Convorbiri duhovniceşti – Fundamentul mântuirii
Invitat: Pr. Cezar Axinte.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
Parcul Arheologic din Constanţa va fi reabilitat.
Consilierii locali au aprobat cele două hotărâri cu privire la proiectul european „Reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic”.
Potrivit consilierilor, acesta trebuie să reprezinte unul dintre punctele de atracţie importante ale oraşului Constanţa.
Reabilitarea parcului se va face cu fonduri europene, iar lucrările vor începe în viitorul apropiat.
Legea cu privire la câinii fără stăpân va fi aplicată în Constanţa de la data de 1 ianuarie 2014.
Anunţul a fost făcut de primarul Radu Mazăre, care a adăugat că până atunci urmează să fie publicate şi normele de aplicare a legii.
Edilul a mai spus că în urma unor calcule preliminare, municipalitatea va cheltui 100 de euro pentru întreţinerea unui maidanez timp de două săptămâni, perioadă după care este eutanasiat dacă nu va fi adoptat între timp.
RADET Constanţa va începe de luni probele la rece.
Acestea vor fi efectuate pentru echilibrarea sistemului de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru încălzirea locuinţelor.
În funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare, RADET va anunţa data începerii furnizării energiei termice.
ANM a emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului şi temperaturi scăzute pentru toată ţara.
Aceasta este valabilă până sâmbătă.
În intervalul menţionat vântul va avea intensificări temporare în regiunile estice, cu viteze de 45…50 km/h la rafală şi trecător, mai ales în zona litoralului, 60…70 km/h.
Vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării cu valori termice care se vor situa cu 10, 15 grade sub mediile multianuale ale primei decade a lunii octombrie.
Exerciţiile fizice pot fi la fel de eficiente ca şi medicamentele.
Acestea sunt benefice pentru cei care suferă de afecţiuni cum ar fi bolile cardiovasculare.
Totuşi, specialiştii susţin că cei bolnavi nu trebuie să renunţe la medicamente şi să se limiteze la mişcare, ci să le folosească împreună.
De asemenea, riscul de atac cerebral scade semnificativ prin mişcare, o dietă echilibrată şi renunţarea la fumat.
Sistemul de pregătire pentru medicii rezidenţi va fi modificat.
Potrivit unui proiect de lege al Ministerului Sănătăţii, schimbările vor intra în vigoare din ianuarie 2015.
Astfel, medicii rezidenţi se vor pregăti în două etape: prima va dura doi ani şi va cuprinde atât specialităţile chirurgicale, cât şi cele de urgenţă.
A doua etapă va dura între 1 şi 5 ani şi va fi organizată pe loc şi pe post.
Candidaţii care nu vor obţine un loc sau post la una dintre specialităţi, vor mai face un an de rezidenţiat după care vor deveni medici de familie.
Taxa pentru timbrul de mediu va fi mai mică anul viitor.
Reducerea cursului de schimb anunţată de Banca Centrală Europeană va micşora şi această taxă cu aproximativ 1,6%.
Acest curs va fi luat se va folosi pentru calcularea timbrului de mediu, taxă care ţine cont de emisiile de dioxid de carbon ale maşinii.
Valoarea acestor emisii va fi înmulţită cu valoarea în euro a fiecărui gram de emisii dioxid de carbon şi cu cota de reducere a timbrului exprimată în funcţie de vechimea autoturismului.
Părinţii care au realizat venituri impozitabile timp de 12 luni în ultimii doi ani anteriori naşterii copilului ar putea să beneficieze de indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Potrivit unei iniţiative legislative adoptate de Senat, această măsură va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015.
În prezent, în România se acordă concediu de creştere a copilului şi indemnizaţie persoanelor care în ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului au realizat venituri profesionale supuse impozitului.
Toate spaţiile publice din ţară vor avea obligatoriu defibrilatoare semiautomate externe.
Acestea vor fi folosite în vederea acordării primului ajutor persoanelor aflate în stop cardiac până la sosirea echipajelor de asistenţă medicală de urgenţă
Anunţul a fost făcut de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
Criteriile de desemnare a spaţiilor în care vor fi amplasate acestea vor fi stabilite prin Hotărâre de Guvern.
ANM a emis în această dimineaţă o avertizare cod galben de intensificări ale vântului pentru judeţele Constanţa şi Tulcea.
Aceasta este valabilă până la ora 14.
