Ştiri 30 septembrie 2013

Preafericitul Părinte Daniel aniversează astăzi şase ani de la întronizarea în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază la această oră Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
De asemenea, de la orele 11.30, în Catedrala patriarhală, va fi oficiată o slujbă de Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a poporului român şi a Preafericirii Sale.

Jumătate din ruşi ar vota pentru un partid ortodox.
Aşa arată un sondaj, potrivit căruia, între 44 şi 49% din respondenți ar vota pentru un partid islamic, în republicile în care Islamul este răspândit, iar 68% la sută în Cecenia și Ingușetia.
De asemenea, 1,1% din respondenți ar vota pentru un partid islamic, la alegerile pentru Duma de Stat.
Sondajul a fost realizat în perioada mai-iunie 2013 pe un eşantion de peste 4000 de persoane, din 400 de orașe ale Federației Ruse.

În Rusia, trenurile care călătoresc pe distanţe mari vor avea echipamente audio cu programe culturale.
Astfel, pasagerii vor putea să cunoască diferite episoade din istoria Rusiei, bazele culturii creştine sau descoperiri ştiinţifice.
Autorii programelor se vor preocupa de teologii ruşi, istoricii şi jurnaliştii celebri.
Proiectul se numeşte “Lume-om-cuvânt”, iar directorul acestuia este funcţionar al Patriarhiei Moscovei.

Vaticanul a blocat o expoziţie de fotografii ale unor cupluri gay care se sărută în biserici din Roma.
Acesta a trimis organizatorilor evenimentului o scrisoare în care îi ameninţă că îi va da în judecată.
Purtătorul de cuvânt al Vicariatului papal, Claudio Tanturri, a declarat că Legea constituţională italiană garantează sentimentul religios al individului şi reglementează funcţionarea lăcaşurilor de cult.
Astfel, fotografiile nu sunt în conformitate cu spiritualitatea lăcaşurilor de cult, deoarece aduc ofense şi piedici în dezvoltarea spirituală a omului.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa se află în topul celor mai bune 10 unităţi medicale din România.
Potrivit unui studiu, pe primul loc în topul spitalelor publice se află Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, iar cel din Constanţa se află pe locul 8.
În ultimii ani, în Spitalul Judeţean Constanţa au fost reabilitate complet numeroase secţii.
Unele dintre ele, precum cele de chirurgie cardiovasculară sau ortopedie au devenit cele mai moderne din ţară.

Constanţa va intra sub Cod Portocaliu de ploaie, vânt puternic şi răcire accentuată.
Avertizarea este valabilă din această seară de la ora 21, până mâine noapte ora 2.
În judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa Brăila, Constanţa şi Tulcea, ploile vor fi abundente şi se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 60 l/mp şi izolat 80 l/mp.
De asemenea, procesul de răcire se va accentua, iar vremea va deveni deosebit de rece în regiunile extracarpatice şi cele centrale.

Podul de la Agigea va fi închis de mâine pentru toate vehiculele mai grele de 3,5 tone.
Datele actuale arată că aproape jumătate din structura podului este afectată.
Dacă autorităţile vor stabili pe parcursul lucrărilor că există vreun risc pentru cei care tranzitează podul, vor lua decizia de a închide complet traficul.
Premierul Victor Ponta a declarat că podul Agigea va fi închis complet.

Consumul de alcool modifică obiceiurile alimentare.
Un studiu american desfăşurat pe circa 2.000 de adulţi, a demonstrat că după un consum moderat de alcool aceste persoane au preferat consumul alimentelor grase, sărate, pe bază de carne în detrimentul fructelor şi produselor lactate.
Explicaţia ar ţine de efectele alcoolului asupra circuitelor recompensei şi de faptul că creierul încearcă să îşi procure şi mai multă plăcere prin hrană mai grasă.

Un echipaj SMURD va activa de astăzi în cadrul Staţiei de Pompieri Tuzla.
Echipajul SMURD va răspunde la solicitările venite din partea constănţenilor care locuiesc în Eforie, Tuzla, Costineşti, 23 August, Pecineaga, Topraisar şi Techirghiol.
Pentru înfiinţarea SMURD-ului la Tuzla, 17 pompieri au urmat cursurile de prim ajutor pentru a obţine calificarea de paramedic.

