Cuvânt Dobrogean – Dialog cu ascultătorii
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu.
Primarii au cerut prefectului Constanţei ca podul de la Agigea să nu fie închis.
Ei spun că închiderea podului ar da peste cap comunitățile din sudul litoralului şi acuză conducerea CNADNR că a luat o decizie atât de importantă fără ca autoritățile locale să fie consultate.
Prefectul Constanței spune că reprezentanții CNADNR rămân pe poziție și cer ca podul să fie închis de pe 1 octombrie până pe 30 noiembrie, pentru reparații capitale.
Părinţii care au avut venituri 12 luni în ultimii 2 ani înaintea naşterii ar putea primi indemnizaţie.
Propunerea a fost adoptată ieri de Comisia pentru Muncă din Senat.
Aceste drepturi ar urma să fie acordate de la 1 ianuarie 2014.
Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută de Senat în calitate de prima Cameră sesizată.
Poliţele RCA se vor scumpi dacă o parte din încasări va fi transferată la sistemul medical.
Reacţia vine din partea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare care susţine că primele încasate nu reprezintă un fond aflat la dispoziţia statului, astfel că nu se pot transfera bani spre sistemul medical.
Dacă totuşi se va ajunge aici, asiguratorii îşi vor acoperi pierderile prin scumpirea poliţelor de răspundere civilă auto.
Senatorii au aprobat subvenţii şi pentru încălzirea electrică.
Ajutoarele pentru încălzirea cu electricitate vor varia între 240 lei – pentru familiile cele mai sărace şi 48 lei – pentru familiile cu venituri de până la 615 lei/persoană.
Conform statisticilor, din totalul locuinţelor care folosesc echipamente individuale, 1,8% utilizează energia electrică.
Românii sunt mai săraci ca bulgarii şi ungurii.
Ţara noastră se află pe locul 42 din 52 în clasamentul mondial realizat după averea financiară acumulată de fiecare locuitor.
În ceea ce priveşte valoarea acumulării de active financiare, acestea se situau, la sfârşitul anului trecut, la 2.330 euro, cu aproape 27% sub nivelul maxim înregistrat în anul 2007.
Romania se află inaintea unor ţări precum Turcia, Rusia, Ucraina, India sau Tailanda, dar destul de mult în urmă faţă de statele din Europa de Est.
Alimentele congelate pot provoca îmbolnăviri grave şi chiar moartea.
Avertizarea vine din partea prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Afirmaţia nutriţionistului este întărită şi de un control recent al Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului, care a descoperit nereguli majore la peste 70 la sută din comercianţii de produse congelate.
Specialistul spune că în momentul în care un produs este congelat-decongelat şi congelat din nou se autocontaminează, iar bacteriile din el se pot dezvolta până la valori foarte periculoase pentru sănătate.
El a mai precizat că toate produsele nesterilizate suferă astfel de procese şi se pot face toxiinfecţii alimentare grave.
Savanţii francezi au creat medicamentul care ar putea inversa efectele nanismului în trei săptămâni.
Ei cred că efectele dramatice ale nanismului, care pot fi cauzate de peste 200 afecţiuni medicale diferite şi care includ numeroase complicaţii dureroase, ar putea fi tratate prin injecţii cu o anumită proteină.
Specialiştii au injectat molecule din acea proteină în şoareci suferind de nanism, timp de trei luni.
În urma tratamentului, acei şoareci au avut parte de o creştere completă.
Oamenii de ştiinţă susţin că tratamentul lor ar putea fi folosit pe pacienţi umani cel mai devreme peste trei ani.
Folosirea cardului de sănătate va duce la diminuarea fraudei în sistemul medical.
Afirmaţia aparţine preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi, care a adăugat că au fost tipărite un milion de carduri de sănătate.
El a argumentat că, din momentul în care cardul electronic de sănătate va deveni funcţional, nu vor mai putea exista consultaţii, reţete sau analize de laborator fictive.
Un alt proiect important al CNAS este şi dosarul electronic al pacientului, prin care medicul poate accesa tot istoricul medical al unei persoane.
Exploatarea zăcămintelor de metale preţioase riscă să transforme Balcanii în deşert.
Mai multe studii cu privire la minele de aur care ar urma să fie deschise în România şi în Grecia arată că riscurile sunt mai mari decât beneficiile promise.