Se vor semnala intensificări ale vântului din sector Nordic, cu viteze ce vor atinge la rafală 55 – 65 km/h, iar la începutul intervalului 70 – 80 km/h, mai ales în zona litorală şi în bazinul vestic al Mării Negre.
Poliţia Română a elaborat măsuri speciale contra infracţiunilor în centrele universitare şi campusurile studenţeşti.
Acestea vizează combaterea comerţului ilicit, spargerilor de maşini, furturilor din camere, traficului de droguri şi violenţei.
La nivel naţional funcţionează 900 de obiective vizate din cadrul instituţiilor de învăţământ superior.
Nouă din zece angajaţi români spun că sunt afectaţi de violenţa psihică la locul de muncă.
Potrivit unui sondaj, 90% dintre angajaţii români consideră că managerii lor îşi agresează psihic subalternii, motiv pentru care cei mai mulţi dintre salariaţi se simt umiliţi la locul de muncă, suprasolicitaţi sau confuzi cu privire la sarcinile pe care le au de îndeplinit.
În plus, unu din cinci angajaţi este de părere că violenţa psihică de la locul de muncă este generată de conflictele apărute între colegi.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion de peste 1.000 de respondenţi.
Românii vor plăti accize mai mici anul viitor.
Acestea vor fi calculate la un curs de 4,44 lei pentru un euro, anunţat ieri de Banca Centrală Europeană.
Cursul este cu 1,6% mai mic decât cel folosit anul acesta.
Accizele sunt plătite pentru producţia de alcool, tutun prelucrat, bunuri de lux, produse energetice şi cafea.
Energia produsă de centralele eoliene acoperă o cincime din producţia naţională.
Aceasta este a doua cea mai importantă sursă de electricitate, după cărbune, care are o pondere de o treime.
Eolienele, parcurile fotovoltaice şi centralele pe biomasă asigură 21,3% din consum, datorită condiţiilor favorabile.
Şoferii care circulă pe drumurile acoperite cu zăpadă au obligaţia să-şi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă.
Poliţia Rutieră recomandă de asemenea ca autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone să fie echipate cu dispozitive antiderapante.
Ieri, circulaţia a fost întreruptă pe cinci drumuri naţionale din judeţele Prahova, Braşov şi Covasna.
De asemenea, poliţiştii au adăugat că de la 1 noiembrie, anvelopele de iarnă vor fi obligatorii.
Francezii au iniţiat o petiţie online împotriva aderării României şi Bulgariei la Schengen.
Aceasta a fost lansată de un fost parlamentar francez şi a fost semnată în câteva ore de peste 600 de persoane.
Oficialii francezi sunt de părere că ţările din care provin rromii nu îşi asumă responsabilităţile pe care le au, ceea ce este inacceptabil.
Agenţia Naţională a Medicamentului va prelua activitatea de autorizare a farmaciilor şi inspecţia pe tot lanţul, de la import sau fabricaţie până la vânzarea cu amănuntul în farmacii.
Anunţul a fost făcut ieri de Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.
O altă directivă constă în interzicerea reducerilor de preţ acordate distribuitorilor şi farmaciştilor cu mai mult de 20% din volumul desfacerilor.
Moaştele Sfântului Dionisie Areopagitul vor sosi în această seara la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
Acestea vor fi aduse din Grecia de către Mitropolitul Iacob de Mitilini şi vor rămâne la Catedrală până luni, 7 octombrie.
Mâine dimineaţă la ora 7:30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească, cu prilejul deschiderii oficiale a noului an universitar.
Un nou simbol va apărea pe cutiile unor medicamente.
Este vorba despre un triunghi negru care va apărea pe cutiile de medicamente care se află sub monitorizare, pentru a-i încuraja atât pe medici, cât şi pe pacienţi, să raporteze reacţiile adverse.
Acest simbol va însoţi medicamentele care sunt sub monitorizarea Agenţiei Europene a Medicamentului în următoarele luni.
Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe sfinţii cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani.
Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost primul sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistriţa şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune.
După ce a mers la Locurile Sfinte, Cuviosul Iosif s-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit.
A trăit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu 17 pustnici ucenici, şi a întemeiat prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă.
După năvălirea arabilor asupra Sfintelor Locuri, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, unde întemeiază un schit.
Mai târziu, schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică „al evlavioşilor“, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări.
S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde a trăit singur timp de 60 de ani.
Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, care a avut o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune.
Sfântul Sinod a hotărât canonizarea celor doi sfinţi în anul 2008, împreună cu alţi 7 cuvioşi nemţeni.
Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.
Data de 1 octombrie a fost dedicată omagierii şi respectării vârstnicilor de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1990.
Această iniţiativă a urmărit să atragă atenţia ţărilor membre ONU, asupra problemelor pe care le ridică îmbătrânirea demografică.
Din anul 1999, de Ziua Persoanelor Varstnice, au fost organizate peste 3.000 de marşuri, în circa 100 de ţări.
Biserica Apostolică Armeană a decis canonizarea a celor 1,5 milioane de victime ale genocidului din timpul Imperiului Otoman.
Decizia a fost luată la sfârşitul săptămânii trecute cu ocazia adunării episcopilor armeni.
Biserica Armeniei nu a mai luat o decizie de canonizare din secolul al XVII-lea.
Preşedintele armean Serj Sarkisian a salutat această decizie, pe care a numit-o “cea mai importantă iniţiativă” a Bisericii Armeniei.
La 24 aprilie 1915 au fost închişi în închisorile Imperiului Otoman şi apoi ucişi cei mai buni reprezentanţi ai intelectualităţii armene – scriitori, profesori, medici şi preoţi, aproape jumătate din populaţia ţării la acea perioadă.
Avorturile, homosexualitatea şi egoismul sunt principalele cauze ale scăderii demografiei la nivel mondial.
În lume, la ora actuală sunt cu şase milioane de copii mai puţini decât în anul 1990.
Potrivit datelor ONU, în anul 2050 vor fi cu 240 milioane de copii mai puţini decât acum.
Printre factorii declinului demografic se numără folosirea frecventă a mijloacelor de contracepţie, căsătoriile între persoane de acelaşi sex, promovate de UE şi actuala administraţie a SUA.
Potrivit specialiştilor, în Europa occidentală care este îndepărtată în mare parte de creştinism, se observă cea mai mică rată a natalităţii din lume.
Judeţele Constanţa şi Tulcea se află sub cod portocaliu de inundaţii.
Institutul Naţional de Hidrologie a emis atenţionarea pentru râurile din Dobrogea.
Reamintim că până în această noapte la ora 2, judeţul Constanţa se află şi sub cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.
În ceea ce priveşte temperaturile, reprezentanţii ANM Constanţa spun că de mâine, acestea vor scădea accentuat. Maximele vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade Celsius, cu aproximativ 10 grade Celsius sub media multianuală.
CFR Călători creşte numărul de trenuri pe ruta Constanţa – Mangalia.
Decizia a fost luată după ce autorităţile au hotărât impunerea unor restricţii pe podul Agigea, astfel încât vor mai putea circula doar maşinile mici şi microbuzele de şcoală.
De astăzi până pe 29 noiembrie, de luni până vineri, vor circula suplimentar doua trenuri si vor fi suplimentate cu vagoane trenurile existente pe ruta Constanţa Mangalia.
Franța nu vrea România și Bulgaria în spațiul Schengen.
Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, este de părere că aderarea la Schenghen a acestor două state va însemna că imigranții din afara Uniunii ar putea să pătrundă în mod liber pe teritoriul european, prin teritoriul celor două țări.
Decizia cu privire la o eventuală intrare a României și Bulgariei în spaţiul Schengen urmează să fie luată la sfârșitul acestui an.
Românii ar putea avea încă o zi liberă de anul viitor.
Patriarhia Română a solicitat Parlamentului ca sărbătoarea Înălţării Domnului să fie declarată zi nelucrătoare.
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis ieri ca solicitarea Patriarhiei Române să fie trimisă la grupurile parlamentare, spre analiză.
Înălţarea Domnului este sărbătorită la 40 de zile după Înviere, în joia din săptămâna a VI-a după Paşti.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale vor creşte.
Decizia a fost luată ieri de Senat pentru a acoperi majorarea preţului la acest combustibil.
De asemenea senatorii au decis să introducă ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică.
Ajutoarele vor varia între 240 lei pentru familiile/persoanele cele mai sărace cu venituri până la 155 lei/persoană şi 48 de lei pentru persoanele cu venituri de până la 615 lei/persoană.
Preţul gazelor naturale pentru populaţie creşte de astăzi cu 1%.
De asemenea, tarifele pentru industrie vor fi mai mari cu maxim 2%.
Măsura face parte din noua etapă a calendarului de liberalizare a pieţei.
Următoarea majorare a tarifelor la gazele naturale pentru populaţie este programată să aibă loc la 1 ianuarie 2014, când preţul va creşte cu 2%.