic cu 14% în rândul femeilor care au o activitatea fizică moderată, timp de 60 de minute în fiecare zi, în comparaţie cu cele care au o viaţă sedentară.
De asemenea, femeile care desfăşoară activităţi fizice intense au parte de protecţie dublă, iar riscul de a suferi de cancer mamar scade cu 25%.

Angajaţii CFR Călători vor sta acasă o zi pe lună fără să fie plătiţi.
Compania va lua această măsură pentru toţi angajaţii până la sfârşitul anului, ca modalitate de a face economii.
Sindicatele însă se opun, întrucât asta înseamnă că vor fi momente în care unii angajaţi vor face muncă suplimentară fără a fi plătiţi.

Ştiri 5 octombrie 2013

Mâine, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 20-a după Rusalii sau a Învierii fiului văduvei din Nain.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sf. Liturghie arhierească, de la ora 9, împreună cu Mitropolitul grec Iacob de Mitilini.
După slujbă, ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură.

Astăzi se împlinesc 20 de ani de la mutarea către Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual pe 5 octombrie, din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei se doreşte a fi o ocazie de a arăta respectul şi aprecierea pentru contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.

Ştiri 4 octombrie 2013

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 20-a după Rusalii sau a Învierii fiului văduvei din Nain.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi sf. Liturghie arhierească, de la ora 9, împreună cu Mitropolitul grec Iacob de Mitilini.
După slujbă, ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură.

Biserica Ortodoxă Rusă adună mai mult de jumătate din ortodocşii existenţi în întreaga lume.
Potrivit unui studiu american, printre cele zece țări cu cea mai mare populație ortodoxă se numără Rusia, Etiopia, Ucraina, România, Grecia, Serbia, Bulgaria, Belarus, Egipt şi Georgia.
Populația ortodoxă din Rusia, Ucraina şi Belarus reprezintă 54,7% din numărul total al credincioșilor ortodocși din întreaga lume.
Mai mult decât atât, comunități ale Patriarhiei Moscovei există şi în multe țări ale lumii, acolo unde locuieşte diaspora vorbitoare de limbă rusă.

Astăzi este Ziua mondială a zâmbetului.
Aceasta a fost iniţiată în anul 1963 de către americanul Harvey Ball, creatorul imaginii ‘feţei zâmbitoare’.
Marcată pentru prima dată în 1999, în oraşul natal al americanului, ea a continuat să fie aniversată în anii următori şi a devenit cunoscută în întreaga lume.
În numeroase oraşe din Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud se organizează manifestări ce includ spectacole cu clovni, picturi pe faţă sau prezentări de poveşti.

Persoanele care deţin autovehicule, terenuri sau animale cu valoare de producţie de 1.000 de euro pentru o persoană sau 2.500 de euro pentru familie, nu vor primi ajutor social.
Prevederea face parte dintr-un proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Muncii.
Potrivit proiectului, pentru determinarea acestor sume, Ministerul Agriculturii va pune la dispoziţia primarilor procedura de calcul necesară pentru stabilirea valorii de producţie.

Taxa de habitat poate fi achitată lunar.
Potrivit reprezentanţilor SPIT Constanţa, contribuabilii pot achita taxa de habitat atât integral, cât şi parţial, în fiecare lună. Ultimul termen de plată este data de 31 decembrie, inclusiv.
De asemenea, de anul viitor, constănţenii care plătesc integral taxa de habitat, până la 31 martie, inclusiv, beneficiază de bonificaţie de 10%.

O nouă lege ar putea întrerupe emisia posturilor de radio şi televiziune care au datorii.
Un text de lege, care apare pe site-ul Ministerului Justiţiei şi care ar fi fost adoptat de Guvern, prevede “suspendarea” licenţei audiovizuale în cazul insolvenţei.
Dacă legea ar intra în vigoare, CNA va fi obligat să ceară încetarea emisiei oricărui post de radio sau de televiziune care are datorii şi pentru care creditorii cer intrarea în insolvență.