Este vorba despre proiectele româneşti de la Roşia Montană şi Certej, precum şi de viitoarea carieră din peninsula greacă Halkidiki.
Studiile arată ca doar companiile sunt optimiste în privinţa acestor proiecte, iar oamenii de ştiinţă sunt împotrivă, din cauza pericolului de poluare cu cianuri sau al unor catrastrofe ecologice, în zonele vizate.
O treime dintre americani tratează bolile psihice prin rugăciune.
Aceştia sunt de părere că puterea de vindecare a lui Dumnezeu este nemăsurată iar rugăciunile şi studierea Bibliei pot vindeca fără alt tratament bolile psihice.
Totodată, aproximativ 70% dintre americani s-ar simţi bineveniţi în biserici dacă s-ar adresa acestora pentru ajutor în cazul unor boli psihice grave.
Un muzeu în memoria victimelor comunismului va fi amenajat în localitatea Periprava din Tulcea.
Intenţia se va concretiza în funcţie de descoperirile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.
În cimitirul din satul Periprava, au fost descoperite recent câteva schelete, iar unul dintre acestea avea oasele de la picioare încrucişate şi legate cu sârmă.
Spaţiul muzeal în memoria victimelor lagărului comunist ar putea fi amenajat în fosta şcoală a copiilor foştilor angajaţi ai penitenciarului sau la Casa Roşie, punct de reper al zonei.
Poliția Locală Constanța a demarat astăzi o acțiune de confiscare a căruțelor care circulă pe străzile din oraș.
Sunt vizate atelajele care transportă fier vechi la centrele de colectare.
Conform Codului Rutier, pe arterele municipiilor este interzisă circulația vehiculelor cu tracțiune animală.
De anul viitor, turiştii se vor putea plimba cu skijet-ul doar în largul mării.
Măsura a fost anunţată de primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi îşi propune să-i protejeze pe cei care fac baie în mare.
De asemenea, tot de anul viitor, va fi pregătită si o zona de promenada turistica pavata cu granit, o investiţie de circa 65 de milioane de lei.
Printre proiectele anunţate pentru sezonul estival viitor se numără şi modernizarea piaţetei vechi de la Cazino, piste pentru biciclişti şi achiziţia a 300 de biciclete noi pentru a putea fi închiriate.
Regizorul Geo Saizescu a încetat din viaţă, ieri, la vârsta de 81 de ani.
S-a născut la 14 noiembrie 1932, la Prisăceaua, în județul Mehedinți şi a fost regizor, scenarist şi actor.
De-a lungul anilor a obţinut mai multe premii, printre care Mamaia 1964 şi ACIN 1974.
În mai 2002, a fost distins cu Premiul de Excelență în Cinematografia Românească, iar în iunie acelaşi an, cu Ordinul Național ‘Serviciul Credincios’ în grad de Cavaler, conferit de Președinția României.
Printre cele mai cunoscute filme regizate de Geo Saizescu se numără Doi vecini’, ‘Balul de sâmbătă seară’, ‘Păcală’ şi ‘Secretul lui Bachus’.
Universităţile au majorat taxele de şcolarizare.
În plus, şi locurile la cămin s-au scumpit, potrivit unei analize.
La majoritatea universităţilor din ţară taxele de şcolarizare au crescut cu sume cuprinse între 500 şi 800 de lei.
Şi camerele la cămin costă mai mult, deşi investiţii nu s-au făcut.
Guvernul a suplimentat bugetul cheltuielilor de personal ale primăriilor şi consiliilor judeţene.
Vicepremierul Liviu Dragnea a precizat ca este vorba despre o suplimentare cu aproape 70 de milioane de euro a plafonului pentru autorităţile locale care se face în fiecare an.
Autorităţile locale au restricţia de a folosi 10% din bugetul care le este alocat iar în luna septembrie, guvernul permite folosirea unei părţi din această cotă de 10%.
România se află pe primul loc în Europa la producţia de floarea-soarelui.
Producătorii agricoli locali au strâns în această toamnă 1,9 milioane de tone de floarea-soarelui, în creştere cu 60% faţă de sezonul anterior.
Potrivit Ziarului Financiar, cantitatea este cea mai mare dintre toate economiile din Europa, iar preţurile s-au redus cu 40%.
Noua formă a Legii tichetelor de vacanţă ar putea intra în vigoare în iarnă.