Astăzi este ultima zi de plată fără penalităţi a impozitelor şi taxelor locale aferente semestrului al 2-lea.
Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, SPIT recomandă contribuabililor să achite la termen impozitele datorate pentru: clădiri, teren sau mijloace de transport.
Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen.

Astăzi începe noul an universitar.
Astfel, astăzi şi mâine, fiecare facultate din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa va organiza o întâlnire cu studenţii şi profesorii.
Noul an universitar începe oficial pe 1 octombrie, iar vacanţa de iarnă este programată între 24 decembrie şi 6 ianuarie 2014.
Statisticile arată că numărul studenţilor din România a scăzut constant în ultimii cinci ani, deoarece tot mai mulţi absolvenţi de liceu aleg să emigreze.

Ştiri 27 septembrie 2013

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Originar din localitatea Iviria, din Georgia, a fost luat în tinereţe rob la turci şi adus la Constantinopol.
Aici a fost răscumpărat de Patriarhia Ecumenică şi a învăţat pictura, sculptura şi broderia în lemn, precum şi limbile greacă, turcă şi arabă.
În jurul anilor 1690 a fost adus în Ţara Românească de către domnitorul Constantin Brâncoveanu, unde a fost tuns în monahism şi hirotonit ieromonah.
A condus o perioadă tipografia din Bucureşti şi a înfiinţat o altă tipografie la mânăstirea Snagov, timp în care a tipărit 63 de cărţi, printre care un important volum de Didahii şi Predici.
Datorită aleselor sale calităţi morale şi intelectuale, va fi ales episcop la Râmnic şi apoi mitropolit al Munteniei.
În această demnitate, s-a îngrijit de zidirea şi înnoirea lăcaşurilor de cult, printre care şi mânăstirea Antim din Bucureşti.
În anul 1716, datorită împotrivirii sale faţă de stăpânirea otomană, este caterisit pe nedrept, arestat şi trimis în surghiun la Mânăstirea Sf. Ecaterina din Muntele Sinai.
Pe drum însă, ostaşii turci l-au omorât într-o zi de 26 septembrie, iar trupul i-a fost aruncat în râul Tungisa, lângă Adrianopol.
În anul 1996, după 250 de ani de la martiriul sfântului ierarh, Patriarhia de Constantinopol a anulat caterisirea nedreaptă.
Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor în luna iunie a anului 1992.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 19-a după Rusalii sau a Predicii de pe Munte.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 9, sf. liturghie arhierească la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Ap. Petru şi Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învăţătură despre iubirea vrăjmaşilor.

Autobuzele 40 şi 102 vor circula de astăzi până la Pavilionul Expoziţional din Mamaia.
Măsura a fost luată pentru a facilita accesul constănţenilor la „Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean”.
Astfel, până pe 6 octombrie, autobuzele 40 şi 102 vor opri în staţia special amenajată în faţa Pavilionului Expoziţional, pe sensul spre centru.

Turiştii vor putea face expediţii nautice, alături de delfinii din Marea Neagră.
Este vorba despre un proiect premieră la nivel naţional, intitulat „Delfini şi oameni – Dolphin Watching, o alternativă durabilă de dezvoltare”.
Turiştii vor putea ieşi pe mare, cu diferite ambarcaţiuni ale pescarilor şi se vor plimba în zonele unde este cunoscut că pot fi observaţi delfinii.
Proiectul va fi implementat în vara anului viitor, în sectorul sudic al litoralului românesc, în zona cuprinsă între Capul Midia şi Vama Veche.
Acesta este dezvoltat de Societatea de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin „Oceanic Club”.

Româncele beneficiază de unul dintre cel mai reduse concedii de maternitate din Europa Centrală şi de Est.
Potrivit unui studiu, ţara noastră se află la egalitate cu Ucraina, cu un concediu de maternitate de 126 de zile.
Mamele din Bulgaria beneficiază de 410 zile de concediu de maternitate iar la polul opus se află Slovenia care acordă cel mai redus concediu pentru naşterea copiilor, de doar 105 zile.
Potrivit reglementărilor internaţionale în vigoare, durata minimă a concediului de maternitate nu poate fi mai mică de 14 săptămâni.