CFR Călători va suplimenta numărul de trenuri cu ocazia Sfintei Parascheva.
În fiecare an, sărbătoarea transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.
Astfel, CFR Călători va introduce 4 trenuri suplimentare în perioada 12-15 octombrie, pe lângă cele 9 deja existente.
Compania a adăugat că dacă numărul trenurilor nu este suficient, acestea vor fi suplimentate.

Noul pachet de servicii medicale va aduce schimbări majore.
Acesta prevede patru consultaţii pe an pentru bolnavii cronici şi două consultaţii pentru afecţiunile acute.
Toate aceste servicii vor putea fi stabilite, însă, după criterii de vârstă şi afecţiunile de care suferă fiecare bolnav în parte.
Reprezentanţii CAS Constanţa spun că ele sunt menite  să stabilească cine are nevoie de spitalizare şi cine poate merge la medicul de familie pentru a rezolva o problemă de sănătate.

Cursele speciale pot tranzita Podul de la Agigea.
Navetiştii, elevii şi muncitorii vor putea trece şi cu autocarele. Consiliul Judeţean Constanţa a adoptat ieri o hotărâre prin care aceste categorii vor fi exceptate de la interdicţia de a traversa pasajul chiar dacă autovehiculele sunt mai grele de 3,5 tone.
Aceeaşi hotărâre prevede şi suspendarea taxei de drum judeţean pentru transportatorii care vor folosi rutele ocolitoare în această perioadă.

Obezitatea infantilă este una dintre principalele cauze ale micşorării speranţei de viaţă la generaţiile tinere.
Potrivit ultimelor cercetări, generaţia actuală de copii este prima care are o speranţa mai mică de viata decât a părinţilor din cauza excesului de greutate.
Din ce în ce mai mulţi copii se îmbolnăvesc de boli care sunt caracteristice bătrâneţii.
Printre acestea se numără diabetul, afecţiunile hepatice şi hipertensiune arteriala.

Noua lege cu privire la protecţia copilului a intrat în vigoare.
Potrivit acesteia, pentru o palmă dată copilului, părinţii ar putea plăti până la 5.000 de lei amendă.
De asemenea, cei care îşi neglijează copiii, îi lasă flămânzi, desculţi sau murdari ar putea primi amenzi cuprinse între 500 şi 10.000 de lei.
Părinţii care îşi abuzează psihic, fizic şi sexual copiii riscă atât amendă de 5.000 de lei, cât şi dosar penal, iar dacă micuţii sunt trimişi la muncă, părinţii sunt amendaţi cu sume între 500 şi 1.000 de lei.
Totodată, femeile care îşi abandonează pruncii în spital, dar şi cele care îşi trimit copiii la cerşit, vor fi amendate cu 2.500 până la 5.000 de lei sau vor fi puse să muncească în folosul comunităţii.

Românii cu venituri mici pot beneficia de ajutoare de încălzire de la 1 noiembrie până la sfârşitul lunii martie anul viitor.
Cei interesaţi trebuie să prezinte documente cu privire la veniturile realizate la primăria de care aparţin şi să completeze un formular nou emis de Ministerul Muncii.
Acesta poate fi găsit la sediile primăriilor, după ce vor fi avizate de Ministerul Muncii.
Noutatea din acest an consta în faptul că vor beneficia de ajutoare de încălzire şi consumatorii de energie electrică.

Bulgaria şi România analizează înfiinţarea unei pieţe comune de legume în unele oraşe de la Dunăre.
Anunţul a fost făcut ieri de ministrul bulgar al Agriculturii.
Cele două ţări vor înfiinţa o comisie mixtă care să discute interesele comune din sectorul agriculturii.
În luna iulie, agricultori bulgari au depus mai multe plângeri la instituţii publice din Vidin, nemulţumiţi de faptul că vânzările proprii s-au prăbuşit din cauza cantităţilor mari de legume şi fructe aduse fără documente din România.