Patronatele din turism propun, printre altele, ca angajatorii să fie scutiți de plata taxelor și impozitelor atunci când acordă tichete de vacanță.
Măsura ar duce la scăderea evaziunii fiscale în turism, estimată la 40% din activitate.
În prezent, doar unele companii private mai acordă tichete de vacanță, în timp ce în sistemul public, pe fondul crizei, ele au fost eliminate în anul 2010.
În staţiunea Mamaia vor fi construite pasarele pietonale.
Acestea vor face trecerea de pe partea lacului a staţiunii, către partea cu plaja.
Pasarelele vor avea o lungime de 16 până la 18 metri şi vor fi gata, cel mai probabil, în luna decembrie.
Scopul realizării acestui proiect este acela de a fluidiza traficul auto şi pietonal pe Bulevardul Mamaia.
Vineri, a fost organizat un eveniment cu ocazia începerii lucrărilor de construcţii la aceste pasarele, la care au participat primarul Radu Mazăre şi reprezentanţi ai Consiliului Local.
Evenimentul a debutat cu o slujbă oficiată de Înaltpreasfinţitul Teodosie împreună cu un sobor de preoţi.
Constanţa va fi sediul central al Serviciului de Ambulanţă Sud-Est.
Astfel judeţul nostru va cuprinde serviciile judeţene de ambulanţă Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea şi Tulcea, ce urmează să fie desfiinţate.
Motivul acestei regionalizări a serviciului de intervenţie medicală este rezolvarea disfuncţionalităţilor apărute între judeţele apropiate.
În acest fel, se va putea interveni şi în afara graniţelor administrative.
Aproximativ 17.000 de puncte de vânzare a pâinii s-ar putea închide de la 1 ianuarie 2014.
Acest lucru se va întâmpla dacă autorităţile vor aproba proiectul de Hotărâre de Guvern iniţiat de Patronatul din Industria de Morărit şi Panificaţie.
Proiectul prevede ca pâinea să se vândă numai în magazine specializate sau în raioane organizate în acest scop în magazinele generale.
Preşedintele Traian Băsescu a contestat Legea Referendumului la Curtea Constituţională.
Şeful statului nu este de acord cu pragul de 30% la referendum.
Astfel, el a trimis sâmbătă preşedintelui CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează cursuri gratuite pentru şomerii care vor să înveţe o meserie.
Agenţia derulează, în luna octombrie, 162 programe de formare profesională pentru peste 3.000 persoane.
Acestea vor beneficia, conform legii, de cursuri de calificare gratuite.
ANM infirmă ipoteza celei mai geroase ierni din ultimii 100 de ani.
Şeful Secţiei Climatologie din ANM, Roxana Bojariu a declarat că afirmaţia nu este fundamentată ştiinţific.
Ea a aratat ca nu pot fi previzionate temperaturile şi precipitaţiile care se vor înregistra în iarnă cu atâta timp înainte şi că există deocamdată doar indicaţii în acest sens.
De asemenea, specialistul a adăugat că o prognoză mai clară ar putea fi făcută în luna noiembrie.
Ieri a avut loc echinocţiul de toamnă.
Acesta reprezintă momentul în care ziua este egală cu noaptea.
Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică.
De astăzi, ziua începe sa scadă, până la solstițiul de iarnă, la 21 decembrie.
Persoanele care nu dorm suficient au tendinţa de a se îngrăşa.
Studii recente au arătat că lipsa somnului alterează producţia de hormoni regulatori ai apetitului.
Totodată, somnul insuficient ar modifica gustul, astfel că îi determină pe oameni să cumpere alimente grase şi dulci, mai bogate în calorii.
Potrivit specialiştilor, lipsa somnului este un element care marchează degradarea ritmului de viaţă, asociat cu creşterea timpului petrecut în faţa ecranului şi cu mâncatul excesiv – comportamente ce ar putea avea un impact asupra luării în greutate.
Salariile profesorilor din România şi Bulgaria sunt cele mai mici din Europa.
Conform unui studiu, media europeană a salariului brut anual al unui profesor de liceu este de 4.780 de euro.
În Bulgaria, salariul anual brut al unui profesor de liceu la final de carieră este de 4.780 de euro pe an, în timp ce în România el este de 5.078 de euro.
Pe de altă parte, cei mai bine plătiţi profesori din Europa sunt cei din Luxemburg, cu 8.670 de euro pe lună, urmaţi de cei din Danemarca şi Austria.