Violenţa domestică asupra minorilor va fi pedepsită prin lege.
Pentru o singură palmă dată copilului, părinţii agresivi ar putea primi amendă de până la 5.000 de lei.
De asemenea, părinţii care îşi trimit copiii la cerşit vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 2500 şi 5000 de lei, iar cei care pleacă la muncă în străinătate fără să anunţe autorităţile vor plăti între 500 şi 1.000 de lei amendă.
Şi profesorii care îşi lovesc elevii vor trebui să scoată din buzunar suma de 2.500 de lei.
Noua lege pentru protecţia copilului urmează să fie promulgată de preşedintele Traian Băsescu.

Guvernul a modificat Legea despăgubirii proprietarilor de drept ai caselor naţionalizate.
Aceasta la şase luni după ce Executivul şi-a asumat răspunderea asupra actului normativ, care a fost agreat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Modificarea le dă primarilor o putere mai mare în procesul de despăgubire.
Astfel, edilii ar urma să fie principalii decidenţi asupra naturii compensaţiilor acordate proprietarilor care au fost deposedaţi abuziv de către regimul comunist.

Guvernul a aprobat acordul de mediu pentru proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.
Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta care a adăugat că România nu se va putea dezvolta niciodată dacă nu sunt folosite resursele pe care le are.
La sfârşitul lunii august, Nuclearelectrica a anunţat că va renegocia cu compania italiană Enel şi cu ArcelorMittal Galaţi acordul de investiţii pentru realizarea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă.

Aproape 80% din sarea consumată este din cauza industriei alimentare.
Potrivit medicilor, acest procent ridicat, împreună cu stilul de viaţă nesănătos, a crescut incidenţa bolilor cardiovasculare.
În aceste condiţii, Fundaţia Română a Inimii vrea să pună o ştampilă verde pe produsele sănătoase, cu mai puţină sare.
Conform specialiştilor, consumul mare de sare reprezintă unul dintre riscurile multor afecţiuni, astfel că este necesară reducerea ingestiei de sare cu 30%.
În ţara noastră, aproximativ 150.000 de persoane mor anual din cauza bolilor cardiovasculare.

Ştiri 26 septembrie 2013

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
Acesta a fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1512 şi 1521 şi a rămas în istorie ca unul dintre cei mai darnici şi mai mari ctitori de biserici.
Printre ctitoriile sale se numără celebra Biserică a Mânăstirii Curtea de Argeş, care a şi generat în literatură legenda Meşterului Manole.
A făcut numeroase donaţii către mânăstirile din ţară precum Cotmeana, Cozia, Snoagov şi Ostrov, dar şi la cele din străinătate de la Sfântul Munte Athos, de la Ierusalim şi de la Muntele Sinai.
Datorită prieteniei sale cu călugărul tipograf Macarie de la Bistriţa, a participat la tipărirea primelor cărţi de cult la noi şi anume Liturghierul din 1508, Octoihul din 1510 şi Tetraevanghelul din 1512.
Totodată a scris şi un testament numit „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, o lucrare ce conţine sfaturi administrative şi duhovniceşti ale domnitorului şi care este considerată primul tratat de teologie românească.
Domnitorul român a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod în anul 2008.

Un simpozion de artă contemporană se va desfăşura la Mănăstirea Ioan Casian.
Acesta va debuta duminică şi se va încheia pe 10 octombrie.
Simpozionul este conceput în spiritul unui amplu dialog între artiştii invitaţi din Bulgaria, Spania şi România.
Pe lângă dezbateri, programul simpozionului cuprinde şi călătorii de documentare atât în Dobrogea, cât şi în Moldova.
Proiectul este derulat cu implicarea criticului de artă Alice Dinculescu, sub directa coordonare a părintelui stareţ al mănăstirii Iustin Petre.

Patriarhia Română încheie un protocol cu televiziunea română.
TVR va transmite concerte de muzică religioasă, slujbe de la Catedrala patriarhală şi interviuri cu duhovnici şi preoţi.
Cele două instituţii îşi propun promovarea constantă a valorilor româneşti autentice, spirituale şi culturale, mai ales în mediul rural şi în diaspora română, care a cunoscut o creştere considerabilă în ultimii ani.

Autobuzele 40 şi 102 vor circula de mâine până la Pavilionul Expoziţional din Mamaia.
Măsura a fost luată pentru a facilita accesul constănţenilor la „Sărbătoarea recoltei şi vinului dobrogean”.
Astfel, până pe 6 octombrie, autobuzele 40 şi 102 vor opri în staţia special amenajată în faţa Pavilionului Expoziţional, pe sensul spre centru.

Podul de la Agigea nu va mai fi închis de la 1 octombrie.
Premierul Victor Ponta a anulat, ieri, decizia de închidere a podului.
El a declarat că datele actuale indică faptul că aproape jumătate din structura podului de la Agigea este afectată, dar că va fi efectuată o nouă expertiză, independentă, urmare a suspiciunilor locale la adresa CNADNR.
Premierul a precizat însă că podul va trebui totuşi reparat la un moment dat, deoarece nu au mai fost efectuate lucrări de reabilitare de dinainte de 1989.

Legea eutanasierii câinilor maidanezi a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu.
Curtea Constituţională a stabilit, ieri, că Legea este constituţională.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 septembrie, Legea cu privire la câinii fără stăpân, care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt adoptaţi, pot fi eutanasiaţi.

Aproximativ 150.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare.
Acestea reprezintă 60% din totalul deceselor înregistrate în ţara noastră.
Estimările specialiştilor indică date la fel de alarmante pe viitor, în special prin contribuţia factorilor de risc cardiovascular: hipertensiune, obezitate, fumat şi sedentarism.

Amenzile de circulaţie prevăzute în noul Cod Rutier au fost din nou modificate.
Mai exact, noul proiect doreşte ca acestea să crească treptat, şi să ajungă la sancţiuni de până la 9.600 de lei, faţă de 16.000 de lei, cum era propus în proiectul iniţial.
De asemenea, s-a eliminat prevederea potrivit căreia permisul auto va fi suspendat pentru şoferii care nu îşi achită amenda în termen de 30 de zile.
Reglementările propuse iniţial au fost considerate abuzive de către Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri, care a solicitat reexaminarea cuantumului amenzilor şi sancţiunilor propuse de MAI.

Cardul de sănătate nu trebuie să permită accesul la multe date personale.
Declaraţia aparţine preşedintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae.
El a adăugat că acumularea unor informaţii într-un singur loc, la care să aibă acces autorităţile statului şi fără să existe mijloace performante de a le proteja, este un mare pericol pentru orice cetăţean.
Potrivit lui Vasile Astărăstoae, cardurile de sănătate au scopul de a urmări cheltuirea fondurilor în sistemul de sănătate şi ele trebuie să cuprindă, în afară de datele de identificare, doar aspecte care ţin de circuitul banilor.

Rovinieta va fi mai scumpă.
Potrivit unui proiect, aceasta va crește cu până la 66% și va fi mai mică pe anumite perioade de valabilitate în cazul vehiculelor de transport marfă și persoane.
Astfel, șoferii de autoturisme vor plăti pentru roviniete valabile 7 zile, 30 zile și 12 luni suma de 5, 10 respectiv 32 euro, inclusiv TVA.
De asemenea, pentru o perioadă de 10 zile, nivelul propus este de 6 euro.

Patru din 10 români trăiesc la limita strictului necesar.
Conform unui studiu, acoperirea cheltuielilor de subzistenţă este imposibilă pentru 14% din români şi constituie o mare dificultate pentru alţi 29%, iar încadrarea în banii de salariu este aproape imposibilă pentru jumătate din populaţie.
De asemenea, 42% dintre români sunt de părere că viaţa în România este prea scumpă şi că veniturile sunt prea mici.
Studiul dovedeşte faptul că în ultimii doi ani nivelul de trai al românilor a fost în scădere.

România se află pe harta ţărilor cu risc mortal de la poluare.
Harta mondială arată că zonele unde oamenii se confruntă cu cel mai mare risc de a muri din cauza poluării sunt Europa de Est şi Asia.
Potrivit statisticilor, poluarea din aer cauzează anual două milioane de decese premature la nivel mondial, iar rata mortalităţii variază de la o ţară la alta.